Mihai Niță

Declarația politică este intitulată „Să-l promovăm pe Aristide!”.

Vorbim tot mai mult, dintr-o cerință aproape organică, despre cuvenita stare de normalitate, capabilă să repună în drept scara de valori a societății românești. O seamă de oameni politici și personaje ce dețin funcții în stat se tem de o asemenea năzbâtie ideologică, în stare să le pericliteze demnitățile publice. De la jilțul pufos până la ghișeul la care plătitorul de taxe și impozite se prezintă ca la... vorbitor. Demnitatea umană a fost surghiunită dintre apăsările vajnice ale potentaților. Uneori, când jurnaliștii le cer opinii despre societatea în care trăim, acești indivizi se exprimă alambicat, încercând să arunce anatema asupra populației pentru situația în care ne aflăm. Adică, vezi, Doamne, poporul n-ar fi pregătit pentru democrația reală, de tip occidental. Zic analiștii și politologii că acest popor amărât are conducătorii pe care-i merită. Eu cred altceva. Cred că poporul nu deține pârghiile democrației reale, ajungând să fie condus, tocmai din această pricină, de către oameni care nu-l merită. Ε o diferență, nu?!

Pentru o mai limpede argumentare, voi prezenta aici modul în care se luau hotărârile de interes public în comunitatea antică a cetății Micene, din Grecia. În mijlocul cetății fusese amenajată o piață publică, numită Agora. Aici se strângeau oamenii și discutau liber despre cum trebuie rezolvate problemele comune, iar vocea lor era ascultată de către cei care-i conduceau. În centrul cetății se afla Agora, cu un templu pentru rugăciuni, iar nu vreun palat al demnitarilor. Exemplul sănătos al celor din Micene a fost preluat și de alte cetăți, sistemul democratic extinzându-se rapid în toată Grecia. Consecința: s-a creat o economie zdravănă și o armată de temut.

Și încă ceva: a trăit la Atena, cu vreo două milenii și jumătate în urmă, un trezorier al cetății, Aristide, supranumit „cel Drept”. Era prețuit de concetățeni pentru integritatea sa morală desăvârșită. A fost ales arhonte. Era funcția supremă în stat.

La vârsta de 72 de ani, marele om de stat al Atenei, incoruptibilul Aristide cel Drept, care girase finanțele Atenei, a murit sărac. Atât de sărac, încât a trebuit să fie înmormântat pe cheltuiala statului. Tot statul a asigurat dota celor două fiice ale sale atunci când s-au căsătorit. Îl regăsim pe Aristide în vreunul dintre personajele proeminente ale momentului?

„Democrația și libertatea adevărată, mai înainte de toate, cer moralitate”, spunea Ion Heliade-Rădulescu, și avea

dreptate. După datină, s-ar zice că e vorba despre bunul-simț, identificat la părinții, bunicii și străbunii noștri. Bunul-simț este asimilat azi cu naivitatea. Poate să-i arate cineva pe acei conducători ai României moderne capabili să constituie modele de urmat în societatea românească? Ce ar trebui să înțeleagă oamenii din continua gâlceavă și zăpăceală politică? Au guvernanții dorința arzătoare să afle ce vrea poporul? Aș zice că mai degrabă nu, cu excepția campaniilor electorale, o dată la patru ani.