Ion Luchian

Declarația politică este intitulată „Sănătatea – între subfinanțare, măriri salariale și... legalizarea șpăgii”.

## Doamnelor și domnilor senatori,

Este cunoscut faptul că Organizația Mondială a Sănătății a stabilit clar responsabilitatea guvernelor față de propriile sisteme sanitare pe care le coordonează, pe baza conceptului de administrare, ceea ce presupune asumarea unui rol mult mai activ în promovarea sănătății. Concret, sistemele naționale de sănătate sunt organizații complexe ce produc servicii de sănătate, având ca obiectiv implementarea de programe noi, menite să contribuie la îmbunătățirea stării de sănătate a populației.

Dacă ne referim la România, constatăm că, în pofida procesului de reformare a domeniului sănătate, susținut – cel puțin la nivel de programe electorale – de guvernele postdecembriste, țara noastră continuă să se situeze pe ultimele locuri între țările UE în ceea ce privește calitatea sistemului medical. Cauza a fost și rămâne subfinanțarea.

Cu alte cuvinte, în cei peste 20 de ani de când România a trecut la un regim democratic și a decis să aplice măsuri de reformă în principalele sectoare socioeconomice, ei bine, din păcate, sănătății nu i s-a alocat un procent din PIB satisfăcător, decent, care să însemne unități spitalicești performante, salarizare corespunzătoare, pe baza competenței profesionale și, pe cale de consecință, un act medical de înaltă calitate, în beneficiul pacienților. Situația cu care s-a confruntat sistemul de sănătate românesc în anii din urmă a condus la: exodul masiv al medicilor din cauza salariilor foarte scăzute, tergiversarea actualizării listelor de medicamente compensate și limitarea, în felul acesta, a accesului pacienților la produsele de ultimă generație, la care s-a adăugat și managementul ineficient al unor unități spitalicești, închise ulterior. Evident, plecarea într-un număr foarte mare a medicilor și cadrelor medicale medii a creat o criză, care s-a repercutat în mod negativ asupra pacienților și a creat disfuncționalități majore la nivelul spitalelor. Acest tablou sumbru este completat de situația dezastruoasă din mediul rural, confruntat, de asemenea, cu lipsa acută a medicilor. ## Stimați colegi,

Guvernul a decis de curând o mărire nediferențiată a salariilor celor care lucrează în sistemul medical românesc cu 25 la sută, argumentând că această majorare va avea drept urmare stoparea exodului medicilor. În primul rând, e puțin probabil că un plus de 400 de lei la salariu îl va putea opri pe un tânăr medic să plece pentru a lucra într-o altă țară pentru... câteva mii de euro! În al doilea rând, chiar dacă salariile ar fi fost majorate cu 100 la sută, condițiile de muncă în spitale, de luare în primire a pacienților, de tratament și infrastructură rămân neschimbate!

Subliniez: sănătatea face parte dintr-un sistem, iar scopul acestuia nu se poate reduce doar la mărirea salariilor medicilor. Cu alte cuvinte, a fi pacient în România înseamnă la ora actuală să nu poți beneficia de aceleași drepturi ca pacienții din alte țări ale Uniunii Europene, pentru că, din cauza subfinanțării sistemului, nu putem vorbi de terapii inovatoare, de servicii medicale performante, de aparatură de ultimă generație. Consider că acum, în al 12-lea ceas, când deja circumstanțele s-au agravat, se impune o analiză serioasă pentru a se vedea care sunt costurile reale ale serviciilor medicale în raport cu cerințele acestui sector și, pe cale de consecință, pentru a se aloca cel puțin 6 la sută din PIB pentru sănătate.