Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 decembrie 2015
other
Găvrilă Ghilea
Discurs
Declarația politică este intitulată „Reprezentanții mediului de afaceri din Transilvania acuză sabotajul CNADNR!”.
## Domnule președinte de ședință,
## Stimați colegi,
Nu este pentru prima dată când unele dintre cele mai vechi și mai puternice organizații patronale ale oamenilor de afaceri din Transilvania, Uniunea Națională a Patronatului Român, Federația Patronilor Bihor și Asociația Patronilor și Meseriașilor Cluj, iau atitudine și condamnă indiferența autorităților centrale față de starea jalnică a infrastructurii de transport din județele din nord-vestul țării.
Astfel, într-un memoriu adresat recent prim-ministrului și oferit mass-mediei pentru diseminare, reprezentanții mediului de afaceri din județele Bihor și Cluj arată că au sprijinit și sprijină în continuare orice efort de integrare europeană
în ceea ce înseamnă infrastructura de transport, atât pe plan local, cât și național.
În acest context, în document se precizează că în județul Bihor Autostrada Transilvania practic nu există, iar DN76 Oradea – Deva este pericol public, deoarece pe tronsoane întregi oamenii nu pot intra în propriile curți, iar perspectiva și speranța finalizării lucrărilor lipsesc cu desăvârșire.
De asemenea, oamenii de afaceri au constatat că, după promisiuni repetate și neonorate privind execuția autostrăzii A3 în județele Sălaj și Bihor, pe secțiunea Gilău – Nădășel lucrările pulsează într-un ritm care, dacă se păstrează, va face ca acest tronson și celelalte ale Autostrăzii Transilvania să nu fie inaugurate în acest deceniu.
Din aceste considerente, cosemnatarii susțin că demersurile autorităților și ale Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România sunt total insuficiente și ineficiente cu privire strict la această autostradă ce traversează și unește economic marile orașe din Transilvania, racordându-le cu capitala.
Convinși că nu condițiile meteorologice, nu criza, nu banii sunt cauza principală a nerealizării la timp a lucrărilor, ci lipsa de atitudine, hotărâre și fermitate în gestionarea resurselor, a procedurilor și a relațiilor contractuale, organizațiile patronale afirmă că nu pot trage decât una din concluzii: fie nu se dorește, ceea ce reprezintă un sabotaj, sau, mai grav, nu se știe cum, ceea ce se traduce prin incompetență la nivelul CNADNR.
Acestea sunt motivele pentru care reprezentanții mediului de afaceri solicită prim-ministrului demiterea conducerii CNADNR, pe care o acuză de promisiuni contractuale repetate neonorate.
De asemenea, asociațiile patronale mai solicită ca realizarea infrastructurii rutiere în România să fie declarată prioritate zero pentru strategia de dezvoltare a țării și propun Ministerului Transporturilor realizarea unui parteneriat la care să participe toate organizațiile mediului de afaceri interesate să susțină și să contribuie la construirea infrastructurii rutiere românești. Un demers absolut legitim, care, sunt convins, nu va rămâne fără urmări.