Emilian Valentin Frâncu

Declarația politică este intitulată „Revizuirea Constituției sau pregătirea succesiunii”.

Subiectul despre care am ales să vorbesc astăzi este proiectul de revizuire a Constituției, dat publicității la data de 1 iunie 2011 de către președintele Traian Băsescu.

Aparent, sătul să tot fie obligat să respecte actuala Constituție, acesta și-a propus ca în ultimii ani de mandat să-și codifice năravurile într-o nouă lege fundamentală. Cireașa de pe tort este că a ales tocmai Ziua Copilului pentru a-și prezenta această intenție unei țări întregi, gest simbolic, având în vedere că tocmai viitorul copiilor noștri va fi compromis.

Principala armă a puterii în lupta pentru promovarea proiectului de revizuire este ideea de unicameralism, cu un număr maxim de parlamentari, stabilit la 300. Sub pretextul unui referendum de susținere, care a fost organizat fără a da lămuriri cetățenilor cu privire la ce li se cere, de fapt, să aleagă, puterea caută acum să strecoare prevederi care să asigure succesiunea „dinastiei Băsescu”.

Schimbările care țin capul de afiș al discursului membrilor partidului de guvernământ au legătură cu Titlul III, Capitolul I al actualei Constituții, cel vizând Parlamentul. Schimbările propuse introduc, pe lângă unicameralism și reducerea numărului de parlamentari la maximum 300, și posibilitatea începerii urmăririi penale a acestora fără acordul Camerei din care fac parte.

Ceea ce nu spune puterea este că forma revizuită a Constituției ar urma să instaureze _de facto_ un regim dictatorial. Astfel, la articolul 85 ar urma să se introducă un nou alineat, prin care Președintele României ar trebui să-și dea acordul pentru numirea și revocarea oricărui membru al Guvernului. La articolul 90 se acordă Președintelui României dreptul de a solicita referendum prin decret, Parlamentul având numai rol consultativ.

Cele mai interesante modificări – despre care, din nou, puterea nu spune nimic cetățenilor – ar urma să fie aduse articolului 92, prin care tot președintele ar căpăta dreptul de a numi directorii serviciilor de informații, și articolului 95, prin care procedura de suspendare a Președintelui României ar necesita aviz favorabil de la Curtea Constituțională.

Mai mult, noua Constituție ar urma să retragă dreptul instanțelor de judecată de a se pronunța asupra actelor care țin de politica fiscală sau bugetară a statului, practic, dând mână liberă Guvernului să facă ce vrea cu banii cetățenilor, ba ar mai și trage la răspundere magistrații pentru „erorile judiciare săvârșite” – art. 52 alin. (3).

Iar ca să se asigure că poziția sa va rămâne de neatins, indiferent ce ar face pe durata mandatului, Președintele României ar urma să beneficieze, în continuare, de imunitatea care parlamentarilor și chiar membrilor de guvern le-ar fi retrasă. Tot președintele ar putea și dizolva Parlamentul, în cazul în care acesta ar avea cutezanța să nu acorde în 45 de zile, în două rânduri, votul de încredere unor propuneri de învestitură a Guvernului. De ce s-ar face așa ceva nu-mi imaginez, având în vedere că tot președintele ar decide, până la urmă, componența Cabinetului.