Dan Voiculescu

Declarația politică este intitulată „România ar trebui să-și acorde un termen de minimum 10–12 ani până la asumarea deficitului structural de 0,5%”.

Timp de 50 de ani, toate statele din Europa Occidentală s-au dezvoltat susținut, asumând cote generoase de deficit bugetar. În limite rezonabile, deficitul este o formă benefică de autofinanțare a investițiilor în economie.

Un stat sărac optează pentru dezvoltare. Un stat bogat optează pentru stabilitate.

După 50 de ani de dezvoltare neîntreruptă, finanțată, în principal, prin deficite bugetare generoase, „garantate” de productivitatea muncii și de un management macroeconomic eficient, cele mai puternice state europene optează astăzi, în mod natural, pentru stabilitate. Este o strategie defensivă prin care își protejează standardul actual de viață, ajuns la un nivel foarte ridicat.

Din păcate, economia noastră nu se compară cu economiile dezvoltate ale Europei și vă propun, spre analiză, o succintă comparație între România și Germania:

|nivel foarte ridicat.|||o succintă compara|ție între România și|Germania:| |---|---|---|---|---|---| |Țara|Kilometri de<br>autostradă|Salariul lunar<br>minim brut|Pensia medie|Alocația lunară<br>pentru copii|PIB pe locuitor| |Germania|12.813|1.000 de euro|800 de euro|165 de euro|30.000 de euro| |România|321|157 de euro|170 de euro|10 euro|9.000 de euro|

Așadar, Germania are de 40 de ori mai mulți kilometri de autostradă decât România. Un copil din Germania primește o alocație lunară de peste 16 ori mai mare decât un copil român, iar pensia medie din Germania este de 5 ori mai mare decât cea din România.

Din nefericire, România este pe primul loc în topurile subdezvoltării la nivel european: peste 150.000 de români nu știu să citească, peste 60.000 de gospodării nu sunt electrificate, peste 8 milioane de români locuiesc fără toaletă și baie în casă și în aproximativ 13.000 de localități din România nu există canalizare. Aceasta este o radiografie la zi a României.

În aceste condiții, statul român are acută nevoie de creștere economică susținută, de un deficit moderat de 2-3%, care să îi sprijine constant dezvoltarea.

În consecință, dorința iresponsabilă a președintelui Băsescu de a ne refuza dreptul la dezvoltare și de a menține sărăcia în România poate avea efecte similare cu cele produse de ambiția lui Nicolae Ceaușescu de a achita, cu orice preț, datoria externă. Și atunci, și acum, obsesia unui om a condamnat la mizerie, sărăcie și umilință o națiune întreagă.

Să ne înțelegem: deficitul structural de 0,5% nu este un obiectiv incorect, însă, la acest moment, nu este adecvat realității economice românești. Dacă, după modificarea propriei Constituții, Germania și-a acordat șapte ani de tranziție pentru îndeplinirea acestui deziderat, România ar trebui să își rezerve un interval de cel puțin 10–12 ani.

Acest interval de adaptare graduală este cu atât mai natural cu cât, în prezent, România nici nu a adoptat moneda euro, și nici nu o va face în viitorul apropiat. Așadar, nu avem niciun motiv responsabil să ne grăbim.