Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 februarie 2011
Informare · respins
Alexandru Pereș
Discurs
Declarația politică este intitulată „Redresarea industriei de apărare din România”.
Domnule președinte, Onorat Senat,
Nu este prima dată când aduc în atenția dumneavoastră situația industriei de apărare din România. Este un subiect care trebuie să ne intereseze, deoarece în județul Alba, pe care eu îl reprezint în Senat, se află două dintre filialele „Romarm” – SA, și anume Fabrica de Arme Cugir și Uzina Mecanică Cugir, ambele aflate într-o zonă industrială în care profesionalismul celor ce activează aici atrage deja investitori.
Cu privire însă la cele două întreprinderi, am încercat să aduc în atenția Executivului, precum și a Parlamentului, acte normative care să ajute la redresarea industriei specifice. Una dintre problemele cele mai mari cu care se confruntă acum industria de apărare din România este existența unor datorii istorice și a unor penalități la bugetul consolidat al statului. Această situație a dus la crearea unor blocaje financiare, iar penalitățile și majorările de întârziere aferente datoriilor istorice împiedică unitățile mai sus menționate să realizeze profit.
Industria de apărare este o ramură, deocamdată abandonată, a economiei naționale care poate aduce o contribuție importantă la buget. Ca stat membru al NATO și al Uniunii Europene, și industria de armament poate să asigure stabilitate, siguranță și competitivitate.
Sigur, cred că este în van să pledez pentru importanța acestui segment al economiei naționale, sunt convins că suntem cu toții conștienți de necesitarea revitalizării acestui sector economic. Tocmai din acest motiv, consider că este importantă sprijinirea unor soluții ce ar putea degreva de datorii filialele „Romarm” – SA, pentru ca acestea să poată intra în normalitate și, de ce nu, chiar să devină atractive pentru noi investiții.
Bazându-mă și pe faptul că articolul 346 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede că „orice stat membru poate lua măsurile pe care le consideră necesare pentru protecția intereselor esențiale ale siguranței sale și care se referă la producția sau comerțul de armament, muniție și material de război”, în luna noiembrie a anului trecut am adresat o interpelare ministrului economiei, comerțului și mediului de afaceri, domnul Ion Ariton. Interesul meu era să aflu care sunt măsurile propuse de către Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri pentru a soluționa problema obligațiilor restante către bugetul consolidat de stat ale CN „Romarm” – SA și ale filialelor sale, pentru ca industria de apărare din România să reintre în normal și pentru a putea desfășura activități profitabile pe termen lung.
Prin răspunsul primit din partea domnului ministru Ion Ariton, am aflat că ministerul pe care îl conduce a inclus în programul legislativ al Guvernului pentru anul 2011 Proiectul de lege privind unele măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare ale unor operatori economici din industria de apărare.