Alexandru Cordoș

Declarația politică este intitulată „Roșia Montană – un proiect vizavi de care instituțiile statului nu au nicio reacție”. Stimați colegi,

Sâmbătă, 13 martie anul curent, s-a organizat de către PES activists, la Cluj-Napoca, dezbaterea cu tema „Cum salvăm Roșia Montană?”.

Tradiția extragerii aurului din Munții Apuseni are ca principale reprezentante așezarea Roșia Montană și zona limitrofă. De altfel, la Roșia Montană se găsesc urme arheologice inclusiv din epoca romană.

Dacă în Antichitate extragerea aurului se făcea prin spălarea nisipurilor din albia râurilor, începând cu secolul al XVIII-lea se introduc noi tehnici de extracție cu ajutorul prafului de pușcă și de evacuare a apelor subterane.

După cum probabil știți, proiectul Roșia Montană a avut parte, în ultimii ani, atât de păreri pro, cât și contra. În primul rând, problemele pe care locuitorii le simt în mod direct sunt de natură economică: rata șomajului crescută după închiderea „Minvest” din anul 2006. Din punct de vedere al mediului, după cei 2000 de ani de exploatare minieră, poluarea din zonă este una severă: limita concentrației de zinc a fost depășită de 110 ori, cea de fier de 64 de ori, iar cea de arsen de 3,4 ori. Din păcate, Guvernul ne spune că nu dispune de fondurile necesare reabilitării ecologice a zonei.

Conținutul licenței de exploatare, care este, în fond, contractul între statul roman și „Gabriel Resources”, a rămas necunoscut publicului. Poate acesta este și motivul pentru care oportunitatea proiectului a născut atâtea controverse. Cei care îl contestă sunt convinși că licența conține puncte care ar dovedi că statul român a pierdut în urma semnării contractului și, mai mult, zona respectivă va fi grav afectată în urma exploatării. Probabil, dacă acest contract ar fi desecretizat și s-ar vedea care sunt obligațiile fiecărei părți, lucrurile ar fi mult mai clare.

Un alt argument contra proiectului este că terenurile din Alburnus Maior sunt protejate, din punct de vedere arheologic și istoric, datorită bunurilor de patrimoniu și vestigiilor arheologice descoperite în zonă.

Mai mult, contestatarii proiectului susțin că procedura de evaluare a impactului asupra mediului a venit mult prea târziu, comparativ cu faza în care s-a ajuns deja cu proiectul. Odată cu exploatarea din zonă, sunt distruse terenurile agricole și pădurile, adică singurele care astăzi mai oferă o șansă de obținere a unor venituri pentru locuitorii din zonă. Alternativa propusă ar fi ca zona să fie declarată „Peisaj cultural evolutiv” și să fie înscrisă ca atare în patrimoniul UNESCO.

Drept consecințe ale exploatării, se vorbește chiar despre pierderea definitivă a unor resurse strategice pentru România, distrugerea unor monumente unice și apariția unui iaz de cianuri și de metale grele, dar poate cel mai răsunător argument împotriva derulării investiției este cazul barajului de la iazul Aurul din Baia Mare, baraj care s-a fisurat la 30 ianuarie 2000, lăsând să se scurgă peste 100.000 metri cubi de apă cu cianură și metale grele. Așa, din blestemul aurului, a apărut blestemul cianurii. La momentul respectiv, se vorbea de sute de kilometri de cursuri de apă afectate, de fântâni și terenuri otrăvite și de mii de tone de pește mort. Astăzi, experții în mediu recunosc că fiecare iaz de decantare e un posibil pericol pentru sănătate și pentru mediu, însă spun că un accident de amploarea celui din 2000 nu se poate repeta.