Stenogramă plen

Vă mulțumesc, domnule senator.

Îl invit la microfon pe domnul senator Marius Nicoară, din partea Grupului parlamentar al PNL. Se pregătește domnul senator Ion Rușeț, din partea Grupului parlamentar al PDL.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Înainte de a-mi citi declarația politică, aș dori să-l asigur pe distinsul meu coleg de comisie, domnul profesor Oprea, că suntem în Parlament cu toții, dar nu venim în această sală din motive pe care le-am expus public.

Declarația mea politică are o întrebare retorică și la ea mă voi referi.

Întrebarea este: „Cine răspunde?”.

M-am declarat de la bun început împotriva conceptului inițiat de Ministerul Educației și de fostul ministru Funeriu legat de clasa pregătitoare și, așa cum am mai subliniat, nu mi-am format părerea în urma citirii știrilor sau din principiu, fiind în opoziție. A fost rezultatul unui întreg proces, care a presupus întâlniri cu părinții, cu învățătorii și directorii de școli, toți având întrebări fără răspuns, legate de programă, săli de curs, spațiu de odihnă, pregătirea dascălilor.

Sugestia multora dintre aceștia a fost ca această etapă să rămână, ca și până acum, în cadrul grădinițelor, cu eforturi și costuri reduse din partea tuturor.

Sugestia mea a fost chiar renunțarea la idee, și argumentele au devenit evidente, inclusiv după ce am văzut cu toții ce s-a întâmplat în 5 martie 2012.

Iată că a mai intervenit o piedică în calea clasei zero: sistemul informatic. Recunosc că nu-l putem... și nu-l luasem nici atunci în calcul, când am spus că Ministerul Educației nu este pregătit. Dovada nu a întârziat să apară și, chiar dacă acum oficialii par deciși să caute vinovații, eu sunt convins că nu va plăti nimeni pentru deranjul creat, pentru eroarea din sistem și pentru așteptarea părinților.

Dar n-ar fi acest aspect cel mai grav. Mult mai important mi se pare faptul că nu va răspunde nimeni pentru rezultatele proaste ale acestei clase, rezultate care se anunță de pe acum. Nu-mi pot imagina în ce fel pot obține performanță învățătorii, care, până la acest moment, nu știu cum vor lucra cu acești copii, și nu exagerez cu nimic, pentru că vorbim despre un concept nou, care ar trebui pus la punct în cele mai mici detalii, nu lăsate toate aceste chestiuni la voia

intuiției acestor oameni cu experiență, de altfel, la catedră, adevărat, dar fără timp și chef pentru experimente futuriste ale fostului ministru al educației.

Vă mulțumesc.

Mulțumesc domnului senator Nicoară.

Îl invit la microfon pe domnul senator Ion Rușeț, Grupul parlamentar al PDL.

Dacă sunt și alți colegi care doresc să prezinte declarațiile politice, îi rog să o facă.

## Mulțumesc, domnule președinte.

Mi-am intitulat declarația politică „S.O.S. Oltenia!”

Stimați colegi,

Situată în partea de sud-vest a României, regiunea Oltenia are o suprafață de 29.212 km[2 ] , ocupând locul șapte din cele opt regiuni ale țării. Cuprinde cinci județe și coincide, în mare parte, cu vechea regiune istorică Oltenia, în limitele sale naturale. În ciuda faptului că este una dintre cele mai importante regiuni ale României, Oltenia se confruntă cu importante probleme economice, cauzate, în principal, de lipsa acută a locurilor de muncă.

După 1990, în condițiile unui proces de restructurare a economiei relativ încet și întârziat, întreprinderile cu capital majoritar de stat au devenit necompetitive. Supradimensionarea lor ca număr de salariați a îngreunat procesul de restructurare, neexistând capacitatea necesară de absorbție a forței de muncă disponibilizate, îndeosebi în zonele care au ajuns să devină aproape complet dependente de sectorul industrial.

Din punct de vedere economic și social, cea mai afectată zonă este zona minieră a Gorjului, unde dependența față de minerit rămâne semnificativă. Activitățile de extracție a cărbunelui se află în recesiune, procesul de restructurare minieră începând doar din 1997. Închiderea întreprinderilor și a exploatărilor miniere nerentabile a mărit numărul șomerilor, determinând, astfel, grave consecințe sociale și economice. De asemenea, lipsa de locuri de muncă din zonele urbane și creșterea costurilor de întreținere a locuințelor au determinat migrația populației șomere spre zonele rurale, unde practică o agricultură ineficientă.

Industria lemnului din zona montană și subcarpatică a înregistrat, în ultimii ani, un recul puternic din cauza reducerii capacității de export, ca urmare a devalorizării dolarului. Aceasta rămâne, în mare parte, tributară unei producții de valoare adăugată redusă, destinată unor piețe mai puțin exigente, cum ar fi țările nord-africane.

Rețeaua de IMM-uri este slab structurată și are o volatilitate mare din cauza lipsei unor planuri de afaceri coerente, a susținerii de capital și a managementului corespunzător.

Nivelul redus de dezvoltare a regiunii se datorează și volumului scăzut de investiții străine directe, regiunea atrăgând în ultimii 20 de ani doar 1,9 miliarde de euro – reprezentând 3,7% din totalul acestora la finele anului 2010 –, ceea ce o situează pe poziția a șaptea între regiunile țării, precum și faptului că nivelul creditelor angajate de agenții economici este de 6.312 milioane de lei, reprezentând doar 5,3% din totalul creditelor angajate la nivelul țării.

În acest context, Strategia de dezvoltare a Regiunii SudVest Oltenia, discutată în cadrul Simpozionului „S.O.S. Oltenia!”, reprezintă o oportunitate pentru relansarea economică a regiunii Oltenia. Lansat la inițiativa Federației Naționale Mine-Energie și a Asociației Patronale Miniere, acest proiect dorește atragerea celor mai importanți factori din mediul privat, politic, administrativ și social, astfel încât, prin măsurile și soluțiile concrete, să se decidă ceea ce este mai bine pentru Oltenia. Un subiect important abordat la Simpozionul „S.O.S. Oltenia!” a fost reprezentat de înființarea Complexului Energetic Oltenia, care se va realiza prin Hotărârea nr. 1.024/2011 a Guvernului României. Urgentarea procesului de înființare a Complexului Energetic Oltenia este neapărat necesară pentru asigurarea stabilității economice în regiunea Oltenia.

Am dorit să prezint aceste informații despre Strategia de dezvoltare a Regiunii Sud-Vest Oltenia în Parlament nu pentru a politiza acest eveniment, ci pentru că apreciez ca fiind benefică implicarea factorilor decizionali de la nivel național în susținerea și implementarea unor proiecte viabile, care să asigure atât dezvoltarea unor noi ramuri industriale, cât și redresarea celor deja existente.

Vă mulțumesc.

## Și eu vă mulțumesc.

Îl invit la microfon pe domnul senator Vasile Nedelcu, Grupul parlamentar progresist.

Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Am intitulat declarația politică de astăzi „PSD – Partidul Sedentariștilor Deprimați”.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Sâmbătă, am fost cu toții martori – într-adevăr, prin intermediul mass-mediei – la demisia doamnei Oana Niculescu-Mizil din PSD, un pas așteptat, având în vedere faptul că săptămâna trecută deputata a fost schimbată, fără un motiv clar, de la conducerea PSD Călărași. Un obicei tipic pesedist, în care orice regulă, chiar și statutul propriului partid, este călcată în picioare. Asta da democrație internă, pe care vor să o promoveze la nivel de țară!

Odată eliberată din strânsoarea socialistă, Oana Mizil n-a mai rezistat și a recunoscut public cum PSD a vândut liberalilor județul pe care îl reprezintă. „Am crezut – citez – că politica se face pentru cetățeni și în folosul cetățenilor. Cândva, PSD era exponentul celor mulți, al celor săraci. Cândva, era partidul care punea omul înainte de toate. Din păcate, lucrurile s-au schimbat. Pentru unii lideri ai PSD, puterea și averea personală sunt mult mai importante.”, a recunoscut ea. Și iată, dragi colegi, încă o dovadă a demagogiei și a populismului ieftin marca PSD. De astă dată, e recunoscut public de către un om din interiorul partidului.

Nu voi vorbi astăzi prea mult despre județul Călărași, ci prefer să mă opresc la o analiză clară a ceea ce înseamnă astăzi politica social-democrată în România. În loc să fie

o opoziție de care noi, cei care susținem Executivul, să ne temem, avem de-a face cu o alianță slabă, condusă din umbră de tătucul Ion Iliescu, care îl învață pe mai tânărul Ponta, aflat în rol de dirijor, cum să-i îndoctrineze pe propriii membri, sub zicala „Băsescu trebuie să plece!”. Iar Ponta dovedește că în politică nu este la fel de bun pilot ca în viața personală. De fapt, chiar se mulțumește cu postul de copilot ascultător și docil, care, în loc de hărți, ține în mâini destinele a mii de membri, cu care se joacă după bunul-plac, și creierele a sute de mii de români, pe care încearcă să-i prostească.

Numai că, din păcate pentru autointitulatul Che Guevara de România, cetățenii acestei țări sunt inteligenți și nu pot fi prostiți. Oamenii s-au săturat de vorbe goale, împrăștiate de către uslași, românii vor fapte, nu vorbe, cetățenii vor ca cei pe care i-au ales să muncească pentru ei, nu să oficializeze chiulul și să mai fie și plătiți din banii publici pe deasupra.

Și, deși sunt sedentari pe banii statului, pesediștii își fac timp să încălzească scaunele televiziunilor mogulilor, scaune de pe care, ceas de ceas, repetă aceeași placă stricată – „Guvernul n-a făcut nimic”, „Băsescu trebuie să plece”.

În buzunarele doldora de bani ale uslașilor încă din vremea în care aveau frâiele țării, nu-și mai găsesc loc nici argumente, nici bune intenții, și nici pe departe niscaiva fapte concrete, doar vorbe goale și nerăbdarea de a pune iar mâna pe putere pentru a hrăni clientela politică de partid, pentru a-i scăpa pe membrii penali de închisoare, pentru a-și hrăni orgoliul rănit de neputința de a face față crizei economice.

Pentru că – să nu uităm – vorbim despre același partid care, în 2009, pus în fața unei lovituri dure, a preferat să plece de la guvernare, pentru că nu făcea față presiunii și efortului de a scoate țara din criză, pentru că nu putea să conceapă să muncească, măcar o dată în viață, pentru interesul național, pentru interesul cetățeanului, pentru că, efectiv, nu erau lăsați de către parteneri să se îndoape din ciolanul public, să privatizeze defectuos, să se îmbogățească. Erau puși la muncă, și asta era prea mult pentru onoarea lor de pesediști.

Știu, am auzit și eu că în PSD buba stă să explodeze. Sunt membri care ar vrea să muncească, sunt membri care nu sunt de acord cu politica executată de Ponta la ordinele lui Ion Iliescu și, cu toate acestea, nu reacționează, ceea ce este condamnabil. Ar trebui să mă bucure, de fapt, acest lucru, pentru că sunt conștient că cei care astăzi vorbesc, și atât, cei care astăzi chiulesc în masă vor fi taxați de electorat la urne, însă m-ar fi bucurat mai mult dacă ei ar fi muncit, dacă ar fi existat o competiție de idei, de proiecte, și nu de declarații.

Vă mulțumesc.

Mulțumesc.

Îl invit la microfon pe domnul senator al Grupului parlamentar al PNL, Emilian Valentin Frâncu. Vă rog.

## **Domnul Emilian Valentin Frâncu:**

## Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația politică de astăzi am intitulat-o „Vremea adevărurilor simple”.

Fără a nega utilitatea și legitimitatea protestelor populare, am crezut întotdeauna în forța și eficacitatea dialogului netulburat de pasiuni politice, neumbrit de agresivitate sau ură. Am apărat democrația, în sensul ei originar, așa cum era înțeleasă în antichitatea grecească, ca implicare a fiecărui cetățean în deciziile care privesc guvernarea, bunăstarea economică și socială.

Cred că a sosit timpul să ne apropiem mai mult de aceste adevăruri simple, de faptele și pildele trecutului pentru a găsi răspunsul la problemele care ne întunecă azi existența.

Conștiințele unor oameni care-și conduc liberi destinele nu pot rămâne netulburate atunci când democrația primește lovitură după lovitură, atunci când instituțiile care ar trebui să apere drepturile și libertățile cetățenilor răspund comenzilor unui singur om, se subordonează unei singure voințe. Perplexitatea și atitudinea pasivă în fața situației mizerabile în care a căzut viața noastră politică ar trebui cât mai grabnic înlocuite de acțiuni dinamice, creatoare, pozitive ale societății civile. Glasul revendicativ al străzii, poziția unitară a intelectualilor, dar și a oamenilor simpli, odată convertite în voturi, vor garanta sfârșitul sistemului Băsescu.

Președintele României a dovedit încă o dată, prin discursul său în Parlament din 7 martie, că schimbarea Guvernului nu este decât o mascaradă menită să câștige timp și imagine.

Domnul Băsescu generează, în lipsa unui Guvern autentic și cu acceptul de la sine înțeles al unui prim-ministru fantomatic, toate strategiile politice și economice ale țării, este deținătorul adevărului ultim în politica europeană și mondială. Adept ipocrit al austerității și adversar mincinos al populismului și politicianismului, domnul președinte netezește calea către campania electorală a Partidului Democrat Liberal, cerând reîntregirea salariilor bugetarilor prin orice mijloace. Prin urmare, după ce a bătut monedă politică folosind drept material propagandistic tema necesității ajustărilor și concedierilor, a cumpătării, ca remedii pentru criza economică, domnul Băsescu, în pofida semnalelor economice negative, dorește mărirea salariilor, căutând, bineînțeles, „domesticirea” electoratului înainte de vot.

Aceste adevăruri elementare trebuie aflate de toți cei care se mai lasă încă purtați de norul iluziilor fabricate de manipulatorii PDL. Oamenii trebuie să cunoască și exemplele altor state precum Cehia, Polonia sau Turcia, care s-au salvat de la recesiune prin abordări economice moderate, oneste, realiste, în niciun caz prin „salturi mortale” sau împrumuturi supradimensionate cheltuite discreționar. Unul dintre rolurile fundamentale ale opoziției este de a familiariza opinia publică cu faptele, cu realitatea, prin toate canalele de comunicare posibile, de a demasca stratagemele menite să perpetueze acest regim nelegitim. Contactul cu realitatea politică netrucată reprezintă pasul decisiv către un vot care va asigura României un destin mai bun.

Și fac mențiunea că eu vin aici, în Parlament, de fiecare dată, îmi susțin – atunci când pot – declarațiile politice, particip la dezbaterea inițiativelor legislative în comisii, dar, așa cum am subliniat în mai multe rânduri, până nu se rezolvă această problemă pe care noi am ridicat-o, de respectare a principiilor democratice, eu respect decizia Uniunii Social-Liberale și nu asigur cvorumul de ședință,

atunci când acesta este folosit pentru dezbaterea unor inițiative legislative care nu au ca bază un fundament democratic.

Mulțumesc.

Deci de aceea mă retrag în acest moment.

Declarația politică este intitulată „Gafe prezidențiale la Bruxelles”.

Mă simt obligat să semnalez încă o dată faptul că președintele Băsescu își consolidează, cu fiecare gest și poziție publică pe plan intern sau internațional, poziția de _factotum_ al politicii și diplomației românești.

Sunt nevoit să pun accentul din nou – deși acest principiu ar fi trebuit să devină un loc comun al modului în care se face politică la cel mai înalt nivel în România – pe ideea colaborării, dialogului, dezbaterii publice ori de câte ori se iau decizii care afectează, pe termen scurt sau în perspectivă, viața românilor, decizii care implică imaginea țării noastre în Occident sau relația României cu țările vecine _._

USL a susținut în numeroase rânduri adoptarea Tratatului privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în cadrul Uniunii Economice și Monetare. Cu toate acestea, modalitatea în care președintele Băsescu a înțeles să ia exclusiv asupra sa semnarea acestui tratat demonstrează, încă o dată, derapajul său înspre despotism. Președintele României nu a considerat util faptul de a explica pe larg opiniei publice implicațiile ce decurg din adoptarea unui document atât de important, consecințele pe care le-ar putea avea acest tratat asupra dezvoltării sociale și economice în România. De asemenea, consider că este necesară, măcar acum, _post factum_ , o analiză detaliată asupra limitărilor bugetare, fiscale și economice prevăzute în tratat pentru România, înțelegând că vor exista constrângeri asupra unor domenii vitale precum investiții publice, educație, sănătate.

O altă nereușită a diplomației românești poate fi considerată și amânarea deciziei legate de aderarea țării noastre la Spațiul Schengen, un obiectiv care ar fi trebuit să reprezinte, pentru actualul Guvern, modalitatea prin care România își poate recăpăta pe deplin demnitatea în fața lumii occidentale. Faptul că Olanda consideră în continuare că țara noastră mai are de parcurs etape importante pentru eradicarea fenomenului crimei organizate și al corupției reprezintă o „dojană” usturătoare, care ar trebui să catalizeze eforturile guvernanților spre o mai eficientă mobilizare pentru îndeplinirea acestor criterii fundamentale.

Domnul Băsescu pare din ce în ce mai preocupat de modul în care va fi privit de posteritate. Cu toate acestea, gesturile sale politice nu au înțelepciunea și anvergura necesare pentru a face istorie. Nu mi s-a părut credibilă, chiar aș considera ipocrită grija Domniei Sale față de minoritatea vlahă din Serbia. În niciun caz, poziția președintelui nu a justificat „lovitura de teatru” care a amânat decizia acordării statutului de țară candidată la Uniunea Europeană Serbiei. Prestația țării noastre a fost catalogată de „The Economist” drept „dezagreabilă”, demnă de „o ideologie naționalistă de secol al XIX-lea”. Nu vreau să fiu înțeles greșit, consider că viața și drepturile românilor, oriunde ar trăi aceștia pe glob, sunt importante și trebuie ocrotite, însă am rezerve atunci când îl privesc pe domnul Băsescu plângând pe umărul românilor din Serbia, când cetățenii României, care se află de luni de zile în stradă pentru a denunța ticăloșia autorităților și pentru a-și revendica drepturile, sunt ridiculizați fără rușine de președintele lor.

Cu toate acestea, eu sunt convins că președintele Băsescu va intra în istorie, însă într-un mod cu totul diferit față de cum își imaginează Domnia Sa.

## **Domnul Vasile Blaga:**

Cu tot respectul, după ce ați semnat... Înțeleg, înțeleg. Înțeleg și ce n-ar trebui. În regulă.

Au mai depus declarații politice, dar nu le susțin, următorii colegi, ele făcând parte integrantă din stenograma ședinței de astăzi:

– Grupul parlamentar al PDL – doamna și domnii senatori: Petru Filip, Gheorghe David, Toader Mocanu, Florin Mircea Andrei, Mihaela Popa, Dorin Păran și Mihai Niță;

– Grupul parlamentar al PSD – doamnele și domnii senatori: Adrian Țuțuianu, Valer Marian, Gheorghe Pop, Ioan Mang, Alexandru Cordoș, Gheorghe Saghian, Nicolae Dănuț Prunea, Florin Constantinescu, Sorin Constantin Lazăr, Elena Mitrea, Doina Silistru, Laurențiu Florian Coca și Șerban Constantin Valeca;

– Grupul parlamentar al PNL – domnii senatori: Cornel Popa și Dan Voiculescu;

– Grupul parlamentar progresist – domnul senator Sorin Serioja Chivu.

Declarația politică se intitulează „USL riscă să nu-și mai reprezinte alegătorii în Parlament”.

Alegerile parlamentare, care se desfășoară în mod democratic din patru în patru ani, au ca scop desemnarea de reprezentanți legitimi ai cetățenilor în Parlamentul României. Este mecanismul democratic esențial prin care se asigură conducerea și organizarea societății românești. Misiunea este clară, în principal, nu există dubii în acest sens. Constituția României și legile setează limitele reprezentării, modul în care parlamentarii ar trebui să reprezinte cetățenii în forul legislativ, dar și în raport cu celelalte instituții.

Participarea la procesul legislativ prin prezența în comisiile parlamentare, prin participarea la dezbaterile din plenul Senatului sau la cele din Camera Deputaților, prin votarea legilor de importanță națională sau sectorială sunt numai cele mai importante obligații pe care parlamentarii le au față de societate.

Ceea ce se întâmplă în acest moment în Parlamentul României nu ține de o politică normală, ci de una profund conflictuală. Este destul de clar că această mișcare politică pe care parlamentarii USL o încearcă de câteva săptămâni nu este în defavoarea lor. Drepturile personale și

instituționale există, în schimb, prin propria lor voință, și-au suprimat obligațiile de reprezentare. În acest caz, parlamentarii USL au intrat pe o pantă destul de periculoasă și riscă să se afle în situația nereprezentării propriilor alegători.

USL pare că a rupt contractul cu cetățenii din propriile colegii. Cum își mai reprezintă parlamentarii USL alegătorii, în condițiile în care aceștia și-au abandonat principala misiune? Sute de legi sunt blocate prin comisii, altele sunt în stadiu avansat și nu pot fi votate în plenul Senatului.

Tot acest blocaj instituțional nu va avea efecte pozitive nici pentru societate, nici pentru funcționarea democrației. Parlamentarii USL încă mai speră că o astfel de mișcare poate avea efecte politice benefice, că cetățenii se vor coaliza în jurul lor și că-i vor sprijini, dar ei nu văd că, de fapt, cetățenii nu îi sprijină în demersul lor, că nu sunt de acord cu evitarea obligațiilor pe care în mod legitim și le-au însușit atunci când au câștigat mandatul?

Parlamentarii USL trăiesc iluzia alegerilor anticipate. În cercul lor, prioritățile economice și sociale au fost înlocuite de prioritățile politice personale. Cât timp va mai continua greva, USL nu-și mai reprezintă alegătorii, ci se reprezintă pe ei înșiși.

*

Declarația politică este intitulată „Readucerea salariilor la nivelul din 2009 nu este un păcat”.

Posibilitatea ca salariile bugetarilor să revină la cuantumul din 2009 a stârnit o serie de proteste, de acuze, de violențe verbale și tot soiul de presupuneri, de parcă o astfel de măsură ar fi complet ilegală, nepotrivită sau chiar dureroasă. Dacă ar fi să luăm în serios nedumerirea opoziției, am putea spune că salariile bugetarilor ar fi tăiate pe viață, adică nici în condiții economice favorabile salariile nu ar trebui să crească.

Dintre toate categoriile, bugetarii au suferit, din acest punct de vedere, probabil, cel mai mult în această perioadă de criză. Cu un salariu mai mic cu 25% nu se poate face mare lucru. Nivelul de trai nu poate fi unul de invidiat. Există astfel o așteptare uriașă a oamenilor vizavi de performanța guvernamentală, și este normal să fie așa. Această așteptare este legată de îmbunătățirea nivelului de trai. După o perioadă destul de lungă de austeritate, dublată de responsabilitate economică, de ce, din moment ce există resurse, să nu venim în întâmpinarea acestei așteptări pe deplin îndreptățite?

Alocarea de resurse pentru readucerea nivelului salarial al bugetarilor la cel din 2009 nu este deloc în contradicție cu austeritatea bugetară de până acum. A găsi resurse și a le aloca pentru creșterea salariilor este, din punct de vedere logic, o acțiune ulterioară măsurilor de austeritate. Nu trebuie să mire sau să șocheze pe nimeni. Este o nouă etapă într-o nouă guvernare, dacă putem spune așa.

Dacă misiunea Cabinetului Boc a fost de a stabiliza economia și de a eficientiza cheltuielile, misiunea Cabinetului Ungureanu va fi de a găsi resurse pentru a crește nivelul de trai. Este de bun-simț și ține de principiile guvernării de a găsi soluții pentru ca nivelul de trai al oamenilor să fie corespunzător.

Deci tot acest spectacol al indignării față de creșterea salariilor este unul fals, profund politizat și incorect. Dacă există resurse pentru readucerea salariilor bugetarilor la nivelul din 2009, atunci ele trebuie alocate fără ezitare. Important este ca aceste resurse să fie previzionate și calculate cu atenție, fără să genereze la un moment dat momente critice din punct de vedere bugetar.

Declarația politică se intitulează „După spusele ministerului, înscrierea copiilor în clasa pregătitoare și în clasa întâi este legală”.

Conform precizărilor Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, înscrierea copiilor în clasa pregătitoare și în clasa întâi se face cu respectarea tuturor legilor în vigoare.

De asemenea, reprezentanții ministerului de resort susțin că atât personalul, cât și spațiile destinate claselor respective corespund cerințelor unui învățământ de calitate.

Aceste clarificări au fost făcute după ce mai mulți părinți erau îngrijorați de faptul că introducerea clasei pregătitoare începând cu anul școlar 2012–2013 nu se va putea realiza în condiții optime.

Ceea ce este foarte important pentru fiecare dintre noi, cred eu, este să ne adunăm toate forțele, astfel încât copiii să poată începe școala – clasa pregătitoare și clasa întâi – în condiții cât mai bune.

Astfel, părinții împreună cu învățătorii și, deopotrivă, cu conducerile școlilor și reprezentanții autorităților locale au obligația să pregătească copiii și să le asigure un mediu adecvat pentru un învățământ de calitate.

Pentru toate acestea, în timpul rămas trebuie rezolvate lucrurile neterminate în școli și, totodată, pregătită corespunzător programa și resursa umană, însă un sprijin real pentru copii poate fi primit din partea familiei, lucru care nu trebuie neglijat.

fixează obiectivele clare pentru 2013 și 2014: creștere economică și deficit apropiat de zero, eliminarea pierderilor companiilor de stat și maximizarea absorbției fondurilor europene.

Pentru cei care încă au dubii în privința acestui tratat și a măsurilor pe care noi, ca membri ai Uniunii Europene, suntem datori să le luăm pentru viitorul românilor, aceasta este calea cea mai sigură de a avea o economie sănătoasă. Să nu uităm că Tratatul de guvernanță fiscală este un tratat împotriva populismului electoral, care își propune să responsabilizeze întreaga clasă politică europeană, indiferent dacă e la putere sau în opoziție. Mai mult decât atât, el este un semnal clar dat piețelor financiare și investitorilor, care oferă garanții în ceea ce privește prevenirea dezechilibrelor bugetare și financiare și care duce, incontestabil, la creșterea nivelului de trai.

În condițiile în care putem observa deja semnele de revenire ale economiei la nivel macroeconomic și în ceea ce privește atragerea investițiilor străine și crearea mai multor locuri de muncă, Tratatul de guvernanță fiscală reprezintă un pas firesc de renaștere și evoluție a piețelor europene. De aceea, nu îmi rămâne decât să cred că în spatele opoziției a priori a colegilor din USL față de acest tratat se ascunde doar setea de putere, și nu dorința de a le asigura românilor un viitor.

## Stimați colegi din opoziție,

A venit vremea să faceți diferența între interesul de grup, cel de partid și cel național. Nu ne interesează ce dispute aveți în interiorul formațiunii, dar ne interesează binele românilor. De aceea, vă repet mesajul meu: lăsați deoparte superficialitatea și interesele mascate și îndepliniți-vă obligațiile! Ați fost aleși pentru a-i ajuta pe români, nu pentru a pune piedici dezvoltării economice a României.

Declarația politică este intitulată „Inconsecvența USL, ridicată la rang de politică”.

## Domnule președinte,

## Doamnelor și domnilor senatori,

Doresc să readuc în atenția dumneavoastră Tratatul de guvernanță fiscală, semnat de curând de țara noastră, și implicațiile pozitive pe care acesta le are asupra dezvoltării economiei, aspect pe care ar trebui să-l cunoască și colegii din opoziție. Deși angajamentul majorității de a nu permite derapaje economice distructive pe termen mediu și lung este ferm, vă mărturisesc că mi se pare regretabil și dezamăgitor faptul că nu s-a obținut un acord politic unanim la nivelul României și că USL a refuzat, conform modelului, să se ralieze acestui demers.

Înțeleg că vă opuneți partidelor aflate la putere, stimați colegi din USL, dar nu vă opuneți și binelui românilor!

Chiar dacă am fost criticați pentru măsurile de austeritate pe care am fost nevoiți să le luăm, realitatea ne arată că putem vedea deja rezultate incontestabile ale strategiei de guvernare și ale principiilor aplicate încă din anul 2010: o datorie publică de puțin peste 30% și un deficit bugetar apropiat de valoarea ideală de 3%. Iar aderarea României la Tratatul de guvernanță fiscală este doar o confirmare a angajamentului de a continua politicile reformatoare care

Declarația politică se intitulează „Consiliul European de primăvară”.

## Domnule președinte,

## Stimați colegi,

Concluziile Consiliului European de primăvară menționează că statele membre trebuie să depună un efort mai susținut în vederea reducerii evaziunii fiscale și a îmbunătățirii colectării taxelor. În plus, șefii de stat și de guvern din Uniunea Europeană au convenit căutarea unor soluții pentru lărgirea bazei de impozitare și reducerea taxelor aplicate forței de muncă. În acest sens, Consiliul European și Comisia sunt solicitate să dezvolte rapid măsuri concrete, care vor fi prezentate în raportul din luna iunie.

Concluziile arată însă că statele membre ale Uniunii Europene au competență exclusivă asupra nivelului taxelor.

Consiliul European de primăvară a fost dominat de dezbaterile privind consolidarea Uniunii Economice a Uniunii Europene, respectiv, dezvoltarea agendei europene atât în privința politicilor comune, cât și a coordonării politicilor naționale în vederea asigurării creșterii economice și a creării locurilor de muncă. Totodată, Consiliul European a marcat finalizarea primei etape a Semestrului european, care presupune adoptarea orientărilor Uniunii pentru creștere și ocupare. Particularitatea acestui Consiliu European a constat în faptul că a prilejuit semnarea Tratatului privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în cadrul Uniunii Economice și Monetare. Președintele Traian Băsescu a semnat, în numele României, acest document, alături de alte 24 de state membre ale Uniunii. Acest document juridic constituie un nou pas extrem de important în ceea ce privește integrarea politicilor economice. Aceasta se va realiza pe două căi: prin creșterea gradului de armonizare politică și, respectiv, creșterea controlului instituțiilor europene în privința coordonării politicilor economice naționale, în special a politicilor fiscal-bugetare.

În domeniul politicilor economice, Consiliul European a reamintit măsurile deja convenite în cele trei reuniuni precedente, din octombrie și decembrie 2011, respectiv 30 ianuarie anul curent, și a stabilit termene precise de adoptare și punere în aplicare. Pentru statele membre aflate în programe de asistență precum România recomandarea Consiliului European a fost de a respecta țintele macroeconomice stabilite cu instituțiile financiare internaționale. În acest context, șeful statului român a făcut o mențiune expresă cu privire la faptul că România a respectat țintele stabilite pentru anul 2011.

Consiliul European de primăvară a mai fost marcat de o particularitate: a realizat primul exercițiu de examinare a statelor membre sub aspectul echilibrelor macroeconomice. Comisia Europeană a efectuat primul raport în cadrul Mecanismului de alertă privind prevenirea și corectarea dezechilibrelor economice, în aplicarea unui regulament din pachetul guvernanță economică 1.

În cadrul discuțiilor privind agenda de dezvoltare a pieței unice, România a insistat asupra faptului că Uniunea Europeană trebuie să fie consecventă în ceea ce privește adoptarea de noi măsuri de integrare. Șeful statului a făcut un nou apel la cele nouă state membre care mențin restricții și a salutat faptul că textul final al concluziilor Consiliului European consemnează voința politică pentru eliminarea barierelor încă existente în piața unică.

Un aspect important pentru România l-a constituit dezbaterea punctului referitor la extinderea spațiului de liberă circulație Schengen. Intervenția șefului statului a determinat consemnarea, pentru prima dată într-un text de concluzii ale Consiliului European, a acordului tuturor statelor membre asupra unei date precise la care să se realizeze extinderea Spațiului Schengen. Consiliul European a stabilit că decizia Consiliului privind aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen va fi luată în septembrie 2012.

Declarația politică se intitulează „Unde este glasul societății civile?”.

## Domnule președinte,

## Stimați colegi,

Avem în România numeroase organizații nonguvernamentale care accesează fonduri europene, și nu numai, pentru promovarea egalității de șanse, pentru lupta împotriva violenței și a traficului de persoane.

Glasul societății civile se aude însă prea puțin sau chiar deloc.

Doar citind presa, nu pot să nu remarc că limbajul, atitudinea și comportamentul parlamentarilor PSD devin din ce în ce mai îngrijorătoare. Pe de o parte, deputatul PSD Cristian Rizea și-a ieșit din fire doar pentru că instanța de judecată respectă regulile și amenință nervos: „O să am eu grijă de voi. Și tu, și nenorocitul ăla de Georgescu sunteți oamenii lui Băsescu. O să zburați voi de acolo! O să am eu grijă de asta! Ca niște căpușe sunteți.” Nu peste mult timp, bunul său prieten, senatorul Șova, îi ia exemplul într-o emisiune televizată.

Pe de altă parte, suspiciunea din dosarul judecat la instanța din Slobozia care planează asupra deputaților PSD Robert Negoiță și Nicolae Bănicioiu este cu mult mai îngrijorătoare, pentru că implică minore.

Nu pot să nu mă întreb: unde este glasul societății civile, care luptă împotriva traficului de persoane?

Am văzut că în Parlamentul European suspiciunile de corupție au dus la demisia parlamentarilor europeni și sancționarea acestora de către propriile partide.

Nu mai aștept însă ca cei doi parlamentari PSD să fie sancționați în vreun fel de liderul lor Victor Ponta, ci, dimpotrivă, mă aștept chiar să fie promovați... poate chiar purtători de cuvânt.

Trist este faptul că aceste concluzii, deși grave, ar putea părea doar o gâlceavă politică. De aceea, este necesară implicarea organizațiilor nonguvernamentale în domeniu. Indiferența și lipsa de atitudine a instituțiilor statului, a societății civile, a politicienilor integri pot duce la tragedii de genul celei de la salonul „Perla”, care a îngrozit o țară întreagă.

Nici acum nu pot să uit că, atunci când domnul senator Șova mă amenința, în pauza unei emisiuni, țipând „vă calc în picioare!”, cei cinci bărbați prezenți au coborât privirea jenați, fără însă a lua în vreun fel atitudine. M-am gândit în perioada asta la ce aș fi făcut eu dacă i s-ar fi întâmplat acest lucru unui coleg sau unei colege. Cu siguranța că aș fi luat atitudine, așa cum am făcut de fiecare dată.

Mulțumesc.

Declarația politică este intitulată „Ziua Maghiarilor de Pretutindeni”.

## Doamnelor și domnilor colegi,

Ziua de 15 martie reprezintă pentru vecinii noștri unguri, dar și pentru ungurii din întreaga lume, un moment aniversar, legat de Ziua Națională a Ungariei.

La 15 martie 1848 se cerea independența Ungariei, în urma revoluției ce avusese loc.

Astăzi, facem urări de bine tuturor cetățenilor unguri și apreciem relațiile existente între România și Ungaria. Colaborarea pozitivă dintre cele două state s-a evidențiat prin ședințele de guvern comune, în care au fost aduse în discuție interese comune. Un astfel de exemplu, care arată legăturile dintre România și Ungaria, vizează protecția mediului înconjurător, domeniu în care trebuie să fim perseverenți.

În noul context creat de criza economică mondială, țările vecine ar trebui să colaboreze și să se susțină reciproc pentru a putea face față cât mai eficient provocărilor. Susținerea reciprocă este un atu, iar eficiența colaborării pozitive ar putea fi luată ca exemplu. ## Stimați colegi senatori,

Din punct de vedere politic, colaborarea la nivel de coaliție dintre PDL și UDMR este de apreciat.

Colegii udemeriști au avut capacitatea și pragmatismul politic pentru a susține opțiunea pentru reformă, făcând parte atât din Guvernul Boc, cât și din Guvernul Ungureanu.

S-a dovedit de către aceștia că sunt capabili să se implice într-o guvernare grea, iar colaborarea a fost benefică pentru țară.

Este păcat că nu toate partidele conștientizează interesul național.

Ungaria rămâne un bun partener pentru România.

La final, doresc să transmit „La mulți ani!” tuturor etnicilor maghiari din România și Ungariei. Vă mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „Perpetua campanie sau comici vestiți ai micului ecran”.

De câțiva ani încoace, singurul crez politic al greviștilor de lux ai poporului este repetat cu obstinație pe micile ecrane, într-o perpetuă campanie electorală: „Jos Băsescu!”. E tot ce au de spus onor colegii noștri din opoziție în privința viitorului națiunii. La atât se reduce și proiectul lor de guvernare, în ipoteza absurdă că ar mai ajunge vreodată la putere. Asta a fost singura idee pe care au articulat-o cu prilejul discursului din Parlament rostit de șeful statului. După cum s-a relevat ulterior, guriștii din balconul sălii de ședințe fuseseră plantați acolo de către șeful ăl mare al PNL-ului, vestitul comic al micului ecran, domnul Antonescu, zis și Antenescu, din cauza apetenței sale pentru antenele partidului-televizor.

Ăl mai destoinic dintre penelei cică voiește a-și conduce partidul spre cele mai înalte culmi. Culmea culmilor este că boier-dumnealui se vrea și prezident la republică sau la regat, în cazul că pretenașii dumisale regaliști vor privatiza republica, la cererea unui mare număr de telespectatori. Asta ar fi culmea privatizării!

Dublul repetent al Facultății de Istorie-Filozofie își mai dezvăluie, astfel, una dintre calitățile care-l recomandă pentru postul de conducător al statului (al statului degeaba): este consecvent. Se manifestă în politică exact ca-n vremea când era studinte, dar nu... eminenche. A rămas corigent la alegerile din 2008 și repetent la cele din 2009, dar i-a plăcut și mai vrea. Frecventează Parlamentul prin delegații monarhiști, manifestând fobie față de muncă, exact ca-n vremea când chiulea de la facultate. Acestui copilot al USL-ului i-a crescut foarte mult... notorietatea, în ultimul timp. Îl cunoaște bine coafeza din cartier, dar și casiera de la Senat, unde se prezantează o dată pe lună pentru a-și ridica simbria. Avem în vedere și supoziția că domnul respectiv s-ar jena să fie văzut prea des la Parlament, amintindu-și în ce condiții a câștigat respectiva demnitate publică. Cât despre pontul cu pontatul P.N.V. în condica de prezență, acesta este, pare-se, apanajul subordonaților domnului Ponta.

În privința unor anumite datorii față de populația pe care pretinde că ar reprezenta-o, politic, căpetenia liberală nu prea se ofilește. Spre exemplu, nu l-a înduioșat nicidecum vrerea majorității covârșitoare a românilor, care au demonstrat la referendumul din 2009 că-și doresc un Parlament unicameral, cu maximum 300 de membri. Dumnealui crede

că într-o singură Cameră nu e loc pentru puzderia de uselei avizi de putere și că asta ar constitui un model utopic pentru UE. Domnul Crin nu știe ce știa tot satul, anume că în Uniunea Europeană sunt destule țări (14 din 27) în care Parlamentul lucrează bine-mersi într-o singură Cameră, iar 300 de parlamentari ar ajunge pentru o activitate eficientă în slujba națiunii, dovada cea mai elocventă fiind chiar actualul nostru Parlament, care-și face pe deplin datoria chiar și în absența opoziționarilor, care au căpătat alergie la muncă.

Politicienii din alianța socialistă se simt în mediul lor alături de amicii lor jurnaliști, la anumite televiziuni, unde se dedau în văzul lumii unor veritabile orgii mediatice. Simțul politic le este excitat la culme de antenele care vibrează asemenea mustăților unui... motan adulmecând prada. Ne amintim, desigur, de apariția televizată în ipostază nudă a fostului premier, la care pretinsul prezidențiabil Antenescu a comentat frenetic, dar și la episodul recent în care Gâdea celei de-a treia Antene l-a făcut albie de porci, în spațiul public, pe unul dintre cetățenii patriei noastre care-i ofensase gradul de inteligență și de profesionalism. Din nou – ca de obicei –, „gâdelui” i-a luat partea nelipsita vedetă TV, fostul ministru cu breton á la Mireille Mathieu, actualul prezidențiabil grevistouselist.

Copilotul domnului Ponta la volanul USL n-a fost impresionat nici măcar de indignarea ilustrului exponent al culturii și artei românești, maestrul Dan Grigore, care a demisionat din CNA în urma atacului murdar la care l-a supus împricinatul Crin. Marele artist al românilor și-a permis să ceară sancționarea deviațiilor de la etica profesională ale „gâdelui”-jurnalist. Leul-peneleul conducător de partid n-a înțeles nici în ceasul al doisprezecelea de ce ar fi fost cazul să-i ceară scuze maestrului. Măcar așa, de ochii lumii... Un singur lucru rămâne clar: omul ăsta atâta poate, atâta face.

Și apropo de convingerile pseudoliberalului despre rolul presei, mai deunăzi, domnul în cauză îi avertiza transparent pe anumiți ziariști cu schimbarea statutului acestora după ce „înțărca bălaia”. N-am aflat, încă, cine ar fi bălaia neînțărcată la care se referea autorul acestei declarații criptate, dar ce mai contează, când alegerile se apropie, iar alianța socialistă se întărește?!

Plecarea membrilor useliști de la Bacău sau de la Ploiești, mazilirea doamnei Mizil, surghiunirea la Washington a junelui purtăreț de vorbe Șova, rocada altor parlamentari la formațiuni politice mai sigure, precum și divergențele tot mai acute dintre organizațiile useliste din alte județe (vezi Buzăul!) vor întări și mai mult unitatea de... monolut a socialiștilor liberalo-conservatoriști. Ba chiar, într-un târziu, domnul Crin începe să se îndoiască în privința propriilor crezuri, altădată „de nezdruncinat”, constatând că „2014 este foarte departe” și că „îi e greu să știe dacă va candida”. Probabil că este vorba despre o altă oscilație menită să întărească alianța, și asta spre satisfacția liderului spiritual Ion Iliescu, a cărui satisfacție i se zugrăvea pe chip la auzul unor asemenea declarații ale discipolului său de sorginte liberală.

N-ar fi niciun bai dacă pe distinsul uselist îl bate gândul răzgândirii, dar ne pare destul de rău că i-am pregătit degeaba câteva sloganuri de preamărire: „Antonescu și Poporul!” sau „Antonescu – Pace!”, sau „Antonescu, lasă-ne în pace!”.

Declarația politică este intitulată „Băsescu îi umilește pe români. Din nou!”.

Reiau demersul început data trecută și adaug câteva comentarii evenimentelor care au marcat săptămâna recent încheiată. Inevitabil, am un singur personaj pe ordinea de zi: Traian Băsescu.

Să nu credeți că-mi face vreo plăcere să abordez subiectul. Cred cu tărie că președintele actual este un produs nociv al vieții publice autohtone. Iau doar ca pe o necesitate amendarea aberațiilor pe care s-a simțit dator să le emită în decurs de câteva zile: de la reîntregirea salariilor pe care el le tăiase, la refuzul de a reduce CAS-ul, până la jocul penibil de-a victima.

Mai întâi, la mijlocul săptămânii, președintele a mers în Parlament să le vorbească alor săi. Nimic nu impunea un discurs în Parlament, altceva decât preocupările sale strict personale.

Ce ne-a anunțat de-acolo? Lăsând la o parte ipocrizia recunoașterii rolului major al forului legislativ în viața democratică, un for pe care l-a călcat în picioare de câte ori a avut ocazia, Traian Băsescu a ținut morțiș să facă paradă cu puterea pe care o exercită autoritar asupra Guvernului, adică asupra acestui nou Guvern și, în primul rând, asupra premierului, pe care se grăbiseră toți să-l declare independent de președinte. Or, lucrurile trebuiau readuse la „firesc” și PDL-UNPR-UDMR trebuiau să afle din gura șefului statului că nimic nu s-a schimbat, că Răzvan Ungureanu este Emil Boc II, cu toate „calitățile” deja consacrate: supunerea totală și necondiționată față de Cotroceni, îndeplinirea întocmai a viziunilor lui Traian Băsescu.

Asta a vrut, asta a făcut!

Și ca să fie clar pentru toată lumea, inclusiv pentru domnul premier, a dictat de la tribuna Parlamentului și măsurile pe care Guvernul e dator să le ia în perioada următoare, culminând cu reîntregirea salariilor bugetarilor.

Simțind că lucrurile n-au fost suficient de clare și premierul continuă să fie prezentat drept un independent pursânge (nici măcar propaganda proprie nu pricepuse mesajul), domnul Băsescu a ținut să sublinieze ferm toate astea.

În consecință, a mers la televizor și a pus lucrurile în ordine: CAS-ul, cu care s-a tot dat bățos domnul Ungureanu că-l reduce, nu trebuie redus, salariile trebuie întregite la 1 iunie, deși putea să se-ntâmple asta de la 1 ianuarie, USL nu e un partid, e alianță, și Elena Udrea e cel mai competent ministru cu care a fost binecuvântat poporul român.

Inutil să comentez toate astea. Sunt convins că românii le-au descifrat foarte exact. Sunt convins că a înțeles toată lumea de ce se măresc salariile – altfel, o măsură obligatorie și pe care am susținut-o permanent – cu o săptămână înainte de alegeri. Sunt convins că au înțeles de ce e Udrea lăudată non-stop. În fine, sunt convins că și domnul Ungureanu a înțeles mesajul.

De departe însă, cel mai revoltător lucru pe care l-a spus Traian Băsescu duminică este acela că funcția de președinte a reprezentat pentru el cea mai mare umilință. Personajul care a ridicat mojicia, mitocănia, proasta creștere la rang de virtuți ale omului de stat, personajul care a umilit toate categoriile sociale din România –, de la pensionari la

salariați, de la studenți la profesori, de la bugetari la privați, de la medici la pacienți –, personajul care și-a bătut joc de instituții fundamentale ale statului, care și-a bătut joc de lege, acest personaj are tupeul revoltător de a spune că funcția de președinte a fost o umilință.

Eu spun altfel, că Traian Băsescu a fost o umilință pentru români și România și că pe Traian Băsescu îl respectă românii tot atât cât i-a respectat și el. Nu e vina lor că e prea puțin.

Declarația politică se intitulează „Cum curăța și pedeliza ex-ministrul Igaș Poliția Română”.

În toamna anului trecut, toată țara a putut citi sau auzi din ziare, la radio ori la televizor următoarea știre: „Șeful IPJ Giurgiu, 38 de capete de acuzare...”. M-am întrebat atunci ce cred cei din afara sistemului polițienesc, ce cred oamenii de rând când aud de 38 de capete de acuzare. Chiar dacă, pe parcursul cercetărilor, din cele 38 de capete mai pică vreo 4, 5, 10, 15..., tot mai rămân vreo duzină, că doar nu-s chiar nebuni să-i pună-n cârcă omului 38 de fapte, și niciuna să nu se adeverească. Or mai fi ele și inventate sau forțate, dar cele mai multe nu pot să nu fie reale.

Cam așa gândesc majoritatea românilor, deoarece, neavând nicio tangență cu sistemul polițienesc, nu-i cunosc adevărata hidoșenie. N-au de unde să știe că nu este vorba de 38 de infracțiuni, ci de 38 de așa-zise nereguli găsite în urma unui control organizat special pentru decapitarea șefului unității, care este dictat de ministru, într-un context intens mediatizat și de impact în rândul populației. Uciderea în bătaie a baschetbalistului american a fost ocazia, și nu cauza controlului dispus de ex-ministrul Constantin Traian Igaș la Inspectoratul de Poliție al Județului Giurgiu. Dacă nu se întâmpla această nenorocire, găsea ministrul Igaș un alt pretext să-și trimită marionetele să-l devoreze pe inspectorul-șef Dobrin.

În continuare, vom încerca să scoatem în evidență modul în care au fost înlăturați din funcțiile de conducere din Poliția Română toți cei care au refuzat să jure loialitate PDL, ca partid principal de guvernământ, ori să-și depună demisiile. Acest mod a devenit o practică, mai ales la nivelul inspectoratelor județene de poliție și mai ales de când a fost numit în funcția de ministru Constantin Traian Igaș.

Totul pleacă de la șeful inspectoratului județean. Dacă acesta a intrat în dizgrația mediului politic portocaliu – chiar dacă pe plan local această culoare nu este predominantă –, automat, i se găsește un înlocuitor loial și devotat PDL. În timp ce se organizează procedurile necesare decapitării șefului inspectoratului, conducerea locală a PDL, cu complicitatea conducerii Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) și a ministrului administrației și internelor, îi prezintă preconizatului înlocuitor echipa cu care va lucra. După ce sunt bătuți în cuie – de regulă, în sediile locale ale PDL – noii șefi de structuri, MAI și/sau IGPR organizează și declanșează „jihadul” pentru „exterminarea” celor care refuză să plece.

De regulă, ministrul Igaș trimitea o echipă de 10–15 ofițeri din Corpul de control al ministrului. De fiecare dată, se prezenta unității controlate un plan de control tematic, adică pe un anumit domeniu de activitate, dar, de fiecare dată, se controla totul. Se întocmeau planuri de controale tematice, deoarece controalele de fond trebuiau să se planifice la începutul fiecărui an și să se comunice din timp unității controlate. Astfel, sub masca acestor controale tematice, se desfășurau veritabile controale de fond, chiar dacă n-au fost planificate, n-au fost comunicate și erau efectuate cu încălcarea flagrantă a ordinului ministrului care reglementează organizarea și desfășurarea inspecțiilor și controalelor în MAI. Chiar dacă aceste controale durau, în medie, trei-patru săptămâni, nu se controlau toate structurile, ci doar cele ai căror șefi erau vizați să fie înlocuiți. Pentru a conferi o notă de legalitate și imparțialitate, erau cuprinse în aceste controale, dar cu totul tangențial, și câteva dintre structurile ai căror șefi nu trebuiau să fie schimbați. De fiecare dată, aceștia erau aspru... atenționați, și cam atât.

În flagrantă discordanță cu principiile care stau la baza acestor activități, controalele urmăreau, în exclusivitate, constatarea de nereguli care, într-un sistem atât de birocratizat cum este Poliția Română, este imposibil să nu fie constatate, dar, aproape în exclusivitate, aceste așa-zise nereguli nu produceau niciun fel de consecințe. Nu afectau cu nimic capacitatea operativă a unităților, și nici gradul de siguranță a cetățenilor. Se verificau hârtii, în care se căutau nereguli și, evident, se găseau: ba că titlul vreunui document era scris cu nerespectarea dimensiunilor literelor prevăzute de procedură, ba că semnătura era în partea stângă, și nu în cea dreaptă, ba că anumite documente erau superficiale, ba că anumite analize erau sumare și conțineau prea multe cifre, ba că au fost aprobate cu superficialitate anumite documente, ba că în planurile de muncă s-a omis a se trece anumite activități, ba că unele răspunsuri către petenți erau neconvingătoare și superficiale etc.

Sunt câteva dintre „neregulile” pe care, de regulă, le constata Corpul de control al ministrului de interne. Sunt și unele șablonizate, care se regăseau la mai multe sau chiar la toate unitățile de poliție controlate, multe dintre acestea datorându-se „managementului defectuos” exercitat la nivelul conducerii IGPR, dar nimeni de-acolo nu a fost și nu va fi tras vreodată la răspundere.

Unele dintre aceste „nereguli”, puse în seama unor șefi din inspectoratele județene de poliție și aflate în judecarea unor curți de apel sau a Înaltei Curți de Casație și Justiție, erau de-a dreptul halucinante:

– „(...) a manifestat superficialitate în aprobarea unor analize întocmite (...)”;

– „(...) a lăudat performanțele polițiștilor... la ședințele de bilanț..., dovedind, prin aceasta, lipsă de preocupare pentru îmbunătățirea performanțelor profesionale ale lucrătorilor”;

– „(...) a aprobat cu superficialitate planul de acțiune (...)”;

– „(...) nu s-a sesizat despre faptul că ofițerul X face (...)”;

– „(...) nu a urmărit ca ofițerul X să execute ordinul trasat de către șeful Y (...).”

După constatarea acestor „grave carențe”, Corpul de control al ministrului întocmea un raport în care menționa tot ce-a constatat, accentuând, evident, neregulile constatate la structurile ai căror șefi urmau a fi decapitați. Așa, ca fapt divers, se mai amintea și de alte structuri, din afara vizorului ministrului Igaș. Ce este foarte grav este faptul că toate aceste nereguli erau transformate de către oamenii

ministrului Igaș în tot atâtea „abateri disciplinare”, față de care se declanșa procedura „cercetării prealabile”.

După ce primea raportul, Constantin Traian Igaș dispunea – cu mâna șefului Corpului de control, evident – cercetarea prealabilă a tuturor celor care „nu și-au îndeplinit sarcinile și responsabilitățile menționate în fișa postului”, și, drept urmare, trebuiau să plece. Cercetarea prealabilă se executa de către unu-doi ofițeri desemnați de Igaș, de regulă din structura Corpului de control al ministrului, anume „dresați” și specializați în „decapitări”.

Analizând situația în care se aflau, înainte de declanșarea cercetării prealabile, cei mai mulți dintre cei „vizați” își depuneau rapoarte prin care renunțau la funcțiile pe care le ocupau. Astfel, cercetarea prealabilă fie nu se mai desfășura, fie se făcea în mod formal, fără a se mai urma procedura și fără a se mai propune vreo sancțiune. Dacă avea curaj și refuza să-și dea demisia, controlorii tăbărau imediat pe ofițerul cercetat, cu amenințarea „te fac ca la Nufăru’”. Dacă nu-ți puteau găsi nereguli consistente în activitatea proprie, se îndreptau spre subordonați, în activitatea cărora este imposibil să nu găsească ceva care s-ar putea raporta la actul managerial al cercetatului.

La finele cercetării prealabile, se întocmea un raport, care se prezenta celui care a dispus-o, respectiv ministrul Igaș, care-l înainta, „spre competentă soluționare”, evident, cu dispozițiile de rigoare, șefului Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), dacă erai șef sau adjunct de șef de inspectorat.

Primind raportul de cercetare prealabilă, pe care erau menționate, cu pixul, indicațiile „prețioase” ale ministrului Igaș, șeful Inspectoratului General al Poliției Române se conforma acestora și dispunea constituirea Consiliului Superior de Disciplină la nivelul IGPR. În acest consiliu, se numeau oamenii cei mai fideli, cei mai lipsiți de scrupule, care ar face orice pentru a-și păstra funcțiile. În aceste condiții, cercetatul n-avea nicio șansă din start. Toată această așa-zisă ședință a Consiliului Superior de Disciplină, care se desfășura la sediul IGPR, nu era altceva decât o bătaie de joc, un spectacol ieftin regizat cu mult timp înainte, în care cercetatul se zbătea zadarnic să-și dovedească nevinovăția, în timp ce membrii Consiliului te ascultau și te priveau, de regulă, impasibili, deoarece știau care trebuia și care va fi deznodământul, și rareori cu compasiune.

De regulă, verdictul era cel trasat de șeful IGPR, evident, respectând întocmai dispozițiile ministrului Igaș. Erai declarat vinovat, ți se propunea o sancțiune, după care erai trimis acasă să-ți aștepți sentința. Foarte rare erau situațiile în care membrii Consiliului Superior de Disciplină propuneau o sancțiune mai ușoară decât cea indicată de șefii lor mai mari, și asta nu datorită obiectivității și verticalității lor, ci fie datorită evidentei inexistențe a abaterilor disciplinare, fie datorită modului defectuos și vădit lipsit de profesionalism în care s-a desfășurat cercetarea prealabilă și/sau controlul, dar niciodată și niciun membru al Consiliului Superior de Disciplină de la nivelul IGPR, constituit la indicațiile ministrului Igaș, nu a avut curajul să declare nevinovăția vreunui polițist pe care l-au analizat, deși cele mai multe au fost astfel de situații, confirmate ulterior de instanțele de judecată. În situațiile în care propunerile Consiliului Superior de Disciplină nu erau în concordanță cu voința ministrului Igaș, din motivele mai sus menționate, reintra în acțiune șeful IGPR, care „normaliza” situația, adică dispunea aplicarea sancțiunii cerute de ministrul Igaș, fără a ține cont de propunerea Consiliului. Și asta deoarece normativele interne îi permiteau și așa voiau mușchii lui, și nu dădea nimănui socoteală, chiar dacă legea îl obliga să motiveze aplicarea altei sancțiuni decât cea propusă de Consiliu.

Cu maximă operativitate, șeful IGPR emitea ordinul de sancționare, care se aducea la cunoștința „împricinatului”, pe bază de semnătură. Uneori, acesta îl contesta la organul ierarhic superior, adică la ministrul Igaș, adică la cel care a dispus controlul, cercetarea prealabilă și, cu pixul, judecarea sa în Consiliul Superior de Disciplină. Halucinantă și incredibilă procedură! Ce credeți că făcea dom’ ministru Igaș? Bineînțeles că respingea contestația ca neîntemeiată, fără niciun fel de verificări și fără să-și motiveze decizia, pur și simplu, o respingea.

Următoarea cale de atac era instanța de contencios administrativ. Dacă te mai țineau nervii, deschideai acțiune în contencios. Se stabilea primul termen, după care începeau să curgă amânările, din diverse motive. Sunt polițiști care se judecă de ani de zile. Unii au câștigat la tribunale și au pierdut la curțile de apel, alții au ajuns să câștige chiar și la Înalta Curte de Casație și Justiție. Intrând în această junglă a contenciosului administrativ, cu siguranță erai deprimat de inconsecvența și diversitatea soluțiilor date de astfel de instanțe în cazuri similare sau aproape identice. În aceste condiții, ajungeai să-ți pui următoarea întrebare: „Dacă în țara asta chiar și instanțele de judecată au ajuns să fie controlate politic, cui, Doamne, ne mai putem plânge?”.

Pe lângă faptul că te dădeau jos din funcție fără drept de apel, îți mai diminuau și calificativul anual – chiar dacă în toată cariera ta ai fost apreciat numai cu „Foarte bine” –, terfelindu-ți, astfel, întreaga carieră pe care ai avut-o în Poliție. Degeaba contestai calificativul și te zbăteai să-ți scoți în evidență realizările, că marionetelor ministeriale trimise să soluționeze contestația li se rupea de împricinați. Dacă refuzai să-ți dai demisia și te hotărai să lupți pentru drepturile tale, pe lângă controale, cercetări prealabile, judecăți în consiliile de disciplină etc., aveau grijă să te terfelească și prin presa locală sau chiar centrală, și o făceau în așa fel încât să apari în fața oamenilor de-a dreptul infractor sau dușman de clasă. Atunci puteai observa cum colegii, vecinii, cunoscuții încep să te ocolească, să se uite altfel la tine, cu suspiciune și reticență, ba chiar o să auzi tot felul de scenarii cu tine în prim-plan și, evident, în rol de personaj negativ. Este posibil să fii suspectat chiar și de membrii propriei tale familii, care, oricum, suferă alături de tine. Cu siguranță, vei avea momente în care te vei întreba dacă nu cumva au dreptate, dacă nu cumva ești cu adevărat „inamicul public numărul unu”, iar tu nu ești conștient de asta. Nicio clipă să nu gândești astfel. Marionetele ministeriale recurg la astfel de controale deoarece nu te au cu nimic la mână pentru a te înlătura și-ți pun în cârcă tot felul de găinării, pe care le amplifică și apoi le transformă în abateri disciplinare.

Abia atunci, după ce vei fi decapitat, vei vedea adevărata față a colegilor tăi și, cu siguranță, vei fi profund dezamăgit. Dacă nu cu mult timp în urmă, când erai în funcție, erau în stare să te pupe oriunde, acum nu numai că te ignoră, dar chiar se feresc de tine, de frică, pentru că dacă altceva n-a

creat această instituție, a creat, în mod evident, fricoși, pupincuriști sau jigodii, nu bețivi și nenorociți, cum spunea inspectorul general Popa. Sigur că toate astea le poți evita dacă-ți încovoi puțin coloana și dacă-ți vei obișnui limba să facă pendulări verticale în fața sau în spatele unor lideri PDL. Alegerea este a ta!

Dacă acesta este purul adevăr, poate fi verificat la inspectoratele de poliție din județele Galați, Arad, Neamț, Dolj, Giurgiu, Bistrița-Năsăud, Timiș și altele. Dacă vor fi întrebați, oamenii vor vorbi și vă veți cruci câte veți mai afla că s-au întâmplat în ultima vreme în Poliția Română și în Ministerul Administrației și Internelor, care au parcurs cea mai neagră perioadă a existenței lor sub ministrul Constantin Traian Igaș, „tânărul și capabilul jurist” promovat, cu multă speranță și cu mare tam-tam, de președintele Traian Băsescu și de PDL.

Declarația politică este intitulată „Sistemul de logistică a sănătății, în stare de «insolvență»”.

Stimate colege,

Stimați colegi,

De o bună bucată de vreme, asistăm siderați la ultimul circ televizat marca PDL – mă refer aici la criza medicamentelor pentru bolnavii de cancer. La ora actuală, sunt mii de bolnavi, mulți dintre ei în spitale, care se află puși în imposibilitatea de a-și continua tratamentul, deoarece medicamentele care le-ar putea salva viața lipsesc de pe piață, aceasta după ce nici bine nu s-a încheiat scandalul absenței din spitale a morfinei.

Până ieri-alaltăieri, bolnavii internați în spitale erau, de cele mai multe ori, obligați să scoată bani din buzunar pentru a-și procura medicamentele pe care sistemul la care cotizează cuminți era dator să le furnizeze. E un adevăr urât pe care-l știm cu toții de multă vreme. În spitale, pacienții se văd nevoiți să cumpere medicamente la greu din farmaciile private, din cauză că bugetele spitalelor sunt prea mici, prea ineficiente pentru a acoperi nevoile reale ale populației.

Acum, nici măcar aceasta nu mai este posibil. Oamenii ar da oricât, dar medicamentele nu sunt de găsit în farmacii. Criza acestor medicamente a scos la iveală doar o parte dintre mizeriile ce se ascund în sistemul de sănătate românesc. Mai nou, românii au aflat cu stupoare despre citostatice „îmbunătățite” cu apă distilată sau că ministrul sănătății făcea pe consultantul pentru o firmă distribuitoare de citostatice în spitalul pe care – surpriză! – îl conducea cu ceva timp în urmă.

Dincolo de scandalul televizat, rămâne însă drama unor oameni condamnați la durere și, dacă lucrurile continuă într-un asemenea ritm, la o moarte injustă și umilitoare, o dramă pentru care cei vinovați refuză să-și asume responsabilitatea, deși sunt mânjiți de durerea și umilința bolnavilor de cancer din întreaga Românie. Este inadmisibil ca această poveste să dureze de atâta timp și nimeni să nu reacționeze, nimeni să nu fie sancționat, nimeni să nu plătească pentru dramele a mii de români.

Pentru cei care văd asemenea aberații, pentru cei care asistă cum Ministerul Sănătății minte efectiv cu indolență, negând criza citostaticelor, așa cum a negat-o și pe cea a morfinei, pentru cei care sunt martori la cheltuielile nesimțite ale CNAS pe sisteme informatizate nefuncționale, este mai limpede ca oricând că sistemul de sănătate românesc trebuie regândit din temelii, dar, cu siguranță, nu așa cum au visat portocaliii de la putere.

Pentru că, de ce să nu fim onești, preocuparea centrală a penibilului proiect de lege pe care-l flutura Băsescu & Co. era asigurarea profitului firmelor de asigurare private și aruncarea întregului sistem, inclusiv a patrimoniului, în brațele hulpave ale unor grupuri de interese.

Argumentul că avem un stat incompetent, disfuncțional, condus de oameni care fură din banul public este unul fals, și asta nu pentru că statul din zilele noastre nu ar fi toate cele de mai sus, dar vreau să vă atrag atenția asupra unui lucru extrem de simplu: în absența unui stat funcțional, nu putem avea o economie de piață funcțională. În toată această ecuație macabră, bolnavul ar fi avut un singur drept: acela de a nu uita să plătească contribuția de sănătate, ca să aibă asiguratorul bani de rulaj.

Oricât ar încerca cei de la putere să ne convingă, trebuie înțeleasă următoarea chestiune: sănătatea nu e marfă de pus pe tarabă, e un bun public la care trebuie să aibă acces toți românii. Nu se putea privatiza cu heirupul tot ce înseamnă sistem de sănătate doar pentru a avea ce căpușa cu acte în regulă o șleahtă de băieți deștepți.

Știu, este extrem de greu pentru bunurile publice să fie profitabile din punct de vedere economic, deoarece logica lor este cu totul alta: aceea a satisfacerii maximumului de nevoi sociale, iar aceasta este absolut firesc să intre adesea în conflict cu obiectivul realizării de profit. L-aș întreba pe oricare ar avea în proprietate un spital privat: unde îl îndeamnă rațiunea economică să se extindă, în orașele mari, dezvoltate economic, unde posibilitatea extragerii de profit este rezonabilă, sau într-un sat marginal, cu populație puțină și îmbătrânită? Singurul care își permite să nu ocolească localitățile periferice este statul și o face tocmai în virtutea dreptului acelor cetățeni de a avea acces la bunul public în cauză și în virtutea unei viziuni politice despre societatea în care vrem să trăim.

Avem toate motivele, avem și ocazia să facem o schimbare de substanță în sistemul de sănătate românesc. Care au fost până acum soluțiile găsite de autorități la criza de cadre medicale și, apoi, de medicamente din sistemul românesc? Concedierea personalul medical, și așa insuficient, tăierile aberante din plata cadrelor medicale, negarea absenței citostaticelor de pe piața românească?

Așa cum am mai spus, sistemul trebuie regândit din temelii, dar această regândire trebuie făcută împreună cu oameni competenți, cu adevărați profesioniști, nu cu mici afaceriști ce stau la pândă și speculează orice breșă. Vă mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „O falsă problemă: creșterea salariilor sau reducerea CAS”.

În declarația mea politică de astăzi mă voi referi la o nouă minciună pe care președintele Traian Băsescu și regimul său vor să o vândă românilor. Așa cum însuși președintele Băsescu reitera ieri în cadrul unei emisiuni TV, Guvernul României condus de Domnia Sa se află în fața unei opțiuni majore: să crească cu circa 15% salariile din sectorul bugetar

sau să reducă cu câteva procente contribuțiile sociale. Nu insist pe faptul că într-o democrație normală și o guvernare funcțională astfel de preocupări ar trebui să vină din partea Executivului – care, așa cum îi spune și numele, guvernează și administrează țara –, și nu din partea președintelui, chiar dacă acesta se vrea unul jucător, e drept, un jucător umilit. Nu insist nici asupra ipocriziei lui Traian Băsescu, care, după ce vreme de doi ani ne-a tot repetat că nu sunt bani, brusc și dintr-odată, în an electoral, redescoperă că salariile bugetarilor sunt o problemă morală și economică.

Lăsând la o parte populismul deșănțat al PDL și al lui Traian Băsescu, analizând strict tehnic, și nu politic, ambele măsuri discutate au avantaje și dezavantaje, iar decizia ar trebui luată în așa fel încât costurile, respectiv dezavantajele, să fie minime pentru cei care le vor suporta.

Prima măsură propusă de însuși președintele-jucător – profund umilit de poporul pe care îl conduce – este creșterea salariilor bugetarilor cu circa 15% începând din luna iunie. De la bun început, trebuie spus că această măsură ar avea un impact asupra bugetului de circa 0,7% din PIB. În al doilea rând, trebuie spus că ar fi o soluție pur populistă, nedreaptă și mincinoasă. Populistă pentru că, în conformitate cu articolul 9 din Legea responsabilității fiscale, astfel de măsuri nu pot fi luate cu mai puțin de 180 de zile înainte de expirarea mandatului Guvernului, iar data propusă de decidenți este mult prea aproape de această dată. E și nedreaptă, pentru că ea vine doar în sprijinul personalului bugetar și nu se adresează și salariaților din mediul privat.

Nici măcar argumentul conform căruia această creștere salarială ar duce la creșterea consumului nu este sustenabil, întrucât, în cel mai bun caz, putem vorbi de o creștere temporară a consumului, iar de aici și până la creștere economică este cale lungă. Mai mult decât atât, așa cum au arătat specialiștii din domeniu, creșterea salariilor în sectorul public duce la creșterea consumului pentru acești angajați, dar îl scade pentru restul economiei, care trebuie să plătească pentru această creștere. Astfel, per total, nu are cum să ducă la creștere economică sustenabilă.

Este și o măsură mincinoasă, pentru că o creștere salarială de circa 15-16% – precedată anul trecut de o altă creștere netă de circa 12% – nu poate acoperi tăierile salariale de 25% din anul 2010, și nici restul de pierderi financiare de care au avut parte angajații din sectorul bugetar, unde mai punem inflația, respectiv scăderea puterii de cumpărare a monedei naționale.

Vă dau un exemplu concret: un referent din administrația locală, care a avut un salariu de 800 de lei în 2010, după tăiere a rămas cu 600 de lei. Dacă am dori revenirea la nivelul din 2010, ar trebui să majorăm salariul cu 33,3%, nici pe departe cu 16%.

Măsura creșterii salariale la bugetari este mincinoasă și dintr-un alt motiv. Așa cum prevede aceeași Lege a responsabilității fiscale, „totalul cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat nu poate fi majorat pe parcursul anului bugetar, cu ocazia rectificărilor bugetare”, astfel că anvelopa salarială nu poate fi modificată. Și atunci, întrebarea este: cum introducem efortul financiar de circa 0,7% pricinuit de aceste majorări salariale? Prin ordonanță de urgență, prin disponibilizări sau poate chiar prin supraestimarea PIB-ului, pentru ca acel procent al anvelopei salariale să însemne altceva? Și toate acestea într-un an în care chiar ministrul finanțelor anunța că economia dă semne că se va contracta?

A doua măsură vehiculată în dezbaterea publică, cea a reducerii CAS-ului cu 5%, are avantajul că de ea ar putea beneficia și salariații din mediul privat, nu doar bugetarii. Mai mult decât atât, reducerea CAS este o măsură strict necesară în cazul țării noastre, unde avem una dintre cele mai mari poveri fiscale pe muncă din Uniunea Europeană, circa 43%. Alte două avantaje ar fi că prin reducerea CAS nu creștem cheltuielile salariale, iar gradul de conformare voluntară la plata acestuia către buget va crește. Conform datelor furnizate de Consiliul Fiscal, țara noastră se află pe ultimul loc între țările central și est-europene în ceea ce privește indicele de eficiență a taxării.

Totodată, reducerea CAS are și dezavantaje. Principalul dezavantaj este creșterea deficitului la bugetul și așa secătuit de pensii: fiecare procent scăzut din CAS ar însemna un minus suplimentar de circa 900 de milioane de lei la bugetul de pensii.

Dacă s-ar opta pentru această a doua variantă, Guvernul ar mai trebui să țină cont și de un alt aspect: reducerea CAS ar trebui făcută la angajator, și nu la angajat, chiar dacă există riscul ca această relaxare fiscală să fie neutră pentru angajat. Dacă scăderea s-ar face doar la angajat, efectul produs ar fi unul minim, întrucât o scădere a CAS cu 5% nu înseamnă automat o creștere a venitului net cu același procent: unii angajatori vor profita de acest aspect și vor scădea remunerațiile brute. În orice caz, o scădere de CAS la un salariu de 800 de lei înseamnă un venit net majorat cu 34 de lei. Dacă scăderea de 5% s-ar aplica parțial la angajator și parțial la angajat, atunci această scădere ar fi lovită de nulitate, întrucât o scădere de 2,5% la angajator și una de 2,5% la angajat ar fi prea puțin resimțită de ambele părți, astfel încât rezultatele ar fi aproape nesesizabile.

Deci scăderea la angajator ar fi soluția cea mai potrivită, cea mai tehnică și cea mai puțin acuzabilă de populism. Doar această soluție, dintre cele două prezentate de guvernanți ca fiind posibile – deși specialiștii au prezentat multe alte soluții pentru relansarea economiei naționale –, oferă un plus de competitivitate, o șansă reală pentru creșterea ratei de ocupare, cea mai scăzută din Europa, respectiv un prim pas spre relansare economică. Ar fi soluția care cât de cât ar trata cauza bolii economiei noastre, și nu efectele ei.

Revenind la problema de fond – mărim salariile în sectorul bugetar sau reducem contribuția la CAS? –, cred că suntem puși în fața unei false opțiuni și a unei false probleme. Pusă în acești termeni, întrebarea este profund greșită și manipulatoare, pentru că România și românii au nevoie de ambele măsuri: e nevoie și de creșterea salariilor, și de scăderea contribuțiilor sociale. Și sunt convins, la fel ca și alți colegi, că dacă PDL ar fura mai puțin și ar guverna mai bine s-ar putea implementa ambele măsuri, și nu e vorba aici doar de o dorință, ci chiar de o necesitate: pentru că anul viitor avem de plătit enorm la FMI, pentru că bugetul are nevoie de surse suplimentare de venit, iar acestea nu se obțin decât dacă stimulăm creșterea economică și consumul.

Poziția Uniunii Social-Liberale în această chestiune este clară: dacă se majorează acum salariile și nu se iau celelalte măsuri, care înseamnă mai multe locuri de muncă și venituri

suplimentare la buget, în 2013 România va intra în colaps, lipsind sursele de finanțare pentru salarii. USL susține creșterea salariilor, dacă aceasta se face înțelept și fără să îi mințim pe români. Singura cale prin care aceste măsuri pot ajuta este dacă mărirea salariilor este însoțită de o stimulare a creșterii economice și a creării de locuri de muncă, inclusiv prin scăderea CAS. Ca să susținem și pensiile, și plata salariilor, și plata datoriilor (către FMI), avem nevoie de o economie care să înceapă iar să producă, și avem nevoie de cetățeni care să aibă o putere mai mare de cumpărare. Deci avem nevoie de ambele măsuri: avem nevoie și de creșterea (tuturor) salariilor, și de reducerea CAS.

Declarația politică este intitulată „Reabilitarea rețelei de infrastructură rutieră și absorbția fondurilor europene”. Doamnelor și domnilor,

Treptat, primăvara își intră în drepturi, iar stratul gros de zăpadă începe să se topească. În locul acestuia, rămân însă tot mai multe gropi și un carosabil de multe ori impropriu unei circulații rutiere normale într-o țară europeană, în Europa secolului al XXI-lea.

Firește că toate acestea reclamă acțiuni energice din partea guvernanților și ample lucrări de reabilitare a infrastructurii rutiere. Ele vor necesita, din nou, sume enorme, pe care – nu ne îndoim nicio clipă – actualii guvernanți sunt deja pregătiți să le aloce „cu dărnicie”, că doar o fac nu din buzunarul propriu, ci de la bugetul public. Din nou licitații trucate, cu „destinatar” dinainte cunoscut, din nou bani „sifonați” de la bugetul public spre „pușculița” de partid, cu încălcarea normelor și uzanțelor elementare și minimale în domeniu la nivel european și internațional.

Și pentru ca toate acestea să poarte un nume și o „haină” pe măsură, a fost inventat faimosul Program național de dezvoltare a infrastructurii – PNDI. Despre acest PNDI auzim numai de „bine”, și asta nu doar de la o opoziție răuvoitoare, ci de la instituțiile financiare internaționale.

Astfel, reprezentanții FMI și ai Comisiei Europene, aflați luna trecută în vizită în țara noastră, au criticat dur Programul național de dezvoltare a infrastructurii – PNDI, reliefând faptul că acesta „nu respectă bunele practici fiscale” și că „ar trebui limitate astfel de investiții care risipesc fondurile publice”. Mai pe românește spus și, desigur, în termeni foarte eufemistici, există „nereguli serioase” în acest domeniu în ceea ce privește cheltuirea banului public.

Nu este vorba de declarații denigratoare ale USL, alianța de opoziție, care, nu-i așa, ar avea tot interesul să critice eforturile Coaliției de guvernare, ci chiar ale domnului Jeffrey Franks, șeful misiunii FMI în România, aflat în cordiale relații de colaborare cu actualii guvernanți și, mai ales, un bun cunoscător al realităților românești, cel puțin prin prisma cheltuirii banului public. Domnia Sa a simțit nevoia să tragă un semnal de alarmă asupra modului, cel puțin incorect, în care este cheltuit banul public prin așa-zisele lucrări de infrastructură, care funcționează în România conform unui triplu principiu îndelung verificat în practica „regilor asfaltului”: nu se termină niciodată, se realizează la prețul maxim imaginabil, durează cât mai puțin timp posibil, pentru că, nu-i așa, este nevoie și mâine de „muls” o asemenea „vacă plină de lapte”. Doar cei mai naivi și mai puțin informați dintre noi s-ar mai putea îndoi că acesta este, de fapt, adevăratul motiv pentru care Ministerul Transporturilor a reușit performanța de a fi un adevărat campion la neatragerea fondurilor europene pentru lucrări de infrastructură.

Această „mega” contraperformanță a privat România, până acum, de peste 4,5 miliarde de euro, cel puțin la nivelul actualului exercițiu financiar-bugetar al Uniunii Europene. Explicația este extrem de simplă: pentru „regii asfaltului” și pentru „pușculița de partid”, eventualele lucrări care ar fi fost făcute cu finanțare europeană ar fi fost supuse unei agasante monitorizări din partea instituțiilor europene pentru fiecare euro cheltuit, fapt care ar fi făcut complet neinteresant orice proiect în domeniu, care să fie, eventual, inițiat de ministerul mai sus menționat.

Iată, stimați colegi, și motivul pentru care România este, în continuare, pe ultimul loc în Uniunea Europeană la accesarea fondurilor europene, aspect valabil în toate domeniile supuse finanțării europene, nu doar în sectorul infrastructurii rutiere.

De altfel, după cum declara recent și președintele PSD Victor Ponta, pe tema absorbției fondurilor europene, „puteam să folosim (până acum) cel puțin 20 de miliarde de euro (de la Uniunea Europeană), adică exact cât am împrumutat de la FMI și Comisia Europeană, sume care nu ar mai fi trebuit date înapoi de noi și de generațiile următoare”.

Țin să vă reamintesc, stimați colegi, că USL a organizat, săptămâna trecută, o amplă dezbatere cu reprezentanții patronatelor, ai beneficiarilor de proiecte și ai autorităților de management pe tematica absorbției fondurilor europene, domeniu pe care noi îl dorim complet depolitizat.

După modelul Poloniei, țară în care absorbția fondurilor este la valori apropiate de 100%, USL susține simplificarea ghidurilor și a procedurilor privind accesarea fondurilor europene, modificarea Legii achizițiilor publice, scutirea de la plata TVA a proiectelor europene, introducerea unei interdicții exprese de a mai fi finanțate de la bugetul de stat lucrări și proiecte care pot fi asigurate din fonduri europene, reintroducerea salarizării suplimentare pentru angajații din sectorul bugetar care lucrează cu fonduri europene.

Alături de acest prim pachet de măsuri de urgență, avem în vedere și alte inițiative care își propun să reformeze din temelii, în folosul strict al cetățenilor ei, gestionarea problematicii absorbției de către România a fondurilor europene.

Vă mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „Hopa! PDL a descoperit că trăiește în România!”.

Stimați colegi,

Doamnelor și domnilor,

După ani de zile în care și-a adjudecat această țară, pe care a adus-o în pragul dezastrului, PDL i-a descoperit numele.

Acest eveniment de marcă a avut loc în urma unei analize profunde făcute de partidul-stat, analiză ce a avut drept scop identificarea celor mai bune și eficiente metode de a-i fraieri pentru încă alți patru ani pe băștinașii țării pe care au

spoliat-o. Nu a contat până acum numele ei, o țară din care au luat tot ce au putut, prăduind-o până la ultima resursă.

Analiza aprofundată realizată însă de PDL-ul disperat de încă un mandat liber la prăduit a arătat că – stupor, șoc și panică! – un factor important în adormirea vigilenței poporului pentru o nouă ștampilă este acela de a folosi și numele țării, care, surpriză, este România. Și ce și-au spus mai-marii PDL, strategi recunoscuți în campanii care mai de care mai inteligente și mai percutante, dintre care enumerăm tăierea salariilor și pensiilor? Să folosească mai des numele țării, ba să o includă și într-o campanie în care electoratul, pardon, locuitorii ei, pe nume români, să fie îndemnați să cumpere produse românești.

Perfect de acord, dar nu acum, domnilor PDL-iști. Nu după ani în care tot ce a avut țara aceasta a fost vândut și răstălmăcit. Nu acum, în an electoral în care fiecare respirație o puneți în scopul adunării de voturi. Nu, nu vă interesează România și românii. Vă interesează doar câte voturi puteți obține de pe urma lor.

Avem bogății naturale, dar am devenit campioni în a le importa!

Avem grâne, dar ne luăm grâul pentru pâinea zilnică din alte țări!

Avem vite, dar importăm carne din Argentina!

Avem fabrici cu produse variate, dar am ticsit magazinele de produse străine!

Până acum, domnilor PDL-iști aflați la guvernare, nu ați văzut?

- Până acum, nu v-a preocupat că țara se pierde

- încet-încet?

- Până acum, nu ați descoperit ce și pe cine guvernați? Se pare că nu, căci nu în fiecare an avem alegeri! Vă mulțumesc.

*

Declarația politică se intitulează „Președintele se simte

- umilit. Cine îl ajută să-și recapete demnitatea?”. Stimați colegi,

- Doamnelor și domnilor,

„Funcția de președinte a reprezentat pentru mine cea mai mare umilință a vieții mele.” Asta a declarat ieri președintele țării, domnul Traian Băsescu.

Când faci asemenea declarații, numele îți este de-a dreptul irelevant. Relevante sunt gravitatea declarației, penibilul în care cazi și, nu în ultimul rând, afrontul pe care îl aduci celor pe care îi reprezinți.

Traian Băsescu, fatidicul președinte al acestei țări, se poartă de parcă cineva l-a luat cu forța, l-a torturat și l-a obligat să candideze la președinția statului.

În mare lehamite și obligat, pare-se, Traian Băsescu a creat un partid-stat, a ridicat manipularea la rang de formă politică supremă și, mai ales, a candidat de două ori doar pentru a se simți apoi umilit și pentru a considera că „angajamentul” și „implicarea” i-au făcut foarte mult rău.

Angajamentul față de cine, domnule președinte? Cu siguranță, nu față de popor.

Implicarea în ce? Cu siguranță, nu în ceea ce ar fi fost normal să vă implicați.

Poate că de aceea v-au și făcut rău.

Se fac cinci ani de umilință și de suferință atroce pentru acest sacrificat al neamului, pe numele său Traian Băsescu, perioadă în care, forțat sau împins de instincte sadice, a mai candidat o dată și a făcut tot posibilul, pe orice cale – nu mai discutăm aici ceea ce deja se cunoaște –, să și câștige.

Mă gândesc că nu o fi fost suficient de umilit în 2009 și a mai vrut să adune câte ceva. Paradoxal, acest președinte atât de sensibil și de vulnerabil cu care ne-am procopsit se simte umilit de însuși poporul de la care a cerșit în două rânduri recunoașterea prin vot. Acei inși, de diferite feluri, domnule președinte, sunt românii. Sau dumneavoastră, din nou, îi catalogați, așa cum ați făcut și cu ocazia protestelor din acest an?

Un lucru este cert, numai dumneavoastră puteați face asemenea declarații în care combinați, spre siderarea și jignirea generală, teatralismul spiritului de victimă ce vă caracterizează cu afrontul fățiș.

Dacă tot sunteți atât de umilit și suferiți atât, nu vă putem lăsa neajutorat. Întregul popor vrea să vă vină în ajutor pentru a vă curma suferința.

Nu, domnule președinte, nu puteți abdica. Puteți însă demisiona, un gest de curaj, de verticalitate și, mai ales, de demnitate.

Dacă o faceți, nu vă veți mai trezi și mâine cu acest sentiment atât de chinuitor. Și mai știți ceva? De când sunteți președinte, nici românii nu au mai trăit o asemenea umilință.

Din păcate, poporul nu își poate da demisia. Din fericire, dumneavoastră, da.

Declarația politică este intitulată „Domnule președinte, încetați să încălcați Constituția!”.

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

În pofida avantajelor enorme de care dispuneți prin posibilitățile de a folosi Guvernul României, majoritatea parlamentară aflată în coaliția la putere în stat, Serviciile Secrete și, mai ales, uriașele resurse financiare și materiale ale țării sau cele împrumutate, slăbiciunea și vulnerabilitatea unei conduceri urâte de popor sunt tot mai evidente. Pe măsură ce românii resping tot ce este legat de numele dumneavoastră, de influența dumneavoastră și a PDL, poziția față de erorile pe care le săvârșiți cotidian, calitatea oamenilor dumneavoastră și a faptelor lor este exprimată mai zgomotos, mai frecvent și fără reținere.

Cele mai multe inițiative ale dumneavoastră sunt potrivnice intereselor populației țării, sunt lipsite de orice urmă de echitate economică, socială sau morală, n-au nicio utilitate la scara vreunei comunități, în afara celei care gravitează în jurul PDL și al dumneavoastră personal. Ați mers până acolo încât nesocotiți, de fapt distrugeți până și cea mai elementară formă de comunicare cu poporul, subminând și bruma de credibilitate de care vă mai bucurați din partea celor care v-au ales fără să vă cunoască cu adevărat. Ei sunt, de altfel, și cei mai mari contestatari ai dumneavoastră.

Dacă ați fi suficient de democrat după cum sunteți de lucid când vă promovați propriile interese, ați aplica câte un precept sau câte un principiu din știința modernă a conducerii statelor și ați reține că schimbările enorme din domeniul tehnicilor și tehnologiilor de comunicare fac posibilă, vrândnevrând, cunoașterea de către toți oamenii a faptelor

semnificative ale aleșilor lor, iar judecății lor nu i se poate sustrage nimeni. Toate aceste „tehnologii disruptive” se vor combina și vor genera comportamente sociale care vor surclasa „performanțele” dumneavoastră în minimalizarea și nesocotirea intereselor naționale, cum s-a întâmplat și zilele trecute la Bruxelles.

Dacă soarta bătrânilor, care prin muncă și sacrificii au ridicat țara până pe locul 28 în lume în 1979 – acum știți pe ce loc ați dus-o? –, nu vă preocupă, dacă viitorul tinerilor, grevat de obligația rambursării uriașelor împrumuturi pe care le-ați contractat fără să consultați pe nimeni, nu vă interesează, să știți că momentul plății pentru toate aceste abuzuri se apropie, însă ea, plata, va transcende incapacitatea dumneavoastră, adesea întâmplătoare, de a înțelege limitele constituționale în care poate evolua orice om în această țară.

Inițiativele private, voluntare și profund arbitrare, luate în detrimentul intereselor imediate și al celor pe termen lung ale marii majorități a populației acestei țări și prin încălcarea prevederilor Constituției României, pentru a procura resurse informale pentru campania electorală a PDL și a recompensa comunitățile locale pentru devotamentul pe care îl arată acestui partid, sunt sortite eșecului, cu atât mai mult dacă sunt privite dintr-o perspectivă politică temporală și a contabilizării istorice a faptelor celor aleși.

Declarația politică se intitulează „Prețurile o iau razna, Guvernul ține ședințe”.

Doamnelor și domnilor,

Stimați colegi,

România are în acest moment o piață dezorganizată, unde hectare întregi de teren agricol sunt lăsate în pârloagă, iar exploatațiile sunt fărâmițate. Principala cauză a deteriorării sectorului agricol este lipsa de capital, de tehnologie și de expertiză. Nu cred că mai este nevoie să afirm că o mare parte a vinei o poartă statul și, explicit, Ministerul Agriculturii, care nu încurajează în niciun fel producătorii agricoli. Aceștia sunt nevoiți să se apuce de o altă meserie. Lipsa de pe piață a producătorilor conduce la o creștere a prețurilor la alimente. Așa cum precizam și în alte rânduri, nu este singura motivație.

O altă motivație este cea referitoare la creșterea prețurilor la combustibil, lucru care ar trebui să dea de gândit Guvernului Ungureanu. Îmi dau seama că în aceste momente domnii miniștri și reprezentanții partidelor din coaliție sunt preocupați de alte probleme politice cum ar fi semnarea protocolului sau găsirea unor mijloace de rebranduire a partidelor prin subterfugii gen Mișcarea Populară.

La sfârșitul lunii februarie, în România, s-a scumpit combustibilul. „Petrom” a scumpit benzina cu 12 bani pe litru, „Rompetrol” cu până la 16 bani, iar „Lukoil” cu 3 bani. Conform unei analize realizate de consilierul de stat Andreea Paul-Vass, prețul benzinei a crescut cu 93% în România și cu 60% în Uniunea Europeană între 12 ianuarie 2009 și 25 februarie 2012. Astfel, în perioada 12 ianuarie 2009 – 25 februarie 2012, prețul benzinei în România s-a aflat într-o continuă creștere, majorându-se cu 93%, de la 0,666 euro/litru la 1,285 euro/litru. În aceeași perioadă, prețul benzinei în Uniunea Europeană a înregistrat creșteri de 60%, majorându-se de la 0,948 euro/litru la 1,519 euro/litru.

Prețul motorinei a crescut cu 68% în România și cu 55% în Uniunea Europeană între 12 ianuarie 2009 și 25 februarie 2012. Motorina în România a înregistrat la 25 februarie 2012 prețul de 1,324 euro/litru (5,77 lei/litru), în creștere cu 4,2% față de cel înregistrat la începutul anului. În aceeași perioadă, prețul motorinei în Uniunea Europeană a crescut cu 55%, de la 0,943 euro/litru la 1,465 euro/litru. La 25 februarie 2012, prețul motorinei în Uniunea Europeană a fost cu 4% mai mare decât cel de la începutul anului.

Reacția micilor producători și a reprezentanților din industria alimentară a fost promptă: prețul produselor alimentare ar putea crește cu circa 5–7%, începând cu luna martie, din cauza majorării prețurilor la combustibili, energie și gaze naturale.

De-a lungul timpului, orice creștere a prețurilor la combustibili a intrat în costurile produselor alimentare. Reprezentanții micilor producători, precum și reprezentanții patronatelor din industria alimentară consideră că vor exista influențe și în prețul cărnii și al legumelor timpurii.

## Stimați colegi,

În Programul de guvernare, la Capitolul 15 – „Agricultură și dezvoltare rurală”, un obiectiv al Guvernului este „urmărirea țintei ca România să devină țară exportatoare de produse agroalimentare”.

Cum poate România să îndeplinească această țintă, când ministrul agriculturii consideră că „nu se vor dubla prețurile în luna martie la legumele timpurii provenite din serele autohtone, pentru că vor veni din import, iar prețul se va echilibra” și că „va exista însă o ofertă mai mică pe piață din producția autohtonă”? Prin urmare, prețul crescut la combustibili ne obligă la o producție internă mai mică, pe care o compensăm cu produse din import, adică prin creșterea deficitului comercial. Nu mai poate fi vorba despre urmărirea acelei ținte decât dacă noi vom vinde la export roșii foarte ieftine și vom cumpăra aceleași roșii cu preț dublu. În acest caz, firește, vom cumpăra mult mai puțin. Doar așa vom deveni o țară exportatoare de produse alimentare. Situația este ridicolă! Este ilar când ne gândim că în nenumărate rânduri politicienii noștri de la putere pozau în câte-o piață, încurajându-i pe români să cumpere produse românești.

Fostul premier Emil Boc făcea referire ori de câte ori avea ocazia la „buzunarul românului”. În acest moment, se simt în buzunarul românului și acest preț al combustibililor, și prețul alimentelor. Or, ăsta este lucrul cel mai grav care îi doare pe români: prețul crescut la combustibili, prețul crescut la alimente, faptul că micii producători sunt nevoiți să plece de pe piața internă, izgoniți și de politica statului, dar și de produsele venite din afara granițelor.

În altă ordine de idei, știm foarte bine că Guvernul Ungureanu nu se poate implica în remedierea prețului la combustibili, neavând nicio pârghie directă pentru a interveni pe o piață liberă. Ministerul Economiei ne-a și anunțat că acest lucru este imposibil, dar oricine știe asta, nu era nevoie de un anunț oficial. Numai că Ministerul Economiei poate începe o renegociere a contractelor de privatizare. Președintele PSD Victor Ponta propunea o intervenție sub forma unei suprataxări a profitului companiilor petroliere. Este

de luat în calcul. Atâta timp cât vezi că, pe parcurs, contractul are repercusiuni asupra oamenilor, nu văd de ce nu ar trebui să găsești o soluție pentru rezolvarea situației.

Prin urmare, este oportun să existe la nivelul Guvernului o minimă strategie privind corectarea acestei situații dezastruoase pentru români.

Solicit public Guvernului condus de Mihai Răzvan Ungureanu să expună strategia Guvernului în această problemă și să renunțe la festivisme și ședințe prin care cheltuiește banul public.

Vă mulțumesc.

Declarația politică este intitulată „Săptămâna și realizarea!”.

Stimați colegi,

Doamnelor și domnilor,

Nu trece săptămâna, și puterea nu prididește de atâtea „realizări”.

În săptămânile care au trecut, PDL-iștii au excelat în două astfel de evenimente, care le-au arătat, dacă mai era nevoie, competența în încălcarea oricăror reguli.

Prima este arhiștiută – numirea lui Teodor Meleșcanu la conducerea SIE.

Lăsând deoparte încă o lovitură, și de data aceasta nereușită, instrumentată pentru a clătina USL-ul, vorbim aici de unele încălcări grave ale Constituției și ale regulamentelor celor două Camere.

Ceea ce s-a întâmplat la audierile miniștrilor Cabinetului Ungureanu s-a reeditat și în cazul audierii lui Meleșcanu. Se pare că puterea a devenit maestră în astfel de nereguli și sfidează fără nicio tresărire orice și pe oricine ca să-și atingă scopul, în acest caz, numirea unui personaj fără coloană verticală, obedient și care să promită că interesele puterii vor fi puse în aplicare.

Stimați colegi,

Așa cum știți, Teodor Meleșcanu trebuia audiat de Comisiile pentru apărare ale Camerei Deputaților și Senatului și de Comisia comună specială pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SIE.

În schimb, Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din cadrul Senatului și Comisia comună specială pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SIE nu au avut cvorum.

Cum s-a scăpat? Ca de obicei în astfel de cazuri, cu un proces-verbal care nu există nicăieri în regulamentele parlamentare drept document de lucru al comisiilor.

Pentru „parlamentarii proces-verbal” reamintesc, stimați colegi, că documentele finale ale comisiilor parlamentare sunt rapoartele și avizele!

Domnilor „parlamentari proces-verbal”, al căror singur scop în forul legislativ al României este acela de a ajuta ciuma portocalie să distrugă complet țara, uitați ce ați încălcat și ce prevăd Constituția țării și regulamentele celor două Camere: art. 64 din Constituție – „(1) Organizarea și funcționarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu. Resursele financiare ale Camerelor sunt prevăzute în bugetele aprobate de acestea.” coroborat cu art. 12 al Regulamentului ședințelor comune ale celor două Camere – „Comisiile permanente sesizate în fond lucrează legal, în ședințe comune, în prezența a cel puțin jumătate plus unu atât din numărul deputaților, cât și din numărul senatorilor care le compun; hotărârile se adoptă cu votul a cel puțin jumătate plus unu din numărul membrilor prezenți.”, și cu art. 56 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaților – „Rapoartele și avizele vor cuprinde, în mod obligatoriu, pe lângă opinia majorității membrilor comisiei, atât amendamentele admise, cât și părerea contrară motivată a celorlalți deputați din comisie și amendamentele respinse.”

A doua „realizare” a PDL-iștilor a fost trecerea pe șest a Hotărârii nr. 2 a Biroului Electoral Central în privința colegiilor și circumscripțiilor electorale validate pentru alegerile din acest an. Hotărârea a trecut cu mare liniște în Monitorul Oficial al României din data de 27 februarie, respectivele colegii și circumscripții, așteptate, de altfel, cu sufletul la gură de toți, neputând fi cunoscute decât după ce achitai 200 de lei pentru a putea primi anexa în care acestea figurau, anexa trecută la 135 bis, care nu intră în termenii contractuali obișnuiți pentru un abonament.

În aceste condiții, vă întreb, stimați colegi, care dintre următoarele variante este cea reală:

1. Situația prezentată face parte din strategia de management a Monitorului Oficial al României?

2. Situația prezentată face parte din strategia de aservire a puterii practicată de Monitorul Oficial al României?

3. Situația prezentată face parte din strategia de călcare în picioare a drepturilor constituționale ale cetățenilor din partea Monitorului Oficial al României?

4. Situația prezentată face parte din capitolul „nu contați, nu ne interesează, scoateți banul”, practicată de Monitorul Oficial al României?

Declarația politică este intitulată „Solidaritate între generații și îmbătrânire activă din 2012”.

Recent, deși târziu, România, prin MMFPS, în parteneriat cu Reprezentanța Comisiei Europene (CE) în România, a lansat „Anul European al Îmbătrânirii Active și al Solidarității între Generații – 2012”.

Acesta, desfășurat sub deviza „Fiecare are rolul său!”, marchează aniversarea a 10 ani de când a fost adoptat Planul Internațional de Acțiune Împotriva Îmbătrânirii, semnat în aprilie 2002 de către toate statele membre ale Uniunii Europene. Prin acest plan, statele semnatare s-au angajat să promoveze și să susțină îmbătrânirea activă, prin includerea în politicile sociale și în programele economice naționale a nevoilor și drepturilor vârstnicilor și prin promovarea unei societăți pentru toate vârstele.

În acest context, obiectivele stabilite de reprezentanții Uniunii Europene pentru marcarea anului 2012 le vor permite vârstnicilor:

– să rămână în câmpul muncii și să-și împărtășească experiența îndelungată;

– să joace în continuare un rol activ în societate;

– să ducă o viață cât mai sănătoasă și împlinită.

Obiective care pot fi atinse tocmai prin solidaritatea dintre generații, prin sprijinul reciproc și cooperarea dintre persoane de vârste diferite, astfel încât fiecare să își îndeplinească rolul în cadrul progresului social și al dezvoltării economice, în conformitate cu nevoile și posibilitățile sale. Întrucât vârstnicii reprezintă o categorie tot mai numeroasă a

populației europene, necesitatea revizuirii politicilor sociale nu mai poate fi negată.

Privită în ansamblu, persoana vârstnică este, de cele mai multe ori, multiplu dezavantajată prin scăderea resurselor fizice, care nu înseamnă totdeauna boală, prin scăderea resurselor financiare sau prin prezența unui handicap.

Perioada de criză financiară din România anului 2011 a descalificat vârstnicul din lupta sa pentru o existență decentă. Mulți dintre bătrâni trăiesc sub pragul de sărăcie, mulți renunță la facilitățile confortului (căldură, apă, energie) din cauza veniturilor mici, mulți întăresc rândurile instituțiilor de ocrotire socială și ale cantinelor sociale.

Durata de viață în România a scăzut, iar pensia, indemnizația nu acoperă taxele și impozitele împovărătoare. În plus, bătrânii trăiesc sentimentul frustrant că, din cauza numărului în creștere în raport cu populația activă, ei sunt „întreținuții celor care astăzi lucrează”, sintagmă atât de mult vehiculată. Aceasta face ca vârstnicul să resimtă povara nu doar economic, ci și medical, ca fiind un mare consumator de fonduri, având de obicei o pluripatologie și fiind, totodată, un „necotizant” al tagmei medicale până mai ieri, spre deosebire de momentul actual, când a devenit o persoană dorită pe lista medicului de familie, fie chiar și pentru interesul acestuia din urmă.

În 2011, CE a invitat autoritățile naționale, regionale și locale, societatea civilă și organizațiile sindicale și patronale să-și asume angajamente privind atingerea anumitor obiective și inițierea de măsuri, așa încât, în cursul anului european 2012, să poată fi obținute rezultate concrete. Pasul următor firesc ar fi trebuit să fie o invitație similară către aceleași organisme de la autoritatea națională privind persoanele vârstnice pentru dezvoltarea unor politici sociale viabile și adoptarea unor măsuri concrete.

Din păcate, spre sfârșitul anului 2011, printr-o întrebare adresată Ministerului Muncii pe acest subiect, am înțeles că Guvernul din România nu comunicase, nici măcar la nivel declarativ, că are în intenție adoptarea unor măsuri pentru ralierea la politica europeană privind anul 2012, timp în care Uniunea Europeană luase deja măsuri de promovare a îmbătrânirii active în domenii precum strategia de ocupare a forței de muncă, educația adulților, sănătatea publică și societatea informațională.

Nu știu prin ce minune, dar în sfârșit, pe 1 martie, a fost lansată și la noi campania pentru vârstnici, actualul ministru al muncii subliniind că avem datoria să nu irosim „resursele uriașe și extrem de valoroase pe care persoanele vârstnice le reprezintă în plan economic și social”, fie și numai ca declarație, spre deosebire de colegul său de partid, care, anul trecut, la deschiderea anului școlar, a făcut o gafă monumentală spunând că trebuie „să facem în așa fel încât bătrânii să devină din ce în ce mai puțini”. Ca obiective ale României, pe care doamna ministru le-a numit „intervenții posibile”, ar fi: program flexibil, locuri de muncă adaptate și măsuri active pentru angajatori.

Îmbătrânirea activă presupune trei dimensiuni, conform spuselor doamnei Boghicevici: „stimularea lucrătorilor de vârsta a treia să rămână pe piața muncii, îmbunătățirea oportunităților și condițiilor pentru ca persoanele în vârstă să joace un rol important în societate și promovarea sănătății și a asistenței medicale preventive, menite să ridice la maximum numărul de ani de viață sănătoasă.”

De asemenea, a promis Domnia Sa, „promovarea unui proiect de lege care are în vedere îmbunătățirea actualului sistem de îngrijire la domiciliu și în sistem rezidențial a persoanelor vârstnice dependente, precum și introducerea unor noi reglementări cu privire la sprijinirea participării active a persoanelor vârstnice, asigurarea protecției acestora împotriva abuzului și a neglijenței, încurajarea unui stil de viață sănătos”.

Sper ca, din graba pentru a recupera neimplicarea de până acum, să nu strice mai mult decât este acest domeniu, neatins încă, și să nu aibă soarta altor proiecte: 2010 – anul împotriva violenței domestice, când legea privind violența a fost o inițiativă parlamentară și adoptată abia acum, în 2012, și 2011 – anul de luptă împotriva sărăciei, când românii au devenit mai săraci decât au fost și fenomenul se adâncește în continuare.

Cert este că, pe subiectul acestui an, majoritatea țărilor au început anul 2012 cu măsuri deja aplicabile, pentru care au gândit începând cu anul 2002 sau măcar în cursul anului trecut. Astfel, dau exemplul Executivului spaniol, care a decis că, de la 1 ianuarie 2012, cetățenii români care sunt îngrijitori/infirmieri la domiciliu nu mai sunt obligați să achite nicio cotizație către bugetul de stat. Să vedem ce vor face guvernanții români pentru români, în sensul unei campanii adevărate, înțelese în sensul în care a fost gândită.

Declarația politică se intitulează „Logica restructurării sistemului sanitar este: fără logică!”.

Domnule ministru,

Reforma pe care v-ați asumat-o făcând parte din această guvernare merită felicitări și aplauze, ironice, bineînțeles. În multe spitale din România, închise la 1 aprilie 2011, ruginesc și se uzează moral aparate medicale cumpărate cu bani grei de la minister.

Dau numai un exemplu: în județul Vaslui, Ministerul Sănătății a închis Spitalul Orășenesc Negrești. Unitatea a fost desființată în 2011 printr-un ordin al ministrului sănătății, iar în clădirea abandonată au rămas numeroase aparate medicale de diagnostic și tratament în valoare de câteva sute de mii de euro. Primăria a refuzat să transforme spitalul într-un cămin de bătrâni, așa încât aparatura medicală, aflată în patrimoniul autorităților locale, nu a putut fi redistribuită în spitalele rămase. Aparatura medicală din Spitalul Negrești este tentantă pentru spitalele din județ, doar că administratorii spitalului sunt categorici: nu dau absolut nimic! Au făcut inventarul și au pus sigilii, convinși că, mai devreme sau mai târziu, în spital vor continua să se desfășoare servicii medicale. Asta se întâmplă în condițiile în care alte unități, care au preluat pacienți în plus, plâng după un ecograf performant sau după o linie de analize de laborator cum este cea din Negrești.

Nu am înțeles niciodată de ce, odată cu închiderea spitalelor, aparatura medicală a rămas în administrarea autorităților locale, în condițiile în care a fost achiziționată de Ministerul Sănătății sau prin programele derulate prin acest minister, așa cum nu am înțeles nici logica după care toată

această aparatură, nouă în multe cazuri, a fost pur și simplu abandonată, și nu oferită altor spitale.

Impotența Guvernului de a gestiona o chestiune atât de simplă, atât de evidentă nu poate decât să ne ducă cu gândul la alte interese, străine de puterea mea de imaginație.

Abandonarea dotărilor medicale nu este justificată nici de alternativa pe care o propuneau atunci guvernanții: transformarea unităților spitalicești închise în cămine de bătrâni, care vor oferi peste 4.000 de locuri pentru persoanele de vârsta a treia. A fost și asta o iluzie, pentru că, din cele 67 de spitale desființate, mai puțin de zece au primit această destinație, acum, la un an de la închiderea spitalelor. Pentru celelalte aproximativ 60 de locații, nu se cunoaște nici în prezent evoluția și destinația finală.

Logica procedurilor aplicate în restructurarea sistemului sanitar ne-a demonstrat, încă o dată, că nu are nicio logică. Aplicarea acestei gândiri s-a făcut nu doar în sistemul de sănătate, ci și în cel de educație, în industrie și agricultură. Rezultatul îl vedem cu toții: o comă profundă a tuturor acestor segmente. Dacă intenția guvernanților pe care îi girați cu această funcție a fost să ucidă tot ce mai este bun în țara asta, vă atrag atenția că ați uitat un lucru: în gena poporului român, speranța moare ultima.

Eu, una, sper că, în curând, va veni vremea în care vom resuscita și vom pune pe picioare sănătatea, educația, economia și, nu în ultimul rând, respectul de sine al cetățenilor acestei țări.

Vă mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „Depopularea României”. Stimați colegi,

În ultimele două decenii, peste România s-au abătut tot felul de necazuri. Unele au fost provocate de natură, precum inundațiile, gerurile, înzăpezirile, dar efectele negative ale acestora ar fi fost mai reduse dacă s-ar fi pus în act programe preventive și de intervenție eficientă.

Alte necazuri au cauze sociale și economice, precum cele de sărăcire a populației și de criză economică și financiară. Nici în privința acestora nu am fost pregătiți și nu am aplicat programe care să reducă sărăcia și efectele crizei.

Se pare că, nici după ce aceste necazuri trec, nu învățăm să facem ceea ce este mai important pentru ca alte evenimente negative să nu ne mai ia prin surprindere, nepregătiți, atunci când ar fi nevoie să putem interveni operativ și eficient.

Totuși, în cel de-al doilea deceniu din acest secol, România a intrat în Tratatul de Apărare Nord-Atlantic, NATO, și a fost primită ca membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană, mai puțin accesul în Spațiul Schengen și pe unele piețe de muncă. Se presupunea că va urma o perioadă de siguranță și de prosperitate fără precedent în istoria României. În loc de acestea, românii trăiesc momente dramatice în viața lor în raport nu numai cu natura, dar mai ales cu fenomenele sociale și economice cum ar fi sărăcia, locurile de muncă, puterea de cumpărare, starea sănătății și altele.

Reducerea abruptă și accelerată a numărului locuitorilor țării noastre este unul dintre fenomenele negative cu urmări deosebite pentru prezentul și viitorul acestei țări. Până la integrarea țărilor din estul continentului, statele Uniunii Europene nu cunoscuseră în ultimii 60-70 de ani valuri de migrări ale propriilor popoare în alte state. Un stat membru UE și NATO de obicei primea și primește forță de muncă și populații din statele nemembre. Acești emigranți compensau, e drept, o ușoară și îndelungată scădere a natalității din statele dezvoltate, ceea ce a făcut ca, chiar pe fondul scăderii natalității propriilor popoare, aceste state să cunoască o creștere, pe ansamblu, a numărului de locuitori.

Cu România se întâmplă invers, românii pleacă masiv din țara lor, stat membru NATO și UE. La intrarea în NATO, România număra peste 22 de milioane de locuitori. La peste opt ani de la intrarea în NATO și la peste cinci ani de la integrarea în UE, mai suntem, conform unor estimări parțiale ale recensământului din 2011, doar ceva peste 19 milioane populație stabilă, ceea ce reprezintă o scădere dramatică, în jurul a 20%.

Ne-am întors prin această involuție cu 50 de ani în urmă, la nivelul datelor recensământului din anul 1966. Populația României scade cu aproape 1% în fiecare an, o cifră, conform unor demografi, de-a dreptul neverosimilă.

Iar viitorul, dacă nu vom face nimic pentru oprirea declinului demografic, sună și mai sumbru – continuă fenomenul de emigrare a românilor, scade numărul de nounăscuți în țară, scade numărul și ponderea tinerilor în structura de vârstă a populației, scade numărul de căsătorii, crește numărul de divorțuri și sinucideri, avem un mare număr de accidente cu morți și răniți grav etc.

Depopularea României provine din două surse. Una constă în declinul intern demografic, pe fondul reducerii natalității sub rata mortalității, iar a doua este părăsirea țării prin emigrarea masivă, mai ales a populației tinere, aptă de muncă. Peste două milioane de români muncesc în afara țării. Stoparea politicilor anterioare, care arătau o dinamică pozitivă a natalității, pe motiv că este o risipă de bani, dusă fără cap de guvernările Boc și Ungureanu, este la fel de antinațională precum cea de încurajare a emigrării din țară.

Pentru redresarea demografică este nevoie, pe de o parte, să crească numărul de nou-născuți și, pe de altă parte, să oprim emigrarea sau chiar să inversăm fluxul, în așa fel încât să intre mai multe persoane în țară decât cei care pleacă.

Trebuie să privim cu seriozitate și îngrijorare acest declin demografic, pentru că este de-a dreptul periculos. Consecințele sale, efectele negative se manifestă puternic în toate domeniile vieții economice și sociale – în bugetele de stat și de asigurări sociale, în investiții, în valorificarea resurselor, în puterea economică, în recuperarea decalajelor de dezvoltare etc. –, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.

Satele românești, cu toate că recensământul arată o plecare a orășenilor către rural, devin tot mai mult niște localități cu multe cămine goale, cu persoane singure, fără copii și tineri, cu mulți bătrâni, ceea ce ne-au arătat cu vârf și îndesat și ultimele viscoliri și înzăpeziri.

Se depopulează masiv zonele de deal și munte, se amplifică fenomenul de izolare, se desființează școlile sătești, dispensarele sanitare și spitalele, cresc distanțele dintre localități, drumurile devin impracticabile.

Eu cred că, dacă acum aveam, printre altele, niște servicii moderne, niște autostrăzi funcționale, drumuri modernizate, niște căi ferate funcționale, moderne și rapide, fenomenele de emigrare nu ar fi fost ireversibile și atât de periculoase. Cei plecați în străinătate ar fi venit mai ușor și mai des în țară, ar fi ținut o mai strânsă legătură cu localitatea din care au plecat, s-ar fi preocupat mai serios să facă ceva mai mult și acasă și nu și-ar fi luat gândul de a se mai întoarce vreodată în România. Lucrul acesta a devenit evident în această iarnă, când oameni veniți din străinătate au parcurs 2-3.000 de kilometri în câteva ore, dar s-au împotmolit la câțiva kilometri de casă, din cauza drumurilor și a căilor ferate înzăpezite timp de zeci de zile.

Aici, la acest punct și moment la care am ajuns cu dezechilibrul demografic, este locul pentru o viziune pe termen foarte lung, pentru niște politici și programe serioase.

Dacă am crește numărul locurilor de muncă, dacă am investi mai mult în modernizarea serviciilor, dacă am apropia nivelul veniturilor, salariilor, pensiilor, asigurărilor și asistenței sociale de media europeană, am putea opri sau chiar schimba cursul declinului demografic, care, în prezent, ne dă fiori atât la nivel personal, familial, cât și național.

Prin urmare, este nevoie de mai multă politică serioasă, patriotică, de un mediu de afaceri atrăgător și chiar de o contribuție mai substanțială, nu de dezinteresul statului. Fără populație, statul nu valorează nimic. Depopularea României este și o decădere a statului național, cu tot ce presupune aceasta.

Declarația politică este intitulată „Politrucii zilei sau zece tehnici prin care actuala putere arată încă o dată că are numai obiective electorale și nicio preocupare de a îmbunătăți traiul de zi cu zi al românilor”.

Doamnelor și domnilor senatori,

În această perioadă de protest parlamentar, am avut zeci de întâlniri cetățenești, unde am discutat problemele oamenilor și părerea acestora despre reprezentanții actualei puteri politice. Astfel, încerc să sintetizez și să vă prezint câteva tehnici de lucru ale actualilor guvernanți:

1. Minciuna – deși conduc singuri de ani buni, tot opoziția, care le arată greșelile, este vinovată de ce se întâmplă rău: tăieri de salarii, tăieri de pensii, lipsa de locuri de muncă, lipsa de investiții productive, tăieri de ajutoare pentru persoanele aflate sub pragul sărăciei.

2. Travestirea – deși au decretat peste noapte trecerea de la stânga eșichierului politic la dreapta și s-au mândrit cu stindardul portocaliu, acum încearcă să se ascundă după o așa-zisă „Mișcare Populară” – mă întreb: pentru care popor? – și testează o variantă de culoare verde, poate mai păcălesc pe câțiva, dar uită că poporul nostru știe că lupul își schimbă părul, dar năravul ba.

3. Amenințarea – au început cu primarii, au continuat cu consilierii locali, acum trecând la oamenii de afaceri sau oamenii obișnuiți și familiile acestora, amenințându-i cu controale – că deh, și-au pus oameni pe la toate deconcentratele și aceștia au ordin să amendeze tot ce este partizan al opoziției politice –, cu fel de fel de dosare etc., dacă nu se înscriu și nu devin peste noapte PDL-iști sau nu cotizează la partid. 4. Delațiunea – sute și mii de reclamații contra adversarilor politici, pe principiul stalinist: toarnă sau inventează, că poate se leagă ceva.

5. Abuzul autorităților statului – de la prefecți la șefi de post, de la directori la funcționari publici, sunt folosiți de multe ori să-i oprime și, dacă s-ar putea, să-i suprime pe cei care susțin opoziția politică, în totalul dispreț al legii.

6. Impostura – numirea în funcții de conducere a unor oameni fără specializarea necesară postului, care, neavând conștiința și înțelegerea domeniului, îndeplinesc fără a crâcni ordinele politice ale șefilor.

7. Tehnica pumnului în gură – în baza informațiilor publice în care autoritățile statului arestează o persoană care a încălcat legea, reprezentanții puterii folosesc aceste informații șantajând diverse persoane, care dacă nu vor trece în barca puterii vor avea o soartă similară.

8. Principiul „Hoții strigă: hoții!” – de trei ani, sapă șanțuri și îngroapă conducte, dar canalizările în comune nu funcționează, închid spitale, dar fac parcuri în păduri, taie nelegal la ras pădurile patriei, dar suprimă plăți la medicamentele de strictă necesitate și declară cu tupeu că vor să facă o carte neagră a guvernărilor anterioare; totodată, presa semnalează sute de cazuri, în multe județe ale țării, de persoane care își schimbă domiciliul dintr-o localitate în alta, în sensul obținerii vizelor de flotant, adică către primăriile PDL-iste, ceea ce naște întrebări firești despre măsurile pe care le ia ministrul de interne față de corectitudinea votului din acest an electoral.

9. Pierderile colaterale – apropierea alegerilor și frica de pierdere a puterii îi face să se separe în găști și gășcuțe, să se reclame chiar între ei, pentru a-și arăta puterea de a stăpâni micile feude pe care și le-au creat.

10. Puterea banului – banii strânși din varii „cotizații” se dorește a fi folosiți pentru cumpărarea de voturi de la populația sărăcită în ultimii ani. Astfel, un proiect de lege al opoziției, care încerca să mărească prezența la vot și, totodată, interzicea oferirea oricărui cadou electoral, a fost respins de către reprezentanții actualei puteri, astfel încât, în această perioadă, vedem distribuirea de către putere a unor materiale foarte scumpe în care este denigrată opoziția parlamentară în toate județele țării; vedem că de Crăciun, de 1 și 8 Martie ei au început să ofere cadouri substanțiale prin școli, prin direcțiile financiare și prin oficiile poștale, deși legea nu permite toate aceste lucruri; vedem funcționari și înalți funcționari publici care își fac campanie pe bani publici, încălcând legea.

De aceea, doresc să atrag atenția partidului de guvernământ să-și schimbe atitudinile de „domnitori pe viață”, deoarece opoziția parlamentară va prelua în continuare problemele cetățenilor și le va apăra interesele în fața opiniei publice.

Dovada deturnării sensului normal al vieții în acești ultimi ani de către actuala putere, de la un sens de echilibru și înțelegere către învrăjbire și delațiune, este reprezentată și de ultimul raport al Ministerului Public, care arată că în țara noastră sunt înregistrate milioane de dosare penale, adică unul din patru români are câte un dosar. Este o atitudine socială îngrijorătoare, care ne face rău atât pe plan intern, cât și extern, și care, pe deasupra, deturnează și activitatea organelor statului, care, în acest mod de lucru, nu se mai pot concentra pe marii evazioniști, pe cei care cer „bani pentru partid”, pe cei care încalcă legea cu adevărat.

După toate acestea, nu poate fi decât o concluzie: lăsați România românilor, domnilor și doamnelor ce vremelnic guvernați!

De aceea, proiectul politic privind protestul parlamentar al opoziției, prin care se solicită alegeri anticipate, prin care se solicită revenirea la o stare de normalitate, democratică, trebuie continuat pentru a stăvili toate aceste abuzuri ale politrucilor zilei.

Vă mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „Sănătatea – scumpă pentru românii de rând, generoasă cu puterea”.

Ultimele zile au stat sub semnul scandalurilor din sănătate. Casa Națională de Asigurări de Sănătate cheltuiește sume enorme de bani pentru un sistem informatic care nu funcționează, dar uită în mod curios de bolnavii de cancer.

Este evident că lucrurile nu pot rămâne așa și sumele aruncate pe site-uri neperformante sau baze de date greu de accesat trebuie justificate, însă aici nu mă refer numai la înlocuirea deja celebrului președinte CNAS Lucian Duță, pentru că acest gest, eminamente politic, nu va aduce înapoi, în bugetul sănătății, milioanele de euro.

Este cazul să știm în detaliu pe ce anume s-au cheltuit banii și cine răspunde, efectiv, pentru ei. Altfel, peste câteva săptămâni, vom lua la întrebări un nou președinte al CNAS, care va ridica din umeri și ne va cere să nu-l acuzăm de acțiuni ale predecesorilor săi.

Între timp, criza medicamentelor este departe de a se fi rezolvat și ironia face ca reprezentanții puterii „să facă și bășcălie” de bolnavii și asigurații din România. Nu exagerez cu nimic folosind această expresie. Din contră, este prea blândă pentru modul în care s-a exprimat Cătălin Avramescu, unul dintre preferații președintelui Traian Băsescu.

Mai nou, este o greșeală să tratezi tineri teribiliști accidentați, că doar a fost vina lor, la fel și pe cei săraci și care nu miros a parfumuri scumpe, că doar bolile de care suferă le-au dobândit în urma lipsei de igienă.

Este de neconceput modul în care înțeleg să se raporteze la România acești oameni cărora puterea le-a afectat grav simțul realității.

Aștept, așadar, rezolvarea crizei din cadrul CNAS și, în același timp, răspunsurile la multe întrebări care s-au pus zilele acestea.

Declarația politică este intitulată „România ar trebui să-și acorde un termen de minimum 10–12 ani până la asumarea deficitului structural de 0,5%”.

Timp de 50 de ani, toate statele din Europa Occidentală s-au dezvoltat susținut, asumând cote generoase de deficit bugetar. În limite rezonabile, deficitul este o formă benefică de autofinanțare a investițiilor în economie.

Un stat sărac optează pentru dezvoltare. Un stat bogat optează pentru stabilitate.

După 50 de ani de dezvoltare neîntreruptă, finanțată, în principal, prin deficite bugetare generoase, „garantate” de productivitatea muncii și de un management macroeconomic eficient, cele mai puternice state europene optează astăzi, în mod natural, pentru stabilitate. Este o strategie defensivă prin care își protejează standardul actual de viață, ajuns la un nivel foarte ridicat.

Din păcate, economia noastră nu se compară cu economiile dezvoltate ale Europei și vă propun, spre analiză, o succintă comparație între România și Germania:

|nivel foarte ridicat.|||o succintă compara|ție între România și|Germania:| |---|---|---|---|---|---| |Țara|Kilometri de<br>autostradă|Salariul lunar<br>minim brut|Pensia medie|Alocația lunară<br>pentru copii|PIB pe locuitor| |Germania|12.813|1.000 de euro|800 de euro|165 de euro|30.000 de euro| |România|321|157 de euro|170 de euro|10 euro|9.000 de euro|

Așadar, Germania are de 40 de ori mai mulți kilometri de autostradă decât România. Un copil din Germania primește o alocație lunară de peste 16 ori mai mare decât un copil român, iar pensia medie din Germania este de 5 ori mai mare decât cea din România.

Din nefericire, România este pe primul loc în topurile subdezvoltării la nivel european: peste 150.000 de români nu știu să citească, peste 60.000 de gospodării nu sunt electrificate, peste 8 milioane de români locuiesc fără toaletă și baie în casă și în aproximativ 13.000 de localități din România nu există canalizare. Aceasta este o radiografie la zi a României.

În aceste condiții, statul român are acută nevoie de creștere economică susținută, de un deficit moderat de 2-3%, care să îi sprijine constant dezvoltarea.

În consecință, dorința iresponsabilă a președintelui Băsescu de a ne refuza dreptul la dezvoltare și de a menține sărăcia în România poate avea efecte similare cu cele produse de ambiția lui Nicolae Ceaușescu de a achita, cu orice preț, datoria externă. Și atunci, și acum, obsesia unui om a condamnat la mizerie, sărăcie și umilință o națiune întreagă.

Să ne înțelegem: deficitul structural de 0,5% nu este un obiectiv incorect, însă, la acest moment, nu este adecvat realității economice românești. Dacă, după modificarea propriei Constituții, Germania și-a acordat șapte ani de tranziție pentru îndeplinirea acestui deziderat, România ar trebui să își rezerve un interval de cel puțin 10–12 ani.

Acest interval de adaptare graduală este cu atât mai natural cu cât, în prezent, România nici nu a adoptat moneda euro, și nici nu o va face în viitorul apropiat. Așadar, nu avem niciun motiv responsabil să ne grăbim.

În concluzie, consider că România poate adopta Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în cadrul Uniunii Economice și Monetare, însă numai sub condiția aplicării sale integrale începând din anul 2025, astfel încât să putem recupera decalajul uriaș care ne separă de standardele economice europene.

Declarația politică se intitulează „Românii și România au nevoie de soluții. Românii, față-n față cu istoria”.

„Eu vreau ca România să trăiască. Și va trăi, căci acțiunea ei nu consistă în a substitui o ostilitate unei alte ostilități, ci în a suprapune o prietenie peste o altă prietenie.” (Nicolae Titulescu)

Multor furtuni au ținut piept românii de-a lungul secolelor. Într-o țară mică, la răscruce de drumuri între națiunile puternice ale lumii, poporul român a fost unul dârz și și-a

păstrat integritatea teritorială și suveranitatea națională cu demnitate, cu înțelepciune și înțelegere. Cu bune și cu rele, sub vicisitudinile sorții, românii au luptat, umăr la umăr, pentru neatârnare.

După ani de zile în care românii de pe cele două maluri ale Prutului și-au privit cu tristețe istoria, guvernanții României și ai Republicii Moldovei s-au unit „în cuget și-n simțiri”, certificând acest fapt istoric prin semnarea unor proiecte comune, strategice pentru ambele state.

Se spune că istoria nu iartă. Aș adăuga că nici generațiile, în desfășurarea lor în timp, nu iartă. Actele reparatorii devin obligații sacre în așezarea în făgașul istoriei a unor destine ciuntite, în destrămarea unor familii, în ruperea rădăcinilor strămoșești.

Câteodată, în momentele de referință, până și istoria, împăciuitoare, repară, unește destine, așezând temelia unor relații indestructibile în timp. După cum spunea și premierul Ungureanu: „Se spune că omul sfințește locul. În cazul meu, pot spune că și locul sfințește omul.”

Martor mut al deciziilor oamenilor, Prutul deapănă trecerea timpului și asistă, impasibil, la încercările noastre timide de a arăta lumii că inimile noastre bat la unison și că doar rațiunea vremurilor ne mai împiedică să-i ascultăm cântul.

N-a fost liniște la Iași la întâlnirea celor doi premieri. N-a fost liniște nici la Chișinău, cum n-a fost liniște nici acum zeci de ani, când Moldova a fost smulsă de la pieptul patrieimamă. Protestele din stradă au arătat că românii își iau soarta în mâini, nimeni nu le mai poate impune nimic. Voința populară nu are stavile.

## Doamnelor și domnilor,

Am avut privilegiul să trăim aceste vremuri istorice, iar cei care le-au aninat de reverul timpului – Mihai Răzvan Ungureanu și Vlad Filat – au arătat lumii că România și Republica Moldova, în ciuda trecutului cenușiu, gândesc la fel, muncesc la fel, clădesc la fel un viitor mai luminos copiilor lor.

Planul de acțiune pentru implementarea Declarației comune privind instituirea unui parteneriat strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova este primul pas spre o creștere economică durabilă, iar ședința comună a celor două guverne este dovada vie a faptului că românii își clădesc, peste timp, propria soarta, propriul viitor, într-o Europă modernă, democratică și stabilă.

Este ora 16.35.

Rog un coleg secretar să strige catalogul. **Domnul Alexandru Pereș:** Igaș Traian Constantin prezent Albert Álmos absent Ion Vasile prezent Andrei Florin Mircea prezent Iordănescu Anghel prezent Andronescu Ecaterina absentă Jurcan Dorel prezent Lazăr Sorin Constantin absent Antonescu George Crin Laurențiu absent Arcaș Viorel absent Luca Raymond absent Ariton Ion prezent Mang Ioan absent Badea Viorel Riceard prezent Marcu Gheorghe absent Mardare Radu Cătălin absent Banias Mircea Marius absent Bara Ion prezent Marian Ovidiu prezent Marian Valer absent Bașa Petru prezent Markó Béla absent Bădescu Iulian absent Mazăre Alexandru absent Bălan Gheorghe Pavel absent Belacurencu Trifon absent Măgureanu Cezar Mircea prezent Berca Gabriel prezent Mărcuțianu Ovidius prezent Berceanu Radu Mircea prezent Mihăilescu Petru Șerban prezent Mitrea Elena absentă Bîgiu Marian Cristinel absent Mitrea Miron Tudor absent Bîrlea Gheorghe prezent Mîrza Gavril absent Blaga Vasile prezent Boagiu Anca Daniela prezentă Mocanu Alexandru prezent Boitan Minerva absentă Mocanu Toader prezent Bokor Tiberiu absent Moga Nicolae absent Borza Dorel Constantin Vasile prezent Mustățea Vasile absent Bota Marius Sorin Ovidiu absent Mutu Gabriel absent Calcan Valentin Gigel prezent Necula Marius Gerard prezent Câmpanu Liviu prezent Nedelcu Vasile prezent Chelaru Ioan absent Nicoară Marius Petre absent Chirvăsuță Laurențiu prezent Nicoară Romeo Florin absent Chivu Sorin Serioja prezent Nicolaescu Sergiu Florin absent Cibu Constantin Sever prezent Nicula Vasile Cosmin absent Coca Laurențiu Florian absent Nistor Vasile absent Constantinescu Florin absent Niță Mihai prezent Constantinescu Viorel prezent Onofrei Orest absent Cordoș Alexandru absent Oprea Dumitru prezent Corlățean Titus absent Oprea Mario Ovidiu absent Crăciun Avram prezent Panțuru Tudor prezent Cseke Attila Zoltán absent Pașca Liviu Titus absent Daea Petre absent Păran Dorin prezent David Cristian absent Pereș Alexandru prezent David Gheorghe prezent Pintilie Vasile prezent Diaconescu Cristian prezent Plăcintă Sorina Luminița prezentă Diaconu Mircea absent Pop Gheorghe absent Dobra Nicolae prezent Popa Cornel absent Dumitru Constantin prezent Popa Mihaela prezentă Fekete-Szabó András Levente absent Prodan Tiberiu Aurelian prezent Feldman Radu Alexandru prezent Prunea Nicolae Dănuț absent Filip Petru prezent Rasaliu Marian Iulian prezent Fodoreanu Sorin prezent Rădulescu Cristian prezent Frâncu Emilian Valentin absent Rădulescu Șerban absent Frunda György absent Robu Nicolae absent Găină Mihăiță absent Rotaru Ion absent Geoană Mircea Dan absent Rușanu Dan Radu absent Ghișe Ioan absent Rușeț Ion prezent Greblă Toni absent Saghian Gheorghe absent Grosu Corneliu prezent Savu Daniel absent Günthner Tiberiu absent Sârbu Ilie absent Hașotti Puiu absent Sbîrciu Ioan prezent Hărdău Mihail prezent Secășan Iosif prezent Humelnicu Augustin Daniel prezent Severin Georgică absent Ichim Paul absent Silistru Doina absentă Staicu Dumitru Florian prezent Stănișoară Mihai prezent Șova Dan Coman absent Tămagă Constantin absent Toma Ion prezent Țopescu Cristian George absent Țuțuianu Adrian absent Udriștoiu Tudor prezent Urban Iulian prezent Valeca Șerban Constantin absent Vasilescu Lia Olguța absentă Verestóy Attila absent Voicu Cătălin absent Voiculescu Dan absent Vosganian Varujan absent

Mulțumesc. Evident, nu suntem în cvorum.

O să ne oprim aici, nu înainte de a vă preciza că o serie de colegi au depus întrebări și interpelări la secretariatul ședinței:

– din partea Grupului parlamentar al PDL, au depus întrebări domnii senatori: Dumitru Oprea, Gheorghe David, Florin Mircea Andrei, Ion Rușeț și Gheorghe Bîrlea;

– din partea Grupului parlamentar al PSD, au depus întrebări doamna și domnii senatori: Adrian Țuțuianu, Doina Silistru, Sorin Constantin Lazăr, Valer Marian, Daniel Savu,

Iulian Bădescu, Ioan Mang, Gheorghe Saghian, Gheorghe Pop, Florin Constantinescu și Marius Sorin Ovidiu Bota;

– din partea Grupului parlamentar al PNL, au depus întrebări doamna și domnii senatori: Emilian Valentin Frâncu, Dan Voiculescu, Minerva Boitan, Marius Petre Nicoară și Vasile Nistor;

– din partea Grupului parlamentar progresist, a depus o întrebare domnul Sorin Serioja Chivu;

– din partea Grupului parlamentar al PSD, au depus interpelări doamna și domnii senatori: Adrian Țuțuianu, Doina Silistru, Florin Constantinescu, Iulian Bădescu, Gheorghe Saghian, Gheorghe Pop, Ion Rotaru, Valer Marian, Marius Sorin Ovidiu Bota, Sorin Constantin Lazăr, Daniel Savu și Ioan Mang;

– din partea Grupului parlamentar al PNL, au depus interpelări domnii senatori: Emilian Valentin Frâncu, Dan Voiculescu, Vasile Nistor și Marius Petre Nicoară;

– din partea Grupului parlamentar progresist, a depus o interpelare domnul senator Sorin Serioja Chivu.

A depus o interpelare domnul senator Iulian Urban, senator independent, afiliat Grupului parlamentar al PDL. Suntem doar 59 de senatori prezenți. Vă mulțumesc.

Ne revedem lunea viitoare, 19 martie 2012, în ședința de plen a Senatului.

## _Ședința s-a încheiat la ora 16.50._

„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercială Română — S.A. — Sucursala „Unirea” București și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București (alocat numai persoanelor juridice bugetare) Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, internet: www.monitoruloficial.ro Adresa pentru publicitate: Centrul pentru relații cu publicul, București, șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 021.401.00.70, fax 021.401.00.71 și 021.401.00.72 Tiparul: „Monitorul Oficial” R.A.

&JUYDGY|591820]

**ISSN** 1220–4870

**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 21/22.III.2012 conține 24 de pagini.**

Prețul: 36,00 lei