Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 septembrie 2011
procedural · retras
Sorin Serioja Chivu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Declarația politică este intitulată „Românii și România au nevoie de soluții”.
„Prin unire cresc lucrurile mici, prin vrajbă pier și cele mari.” (Sallustius)
Voi începe declarația mea pornind de la mesajul de mulțumire adresat de domnul președinte Băsescu organizației UNPR: „Vă consider parteneri loiali în această guvernare și vă asigur că, împreună cu domnul ministru Oprea, cu domnul ministru Diaconescu, cu domnul ministru Sârbu, adesea ne consultăm înainte să apară deciziile. Să nu credeți că este posibil ca vreo decizie politică a Guvernului să se ia fără consultarea conducerii partidului dumneavoastră. Pentru mine, toate partidele de la guvernare sunt parteneri egali și le tratez ca atare.”, considerând că acest epitet, „loial”, ne caracterizează și ne onorează în același timp.
Dragi colegi,
Calea pe care a ales-o organizația din care fac parte a fost aceea de a sluji interesul național, indiferent de orice conjunctură și constrângeri. Ne-am asumat riscul de a participa în coaliție pentru găsirea soluțiilor într-o perioadă de criză economică mondială și, implicit, riscul de a fi criticați de opoziție.
Critica destructivă nu ne va caracteriza niciodată, trădarea nu este o caracteristică a noastră, din moment ce servim interesul național. Nu am trădat și nu vom trăda niciodată poporul român, dar nici nu vom întoarce celălalt obraz opoziției, și nici nu vom intra pe terenul „canibalizării politice”. (Cristian Diaconescu)
În timp ce liderii USL își educă simpatizanții folosind un limbaj plin de epitete tendențioase și îi îndeamnă la sfâșierea verbală a partenerului de dialog, ne dăm seama că în spatele acestui circ mediatic nu se găsește nicio soluție concretă, iar dacă învățăceii își vor depăși dascălii, atunci vor culege ce au semănat – violența verbală și lipsa faptelor concrete.
Ceea ce noi insuflăm tinerilor a fost și este faptul de a excela prin idei strălucite, aplicabile, prin dialogarea cu
puterea argumentelor, nu a ridicării de ton, prin respect și urmărirea interesului național, care să ducă la progres.
Conștientizarea responsabilității ne va caracteriza permanent acțiunile, și acesta este modelul și imboldul pe care îl dăm tinerei generații. Scara valorilor noastre pornește de la trei piloni principali: interesul național, solidaritatea, dialogul social. Aceste elemente sunt baza construcției noastre și ștafeta pe care o vom preda tinerei generații.
Ne propunem să trezim interesul pentru oamenii de valoare, nu pentru politicieni populiști sau pentru funcții, și conștientizăm rolul nostru în formarea caracterelor tinerilor, pentru al căror viitor veghem și suntem responsabili.
De când ne-am înființat, am militat pentru găsirea soluțiilor, nu pentru discursuri demagogice care să ne atragă simpatizanți de moment. Nu cerem tinerilor să ne urmeze fără a judeca, ci, dimpotrivă, îi încurajăm să compare, și numai apoi să-și aleagă modelele politice. România are nevoie de fapte mici, nu de fapte mărețe care să se năruie peste noapte. Niciun palat nu se începe de la cupolă, ci de la temelia construită cărămidă cu cărămidă.