Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 iunie 2011
Declarații politice
Dumitru Oprea
Discurs
Declarația politică este intitulată „Republica Moldova trebuie susținută acum mai mult ca niciodată”.
Domnule președinte al Senatului,
Doamnelor și domnilor colegi,
Stimați invitați,
Recentele alegeri locale din Republica Moldova arată fragilitatea democrației de peste Prut. Victoria lui Dorin Chirtoacă la Chișinău a fost obținută în condiții excepționale, pe ultima sută de metri, când puțini mai credeau în ea, dar a crezut cine trebuia, populația Chișinăului, iar prezența record de la urne dovedește ce importanță a avut această confruntare pentru moldoveni.
Doar cine a fost în ultimii ani la Chișinău înțelege cu adevărat ce înseamnă izbânda domnului Chirtoacă la primărie. În Moldova, toate aceste înfruntări politice au o cu totul altă miză, mult mai intensă, cu implicații infinit mai mari decât ne închipuim noi. Am avut ocazia să-i întâlnesc pe liderii liberalilor moldoveni la ei acasă, atunci când luptau din greu tot cu cei din Partidul Comunist, la alegerile generale, iar calitatea umană și atașamentul pentru cauza lor sunt absolut impresionante. De aceea, trebuie să fim conștienți de semnificația succesului lor, fiindcă în Basarabia el dă substanță unui viitor european, care, doar acum doi ani, părea atât de departe.
Din nefericire însă, în continuare, soarta Moldovei pare să-i preocupe prea puțin pe români. Apare un interes real mai ales în perioada alegerilor, când amenințarea venirii comuniștilor este directă sau când guvernarea lor ne afectează și pe noi. Atunci ne activăm politic și mediatic. Cum dispare spectrul roșu, acțiunile noastre nu mai au aceeași intensitate, preocupându-ne exclusiv de propriile probleme, lăsând doar câteva instituții oficiale să se intereseze de situația de acolo.
Experiența ne arată că nicio victorie a binelui nu este definitivă. Rezistența la schimbare este încă enormă, iar comuniștii, nici pe departe complet înfrânți. E nevoie să ne depășim pasivitatea și să fim mult mai prezenți în eforturile de emancipare politică a basarabenilor.
Fără a ne feri de cuvinte mari, trăim clipe istorice pentru destinul moldovenilor, iar exemplul unității vine chiar de la ei, pentru că alegerile locale nu au fost câștigate separat, de fiecare partid democratic, ci sprijinindu-se reciproc în Alianța pentru Integrare Europeană.
Așadar, poate găsim noi căi de susținere, poate ne mobilizăm mai mult pentru a ajuta concret democrația Republicii Moldova, iar dacă reușim asta, s-ar putea ca viitoarele alegeri să îndepărteze și mai mult sinistrul spectru al comunismului.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.