Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 iunie 2015
Declarații politice · respins
Constantin Popa
Discurs
Declarația politică este intitulată „Sănătatea românilor, esențială pentru dezvoltarea țării”.
În declarația din această săptămână voi face referire la o măsură pe care Guvernul condus de Victor Ponta o va implementa începând cu 1 iulie, cea a reducerii prețului la medicamente cu 20 de procente.
Această scădere a prețurilor la medicamente reprezintă o intrare în normalitate, o măsură care vine în sprijinul a milioane de români, dar pentru realizarea căreia s-au depus eforturi foarte mari de către actualul Executiv. Cerută de multă vreme și mult așteptată de pacienți, reducerea prețurilor medicamentelor va deveni până la urmă o realitate.
Știu că producătorii vor fi supărați de această decizie, însă nu facem altceva decât să dăm dreptul românilor de a
plăti medicamentele la prețuri mai mici, comparabile cu cele din Uniunea Europeană. Va fi o luptă grea, dar am speranța că ea va fi câștigată, iar românii vor beneficia de aceste prețuri.
Legea reducerii prețului medicamentelor este aplicată după ce, timp de șase ani, în România nu s-au respectat plafoanele maxime de preț existente în Uniunea Europeană. În consecință, statul a plătit, în tot acest timp, sute de milioane de lei mai mult pentru medicamente decât alte țări europene.
Domeniul sănătății reprezintă unul dintre principalele puncte din planul național pe care UNPR l-a realizat și pe care îl va implementa în următorii cinci ani. Pentru noi, cei din UNPR, sănătatea românilor este o chestiune de interes național, deoarece un popor sănătos îți poate aduce rezultatele pe care le aștepți și te poate ajuta să te dezvolți în plan economic și social.
De asemenea, în domeniul sanitar, prioritatea UNPR este de a opri exodul personalului medical și de a găsi mijloacele optime pentru a-i convinge să rămână și să profeseze în România. Din punctul meu de vedere, nu este normal ca țara să plătească facultatea, iar medicii să plece în străinătate. O modalitate prin care aceștia pot fi încurajați să rămână în țară este aceea a creșterii salariului.
În acest sens, la începutul acestei luni, Senatul României a adoptat o lege foarte importantă pentru sistemul sanitar din țara noastră, aceea de a suplimenta veniturile medicilor. Astfel, din această vară, medicii ar putea avea venituri mai mari, iar pacienții își vor putea alege, contra cost, un anumit medic care să le ofere servicii medicale. Proiectul prevede ca medicii care lucrează în spitalele de stat să poată presta servicii medicale în același spital după terminarea programului. Pacienții vor fi cei care vor plăti, iar o parte din sumă va ajunge și la cadrele medicale. Este o lege lipsită de consistență politică, un proiect care pune mai presus de orice interesul cadrelor medicale și al cetățenilor.
Atunci când vorbesc de sănătate, nu vreau să se considere o afirmație politicianistă. Sănătatea românilor este cel mai de preț bun pe care un stat îl poate avea. Evoluțiile economice ale României din ultimul timp sper să se transfere și către acest domeniu, iar problemele cu care se confruntă atât pacienții, cât și medicii să fie rezolvate. Deja au fost făcuți primii pași, ceea ce reprezintă un real câștig.