Sorin Serioja Chivu

Declarația politică este intitulată „Românii și România au nevoie de soluții. Dacă nu, de ce? Dacă da, cum?”.

„Destinul este o limită; tot ce ne mărginește noi numim Destin.” (Ralph Waldo Emerson)

Ziua votului din 2012, „ziua schimbării”, cum au numit-o majoritatea candidaților în mesajele lor electorale, a fost, de fapt, o zi a distrugerilor, a violențelor, a urii, a fățărniciei și a mitei. Nimic nu s-a schimbat, din păcate, nici în mentalitatea

oamenilor, nici în practicile electorale cu care ne-am obișnuit de ceva timp, nici în sufletele sau în casele noastre. În afară de câțiva oameni, pe principiul „pleacă ai noștri, vin ai noștri”, puterea a trecut din mâna dreaptă în mâna stângă a aceleiași nații, care, sedusă și abandonată, ne privește tâmpă de după perdea, încercând să înțeleagă ce avem de gând să facem cu ea.

Unii spun că acest popor are conducătorii pe care-i merită. Alții spun că, pur și simplu, românii nu sunt în stare să aleagă grâul de neghină și că întotdeauna, în istorie, au lăsat pe alții să facă acest lucru pentru ei. Altora nu le pasă, fiindcă știau că asta se va întâmpla oricum – „nimic nu se schimbă, totul se transformă”, într-o țară fără voință, fără vlagă, fără susținere și determinare politică.

Cred că în 50 de ani de comunism românii au uitat să facă politică, mă rog, cei care făceau, familiile marilor boieri care hotărau soarta acestui popor. Majoritatea românilor, țărani obedienți și muncitori care nu erau în stare să privească peste gardul ogrăzii, ci doar în țarina pe care o udau cu sudoarea frunții, nu s-a simțit în largul ei în haina de domn pe care vremea și vremurile i-au pus-o pe umeri și au lăsat-o să se ponosească, colbuită, atârnată de un umăr încovoiat.

Mă întreb, fără vreo retorică anume: cum poate românul a se îndrepta la joc, atunci când se adună la hora satului, cum își anină în colțul ochiului semeția și cum privește cu bărbăție mersul legănat al mândrei sale, când nu-și poate privi destinul în față? Ce blestem sau ce ursită plimbă pe răbojul istoriei în cumpăna anilor, de nu-și poate croi drum drept, demn și înțelept? Mai mult ca sigur, minți luminate ale contemporaneității n-au un răspuns, doar uimire și condescendență.

În 2012, românii și-au exercitat democratic dreptul la vot. Le respect voința și-i admir pe cei care, invalizi, bătrâni ori bolnavi, au venit la urne, au stat la cozi în căldură pentru viitorul copiilor lor, cu credința că pun temelie unor vremuri mai bune. Respect voința poporului meu încercat de trecut, de prezent și voi continua să depăn un drum croit de el, fiindcă același pământ ne-a ținut, aceeași istorie povestim, împărțim aceeași viață cu bune și cu rele, ne bucurăm de același petic de cer și scrâșnim între dinți aceeași durere cu gust de fiere dulce de acasă. Cum să nu împărțim și o soartă plămădită de noi toți, sisific de dulce-amar, precum melodioasa doină strămoșească?