Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 martie 2011
Declarații politice · respins
Marius Gerard Necula
Discurs
Declarația politică este intitulată „Rușinea de a fi europarlamentar român”.
Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor senatori, Stimați invitați,
Evoluția democrației românești postdecembriste este una extrem de interesantă, în special pentru democrațiile occidentale. Suntem priviți cu interes, cu speranță, dar și cu teama că, odată primiți în casă, vom intra fără să ne ștergem pe picioare și ne vom așeza la masă cu mâinile murdare.
Oricât am încerca să ne disculpăm, pretinzând că cei care ne fac de rușine în Occident sunt un fel de cetățeni de mâna a doua, needucați, fără respect față de valorile autentice ale
unei țări evoluate, cazul Adrian Severin ne demonstrează ceea ce Occidentul ne-a sugerat de multă vreme: problema reală este la vârf, la factorii de decizie politici, unde fenomenul corupției generează marile probleme cu care se confruntă societatea românească posttranziție.
Cazul Severin vine să confirme ceea ce se știa de mult, sunt oameni care au ajuns în funcții mult peste calitățile morale intrinseci individuale. Severin a ratat un ultim gest decent și de onoare politică, acela solicitat de liderul grupului socialiștilor europeni, de a-și da demisia. A preferat să fie huiduit, fluierat la scenă deschisă în Parlamentul European, ducându-se umilit în ultimul rând, între Becali și Vadim.
Prin acest gest, nu s-a făcut de rușine doar Adrian Severin, ci România. Cu ce este mai breaz Severin decât violatorul Mailat? Doar cu pretențiile pe care le ridică?
Demisia, Adrian Severin, și cel puțin cinci ani de penitență civică!
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.