Viorel Chiriac

## Declarația politică este intitulată „Satisfacție amară”. Stimați colegi,

România a dat lumii numeroși savanți, oameni de artă și cultură. În funcție de condițiile social-istorice respective, dar și de importanța contribuției lor la dezvoltarea științei sau patrimoniului cultural al umanității, unii dintre aceștia au dobândit o notorietate mai mare sau mai restrânsă. Au fost și cazuri în care savanți români, cercetători din domenii de pionierat ale științei sau realizatori ai unor descoperiri revoluționare au pierdut șansa de a se afirma pe plan internațional, fie din cauza unor manevre necinstite, fie din cauza autorităților naționale care nu i-au susținut, fie din cauza modestiei personale sau inabilității de a se autopromova.

Premiile Nobel, decernate anual celor mai valoroși oameni de știință și cultură din lumea întreagă, sunt un trofeu mult râvnit și consacră, pentru eternitate, numele deținătorilor în panteonul spiritual al umanității. De asemenea, un premiu Nobel aduce un imens prestigiu țării laureatului,

învățământului și culturii naționale, spiritualității în ansamblul acesteia.

Nominalizarea, alegerea și decernarea unui premiu Nobel sunt condiționate de realizări excepționale într-un domeniu de referință (respectiv fizică, chimie, economie, medicină, literatură și pentru pace), obținute după o viață de muncă, ca încununare a unei cariere de excepție, a unei contribuții personale revoluționare sau a unei descoperiri epocale.

George Emil Palade, Elie Wiesel, Herta Müller și Ștefan Hell sunt laureații Premiului Nobel care au adus cinste și faimă României, care ne-au făcut mândri că aparținem acestui spațiu geografic cu o spiritualitate multimilenară. Numele lor, cunoscute lumii întregi, au devenit nemuritoare în memoria națiunii române.

Despre Ioan Moraru, cel de-al cincilea român laureat al Premiului Nobel – Premiul pentru Pace decernat în 1985 – și singurul care a ales să rămână în România, nu s-a vorbit nici în acele vremuri și nici după aceea. Din cauza unor motive propagandistice și a unor orgolii meschine, numele lui Ioan Moraru a rămas atunci necunoscut opiniei publice. Autoritățile nu i-au permis să meargă pentru a culege laurii binemeritați. Nici mai târziu, după instaurarea democrației în România, nu s-a făcut nimic pentru recunoașterea valorii uriașe a acestui savant și pentru popularizarea reușitei sale, unice până în prezent, de a obține cel mai prestigios premiu al contemporaneității, în domeniul salvgardării păcii, pentru promovarea celor mai înalte idealuri ale omenirii.

Medicul Ioan Moraru a fost, alături de rusul Mihail Kuzin și americanul Bernard Lown, unul dintre cei trei copreședinți ai „Organizației medicii lumii pentru prevenirea războiului nuclear”, iar Premiul Nobel li s-a acordat pentru analiza științifică, amănunțită și responsabilă a consecințelor unui război nuclear.

Toate acestea s-au petrecut în plin „Război Rece” și au fost considerate un demers unic, în acel context istoric, pentru promovarea păcii.