Vasile Nistor

Declarația politică este intitulată „RAFO Onești ajunge la fier vechi”.

Stimate colege,

Stimați colegi,

În declarația de astăzi, doresc să vă prezint pe scurt, conform informațiilor făcute publice și relatate de presa locală și națională, istoricul rafinăriei RAFO Onești și să arăt faptul că ceea ce m-am temut că se va întâmpla devine acum realitate. Ca parlamentar de Onești, am fost preocupat de soarta rafinăriei și am avut suspiciunea privatizării acesteia sub influența unor interese obscure.

După ani de controverse, decizii neclare și vânzări succesive rămase fără niciun rezultat concret pentru economia românească și salariații de aici, firma Petrochemical Holding din Viena, acționarul majoritar al rafinăriei, a decis să vândă rafinăria la fier vechi, urmând, conform declarațiilor făcute, să folosească terenul pentru o nouă platformă industrială. Practic, marele colos industrial de odinioară a ajuns să fie demontat și vândut la fier vechi, prin inițierea procedurii de vânzare a activelor și utilajelor companiei.

Istoria RAFO a început în anul 1956, când Guvernul comunist construiește Rafinăria Onești, care procesa țiței nesulfuros din țară. După 1990, rafinăria a ajuns pe mâinile mai multor acționari români, protagoniști ai unor imense scandaluri, dar nimeni nu a fost găsit vinovat pentru starea deplorabilă în care a ajuns vechea unitate industrială moldoveană. În cele din urmă, din 2009, RAFO intră în posesia unui magnat rus, Iakov Goldovskiy, care, prin firma sa Petrochemical Holding, ajunge să dețină 96,51% din acțiunile RAFO, restul de 3,48% aparținând altor acționari. Anul 2008 a fost, practic, ultimul an în care rafinăria din județul Bacău a mai produs motorină sau benzină. De atunci, compania a făcut afaceri doar din vânzarea unor active diverse, utilajele și echipamentele tehnologice fiind păstrate în conservare, iar salariații reducându-se de la câteva mii la câteva sute. Mai mult, în 2009, cele 43 de benzinării ale RAFO au fost vândute și, astfel, în ultimii ani a mai rămas doar numele din ceea ce a fost platforma de la Onești.

Acum însă, RAFO a ajuns în regretabila situație de a fi dezmembrată și vândută la fier vechi, în condițiile în care mai avem doar patru rafinării care mai pot funcționa, din cele zece moștenite, și niciuna dintre ele nu are capital integral românesc.

Informațiile publice relatează faptul că Ministerul Economiei a aprobat, de-a lungul ultimilor ani, mai multe memorandumuri în scopul inițierii unor măsuri de sprijin pentru SC RAFO Onești SA, sub forma oferirii unor garanții de stat pentru finanțarea planurilor de redresare ale companiei. Deznodământul de zilele trecute, reliefat de decizia de a dezintegra rafinăria și a o vinde la fier vechi, indică faptul că așa-zisele intenții ale statului de a contribui la salvarea RAFO au fost, din păcate, zadarnice.

Nu pot să închei, stimate colege și colegi, fără să-mi pun întrebarea firească: cine se face vinovat de această situație? Cum a fost făcută privatizarea, care au fost clauzele contractului de privatizare, cum a fost monitorizat contractul de privatizare, cine și cum a urmărit ce se întâmplă cu banii garantați de statul român, de ce nu s-au luat măsuri de răscumpărare a acțiunilor atunci când s-a văzut faptul că rafinăria se îndreaptă spre dezastru?