Ioan Mang

Declarația politică este intitulată „Recensământul și incompetența guvernamentală”.

Stimate doamne și stimați domni,

Dezorganizare, bâlbâieli, haos, sunt doar câteva descrieri ale modului în care a fost organizat recensământul populației și al locuințelor de anul acesta. Guvernanții noștri au ținut să demonstreze cu tot dinadinsul una dintre legile lui Murphy: „Ce începe prost se termină și mai prost.”

Recensământul a debutat cu stângul în mai toată țara, peste 15% din recenzori renunțând să mai iasă pe teren după ce au aflat că statul i-a păcălit și nu le mai dă sumele promise inițial. Au urmat apoi bâlbâielile și gafele Institutului Național de Statistică (INS), toate culminând cu prestația lamentabilă a conducerii acestei instituții, depășită evident de responsabilități.

Pentru a putea înțelege mai bine această acțiune și pentru a putea trage niște concluzii referitoare la adevăratul rol al recensământului din România, am realizat o comparație între ceea ce s-a întâmplat la noi și cum s-au organizat lucrurile într-o altă țară a Uniunii Europene, Ungaria, acolo unde tot în această perioadă a avut loc o acțiune identică.

Legislație simplificată, birocrație mai puțină, formulare mai simple și mai ușor de aplicat au fost principiile care au ghidat organizatorii recensământului din Ungaria. La noi s-a mers exact pe dos. Mai întâi, din punct de vedere legislativ, trebuie spus că pe lângă reglementările Comisiei Europene referitoare la organizarea recensământului pe întreg teritoriul Uniunii Europene, reglementări care sunt identice pentru toate statele membre, în România doar în ultimii doi ani (2010–2011) au apărut nu mai puțin de trei hotărâri de guvern care au schimbat legislația, în timp ce în țara vecină a existat doar o singură reglementare privind organizarea acestei acțiuni.

În al doilea rând, din punct de vedere al instrumentarului statistic, la noi s-a folosit un număr de șase tipuri de formulare, în timp ce Ungaria a folosit doar două tipuri de formulare. Tot la acest capitol aș dori să subliniez că, în timp ce în România s-au cerut în mod obligatoriu atât numele, cât și CNP-ul, informație care la ultimul recensământ, din 2002, nu a fost solicitată, în Ungaria nu numai că nu s-a cerut codul numeric, dar nici măcar numele nu a fost solicitat, iar formularul referitor la gospodărie a fost prelucrat în mod independent de formularul privind persoanele. Toate aceste proceduri au fost implementate pentru a se evita orice

discuție cum că organizatorii ar putea lega informațiile furnizate în chestionarul cu datele personale de cele din chestionarul privind locuința și gospodăria.

Totodată, vecinii noștri au cules mult mai multe informații privind nivelul de instruire a populației, respectiv întrebări referitoare la limbile străine cunoscute – informație inexistentă la noi –, semn că chiar le pasă de poporul lor și chiar vor să-l cunoască mai bine. La noi, Cabinetul Boc este interesat doar de CNP-uri și nimic mai mult, ceea ce, cred eu, spune multe despre intențiile „ascunse” ale guvernanților.