Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 iunie 2011
Informare
Petru Filip
Discurs
Declarația politică este intitulată „Reforma constituțională și lecția consensului politic”.
## Stimați colegi,
Reforma constituțională este, cu siguranță, o provocare, o provocare transideologică și transpartinică, ce exclude universul firesc al dezbaterilor politice despre stânga și
dreapta, căci Constituția nu poate fi nici de stânga, nici de dreapta, nici portocalie, nici galbenă sau roșie. Constituția este actul fundamental al unei țări, este un act de conduită instituțională și morală.
O reformă constituțională se impune dintr-un motiv major: ca efect firesc al metamorfozelor sociale, economice, politice și instituționale ce au avut loc după procesul de aderare la Uniunea Europeană. Modificarea legii fundamentale nu poate fi un act unilateral, și nici o manifestare de voință sau de putere nici a unui partid, nici chiar a unei coaliții parlamentare. O viziune consensuală se impune.
Constituția României este o lege rigidă. Modificarea ei are nevoie de supermajorități, adică de consens politic, ceea ce înseamnă că nu poate fi modificată oricând, oricum sau de către oricine. Nici nu poate fi altfel, având în vedere că România a fost captivă mai mult de 50 de ani într-un sistem comunist totalitar, în care voința individuală a prevalat reprezentării politice legitime.
Sigur, liderii opoziției au dreptul să critice acest demers, dar, în același timp, au și responsabilitatea de a propune propria lor viziune cu privire la modificarea legii fundamentale. Contrele politice de dragul contrelor politice nu numai că nu sunt productive, dar sunt și nocive, atunci când în joc se află un subiect atât de important.
Să luăm cel mai nou exemplu. Într-o primă fază, modificarea modalității de alegere a primarilor, din două tururi de scrutin într-unul singur, a fost drastic criticată de către membrii opoziției. Nimeni nu se aștepta la ce a urmat.
Ca „răzbunare”, aceiași lideri ai USL au propus ca și parlamentarii să fie aleși dintr-un singur tur. Cu alte cuvinte, demersul de a schimba modul de alegere a primarilor, ca sincronizare cu alegerea președinților de consilii județene, a fost unul corect, deși, pe fond, a fost criticat. Asta arată că și opoziția poate accepta, la un moment dat, propunerile puterii, chiar dacă acest lucru înseamnă a plusa politic prin inițierea unor noi legi.
În orice caz, oferta USL – stoparea migrației parlamentare, alegerea parlamentarilor dintr-un singur tur și reducerea numărului de parlamentari de la 471 la 300 – tinde către rezolvarea unor probleme pe care și noi le-am sesizat. Astfel, se deschide prima punte de negociere către toate proiectele, inclusiv modificarea Constituției.
Această stare de fapt nu poate să fie decât una benefică pentru sănătatea politică și un început pentru generarea acelui consens necesar stingerii unor conflicte inutile.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .