Stenogramă plen

În continuare are cuvântul domnul senator Marcel Bujor, Grupul parlamentar al UNPR.

Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Titlul declarației politice: „Situația precară a Companiei Naționale «Poșta Română»”. Compania Națională „Poșta Română” – SA este operatorul național din domeniul serviciilor poștale și se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională – 75% din pachetul de acțiuni –, și Fondului „Proprietatea” – 25% din pachetul de acțiuni. Poșta Română își desfășoară activitatea în domeniul comunicațiilor poștale, obiectul principal de activitate fiind administrarea, dezvoltarea și exploatarea serviciilor de poștă.

Compania Națională „Poșta Română” – SA este operatorul național în domeniul serviciilor poștale mai mult în teorie, căci în practică sistemul poștal românesc se confruntă cu servicii de o calitate îndoielnică, cu lipsa dotărilor de bază, cu lipsa echipamentelor și a aparaturii moderne și cu dezinteresul personalului, nemotivat financiar și profesional. Poșta Română a pierdut în ultimii ani pe segmentul de poștă. De la 100% cotă de piață a ajuns la doar 4%, iar la serviciul de mesagerie-coletărie mai are doar 6%.

Compania Națională „Poșta Română”, operatorul național în domeniul serviciilor poștale, se află într-o situație precară din cauza lipsei managementului performant, angajații fiind nemulțumiți de condițiile de muncă și salarizare. Sindicaliștii anunță organizarea de proteste la nivelul întregii țări, dorind să le fie soluționate marile probleme din sistemul poștal: creșterea veniturilor salariale, acordarea concediilor de odihnă cuvenite conform contractului de muncă, deblocarea și ocuparea imediată a posturilor vacante, condiții de muncă optime, achiziționarea unui soft performant, precum și modernizarea companiei și a serviciilor aferente.

Conform declarațiilor directorului general, Poșta Română nu-și permite în acest moment o nouă majorare salarială, motivând necesarul de investiții. De asemenea, profitul companiei din ultimii doi ani a fost obținut strict din reducerea cheltuielilor cu salariile, prin disponibilizări, nicidecum prin performanța echipei de conducere, după cinci ani de pierdere.

Poșta Română este compania de stat care are o imagine negativă în rândul clienților, din cauza serviciilor nemodernizate, precum și a cozilor infernale din fiecare oficiu poștal. În ultimi ani au dispărut 10.000 de posturi din Poșta Română, în prezent conducerea refuzând să acopere lipsa de personal și lucrând cu un deficit de 1.000 de salariați.

În contextul condițiilor precare de muncă în care lucrează factorii poștali, al efortului pe care îl depun din cauza lipsei unui sistem informatic performant, directorul general are un salariu de 23 de ori mai mare decât al unui simplu angajat. Poșta Română are nevoie de reorganizare și îmbunătățire continuă a calității, performanței și eficienței, pentru a ajunge la standardele serviciilor poștale din alte țări europene.

În finalul declarației mele politice, solicit Ministerului Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională să întreprindă cât mai urgent demersuri pentru soluționarea problemelor semnalate de sindicate, consolidarea profitului, diversificarea și creșterea calității serviciilor Poștei Române sau atragerea de investitori.

Vă mulțumesc.

În continuare are cuvântul domnul senator Petru Frătean, Grupul parlamentar al PSD.

Mulțumesc, domnule președinte, și bună ziua!

Declarația politică pe care o voi susține astăzi se intitulează „Telemeaua de Ibănești – un brand românesc recunoscut la nivel european”.

Telemeaua de Ibănești, produsă în județul Mureș, este singurul produs românesc care a reușit să se califice pentru a deveni un produs cu denumire de origine protejată – DOP, o certificare europeană care înseamnă și recunoaștere a faptului că România are tradiții locale, agricole și alimentare cu un potențial excepțional.

Potrivit legislației europene, produsele cu denumire de origine protejată – DOP desemnează acele alimente originare dintr-un anumit loc, regiune și a căror calitate sau caracteristici sunt datorate în mod exclusiv sau esențial locului lor de producție și priceperii producătorilor locali, produs procesat și preparat într-o zonă geografică dată, prin utilizarea unor tehnici recunoscute. Din fericire, în toamna trecută am câștigat războiul cu grecii, care au contestat denumirea de „telemea”, susținând că seamănă foarte mult cu „telemes” a lor, un cuvânt ce desemnează tot un sortiment de brânză. A urmat o perioadă în care s-a lucrat la elaborarea regulamentului European care stabilește protecția și traducerea acestuia în cele 24 de limbi ale Uniunii Europene, iar în 15 martie 2016, adică ieri, s-a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Regulamentul de punere în aplicare al Comisiei ce prevede înregistrarea unei denumiri în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate: telemeaua de Ibănești – DOP.

Telemeaua de Ibănești este un produs românesc 100%, autentic, obținut din lapte de vacă și sărat cu saramură extrasă din fântânile locale. Materia primă principală, laptele, provine de la vaci sănătoase, crescute și întreținute în sistem extensiv pe Valea Gurghiului, comunele Gurghiu, Hodac și Ibănești, din județul Mureș, zonă unde pășunile sunt fertilizate doar cu gunoi de grajd și unde există o floră specifică foarte bogată, cu aproape 1.200 de specii. Metoda de sărare este cea folosită din moși-strămoși, sărarea se face cu o saramură naturală extrasă din fântâna cu apă sărată existentă în localitatea Orșova.

Producătorul „Mirdatod”, din Ibănești, județul Mureș, merită toate aprecierile noastre, iar fiecare dintre noi, în calitate de cumpărători și consumatori, putem să sprijinim astfel de inițiative și să încurajăm și alți producători autohtoni consumând produse românești, mai proaspete, mai sănătoase și mai bune la gust. Am susținut acest demers și prin votul acordat în Senatul României, care a adoptat un proiect de lege pentru completarea Legii nr. 321/2009, care obligă supermarketurile ca minimum 51% din carnea, legumele și fructele comercializate să fie din producție românească, în caz contrar magazinele urmând a fi amendate cu 25.000 până la 50.000 de lei.

Consumul de produse românești este una dintre cele mai simple, eficiente și la îndemână forme de manifestare a patriotismului local, de păstrare a specificului nostru național și de perpetuare a tradiției și inovației locale. Înseamnă, în același timp, un real ajutor dat economiei noastre, înseamnă crearea de locuri de muncă, înseamnă sprijinirea și dezvoltarea comunităților locale din România. Încurajarea consumului de produse autohtone este rezultatul unor eforturi conjugate. De aceea, cred că autoritățile guvernamentale ar trebui să acorde o atenție mai mare acestui subiect și ar trebui să vină cu măsuri concrete ale căror rezultate să se reflecte în coșurile de cumpărături pline de produse românești. Felicitări producătorilor locali care produc românește și consumatorilor care mănâncă românește! Vă mulțumesc.

În continuare are cuvântul domnul senator Valeriu Todirașcu, Grupul parlamentar al PNL.

Declarația politică de astăzi am intitulat-o „Cine și ce nu face în sănătate?”.

Doamnelor și domnilor senatori,

În spațiul public se cer, în mod îndreptățit, salarii mărite pentru personalul medical, pentru stoparea exodului medicilor și asistentelor medicale bine pregătite, dotări cu aparatură performantă, medicamente mai eficiente și construcția unor spitale bine dotate. Toate acestea s-ar putea realiza fără o sporire a contribuției cetățenilor la fondul de sănătate, dacă banii acestui fond ar fi cheltuiți rațional, în direcțiile în care ei să aducă beneficii pentru pacienți, și nu să fie risipiți sau deturnați.

Care este situația actuală în sănătate?

Managementul instituțiilor medicale și managementul de vârf al sistemului sanitar sunt dezastruoase. Dacă economiștii ar trata sau opera pacienți în spitale, puțini dintre ei ar supraviețui. De aceea, economiștii nu operează și nu tratează pacienți, nefiind competenți pentru aceasta. Totuși, timp de 25 de ani, administrarea banilor din sănătate a fost lăsată pe seama unor persoane care nu au avut cunoștințe minime de management financiar al structurilor de sănătate. Acest management incompetent a dus – și duce și acum, probabil – la 60.000 de decese anual imputabile sistemului de sănătate, așa cum se menționează și în raportul Comisiei prezidențiale pentru sănătate din anul 2008.

Deși în ultimii 12 ani fondurile cheltuite în sănătate au crescut de cinci ori, ajungând la 5 miliarde de euro pe an, calitatea serviciilor medicale nu s-a îmbunătățit, iar satisfacția pacienților în legătură cu aceasta a scăzut. Chiar dacă sumele alocate sănătății s-ar dubla, dacă se va păstra același mod de cheltuire irațională a banilor, situația în sănătate nu se va îmbunătăți.

Cauza principală a managementului deficitar în sănătate este politizarea conducerii acestui sector și, în consecință, căpușarea lui în interesul partidelor aflate la putere. În prezent, numai o treime din fonduri ajung efectiv la pacienți. O treime din fondurile contribuabililor de asigurare obligatorie de sănătate este reținută de stat, prin impozite pe salarii și cota mare de TVA plătită pentru achizițiile din sănătate, exceptând medicamentele, care beneficiază de cotă redusă. O altă treime este deturnată de decidenții din sănătate spre clientela de partid sau este, pur și simplu, risipită prin managementul incompetent. Dacă risipirea și deturnarea acestor bani ar fi oprite, fondul de sănătate care ar ajunge la pacienți s-ar dubla, practic, fără o contribuție suplimentară a cetățenilor.

Politizarea și, în consecință, căpușarea sistemului de sănătate se accentuează continuu, pe măsură ce fondurile de sănătate sporesc. Casa de Asigurări, care ar trebui să gestioneze sumele colectate în interesul asiguraților, a fost naționalizată, practic, și politizată și favorizează deturnarea fondurilor către spitalele publice sau companiile private în mod preferențial, către furnizorii favoriți de aparatură și medicamente, fără să-și bazeze deciziile pe studii și date obiective. Hotărârile în Consiliul de administrație al Casei

de Asigurări depind în proporție de 80% de reprezentanții statului, numiți politic, și nu de reprezentanții asiguraților. Aceasta deși 97% din fonduri sunt colectate ca asigurări și numai 3% reprezintă contribuția la fond din bugetul de stat. Nu asigurații decid cum se cheltuiesc banii lor, ci politrucii lipsiți de integritate, aflați, de foarte multe ori, în conflict de interese.

Care sunt soluțiile pentru o adevărată reformă salvatoare a sănătății? Există soluții, dar acestea sunt refuzate de actuala clasă politică.

În primul rând, ar trebui restituită Casa de Asigurări către proprietarii Fondului de sănătate, respectiv către asigurați. Consiliul de administrație al Casei ar trebui să fie alcătuit din reprezentanții asiguraților, la fel cum se întâmplă în Germania, stat al cărui sistem de sănătate, inițiat de Bismarck, a fost adoptat de România, dar numai parțial, după ce l-a adaptat la sistemul din vremea comunismului, pentru a păstra cât mai mult din influența statului asupra lui și a modului de deturnare a banilor. Fără o autonomie reală și o depolitizare a Casei de Asigurări, managementul în sănătate nu va putea deveni eficient.

În al doilea rând, ar trebui implementate imediat măsuri pentru asigurarea transparenței facturilor de cumpărare la nivelul spitalelor publice, pentru a se afla care sunt cheltuielile reale ale acestora și care ar trebui să fie costurile reale ale serviciilor medicale. În multe spitale se cumpără produse la prețuri exagerate, până la de 12 ori mai mari decât prețul pieței. Posibilitatea verificării publice a cheltuielilor spitalelor nu necesită cheltuieli suplimentare, dar ar salva imediat sume importante deturnate prin intermediul spitalelor.

În al treilea rând, Casa de Asigurări ar trebui să adopte modalitatea de „Evaluare a tehnologiilor medicale”, HTA – Health Technology Assessment, conform recomandărilor Raportului NICE International din anul 2012, plătit de Guvernul României, dar neutilizat până acum, în care autorii raportului stabileau căile precise prin care se poate obține o fundamentare rațională a cheltuielilor din sănătate pentru serviciile medicale, pe baza studiilor de cost-eficiență.

Această măsură s-ar putea realiza prin înființarea unei Agenții Naționale de Management în Sănătate, propunere legislativă lansată de mine în Senat. Această instituție independentă de Executiv, formată din specialiști în diverse domenii din sănătate, medici, farmaciști, economiști, juriști și specialiști în management, numiți pe bază de concurs organizat de o comisie desemnată de Parlament, după modelul de organizare a Agenției Naționale de Integritate, ar trebui să preia evaluarea tehnologiilor din sănătate, furnizarea pentru decidenți a modelelor de management pentru diversele patologii și/sau obiective din sănătate, studierea rezultatului implementării măsurilor și propunerea de măsuri suplimentare pentru corectarea eventualelor efecte necorespunzătoare sau insuficiente.

Această Agenție Națională de Management în Sănătate ar putea, în momentul în care va fi deplin funcțională, să stabilească în mod rațional care sunt prioritățile, care sunt serviciile ce pot fi incluse în pachetul serviciilor de bază acoperite de asigurarea publică și serviciile de pe lista de excludere, să raționalizeze cheltuielile pentru diverse forme de patologie, pe baza ghidurilor fundamentate pe medicina bazată pe dovezi, și să asigure distribuția echitabilă a fondurilor între medicina primară, medicina de specialitate și medicina bazată pe spitalizare. S-ar economisi mulți bani risipiți din cauza incompetenței managementului, s-ar putea elimina medicamentele și procedurile inutile, s-ar putea stabili care sunt tehnologiile care sunt cost-eficiente și care ar trebui să fie prioritatea la contractarea fondurilor asiguraților, care ar fi accesibile prin coplată sau pe baza unor asigurări private complementare.

Menționez că pentru toate cele detaliate mai sus am depus în două rânduri în Parlament inițiative legislative care, din păcate, au fost avizate negativ atât de Guvernul Ponta, cât și de Guvernul Cioloș și respinse, la prima depunere, de Camera Deputaților, Cameră decizională pentru aceste proiecte.

Această respingere repetată de către clasa politică a reformelor atât de necesare cetățenilor țării, așa cum arată și prestigioasa agenție britanică NICE International, denotă nu numai rea voință, ci, de multe ori, chiar și interes personal sau de grup împotriva interesului național. Din aceste motive, am depus la DNA mai multe sesizări, ca să se stabilească dacă este vorba de eventuale infracțiuni.

Prima plângere penală la DNA am depus-o împotriva Ministerului Sănătății, pentru deturnarea a 2,4 miliarde de euro, prin tarife ilegale la medicamente.

A doua plângere penală la DNA am depus-o împotriva Ministerului Sănătății, pentru risipa a 70 de milioane de euro anual în domeniul dializei.

A treia plângere penală la DNA am depus-o împotriva Ministerului Sănătății, care a generat deturnarea a 95% din fondurile de malpraxis prin respingerea repetată a modificării Legii malpraxisului.

Și a patra plângere penală la DNA am depus-o împotriva Autorității de Supraveghere Financiară, care a asistat pasivă la deturnarea celor 95% din fondurile de malpraxis, cu toate că avea obligații privind supravegherea pieței financiare, dar nu a făcut-o.

Speranța cetățenilor se îndreaptă către organele de anchetă, pentru că actuala clasă politică nu este interesată de schimbarea actualei stări de fapt.

Cu stimă, senator Valeriu Todirașcu

În continuare are cuvântul domnul senator Ionel Agrigoroaei, Grupul parlamentar al UNPR.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația de astăzi este din partea senatorului de Iași Ionel Agrigoroaei; titlul declarației – „Dublarea exporturilor românești”.

Domnule președinte,

Domnule prim-ministru,

Stimați colegi,

Peste 22.000 de companii cu capital privat românesc exportă de circa 15 miliarde de euro pe an, adică aproape o treime din totalul exporturilor din România. Restul de exporturi sunt realizate de 500 de companii cu capital străin. Cele 22.000 de companii sunt, practic, inima sănătoasă a economiei naționale, sunt cele care aduc cu adevărat plusvaloare.

Din păcate însă, statul român, prin instituțiile sale, nu sprijină cu nimic acest sector esențial. Deși avem câteva organisme care susțin că misiunea lor este de a oferi consultanță și ajutor, totul rămâne la nivel declarativ. Drept dovadă, în acest moment nici măcar nu avem date cu privire la impactul exportatorilor în economie din punctul de vedere al locurilor de muncă create. Într-o asemenea situație,

companiile românești s-au descurcat pe cont propriu. Dacă-mi permiteți, s-au descurcat exact așa cum au făcut-o milioane de români, la fel ca și cei plecați la muncă în străinătate. Au prospectat singuri piețele externe, au identificat singuri clienții și au exportat. Și așa cum statul român beneficiază de miliardele de dolari trimise de românii plecați peste graniță, la fel beneficiază din plin și de activitatea exportatorilor, fără a oferi nimic în schimb.

În Europa Occidentală, statele au dezvoltat agenții speciale al căror rol clar este de a sprijini propriii exportatori. În Franța, de exemplu, există o asemenea agenție, pentru că acolo, ca și la noi, exportatorii mici și mijlocii asigură milioane de locuri de muncă, mai exact 28% din forța de muncă locală.

Chiar și așa, fără sprijinul direct al Guvernului, exportatorii și-au făcut loc în străinătate. Însă e nevoie de mult mai mult. Avem nevoie de o agenție similară, al cărei scop să fie identificarea exportatorilor, dar mai ales să fie identificați potențialii exportatori din fiecare județ al țării, iar apoi să ofere sprijin și consultanță producătorilor români pentru a pătrunde pe piețele externe cât mai mult și oriunde în lume.

În acest moment, nivelul total al exporturilor românești se ridică la 55 de miliarde de euro pe an. Sarcina Guvernului este să faciliteze dublarea acestei cifre, pentru că nu e normal ca o țară cu 18 milioane de locuitori și cu un potențial fantastic de exporturi să aibă un nivel al exportului _per capita_ de doar 2.500 de euro, la un sfert față de Ungaria, vecina noastră, care la o populație de doar 10 milioane de locuitori are exporturi de 80 de miliarde de euro, adică 8.000 de euro _per capita._

Vă mulțumesc.

În continuare are cuvântul doamna senator Doina Federovici, Grupul parlamentar al PSD.

Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Bună dimineața, distinși colegi!

Declarația politică am intitulat-o „Asistența socială, o profesie aproape de oameni”.

Distinși colegi,

Asistența socială este o profesie aproape de oameni, o profesie care cere dăruire, care cere muncă, o profesie prin care ești mereu aproape de cei care au nevoie de tine, fie că sunt copii, adulți sau persoane în vârstă, asistenții sociali fiind cei care, în virtutea meseriei și a unor abilități profesionale indispensabile, știu să ofere o mână de ajutor celor care au nevoie de ea, o mână de ajutor profesionistă.

Trebuie să menționez de la început că asistența socială nu este doar o disciplină academică, o meserie sau un loc de muncă, ci, înainte de toate acestea, este și o responsabilitate asumată, o contribuție importantă la dezvoltarea socială, la respectarea drepturilor omului, a diversității și a justiției sociale.

Ieri a fost Ziua Mondială a Asistenței Sociale, sărbătorită în fiecare an în a treia zi de marți a lunii martie. Și tema anului acesta este „Promovarea demnității și valorii oamenilor”, tema centrală extrasă din agenda globală a asistenței sociale și dezvoltării sociale.

Trebuie, distinși colegi, să aducem în prim-plan demnitatea, cu o atenție sporită spre demnitatea asistentului social și demnitatea persoanei care are nevoie de suportul asistentului social pentru a trăi o viață mai demnă. Ideea unei zile mondiale dedicate asistenței sociale a fost inițiată și susținută în 1995 de o echipă de asistenți sociali, membri ai Federației Internaționale a Asistenților Sociali. În această zi, toți asistenții sociali din întreaga lume derulează activități prin care promovează această profesie și fac vizibilă contribuția la dezvoltarea socială și economică a familiilor și a comunităților în care lucrează. Ziua Mondială a Asistenței Sociale este, pe de altă parte, un bun prilej pentru a promova acest domeniu, dar și rolul asistentului social în viața societății.

România a făcut pași importanți în ultimii ani în ceea ce privește asistența socială, iar acești pași trebuie continuați prin măsuri politice în următoarea perioadă.

Luni seară, la Ateneul Român, s-a desfășurat Gala Națională a Excelenței în Asistența Socială, care a fost organizată în contextul acestei zile mondiale. A fost un eveniment de înaltă ținută, care și-a propus să promoveze performanța în domeniul social, prin premierea celor mai buni asistenți sociali, dar și să promoveze susținătorii acestui domeniu.

Cu ocazia acestui eveniment, am avut deosebita onoare de a fi premiată cu distincția „Politicianul anului 2015”, pentru contribuția adusă la dezvoltarea acestui domeniu. A fost mai mult decât onorant pentru mine să primesc acest premiu, deoarece înnobilează, pe de o parte, o muncă susținută, însă, pe de altă parte, subliniază nevoia de a continua schimbarea în bine, prin măsuri concrete, a acestui sistem.

În cadrul acestui eveniment, Doru Buzducea, președintele Colegiului Național al Asistenților Sociali din România, vizibil dezamăgit, pe de o parte, afirma: „Este pentru prima dată când atât de multe oficialități ne onorează cu prezența în 20 de ani. Avem de transmis un vis al asistenților sociali domnului ministru al educației, care, din păcate, nu a mai ajuns în mijlocul nostru. Treburile administrative și dregătoriile țării l-au ținut departe de noi, dar îi rog pe colegii dânsului din minister să-i transmită visul asistenților sociali din România de a avea o școală doctorală în sistemul de asistență socială. În egală măsură, avem de transmis un vis și doamnei ministru de resort, dar și dumneaei lipsește din mijlocul nostru. Vă rog să transmiteți doamnei ministru visul asistenților sociali de a reda gloria și splendorile din perioada interbelică acestei profesii.”

Distinși colegi,

Ca reprezentant al Parlamentului, susțin cu tărie sprijinirea acestui domeniu de activitate și consider că investiția în asistența socială este o investiție în bunăstarea actuală și viitoare a societății noastre. Investiția în asistența socială duce la evitarea unor blocaje sociale, dar și la menținerea societății solidare.

În final, distinși colegi, vreau să închei prin a ura tuturor asistenților sociali succes, multă putere de muncă și capacitate de a-și desfășura profesia cu același devotament ca și până acum.

Vă mulțumesc.

În continuare are cuvântul domnul senator Sorin Lazăr, Grupul parlamentar al PSD.

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Declarația politică din această săptămână o dedic drepturilor consumatorului din domeniul turistic.

Domnule președinte și stimați colegi, Doamnelor și domnilor,

Astăzi doresc să atrag atenția asupra unui subiect decupat din tematica mai largă a protecției consumatorului, și anume drepturile consumatorului din domeniul turistic, practic, ale celui care beneficiază de servicii turistice. Este important de menționat că trebuie să existe reglementări precise, în funcție de tipul activității comerciale și de tipul consumatorului.

Așa cum știți, problematica protecției consumatorilor privește îndeosebi aspecte referitoare la sistemul de relații creat în cadrul pieței, generat de confruntarea consumului cu obiectul său, respectiv cu produsul oferit de producător, la care se adaugă cadrul de desfășurare a relațiilor ofertantconsumator, respectiv gradul de libertate în care are loc derularea fenomenelor de piață: jocul ofertei și al cererii, liberalizarea prețurilor, publicitatea comercială, comportamentul personalului comercial, precum și calitatea produselor.

Se are în vedere, în acest sens, pe de o parte, faptul că, într-un mod mai general, consumatorilor trebuie să li se asigure importante beneficii, printr-o politică de piață bine definită, care să le permită a dispune de o alegere mai diversificată a produselor și serviciilor, în condițiile unei piețe mai competitive, iar, pe de altă parte, crearea contextului în cadrul căruia este esențial să apară faptul că sunt recunoscute și confirmate natura și obiectivele specifice politicilor privind consumatorii.

În acest sens, abordările privind consumatorul vor trebui să fie considerate ca segmente ale politicilor globale, dar conturate ca politici de sine stătătoare, cu obiective proprii, priorități proprii și instrumente proprii. Grija față de consumator trebuie să capete astfel legitimitatea deplină a unor politici distincte și autonome, funcțional integrate în cadrul celorlalte politici promovate de societate.

Să nu uităm că acquis-ul comunitar în domeniul protecției consumatorului este extrem de vast. Pe de altă parte, cu toate că există o legislație specifică turismului, în numeroase cazuri trebuie să se facă apel la legi, ordonanțe, hotărâri, reglementări și norme care au o aplicabilitate mai mare decât domeniul specific al turismului.

Fără îndoială că protecția consumatorului are ca punct de plecare consumatorul. Totuși, dacă analizăm această problemă din punctul de vedere al aplicabilității, se impun două delimitări: protecția privită ca drepturi ale consumatorului în sine și protecția privită ca obligații ale prestatorului în ceea ce privește realizarea drepturilor. De multe ori, consumatorul este un beneficiar care recepționează consecințele activităților proiectate de prestator. Pentru el, multe dintre aceste activități au un caracter invizibil sau mai puțin vizibil. De exemplu, consumatorul va aprecia, cel puțin la nivel elementar, calitatea apei dintr-o piscină, dar pentru prestator aceasta se traduce printr-o serie de caracteristici concrete: aciditate, conținut de clor, număr de bacterii sau altele.

Din punctul de vedere al consumatorului, protecția ar putea fi împărțită în funcție de fazele consumului turistic: protecția în faza de alegere a produsului turistic, protecția în faza de cumpărare a produsului turistic și protecția în faza de consum propriu-zis, în momentul în care este cazat în unitatea turistică și beneficiază de serviciile cumpărate. În fiecare din aceste faze, protecția consumatorului trebuie să facă referire la componentele de bază ale produsului turistic: transport, cazare, alimentație, agrement, la care trebuie adăugate, din rațiuni de utilitate practică, informarea și rezervarea. Din păcate, de multe ori rămân situații neacoperite din punct de vedere legislativ, în situații particulare. De exemplu, pentru relațiile dintre client și hotel, în cazul rezervărilor directe, la recepția hotelului, nu există reglementări clare privind problemele care pot să apară între cele două părți.

Necesitatea asigurării unei protecții speciale a turistului este determinată de creșterea și diversificarea ofertelor de pachete de servicii turistice și, nu în ultimul rând, de armonizarea legislației turistice românești cu cea a statelor membre ale Uniunii Europene. În plus, turismul, văzut ca prioritate națională, poate contribui rapid și cu efort investițional redus la revitalizarea economiei autohtone în ansamblul ei, motiv pentru care trebuie să-și găsească locul adecvat în politica economică, în ciuda dificultăților care pot să apară.

Protecția consumatorului turistic rămâne în continuare o problemă delicată, chiar dacă Uniunea Europeană face mari eforturi de a reglementa toate domeniile și de a acoperi eventualele goluri legislative. Așa cum spuneam mai înainte, rămâne nerezolvată problema relației directe a clientului cu hotelierul, care depinde în continuare de propriile regulamente ale acestuia. Ar trebui adăugat că, în domeniul standardelor de clasificare, Uniunea Europeană se străduiește să introducă norme unice valabile pentru toate țările membre, dar pentru care întâmpină o opoziție foarte puternică chiar din partea asociațiilor care-i reprezintă pe responsabilii de cazare.

Cu toate acestea, este datoria noastră să analizăm cu atenție legislația actuală privind drepturile consumatorului din sfera turistică, pentru a ne asigura că toate lipsurile actuale din punctul de vedere al dispozițiilor legislative sunt acoperite și completate corespunzător.

Vă mulțumesc.

În continuare are cuvântul domnul senator Ioan Ghișe, Grupul parlamentar liberal-conservator.

## **Domnul Ioan Ghișe:**

Bună dimineața!

Mulțumesc, domnule vicepreședinte al Senatului. Stimați colegi senatori,

Titlul declarației mele politice poate părea paradoxal, dar exprimă un adevăr, și anume „Constituția României este în vigoare și se aplică”. Acest anunț este pentru Guvernul Cioloș.

Constituția României are prevederi explicite potrivit cărora unicul organ legiuitor este Parlamentul, în numele poporului suveran, Parlamentul, ca organ reprezentativ suprem. Guvernul, potrivit Constituției României, are dreptul la inițiativă legislativă prin proiecte de lege sau, în cazuri speciale, prin ordonanțe de urgență sau ordonanțe simple, pe domenii de reglementare pentru care Parlamentul și-a dat acordul și pentru perioade limitate de timp.

Spun aceste lucruri, care pentru unii dintre noi sunt banalități, pentru că ce se petrece în ultimele luni de zile este expresia unui abuz pe care-l comite Guvernul Cioloș, în mod special ministrul justiției, cu privire la promovarea unor ordonanțe de urgență care, una după alta, încalcă prevederile Constituției. Mai precis, Ordonanța de urgență nr. 2/2016 se referă la suspendarea unei prevederi legale din Legea nr. 254/2013 privind regimul executării pedepselor.

În Constituție nu există prevederi potrivit cărora Guvernul să suspende legi în vigoare. Nu există prevederi prin care

să suspende articole din legi. Spun acest lucru pentru că regimul executării pedepselor se referă la drepturi și libertăți fundamentale ale cetățenilor. În speță, este vorba de restrângerea acestor drepturi fundamentale. Constituția prevede în mod explicit faptul că, pe domeniul drepturilor și libertăților fundamentale, Guvernul nu poate promova ordonanțe de urgență. Aceasta, cu privire la Ordonanța de urgență nr. 2/2016.

Acum, cu privire la Ordonanța de urgență nr. 9/2016. Ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 51/2016, decizie prin care s-a constatat neconstituționalitatea unor prevederi legale privind regimul interceptărilor, convorbirilor telefonice, Guvernul, deși era avertizat în privința deciziei Curții încă din 16 februarie, nu a fost capabil, nu a catadicsit sau nu a vrut sau n-a înțeles că este nevoie să promoveze o propunere legislativă pentru a reglementa situația și a se intra în prevederile Constituției. Guvernul a promovat Ordonanța de urgență nr. 9/2016, care este neconstituțională în multiple elemente ale sale.

Ceea ce este cel mai grav este că, prin ultimul articol al ordonanței, se încalcă art. 131 alin. (3) din Constituție, care spune că parchetele sunt organe de cercetare penală. Or, prin prevederile art. 13, pe care-l modifică în Legea de organizare și funcționare a Serviciului Român de Informații, Guvernul vine și dă competențe de cercetare penală specială Serviciului Român de Informații. Această Ordonanță de urgență nr. 9/2016 nu numai că se referă la drepturi și libertăți fundamentale – ne referim la viața privată a cetățenilor –, dar vine să creeze organe de cercetare penală la Serviciul Român de Informații, înfrângându-se prevederile Constituției.

Spun aceste lucruri în fața dumneavoastră și vă rog, domnule președinte de ședință, dacă puteți asigura corespondența necesară, să se transmită această declarație politică prim-ministrului și, în mod special, ministrului justiției, doamna Prună, pentru că Domniile Lor, fie prin necunoaștere, fie cu rea-credință – nici nu știm să spunem care este cauza –, generează... Uite, din primele 10 ordonanțe de urgență ale acestui an, două sunt vădit neconstituționale.

Există principii de drept și principii politice care spun că legalitatea este atributul guvernanților, în sensul că au dreptul să inițieze reglementări legale și apoi trebuie să fie primii care să le respecte. Aceasta conferă autoritate puterii de stat. Or, noi suntem în situația absolut penibilă, jenantă, dar mai ales de disfuncționalitate care se generează prin faptul că Guvernul, în mod repetat, promovează ordonanțe de urgență pe domenii pe care, potrivit Constituției, nu are acest drept să o facă.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Cu aplauze din partea domnului senator Savu, pe care-l salutăm, urmează doamna senator Gabriela Firea, Grupul parlamentar al PSD.

Mulțumesc, domnule președinte.

Titlul declarației mele politice este „Bugetul liberal al Capitalei – pentru unii mumă, pentru alții ciumă”.

Actualul primar interimar liberal și-a făcut un titlu de glorie din faptul că bugetul Capitalei a fost dezbătut public înainte de a fi aprobat, ceea ce în viziunea Domniei Sale este un mare pas înainte. Din păcate însă, pasul înainte datorat transparenței a fost urmat imediat de doi pași mari înapoi, generați de modul amatorist și clientelar în care a fost alcătuit acest buget.

Susțin cu tărie ideea de transparență în administrația publică locală, dar acest lucru trebuie însoțit și de o abordare prietenoasă a relației cu contribuabilul. Degeaba se publică on-line informațiile de interes, inclusiv bugetul, dacă ele sunt prezentate într-un format greu de descifrat pentru un nespecialist și, ca atare, inaccesibile aceste informații cetățenilor. Bucureștenii au dreptul să știe cum sunt cheltuiți banii plătiți de ei prin taxe și impozite, iar accesibilitatea cestor informații este nu doar o dovadă de transparență, dar și rețeta cea mai sigură de a pune punct risipei banului public.

PSD nu a votat acest buget propus de liberali, dar nu pentru a lăsa Bucureștiul paralizat fără buget – nici nu ar fi putut face asta, dată fiind minoritatea în care se află în consiliul general –, ci pentru că el nu corespunde niciunei viziuni privind dezvoltarea Capitalei. Sunt peste un miliard de euro care vor fi cheltuiți fără a se ține cont de adevăratele nevoi și priorități ale locuitorilor.

În total, pentru investiții au fost alocate circa 300 de milioane de euro, inclusiv cheltuielile cu proiecte finanțate din fonduri nerambursabile, adică un sfert din totalul cheltuielilor și cu 55 de milioane de euro mai puțin decât se va cheltui cu bunurile și serviciile.

Iar dacă parcurgem lista investițiilor care au primit finanțare în 2016, observăm că doar 2% din totalul creditelor bugetare sunt alocate pentru obiective de investiții noi, mai puțin și decât suma prevăzută pentru studii de fezabilitate.

Grosul banilor va merge pentru proiecte deja demarate sau, altfel spus, către șantierele existente în București. Ceea ce nu este neapărat un lucru rău, dar problema este că banii nu ajung pentru toate șantierele deschise, ci doar pentru o parte dintre ele. Și-atunci, se pune firesc întrebarea: pe ce criterii, pentru că nu a existat nicio comunicare publică pe această temă, s-a stabilit cine primește banii și cine nu?

Printre investițiile pentru care liberalii nu au alocat niciun leu pentru acest an se numără și următoarele șantiere: penetrație și racord Splaiul Unirii; autostrada București–Constanța; lărgire Bulevardul Expoziției; supralărgire Calea Griviței; pasaj subteran Șoseaua Nordului–strada Elena Văcărescu; pasaj rutier șoseaua Colentina–strada Doamna Ghica și exemplele ar putea continua.

Întrebarea rămâne aceeași: care au fost criteriile de alocare a fondurilor? Sunt unii locuitori ai Capitalei mai importanți decât alții, avem cetățeni de rangul unu și cetățeni de rangul doi?

În plus, o problemă majoră a acestui buget o reprezintă fondurile europene. Pe de o parte, a fost nevoie de alocarea a 25 de milioane de euro pentru pasajul de la Piața Sudului, în condițiile în care s-au pierdut banii europeni din cauza întârzierilor, iar, pe de altă parte, sumele ce vor fi încasate de la Uniunea Europeană reprezintă doar 5% din încasările prognozate pentru 2016, iar fonduri europene nerambursabile pentru investiții anul acesta sunt prevăzute în buget doar în valoare de circa 5 milioane de euro, extrem de puțin.

Revenind la ideea de la care am pornit, pentru a obține aceste informații minimale trebuie parcurse cel puțin 80 de pagini încărcate cu cifre și simboluri, așezate într-un document greoi, deloc interactiv, ceea ce e de natură să descurajeze pe majoritatea celor interesați. Sunt multe lucruri

de făcut până ca Bucureștiul să fie ceea ce ne dorim cu toții, dar am putea începe de la un adevăr simplu: bugetul nu este al primăriei sau al consiliului local, ci al bucureștenilor. Dacă respectăm asta, celelalte lucruri încep să decurgă firesc.

În continuare are cuvântul doamna senator Gabriela Crețu, Grupul parlamentar al PSD.

Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Bună dimineața, stimați colegi!

Declarația politică de astăzi se intitulează „În locul drepturilor în pericol acceptăm abuzul legal?”.

La 26 de ani de la revoluția care a răsturnat o lume invocând vina reală a statului de a fi încălcat multe drepturi ale omului, acestea sunt atacate și instrumentate împotriva drepturilor omului însele, în cele mai surprinzătoare locuri.

La un institut care se ocupă cu drepturile omului, mai ieri, un expert în problemă glosa pe tema dictaturii minorității asupra majorității; prima ar fi apărată, majoritatea ar fi împiedicată de drepturile omului să facă tot ceea ce-i trece prin cap; lăsa să se înțeleagă că trebuie să se întâmple invers.

Mulți jurnaliști, prea mulți pentru a nu naște îngrijorare, deplâng presupuse limitări la adresa serviciilor de informații și apără dreptul acestora de a invada din nou viața intimă, dar cu mijloace la care vechea Securitate sau străvechea siguranță nici nu visau. Big Brother devine din coșmar literar – Orwell era mic copil, se vede – cadru legal, cu contribuția noastră, inclusiv.

CSAT, despre care Constituția zice că e doar organism de coordonare între instituții în domeniul siguranței naționale, inițiază legi. În aceste condiții, nici nu mai e de mirare faptul că ministra justiției afirmă că drepturile omului sunt un lux teoretic, iar mentorul său spiritual, membră a celei mai democratice instituții a Uniunii Europene, Parlamentul European, spune că într-o țară unde criminalitatea este încălcată drepturile omului nu pot fi exercitate pe deplin. Are dreptate. Nu pot fi exercitate, dar trebuie apărate cu orice preț.

Drepturile sunt deseori încălcate, uneori sunt doar declarate, iar condițiile necesare exercitării lor nu sunt create încă. Dar în democrație ele sunt rațiunea pentru care orice măsură este adoptată. Dreptul la viață justifică existența instituțiilor de ordine, existența spitalelor, a măsurilor sociale, dreptul la educație, investițiile în domeniu. Asumarea de către state a drepturilor omului reprezintă fundamentul reglementărilor care protejează aceste drepturi și al sancțiunilor pentru încălcarea lor. Limitările se pot face uneori, în cazuri excepționale, dar pentru un număr limitat de drepturi și pentru o perioadă limitată.

Am crezut, cu toată ființa mea, în 1989 că șirul regimurilor totalitare se va încheia și începe democrația, doar că observ astăzi, cu mare îngrijorare, că nu ni se formase încă gustul. Sper măcar că în această instituție fundamentală a democrației să nu uităm că noi reprezentăm cetățenii titulari de drepturi ale omului, nu instituțiile statului, care, scăpate de sub controlul democratic, pot deveni abuzive și pot exercita puterea în interes propriu sau în interese diferite de cel public. Și să nu uităm că informația este putere.

De asemenea, cred că nu trebuie să uităm că oamenii sunt motivați în deciziile lor de nevoi, de speranțe, de idealuri. Dar pot fi și manipulați prin fricile lor. Nu merită să fim într-o asemenea instituție doar ca să instrumentăm fricile oamenilor. Eu prefer să cred în visurile și idealurile lor, chiar dacă prea puțini dintre noi reacționează atunci când dreptul lor la a-și urma visul este încălcat.

Și cum să nu fie încălcat, când un corifeu al neamului și demnitar al statului exprima, cu mare dispreț în glas, următoarea definiție a progresiștilor, a celor care cred în progres?! Ei ar fi, progresiștii, urmașii iacobinilor și marxiștilor, care au renunțat la metodele violente și gândesc că o lume mai bună poate fi creată prin educație și cultură. Formula opusă pe care o susținea este, bănuiesc, că o lume mai bună trebuie creată prin îndobitocirea oamenilor. Eu prefer să cred că a fi progresist este o valoare și niciodată să nu înlocuiesc un drept în pericol cu un abuz legal. Mulțumesc foarte mult.

În continuare, domnul senator Dorin Păran, Grupul parlamentar al PNL.

Mulțumesc, domnule președinte. Bună ziua, doamnelor și domnilor senatori!

Am intitulat declarația politică de astăzi „Politica bugetară a României”.

În urmă cu câteva zile, de aici, de la tribuna Senatului României, trăgeam un semnal de alarmă printr-o declarație politică pe care am intitulat-o „România, încotro?” și în care făceam referire la noi, parlamentarii români, să nu mai abordăm populist o serie de modificări legislative. Chiar spuneam că ar fi bine ca noi, opoziția PNL, să stăm la masă cu puterea PSD și să măsurăm de 10 ori și să votăm o dată, iar inițiativele legislative care nu au susținere bugetară să le „trântim” la vot.

Acest lucru l-au spus, sigur, cu alte date și cifre, și reprezentanții FMI-ului la București în aceste zile. Sigur, ei se refereau, concret, la Legea dării în plată, care, aplicată retroactiv, ar putea afecta garanțiile guvernamentale acordate în cazul programului „Prima Casă”; de asemenea, în ceea ce privește creșterea salariului minim, care ar avantaja angajații cu venituri mici, dar ar crește rapid raportul dintre salariul minim și salariul mediu, ceea ce ar duce la scăderea competitivității și ar putea afecta crearea de locuri de muncă.

Sigur, aceste chestiuni pomenite mai sus ar putea pune în pericol câștigurile economiei din ultimele luni ale anului 2015. Este adevărat că noi, românii, respectiv Guvernul României putem să nu ținem cont de recomandările reprezentanților FMI, deoarece nu mai avem un acord cu FMI-ul, misiunea Fondului din aceste zile fiind una de rutină...

Acum, așa cum arată cifrele bugetului, putem spune că poziția pe piețele financiare a României este solidă.

De asemenea, și deficitul contului curent pe 2015 a fost de aproximativ 1% din PIB, iar dobânzile sunt cele mai scăzute înregistrate vreodată. În concluzie, România nu are nevoie să se împrumute de la FMI, putând lua împrumuturi la dobânzi foarte mici de pe piața interbancară românească.

Totuși, România este restantă în relația cu FMI în ceea ce privește nereușitele din reformele structurale ale companiilor de stat, care pot să ducă la un eșec al oricărui demers bun. Doamnelor și domnilor senatori,

Atât noi, senatorii, cât și, în special, Guvernul României trebuie să ținem cont de recomandările Fondului. Amânarea unor relaxări fiscale care trebuie să intre în vigoare la 1 ianuarie 2017 ar fi un prim pas pozitiv, iar deficitul bugetar din anul viitor să fie mai mic decât cel din anul acesta, 2016, să ajungă la 2% din PIB. Anul acesta, deficitul bugetar urmează să ajungă la 2,8% din PIB. Acest deziderat trebuie susținut cu sfințenie și nici noi, senatorii, nici Guvernul României să nu cădem în plasa măsurilor populiste, așa cum făceam eu referire și în declarația politică anterioară.

Chiar dacă mă repet, dragi parlamentari, senatori și deputați, renunțați în acest an electoral la inițiativele legislative populiste care să ducă la creșterea cheltuielilor bugetare. Bugetul României este acum stabil. Pensiile și salariile bugetarilor sunt clar asigurate, iar pentru investițiile în curs au fost alocate fonduri prin Legea bugetului de stat, pe care am votat-o cu toții la sfârșitul anului 2015. Vă mulțumesc.

## **Domnul Teodor Atanasiu:**

Au mai depus declarații politice în scris următorii senatori: – din partea Grupului parlamentar al PSD: Florian Bodog, Doina Silistru, Florinel Butnaru, Nicolae Mohanu, Mihai Fifor, Nicolae Bădălău, Petru Filip, Viorel Chiriac;

– din partea Grupului parlamentar al PNL, următorii senatori: Marius Pașcan, Paul Ichim, Dumitru Oprea, Alin Tișe, Traian Igaș, Gavrilă Ghilea, Daniel Cristian Florian;

– din partea Grupului parlamentar al UNPR, următorii senatori: Haralambie Vochițoiu, Ciprian Rogojan, Marius Isăilă, Constantin Popa;

– din partea Grupului parlamentar liberal-conservator, senatorii Eugen Durbacă și Mihai Niță;

– senatorii independenți Valer Marian și Gheorghe Saghian.

Declarația politică se intitulează „Fumatul interzis în toate spațiile publice închise din România!”.

Stimați colegi,

În declarația mea de astăzi aș dori să marchez un moment extrem de important pentru evoluția societății românești. Mâine, 17 martie 2016, este ziua în care intră în vigoare modificările inițiate și susținute de parlamentarii PSD la Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

Așadar, începând de mâine, fumatul va fi interzis în toate spațiile publice închise din România! Vorbim aici despre spații precum locul de muncă, unitățile sanitare și de învățământ, instituțiile publice, barurile, restaurantele și locurile de joacă pentru copii. Personal, mă bucur foarte mult că eforturile și demersurile noastre susținute și-au atins obiectivul și, iată, avem o lege care vine să protejeze sănătatea românilor!

Așa cum am mai spus-o și cu alte ocazii, aceste modificări și restricții nu vin să discrimineze pe cineva sau să facă rău cuiva. Din contră, ele vin să protejeze și să îndrepte lucrurile. Legea promovată de noi este în favoarea tinerilor și a celor care vor să își protejeze sănătatea și nu mai doresc să fie victimele fumatului pasiv. Vorbim despre o lege a normalității care se aplică în țările civilizate. Toți trebuie să înțelegem un lucru, că ne place, că nu ne place: fumatul în spațiile publice nu este un drept, pe când sănătatea este un drept protejat de Constituția și de legile României! Și sper că, începând de mâine, autoritățile statului român vor lua toate măsurile necesare pentru a se asigura că legea este respectată de către toți, iar sănătatea românilor este protejată așa cum trebuie!

Vă mulțumesc pentru atenția dumneavoastră.

Declarația politică este intitulată „Câte ceva despre așa-zisa «libertate de expresie»”.

## Stimați colegi,

„Libertate de expresie” care... când există, când nu prea, stimați colegi, în funcție de necesitățile momentului. Știm foarte bine frumoasa poveste care învăluie sintagma amintită, de altfel o temă centrală a gândirii liberale. În numele libertății de expresie s-au purtat războaie, au avut loc revoluții, au murit oameni pentru ca alți oameni să poată vorbi liber... Și, când în sfârșit putem vorbi liber, apar diverse bariere... Cum ar veni, și libertatea asta de expresie are gradele ei, nu-i așa? Cenzura sau autocenzura, dictată de bunul-simț, în primul rând, educația etc., toate acestea trebuie să ne arate – și o și fac, uneori – în ce doze putem folosi libertatea de expresie.

Dar destul cu aceste considerații teoretice, bine însușite de o societate conștientă de puterea cuvântului. Aș vrea să medităm asupra unui exemplu concret, petrecut zilele acestea chiar sub ochii noștri. Protagoniști, nu se putea altfel, sunt chiar liberalii, deși se revendică din ideologii cumva diferite. Colegul nostru, domnul președinte Călin PopescuTăriceanu, a făcut luni o declarație deloc pe placul foștilor săi colegi de partid. În sinteză, Domnia Sa a criticat PNL pe motiv că nu a exprimat un punct de vedere legat de ordonanța privind interceptările. De asemenea, i-a cerut doamnei Alina Gorghiu, copreședintele PNL, să prezinte poziția partidului pe acest subiect.

Ei, ce să vezi?! Imediat, domnul Tăriceanu a fost pus la colț, pe niște nici măcar simbolice coji de nucă, și certat cu severitate didactică pentru limbajul „suburban”. Am citit cu atenție declarațiile făcute de liderul ALDE în cadrul conferinței de presă incriminate și, să avem iertare, dar de la această tribună s-au rostit vorbe cu adevărat grele.

## Două observații punctuale.

A-l acuza pe domnul Călin Popescu-Tăriceanu că s-a „erijat” într-un luptător împotriva actului de justiție este o temă falsă, care ocolește adevăratul fond al problemei. De altfel, pozițiile lui, public exprimate, pe justiție sunt bine cunoscute și nu sunt de dată recentă. O a doua parte a acestei prime observații se referă la caracterul „suburban” al limbajului folosit. Repet, nimic grobian în exprimările copreședintelui ALDE. În altă ordine de idei, de când a-ți exprima cu fermitate opiniile echivalează cu a reacționa „visceral”?!

A doua observație necesară în context este de fapt o clarificare: era vorba despre interceptări, nu despre justiție, nici despre încălzirea globală. „Să spună «nu, domnule, noi vrem ca toți românii să fie ascultați” sau poate îndrăznește, dacă are voie, să spună «nu, e greșit ca toată lumea să fie ascultată la grămadă (...), ca pe vremea Securității». Au curaj să spună chestia asta sau nu au curaj – doamna Gorghiu și PNL. Aștept de la ei un punct de vedere pe această chestiune”, a cerut domnul Tăriceanu.

Și noi, cât de politicos putem, îi cerem același lucru. Bineînțeles, ca parte a... libertății de expresie! Vă mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „Convenția de la Istanbul”.

Domnule președinte, Doamnelor și domnilor senatori, Stimați colegi,

După cum bine știți, Senatul României a adoptat Legea de ratificare a Convenției de la Istanbul în data de 29 februarie 2016, convenție care fusese semnată de România în iunie 2014. „Convenția de la Istanbul” este numele pe care îl are Convenția privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeii și a violenței domestice, care a fost adoptată în 2011 de Consiliul Europei, organizație care protejează drepturile omului, democrația și statul de drept și care reunește 47 de state membre, printre care și România începând cu anul 1994. Fără doar și poate, este tratatul internațional cel mai cuprinzător care abordează această gravă violare a drepturilor omului.

Convenția vizează protejarea femeilor împotriva tuturor formelor de violență și prevenirea, incriminarea și eliminarea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, susținând contribuția la eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, promovarea egalității între femei și bărbați și emanciparea femeilor, precum și protejarea și sprijinirea tuturor victimelor violenței împotriva femeilor și a violenței domestice.

Sub incidența convenției intră femei și fete din orice mediu social, indiferent de vârstă, rasă, religie, origine socială, statut de migrant sau orientare sexuală. Statele sunt, totodată, încurajate să aplice convenția și altor victime ale violenței domestice, precum bărbați, copii și bătrâni.

Convenția le cere statelor părți să încrimineze ori să sancționeze în alt fel următoarele fapte: violența domestică (fizică, sexuală, psihică ori economică); urmărirea; violența sexuală, inclusiv violul; hărțuirea sexuală; căsătoria forțată; mutilarea genitală a femeilor; avortul și sterilizarea forțată. Făptuitorul va primi o pedeapsă mai severă dacă victima este soția, partenerul de viață sau un membru de familie.

Putem considera această convenție drept o chemare adresată societății, în special bărbaților și tinerilor, să-și modifice atitudinea. În esență, convenția constituie o nouă chemare la egalitate între femei și bărbați, întrucât violența împotriva femeilor este adânc înrădăcinată în inegalitatea dintre femei și bărbați în cadrul societății și este perpetuată de o cultură a intoleranței și a negării.

Noutatea adusă de această convenție este faptul că recunoaște fenomenul violenței împotriva femeilor drept o violare a drepturilor omului și o formă de discriminare. Ea este primul tratat internațional care conține o definiție a genului: genul este rolul pe care societatea îl acordă bărbaților și femeilor, precum și comportamentul, activitățile și atributele considerate drept potrivite pentru femei și pentru bărbați. De asemenea, se introduc o serie de infracțiuni, precum sterilizarea forțată, mutilarea genitală a femeilor sau violența psihică. Neincriminate până acum, acestea vor trebui introduse ca infracțiuni în legislațiile statelor semnatare ale convenției. Printre măsurile de protecție sunt prevăzute înființarea de servicii specializate care să ofere asistență medicală și consiliere psihologică și juridică victimelor și copiilor lor, precum și înființarea de adăposturi suficiente pentru aceste victime.

Implementarea acestei convenții este următorul pas. De aceea, este necesar să contribuim prin transpunerea în legislație a unor măsuri clare de sancțiune împotriva violenței femeilor, un exemplu în acest sens fiind întărirea ordinului de protecție față de cel care realizează abuzurile. În plus, este necesar să sprijinim constituirea unei echipe interdisciplinare de răspuns la situațiile de violență asupra femeilor, care să aplice practicile corespunzătoare. În acest sens, este nevoie de colaborarea strânsă dintre profesioniști precum psihologul, asistentul social și polițistul, aceștia fiind cei care, în definitiv, vor putea lupta direct în combaterea fenomenului de violență, dar și cu efectele grave ale acestuia.

Vă mulțumesc.

Declarația politică este intitulată „Pesticidele din alimente – ce mâncăm?”.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Din ce în ce mai des ne întrebăm astăzi: ce mâncăm? Ce cantitate de reziduuri de pesticide consumăm la fiecare masă? Micii producători ce se luptă să pătrundă pentru a-și desface marfa în marile magazine se plâng de condițiile dure impuse de acestea. Practic, aceste condiții se îndreaptă și împotriva consumatorilor, micii producători considerându-se obligați să folosească agenți chimici, îngrășăminte sau stimulatori chimici de creștere atât ca să le ferească de dăunători, cât și, mai ales, pentru a atinge standardele impuse de către comercianți.

În fiecare an, țările membre UE trebuie să comunice către Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară rezultatele controalelor oficiale anuale privind reziduurile de pesticide din alimente. Conform celui mai recent raport al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA), reziduurile de pesticide din alimente rămân la un nivel de peste 97% pentru al treilea an consecutiv, un nivel destul de ridicat.

În cadrul programului național s-a descoperit ca 97,5% din mostrele analizate conțin reziduuri de pesticide în limitele legale ale UE, dar la nivelul maxim admis. În cazul alimentelor organice, nivelul de reziduuri de pesticide era sub cel de la produsele nonorganice (0,5%, comparativ cu 2,6%). În cazul alimentelor importate, rata era și de până la patru ori mai mare comparativ cu alimentele de la producătorii naționali (3,7%, comparativ cu 0,9%). Rezultatele programului au arătat că 98,1% din mostrele analizate au un conținut de reziduuri în limitele admise de lege; din acestea, 53,4% nu au nicio urmă de reziduuri. Alimentele cu cel mai mare conținut de reziduuri sunt spanacul (6,5%), fasolea verde (4,1%), portocalele (2,5%), castraveții (2,1%) și orezul (2%). La polul opus sunt făina (0,3%) și cartofii (0,6%). Informațiile provin din al cincilea raport anual privind reziduurile de pesticide din mâncare la nivelul statelor membre UE.

Deși în urma datelor prezentate în raport se constată că nu există un pericol iminent pentru sănătatea cetățenilor, totuși trebuie avute în vedere atât valorile maxime admise constatate pentru mai mulți ani la rând, cât și existența unor pesticide interzise de a fi folosite de foarte mult timp.

Ținând cont de cele prezentate mai sus, consider că trebuie acordată o mai mare atenție asupra produselor importate, cerințelor marilor retaileri impuse producătorilor autohtoni și susținerii celor din urmă în creșterea și comercializarea unor produse obținute în modul de producție biologic, cu utilizarea cât mai diminuată a produselor fitosanitare de sinteză, având ca rezultat diminuarea riscurilor asociate cu aceste produse pentru sănătatea oamenilor. Vă mulțumesc.

Declarația politică este intitulată „Discuția despre drepturi nu poate și nu trebuie să fie niciodată un lux, mai ales teoretic”.

Într-una dintre declarațiile recente scriam despre responsabilitatea pe care o are un om politic aflat într-o funcție publică. Și nu mă refeream la responsabilitatea faptelor, ci la cea a declarațiilor. Am scris despre asta în contextul crizei bebelușilor infectați din Argeș, atunci când ministrul agriculturii, Achim Irimescu, a avut o serie de comentarii care nu doar că nu au făcut lumină, ba din contră, au adâncit și mai tare misterul cu privire la cauzele crizei.

Spuneam că omul politic și instituțiile publice au responsabilitatea declarațiilor. Și că, de cele mai multe ori, instituțiile nu comunică opinii și impresii, ci acțiuni și fapte cu impact puternic în societate. De aceea, au această obligație a reținerii și a prudenței în privința declarațiilor.

Iată că nu au trecut nici două săptămâni de la acest episod, că ministrul justiției, Raluca Prună, a reușit să uimească opinia publică cu o declarație cel puțin nefericită. Citez exact comentariul doamnei ministru pus pe pagina sa de Facebook și preluat de către presă: „Cu o urmărire penală și o combatere a infracționalității slabe, discuția despre drepturi e un lux teoretic.”

Discuția despre drepturi să fie un lux? Poate, în cel mai rău caz, într-un regim autoritar sau într-unul totalitar. Am să explic extrem de scurt. Democrația a evoluat tocmai și datorită unor discuții teoretice, uneori fanteziste în contextele politice trecute, precum dreptul femeilor de a vota, dreptul la educație, la sănătate, la informație, la proprietate și exemplele pot continua cu toate articolele care cuprind drepturile fundamentale cuprinse în Constituție la capitolul II – Drepturile și libertățile fundamentale.

Poate că multă lume nu și-a imaginat, de-a lungul istoriei, cum anumite drepturi pe care le avem astăzi ar putea deveni efective. Însă, în lipsa existenței lor la acel moment, doar discuțiile teoretice au putut da naștere unor dezbateri politice și la nivelul societății, care au dus, în timp, la înglobarea lor în legea fundamentală. Nici nu este nevoie de mai multe dovezi pentru a demonstra că a discuta despre drepturi nu trebuie să fie un lux. Ba din contră, chiar și atunci când ele nu sunt aplicate efectiv pentru că sunt alterate de alți factori, chiar discuțiile sunt cele care au potențialul de a le face aplicabile, și nu tăcerea sau resemnarea.

Eu sper ca toate acestea să fie doar gafe verbale, precum cea a doamnei ministru al finanțelor, care a comparat, nu demult, românii cu indienii, brazilienii, rușii, chinezii și africanii, spunând că aceștia din urmă ar munci și pentru un leu, pe când românii nu.

Să nu ne gândim, totuși, că acestea ar putea fi credințe intime.

Declarația politică se intitulează „De câtă unitate are nevoie Europa și la câtă diversitate poate rezista?”.

În politica externă, Uniunea Europeană adoptă idealurile universale fără a avea mijloacele de a le aplica în practică și o identitate cosmopolită în opoziție cu loialitățile naționale. Politicile Uniunii Europene pun un accent puternic pe incluziunea tolerantă și abordează astfel indisponibilitatea de afirmare a valorilor occidentale specifice, în timp ce statele membre practică politici marcate de teama de afluxurile de populație noneuropeană.

De câtă unitate are nevoie Europa și la câtă diversitate poate rezista? Sigur, este o întrebare pe care ne-o punem toți, ținând cont de evoluțiile din ultima perioadă. Europa s-a lansat în explorări de ordin global și și-a răspândit valorile și practicile în lumea întreagă. Astăzi, însuși caracterul ordinii mondiale care se conturează în prezent este obiect de dispută, astfel că regiuni din afara Europei vor juca un rol important în definirea atributelor ei.

Într-o lume în care structuri de nivel continental precum China, America și, poate, India și Brazilia au atins deja o masă critică, oare cum va gestiona Europa tranziția sa la o unitate de tip regional? Iar dacă Europa va fi unificată, indiferent pe ce cale, cum își va defini ea rolul global? Una din opțiunile pe care le poate avea este aceea de a încuraja un parteneriat transatlantic sau să se îndrepte spre un amalgam cu o putere sau un grup de puteri noneuropene. Statele Unite au toate motivele istorice și geopolitice pentru a susține Uniunea Europeană și a preveni alunecarea ei într-un vid geopolitic.

Cu mai puțin de un secol în urmă, Europa deținea aproape un monopol în structurarea ordinii mondiale, iar astăzi este în pericol să iasă din cursa contemporană pentru o nouă ordine mondială, ca urmare a identificării construcției sale interne cu obiectivul ei geopolitic fundamental.

Europa își întoarce fața spre sine însăși exact într-o perioadă în care obiectivul unei ordini mondiale pe care ea însăși l-a conturat în mare parte a ajuns la un punct de cotitură ale cărui urmări pot afecta orice regiune ce nu contribuie la modelarea ei. Astfel, Europa plutește între un trecut pe care năzuiește să-l depășească și un viitor pe care încă nu l-a definit.

## Declarația politică este intitulată „Satisfacție amară”. Stimați colegi,

România a dat lumii numeroși savanți, oameni de artă și cultură. În funcție de condițiile social-istorice respective, dar și de importanța contribuției lor la dezvoltarea științei sau patrimoniului cultural al umanității, unii dintre aceștia au dobândit o notorietate mai mare sau mai restrânsă. Au fost și cazuri în care savanți români, cercetători din domenii de pionierat ale științei sau realizatori ai unor descoperiri revoluționare au pierdut șansa de a se afirma pe plan internațional, fie din cauza unor manevre necinstite, fie din cauza autorităților naționale care nu i-au susținut, fie din cauza modestiei personale sau inabilității de a se autopromova.

Premiile Nobel, decernate anual celor mai valoroși oameni de știință și cultură din lumea întreagă, sunt un trofeu mult râvnit și consacră, pentru eternitate, numele deținătorilor în panteonul spiritual al umanității. De asemenea, un premiu Nobel aduce un imens prestigiu țării laureatului,

învățământului și culturii naționale, spiritualității în ansamblul acesteia.

Nominalizarea, alegerea și decernarea unui premiu Nobel sunt condiționate de realizări excepționale într-un domeniu de referință (respectiv fizică, chimie, economie, medicină, literatură și pentru pace), obținute după o viață de muncă, ca încununare a unei cariere de excepție, a unei contribuții personale revoluționare sau a unei descoperiri epocale.

George Emil Palade, Elie Wiesel, Herta Müller și Ștefan Hell sunt laureații Premiului Nobel care au adus cinste și faimă României, care ne-au făcut mândri că aparținem acestui spațiu geografic cu o spiritualitate multimilenară. Numele lor, cunoscute lumii întregi, au devenit nemuritoare în memoria națiunii române.

Despre Ioan Moraru, cel de-al cincilea român laureat al Premiului Nobel – Premiul pentru Pace decernat în 1985 – și singurul care a ales să rămână în România, nu s-a vorbit nici în acele vremuri și nici după aceea. Din cauza unor motive propagandistice și a unor orgolii meschine, numele lui Ioan Moraru a rămas atunci necunoscut opiniei publice. Autoritățile nu i-au permis să meargă pentru a culege laurii binemeritați. Nici mai târziu, după instaurarea democrației în România, nu s-a făcut nimic pentru recunoașterea valorii uriașe a acestui savant și pentru popularizarea reușitei sale, unice până în prezent, de a obține cel mai prestigios premiu al contemporaneității, în domeniul salvgardării păcii, pentru promovarea celor mai înalte idealuri ale omenirii.

Medicul Ioan Moraru a fost, alături de rusul Mihail Kuzin și americanul Bernard Lown, unul dintre cei trei copreședinți ai „Organizației medicii lumii pentru prevenirea războiului nuclear”, iar Premiul Nobel li s-a acordat pentru analiza științifică, amănunțită și responsabilă a consecințelor unui război nuclear.

Toate acestea s-au petrecut în plin „Război Rece” și au fost considerate un demers unic, în acel context istoric, pentru promovarea păcii.

În locul onorurilor meritate cu prisosință, somitatea medicală Ioan Moraru a fost „răsplătit” cu discriminare și marginalizare de către autoritățile române ale vremii, până în 1989, când a trecut în eternitate. Apoi a fost trecut în uitare...

În aceste circumstanțe, ce gust mai poate avea sentimentul mândriei, al satisfacției de a fi compatriotul laureatului Premiului Nobel pentru Pace, doctorul și academicianul post-mortem Ioan Moraru?

Declarația politică se intitulează „Încrederea noastră, ce-ați făcut cu ea?!”.

## Domnule președinte,

## Distinși colegi,

Am reușit, în România zilelor noastre, să risipim, să izgonim încrederea... Românii nu mai cred în instituțiile statului, îi urăsc pe prea mulții corupți perindați politic prin funcțiile de conducere de la vârful țării. Îi incriminează, _in corpore_ , pe politicieni și guvernanți, se consideră furați, mințiți, batjocoriți, folosiți electoral ca mase de manevră, nu mai cred decât în bunul Dumnezeu, îndepărtându-se însă chiar și de biserica al cărei obiectiv, nevrednic uneori, este de a le cuantifica credința nu prin rezonanța spirituală, ci prin filtrul cotizației, prin profilul profitabil pecuniar.

Dacă un semen imploră ajutorul cerșind la un colț de stradă, provoacă repulsie, și nu compasiune, întrucât este mai degrabă un impostor, iar în spatele său se ascunde o afacere speculativă moral, susceptibil prosperă. Dacă la marginea drumului stă un autoturism cu capota ridicată, iar cineva îți face semne disperate să oprești, întorci capul în partea opusă și mergi mai departe, de frică să nu fie un șiretlic și astfel să fii jefuit. Autostopul a devenit absolut ineficient, sunt tot mai puțini dispuși să preia un pasager la „Ia-mă, nene!”, de frică să nu le dea respectivul în cap sau să-i tâlhărească.

Demnitarii (ne) fură! Câtă vreme, aproape săptămânal, un primar sau președinte al consiliului județean, parlamentar, chiar ministru și prim-ministru au grave probleme cu legea și-i arată presa încătușați sau dând cu „subsemnatul” pe la DNA, într-un tablou sinistru, dar dominant al spațiului public, cel al „furăciunii” metastazate, al hoției și corupției ca „sport” național, despre ce încredere să mai putem vorbi? În cine sau în ce?!

Prin spitale ești furat „medical” cu plicul, pentru că până nu cotizezi nu ai nicio încredere că ai parte de diagnosticul și tratamentul corecte. Prin unitățile de învățământ nu se mai face școală, iar dacă vrei să fii încrezător că odrasla învață carte, îi plătești în particular ore suplimentare, adeseori la același profesor, de la aceeași unitate de învățământ, care, astfel motivat își va lua munca în serios.

Stăteau bine, mai an, prin topurile sociologice ale încrederii, alături de Biserică, cei din Armată, chiar și din Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Pompieri sau Jandarmerie. Realitățile, actualitatea ne-au demonstrat însă că și acolo sunt tot oameni cei care conduc aceste instituții și tot români de bine... de rău. Am văzut șefi ai acestor structuri autoîmproprietărindu-se cu imobile și terenuri, făcând afaceri cu banul public, prin puterea funcțiilor publice cu care au fost învestiți, măsluind concursurile pentru ocuparea unor posturi din subordine sau prin ipostazele jenante și penale ale alergăturii după propria căpătuială. Am mai contabilizat intervenții așa-zise „de urgență”, general culpabilizante, în cazul avionului civil care transporta personal medical și care s-a prăbușit neștiut prin Munții Apuseni, apoi în cazul elicopterului SMURD prăbușit în lacul Siutghiol, apoi ne-a descumpănit tragedia din clubul bucureștean „Colectiv”...

Evident, trăim din imagini și simboluri, iar unele se dovedesc, instituțional, dar și ca „material uman”, prin forța crudă a realității, doar efigii iluzorii, tranzitorii. Acum, într-un demers vindicativ și moralmente recuperatoriu, înălțăm un piedestal victorios DNA-ului și intifadei împotriva corupției. O nouă instituție câștigă teren în bătălia percepției publice cu încrederea. Să nu uităm, stimabililor, că și prin justiție servesc ca magistrați, înainte de toate, cetățeni, simpli cetățeni! Pe unii i-am zărit încătușați, alții scriu lucrări de cercetare științifică, în zeghe deja, foști sentențioși judecători sau aprigi procurori care aveau „dreptatea” și legea la îndemână. Tot oameni...

Încrederea noastră unde (mai) e, vorba poetului: „Viața noastră, ce-ați făcut cu ea?!” Vă îndemn să răspundeți pe cei care sunteți îndreptățiți și puteți!

Vă mulțumesc pentru atenție.

Ieri, în Senat, a fost ora ministrului, iar la întâlnirea cu parlamentarii a venit rândul ministrului sănătății.

Referitor la această inițiativă – de a fi o comunicare între miniștri și parlamentari –, mă declar un susținător necondiționat. Abia acum în Parlamentul României pare că se dorește „implementarea” unui gest de normalitate, acela al schimbului direct de informații între Executiv și Legislativ.

În toți anii care au trecut mi s-a părut că Parlamentul este la remorca Guvernului. Acesta nu se deranja să comunice și prezenta doar ceea ce considera că-i reprezintă propria gândire, strategică sau nu. Cred că această lipsă de comunicare a fost la originea multor gafe făcute în administrarea țării.

Acum, referindu-mă la participarea parlamentarilor în plen, mă simt profund dezamăgit. Problema sănătății, în an electoral, reprezintă o prioritate absolută, oriunde în lume.

Parcă văd că în campanie toți candidații la parlamentare își vor rupe hainele de pe ei de grija bolnavilor și de cât de preocupați sunt de acest serviciu vital!

Această ipocrizie de an electoral a determinat subfinanțarea cronică în sistemul medical, deoarece una spunem și alta facem.

La fel de adevărat este și faptul că uneori te lupți să rezolvi ceva, însă te lovești de un zid de indiferență, de interese sau de orice o mai fi.

Acum, să mă refer la ministrul sănătății și mesajul lui.

Să fim corecți: nu poți să aștepți de la un om numit în funcție de câteva luni, chiar dacă este medic practician, și nu absolvent de medicină cu preocupări total diferite, să rezolve tot ce s-a „bramburit” în domeniu timp de 25 de ani.

La întâlnirea senatorilor cu ministrul sănătății au fost puse în discuție câteva lucruri care în mod real „ard” în sistemul sanitar.

Să enumerăm câteva:

– emigrarea specialiștilor din sistem și, implicit, lipsa lor în țară;

- distribuirea total neuniformă a resurselor umane de

- specialitate și a dotărilor din spitale;

– problema salarizării personalului medical;

– problema treptelor de salarizare pentru personalul medical și uniformizarea acestora în bunul principiu „la muncă egală – plată egală”;

- problema medicinii școlare;

- rezidențiatul și problemele lui.

Întrebările și comentariile au fost multe și diverse. Răspunsurile au fost, în mare, extrem de politice pentru un tehnocrat. Chiar este demn de laudă ministrul pentru cât de bine a driblat unele răspunsuri directe.

Așa că nu am aflat mai nimic sau am aflat următoarele: – nu știm dacă va fi o lege a salarizării unitare și locul unde se află în grila conținută de aceasta remunerarea personalului medico-sanitar. Implicit, nu am aflat dacă există resursele invocate generos de fostul prim-ministru Ponta pentru creșterea veniturilor corpului medico-sanitar cu 25% în 2016;

– am aflat că, pentru o egalizare a veniturilor asistenților medicali, va trebui o lege. Nu știm când va fi propusă. Normal, o astfel de lege necesită un studiu de impact bugetar și are nevoie de o colaborare cu Ministerul Finanțelor. Oricum, parlamentarii au în stadiul de depunere o astfel de modificare legislativă. Mai trebuie să determinăm ministerele implicate să se mobilizeze;

– nu am aflat, după întrebarea directă, ce este cu aparatura de radioterapie;

– la restul întrebărilor am aflat că multe aspecte sunt în studiu, mai concret, la capitolul „o să...”.

Până la un moment dat înțeleg atitudinea de ambiguitate, deoarece se strâng la minister o multitudine de informații, adesea contradictorii, iar dezordinea și incoerența adunate în 25 de ani sunt mari, precum și faptul că ministerul gestionează resurse financiare limitate. Ceea ce nu înțeleg însă, pentru un tehnocrat care are o meserie de toată lauda, specialist confirmat, este lipsa răspunsurilor tranșante, fără echivoc. M-aș fi așteptat, în concluzie, la răspunsuri de genul: asta am găsit, atât am ca resursă financiară, știu problemele, acestea sunt prioritățile, cam atât consider că pot face.

Cred că este vremea unor răspunsuri tranșante, nu a cosmetizării adevărurilor dure și a problemelor grave cu vorbe bine meșteșugite și atent alese, mai ales că, deasupra tuturor restricțiilor autoimpuse de postura de demnitar, se vede că există bune intenții.

Însă de bune intenții nu am dus lipsă în ultimii 25 de ani și uite unde am ajuns!

Cu toată stima, prof. univ. dr. med. Paul Ichim, senator PNL

Declarația politică se intitulează „PSD – vinovatul principal pentru menținerea MCV”. Domnule președinte al Senatului, Doamnelor și domnilor colegi, Stimați invitați,

În aceste zile, este în dispută oportunitatea menținerii MCV pentru România. Implicațiile sunt ceva mai grave decât par la prima vedere și nu țin doar de spațiul Schengen. Dezbaterea este dominată de pozițiile diferite ale șefului statului, premierului și ale PNL, pe de o parte, și ale șefului DNA, de cealaltă parte. Concret, doamna Kövesi spune că acest mecanism, prin sprijinul instituțiilor europene, a blocat de multe ori inițiative prin care se urmărea limitarea competențelor DNA și ale altor organisme abilitate să investigheze cazurile de mare corupție.

Președintele, premierul și reprezentanții PNL susțin, tot pe bună dreptate, ridicarea MCV, prin asumarea responsabilității de a crea un mecanism intern care să sprijine justiția. Așadar, diferențele de opinie față de DNA sunt aparente. Ambele părți sunt de bună-credință, iar abordarea este de formă, nu de substanță. Însă adevărata problemă e la PSD. Ceea ce nu poate spune șeful DNA, datorită funcției oficiale pe care o deține, este că PSD, fără o presiune externă din partea UE, va da frâu liber atacurilor contra acestei instituții. În condițiile în care socialiștii și în prezent își apără parlamentarii vizați de diverse anchete. De aceea, disputa este între forțele democratice și PSD, care este alergic la statul de drept și justiție. PSD nu susține MCV din cu totul alte motive față de ceilalți, pentru a-și pune la adăpost interesul de grup, care nu are legătură cu interesul românilor. Chiar dacă, printr-o astfel de atitudine, demolează credibilitatea Parlamentului și șansele de a intra în Schengen.

Ca urmare, ar fi bine ca toți cei care cred într-un stat democratic să nu intre în acest joc. Adevărata luptă e contra abuzurilor și disprețului față de lege, specifice PSD. Important este că președintele, premierul și liberalii au același obiectiv: garantarea statului de drept. Dar este necesară și susținerea românilor, pentru a asigura o societate normală, complet și ireversibil integrată în Europa. Vă mulțumesc.

Declarația politică este intitulată „Elevul – subiect sau obiect?”.

## Distinși colegi,

Pe lângă domeniul sănătății, și domeniul educației este unul cu adresabilitate generală și, la fel, privește viitorul acestei națiuni.

Din păcate, în ultimii trei-patru ani, se constată din ce în ce mai des probleme majore, în ciuda existenței și semnării unui pact național pentru educație.

Constatăm că în învățământ orice pare a fi prioritar, mai puțin elevul: educația sa, siguranța sa la școală, dezvoltarea sa psiho-emoțională.

Da, este o problemă majoră că nu se finalizează la timp licitațiile pentru tipărirea manualelor, dar la fel de gravă este problema conținutului lor.

Da, este o problemă majoră că bugetele școlilor nu sunt sau nu par niciodată suficiente, dar mai grav este accesul agresorilor în școli.

Da, este o problemă majoră că salariile profesorilor nu sunt la nivelul la care ar merita, dar și mai grav este că avem din ce în ce mai multe cadre didactice nepregătite sau violente.

Am ridicat aceste probleme pentru a trage un semnal de alarmă: învățământul necesită o reformă majoră! Și nu doar curriculară!

Și este cazul să ne aplecăm responsabil asupra acestui domeniu, cu atât mai mult cu cât este vorba de copiii noștri și de viitorul lor!

Este cazul să facem din elevii români subiectul dezbaterii în domeniu, nu simplu obiect cu care operează sistemul de învățământ!

Declarația politică se intitulează „14 martie – proclamarea Regatului României și necesitatea, încă actuală, de consolidare a poziției noastre în lume”.

Stimați colegi,

Aniversăm în această lună, la 14 martie, 135 de ani de la momentul în care Parlamentul Principatului României a dat votul său pentru ca România să devină regat. Acest act are o deosebită însemnătate pentru istoria noastră națională, moment la care trebuie să ne întoarcem ca exemplu de atitudine de urmat pentru momentele dificile pe care țara noastră le traversează mai ales în aceste timpuri.

Meritul acestei decizii revine Guvernului liberal condus, la acea vreme, de Dimitrie Brătianu. Politicienii cu orientări liberale au fost mai vizionari decât politicienii de stânga. Încă de atunci liberalii percepeau ca necesar traseul european al României și au depus eforturi pentru ca acest traseu să fie urmat.

În 14 martie 1881, Parlamentul a votat în unanimitate proiectul de lege potrivit căruia România s-a transformat în regat, iar Carol I a primit titlul de rege. Deși România își cucerise independența pe câmpul de luptă, cu enorme sacrificii, puterile europene evitau să trateze România ca partener egal în complexul relațiilor internaționale. Izolarea în care s-a aflat țara, atitudinea adeseori ostilă a cercurilor politice și diplomatice europene au dovedit, o dată în plus, necesitatea consolidării poziției statului român. Această necesitate este una foarte actuală, România trebuie să își consolideze poziția pe plan european și internațional, într-un context plin de tensiuni.

În timpul guvernării liberale, oamenii politici ai vremii au reușit să depășească neînțelegerile avute și să voteze în Parlamentul României pentru ca statul să devină regat. După această hotărâre avea să fie formulată o lege ce conținea doar două articole. Articolul întâi specifica: „România se proclamă Regat; Principele Carol I primește pentru sine și pentru moștenitorii săi titlul de Rege al României.” Articolul al doilea era formulat astfel: „Moștenitorul tronului va purta titlul de Prinț moștenitor al României.”

Stimați colegi,

Votul din Parlament a avut un ecou internațional, marile puteri nu mai puteau rămâne pasive în fața acestui moment. Marile state aveau să recunoască cu promptitudine Regatul României, poziția României consolidându-se rapid și cu succes.

Este de netăgăduit faptul că meritul traseului european urmat de România este al unei guvernări liberale. Însemnătatea acestui gest al corpurilor legislative ale statului român rămâne în istoria și memoria colectivă a neamului nostru. De aceea, cred cu tărie că istoria stă ca martor al direcțiilor politice și administrative urmate de politicienii de dreapta, direcții în sensul dezvoltării și consolidării poziției României în lume!

Vă mulțumesc.

Declarația politică este intitulată „Prezumția de nevinovăție sau... culpa de bună-credință?!”. Domnule președinte de ședință,

## Stimați colegi,

Constatăm cu strângere de inimă că aproape nu este zi în care mijloacele de informare în masă să nu difuzeze informații apocaliptice despre consecințele grave ale încălcării de către producători sau comercianți a legislației sanitar-veterinare, care conține și reglementări precise privind fabricarea, controlul, transportul și punerea în vânzare a produselor alimentare de origine animală sau vegetală.

Din nefericire, nu de puține ori ignoranța sau lipsa de informare a părinților sau a educatorilor îi expune pe copii în postura de victime sigure ale nerespectării legislației de protecție a consumatorilor, iar emoția transmisă opiniei publice de platformele mass-media care le prezintă în prime-time suferința este cu atât mai mare.

Recentul caz de depistare a bacteriei E.coli în unele sortimente de brânzeturi fabricate de un operator economic din județul Argeș, mediatizat cu intensitate chiar în această perioadă, a demonstrat că informarea populației este esențială în asemenea situații și că acest demers trebuie să conțină o importantă componentă preventivă, care să avertizeze cu privire la riscul iminent asupra sănătății al consumării unor asemenea produse alimentare.

Cu toate acestea, instituții ale statului cu atribuții bine determinate în domeniul protecției consumatorilor, care trebuie să reglementeze fabricarea, ambalarea, etichetarea, conservarea, depozitarea, transportul, importul și comercializarea produselor, astfel încât acestea să nu pună în pericol viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor ori să afecteze drepturile și interesele lor legitime, manifestă prudență suspectă și clemență excesivă în a da publicității, prin comunicatele de presă pe care le emit, numele unor producători recalcitranți sau ale unor comercianți fără scrupule.

Astfel, deși comunicatele de presă ale Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor abundă în informații cantitative privind numărul agenților economici verificați, natura neregulilor constatate sau valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate, nu oferă niciun indiciu despre denumirea brandurilor puse în vânzare cu neconformități ori despre numele retailerilor sau ale lanțurilor de magazine în care acestea au fost depistate și interzise de la comercializare.

În aceste condiții, este limpede că diseminarea rezultatelor acțiunilor de control fără nominalizarea explicită a companiilor sancționate pentru diverse abateri contravenționale nu este de natură să prevină consumatorii în vederea evitării achiziționării unor produse susceptibile ca neconforme și nici să descurajeze proxime încălcări ale legii.

Desigur, orice agent economic, fie el producător sau comerciant, se bucură de prezumția de nevinovăție, până când o instanță judecătorească se va pronunța definitiv asupra unei eventuale contestații pe care are dreptul să o introducă împotriva măsurilor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției întocmit de inspectorii ANPC.

Dar, în același timp, pentru că buna-credință a cetățenilor nu poate fi ignorată la nesfârșit prin anonimizarea numelor operatorilor economici care jonglează cu legea, sunt necesare demersuri pentru informarea promptă a consumatorilor cu privire la denumirea produselor alimentare depistate ca factori de risc, dar și a celor care le produc și comercializează.

Astfel, un consumator informat va fi mult mai protejat! Vă mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „Eliminarea taxei pentru apa meteorică”.

Domnule președinte,

## Stimați colegi,

Luna aceasta se marchează, ca în fiecare an, Ziua mondială a apei – o zi în care se sărbătorește apa ca resursă vitală de maximă importanță și în care se atrage atenția, la nivel global, asupra populației care suferă de lipsa apei sau pentru care aceasta este inaccesibilă. Atrag atenția în acest sens asupra uneia dintre problemele stringente cu care se confruntă locuitorii județului Hunedoara, dar și din alte județe, în raport cu modul în care este calculată factura la apă și canalizare pentru utilizatorii casnici.

Astfel, în județul Hunedoara există doi operatori regionali pentru apă și canalizare (Apa Prod Deva și Apa Serv Petroșani). Clienții acestor operatori care beneficiază de servicii de canalizare trebuie să plătească apa meteorică. „Taxa pe apa de ploaie”, incorect și impropriu numită astfel de unii, reprezintă de fapt tariful pentru un serviciu distinct prestat de firmele de utilități pentru: colectarea, transportul și epurarea apelor meteorice (provenite din precipitații).

Prin contractele de prestări servicii între operator și client (contracte conform legislației în vigoare mai sus menționate), atât alimentarea cu apă, cât și canalizarea apelor menajere sunt cuantificate la limita de proprietate. În consecință, clientul primește de la operatorul regional serviciile de la rețelele centrale în rețelele proprii. Atât rețeaua de alimentare cu apă, cât și rețeaua de canalizare a unei gospodării (sau bloc de locuințe) au o legătură directă cu rețeaua de canalizare a operatorului. Apa de ploaie (meteorică) se scurge pe stradă în rețelele de scurgere a apelor, care aparțin localităților. Responsabilitatea ca aceste rețele de scurgere a apei pluviale să nu se intersecteze cu rețeaua de canalizare a operatorului regional aparține autorităților locale. Toate acestea demonstrează că serviciul de canalizare și epurare a apelor meteorice este un serviciu distinct care trebuie plătit doar de către primării și, eventual, de persoane juridice (agenți economici).

Asta pentru că apa meteorică (pluvială) nu este cuantificată la acest moment în niciun fel, adică nimeni nu știe exact câtă apă de ploaie se scurge de pe un bloc sau de pe o casă, astfel încât baza de impunere este ilegală, iar această taxă nu trebuie plătită de consumatorii casnici din România! Menționăm că în Valea Jiului abonații casnici sunt taxați cu un mc/lună/abonat, din 2000, indiferent dacă plouă, ninge sau este secetă. La art. 2 din contract, ce se regăsește și în Ordinul ANRSC nr. 90/2007, se arată că prevederile contractuale se aplică la limită de proprietate, care este căminul de branșament la canalizare. De fapt, apa meteorică se scurge preponderent în stradă, și nu direct în rețeaua de canalizare de pe terenul beneficiarului. Pe de altă parte, sunt prevederi în contract care spun că se pot aplica sisteme diferite de tarifare, pe categorii de consumatori, sisteme care însă nu există, procedându-se la grămadă, cu un singur sistem de tarifare.

Din aceste considerente, am solicitat implicarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și a Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, în vederea avizării favorabile a inițiativelor care urmăresc eliminarea apei meteorice din facturile abonaților, transformând apa într-un bun mult mai accesibil.

## Doamnelor și domnilor senatori,

Închei amintind că Rezoluția Parlamentului European nr. 2014/2239 (INI) din 8 septembrie 2015, referitoare la „Dreptul la apă”, solicită Comisiei UE și statelor membre să asigure dreptul omului la apă și la salubrizare, astfel încât fiecare persoană să dispună de apă pentru uz personal și casnic de bună calitate, la prețuri accesibile, în cantitate suficientă și de o calitate acceptabilă, subliniind că, în conformitate cu o altă recomandare a ONU, suma plătită pentru serviciile de alimentare cu apă, atunci când aceste servicii se plătesc, ar trebui să reprezinte cel mult 3% din veniturile unei gospodării.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Declarația politică este intitulată „Muzica trebuie situată la loc de cinste în viața omului”.

## Domnule președinte de ședință,

## Doamnelor și domnilor senatori,

Sunt multe critici care se pot aduce poporului român, însă un lucru care nu îi poate fi reproșat este valența artistică, în special cea muzicală. Ciprian Porumbescu, George Enescu, Ion Voicu, Grigore Leșe, Maria Tănase, dar și mulți alții ne-au făcut nu doar mândri, dar ne-au și clădit un renume internațional.

Din păcate, într-o epocă a comercialismului, tinerii se confruntă cu o plafonare artistică și cu o lipsă de inspirație care frâng spiritul creativ.

În repetate rânduri am fost un critic al sistemului nostru de educație, care ignoră necesitățile presante, în vederea forțării unor cunoștințe inutile asupra copiilor. Muzica, în special, este ignorată, iar cursurile de muzică, începând cu clasele primare și până la finalizarea liceului, sunt mecanice, învechite și ignoră realitățile contemporane.

Genurile muzicale studiate nu au nicio relevanță asupra formării gusturilor sau a unei urechi care să distingă între calitate și maculatură. Cadrele didactice, în baza unei programe defectuoase, forțează elevii să reproducă mecanic notele unor compoziții care nu prezintă niciun interes pentru aceștia, elevii nerămânând cu niciun fel de cunoștințe după finalizarea cursurilor.

Ceea ce vă propun astăzi este o diversificare a modului în care muzica este predată în școli. Trebuie să renunțăm la metodele învechite care pun accentul pe o predare seacă

a teoriei muzicale clasice, a partiturilor și cântecelor perimate și, în schimb, să transformăm cursurile de muzică într-o călătorie a descoperirii prin toată istoria muzicii, în special cea a secolelor XX și XXI.

În plus, în școlile noastre ar trebui să se desfășoare și cursuri opționale de instrumente, care să pună accent pe genurile preferate de elevi, iar nu pe teoria clasică, și de-abia în cadrul acestora să fie prezentate elemente concrete de teorie muzicală.

Un popor nu este definit doar prin știința sa, ci și prin dimensiunea sa artistică, iar sistemul care nu face altceva decât să ucidă această dimensiune este un sistem care trebuie schimbat.

Vă mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „Buna desfășurare a alegerilor din acest an”.

## Domnule președinte de ședință,

## Doamnelor și domnilor senatori,

În anii ce au trecut și care se presupune că ne-au adus înțelepciune și maturitate nouă tuturor, esența democrației românești a fost în mod constant amenințată de incidente grave. Anul 2016 este anul în care putem să dovedim faptul că am tras învățături de valoare din greșelile trecutului și că, atunci când vine vorba despre organizarea alegerilor, putem să ne tratăm cetățenii cu respectul meritat.

Alegerile lipsite de controverse au căpătat un aer mitic și ne aflăm în situația în care mulți se întreabă dacă un demers electoral poate să fie caracterizat, în primul rând, prin normalitate. Nu m-aș afla în fața dumneavoastră dacă nu aș fi convins că anul acesta se poate.

Strada a vorbit în repetate rânduri în ultimii ani, iar vocea poporului, care s-a ridicat la unison dinspre toți alegătorii, indiferent de simpatiile politice, a cerut în mod clar și răspicat ca interesele poporului să fie tratate cu demnitate și să fie plasate mai presus de orgolii și setea de putere.

Ne aflăm într-un moment de cotitură în viața politică românească și nu putem să nu realizăm că există limite în conduita noastră. Deși până în ziua de astăzi am fost familiarizați cu o veritabilă lege a junglei electorale, cu toții trebuie să ne unim și să fim de acord că alegerile sunt un lucru sacru în viața unei națiuni.

## Stimați colegi,

Vă cer astăzi să ne unim, indiferent de culoarea politică, indiferent de viziunile convergente sau divergente, și să ne promitem că acest an electoral va fi caracterizat prin lupta ideilor, și nu prin duelul orgoliilor. 2016 este anul în care trebuie să fim de acord că, indiferent de politicile pe care le dorim implementate, decența și respectul vor deveni principii esențiale după care orice scrutin se va desfășura de acum înainte.

Împreună trebuie să cădem de acord că, deși interesele majorității trebuie să domine, și cele ale claselor sociale în minoritate trebuie apărate cu egală îndârjire. Avem datoria de a ne uni în vederea realizării acestei promisiuni, dar și a vegherii asupra desfășurării efective a procesului de votare.

Astăzi, împreună, trebuie să ne luăm la revedere de la interesele personale și să fim uniți în a clădi o țară a normalității.

Vă mulțumesc.

Declarația politică este intitulată „Înființarea tribunalului pentru minori și familie în Galați”.

Protecția copiilor împotriva tuturor formelor de violență este un drept fundamental garantat de Convenția cu privire la drepturile copilului și alte tratate și standarde internaționale privind drepturile omului.

Abuzul asupra copiilor este reprezentat de orice formă de violență fizică sau emoțională la care sunt supuși sau expuși copiii. Legea privind protecția copiilor definește abuzul asupra copilului ca fiind „orice acțiune voluntară, a unei persoane care se află într-o relație de răspundere, încredere sau de autoritate față de acesta, prin care este periclitată viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului”. Abuzul asupra copilului presupune existența unor relații prin care abuzatorul deține controlul sau poate influența acțiunile copilului și, în contextul realizării acestor relații, pune în pericol, în mod voit și conștient, integritatea, dezvoltarea, sănătatea sau viața copilului.

Prevederile legale oferă doar un cadru prin care se pot stopa abuzurile asupra copiilor. Acestea ar trebui să permită evoluția de la acțiuni reactive în caz de abuz către acțiuni preventive care să evite apariția abuzurilor asupra copiilor. Conform legislației naționale, instituțiile statului sunt obligate să prevină și să protejeze copiii de orice act de violență, abuz fizic, psihic sau sexual împotriva lor. Legea interzice orice fel de pedeapsă fizică sau umilitoare, acasă sau într-o instituție care ar trebui să se ocupe de protejarea sau educația copiilor.

Deși percepută ca o problemă individuală, violența împotriva copiilor este, de fapt, o problemă a societății, determinată de inechități economice și sociale și nivel scăzut de educație. Ea este stimulată de normele sociale ce tolerează violența ca o modalitate acceptabilă de rezolvare a conflictelor, ce permit dominarea adulților asupra copiilor și încurajează discriminarea. Ea este facilitată de sisteme cărora le lipsesc politici și legi adecvate, guvernare eficientă și o supremație a legii pentru prevenirea violenței.

Din rapoartele din ultimii ani se poate observa că au fost raportate cazuri de violență în școli sub toate formele, fără să mai amintim de infracțiunile contra vieții și sănătății persoanei sau contra patrimoniului comise de minori.

Înființarea tribunalului pentru minori și familie în Galați este o nevoie nu numai pentru orașul nostru, ci pentru fiecare regiune în parte, deoarece, în ultimii ani, cauzele în care sunt implicați minorii au luat amploare.

Cadrul legal există, respectiv Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară permite înființarea tribunalelor pentru minori, singurele tribunale pentru minori și familie existând doar la Brașov și la Oradea, instanțe specializate înființate în anul 2004.

Asigurarea permanenței unor specialiști în cadrul tribunalelor pentru minori și copii și întâlnirile minorilor cu părinții în cabinetul experților, în prezenta magistratului, ar preveni infracționalitatea puerilă, dar și înstrăinarea dintre copil și părintele nerezident, abuzurile părinților, abandonarea copiilor de către părinți sau de către unul dintre părinți, ar evidenția adevăratele dorințe ale copilului și s-ar realiza un echilibru corect între interesele puse în joc. Consecințele dramatice pentru minori, prin nesoluționarea cauzelor într-un termen rezonabil din cauza încărcăturii instanțelor cu spețe de altă natură, se vor resimți ulterior asupra viitorului adult.

Trebuie avută în vedere judecarea cauzelor cu copii în ședințe nepublice, asigurându-se astfel principiul confidențialității, existența unei infrastructuri care să asigure săli adecvate pentru audierea și ascultarea opiniei minorului, participarea unui psiholog la audieri, specializări ale magistraților, polițiștilor în privința drepturilor copilului, numirea magistraților din cadrul acelora care sunt părinți, evitarea aducerii în boxe a minorilor împreună cu adulții.

La majoritatea instanțelor, în cadrul aceleiași ședințe de judecată sunt soluționate atât cazurile cu minori delincvenți, cât și cele cu inculpați majori. La acestea ar trebui să se adauge protecția minorilor la contactul vizual al oamenilor în uniformă, al deținuților care sunt plimbați pe holurile accesibile publicului. Trebuie avut în vedere și modul cum ar reacționa un minor care se află în sediul instanței unde urmează a fi judecat, iar în timpul de așteptare ar trece o persoană arestată, cu cătușe, însoțită de un grup de polițiști.

În România, majoritatea minorilor vor fi judecați de către complete nespecializate pentru minori, încălcându-se drepturile copilului prevăzute în Convenția ONU și alte convenții internaționale.

Vă mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „Cetățeanul român, captiv al statului birocratic”.

Cozi la ghișee, medici de familie care nu pot lucra din cauza unui soft informatic beteag, clienți ai băncilor care-și dau creditorii în judecată pentru clauze abuzive, coduri de legi care se modifică permanent, provocând nesiguranță, probleme de cadastru și defrișări ilegale de păduri în toată țara, infractori care scapă de pedeapsă pentru că li se clasează dosarele, spitale în care nu se cunoaște cauza îmbolnăvirii pacienților, drumuri pline de gropi, dar în care se pierd bani ca într-un sac fără fund, societăți de asigurări care fură banii asiguraților, fraudă și corupție în rândul funcționarilor plătiți să lupte tocmai împotriva racilelor menționate, război între instituțiile statului în cazul interceptării neautorizate a corespondenței, legi insuficient elaborate, spre bucuria avocaților abili, care au de lucru și câștigă astfel multe procese.

Cam aceasta este imaginea României în anul de grație 2016. Este o imagine emblematică pentru ultimul sfert de veac, de când am scăpat de dictatură. Între timp, oamenii harnici, conștiincioși, buni și inteligenți, pe ai căror umeri stă această țară, muncesc, plătesc taxe, impozite și îndură capriciile unor funcționari care se comportă precum logofătul pe moșie. Contribuabilul care le asigură lor salariul este privit cu superioritate, sfidat, umilit. Umilit și de lăcomia marilor companii clientelare ale statului, furnizoare de produse și servicii. Contribuabilul este mereu un virtual infractor în fața organului de control. Contribuabilul este mereu vinovat de ceva. Exact ca în timpul apusei dictaturi comuniste, care a confiscat averile oamenilor, lăsându-i săraci, lăsându-i și să fure, apoi, un știulete de porumb din „avutul obștesc”, pentru a se simți vinovați față de stat.

Își imaginează cineva până când vor mai suporta românii starea de captivi ai statului? Sau, poate, ne-am obișnuit așa, ne-am acomodat și credem că acesta e destinul nostru implacabil?!... Mă refer la românii rămași în țară, întrucât cei plecați la muncă prin străinătăți au scăpat de o asemenea frustrare. Acolo unde s-au stabilit au un raport corect cu statul adoptiv și parcă n-ar dori să revină la starea care i-a alungat din țară. Repet, aceasta este imaginea României în anul de grație 2016. Și asta nu pentru că toate lucrurile ar merge rău. Există și partea bună, frumoasă a lor, dar răul iese mai repede în evidență și umbrește mult din tot ce e bun. Umbrește, mai ales, sentimentele de încredere, de speranță, respectul pentru autorități și chiar respectul de sine. Pe termen lung, moralitatea este grav afectată. Consecința periculoasă este aceea de pierdere a identității personale și naționale. Nu putem continua tot așa. Ε cazul să ne trezim. Ε timpul ca românii să trăiască în siguranță, încredere și prosperitate în propria țară, iar cei plecați printre străini să revină acasă, după cum îi îndeamnă inima. Asta se poate realiza, dar depinde în primul rând de noi, titularii de funcții în forumul suprem al statului.

Declarația politică este intitulată „Apel la curățenie în învățământul universitar”.

În data de 26 august 2015, Cabinetul Victor Ponta a adoptat Ordonanța Guvernului nr. 42/2015 privind dreptul absolvenților de a beneficia de acte de studii recunoscute la finalizarea unor studii neautorizate și sancționarea instituțiilor de învățământ care școlarizează fără autorizare. În esență, această ordonanță prevede în articolul 1 alineatul (1) că „au dreptul de a beneficia de acte de studii recunoscute de către stat, care atestă finalizarea studiilor, absolvenții înmatriculați anterior începerii anului universitar 2011–2012, care au promovat examene de finalizare a studiilor dintre cele prevăzute de articolul 143 alineatul (1) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, la instituții de învățământ superior acreditate și care au fost înmatriculați, după caz: a) la programe de studii organizate la forme de învățământ și/sau în locații geografice neautorizate; b) la programe de studii organizate în limba de predare neautorizată; c) peste capacitatea maximă de școlarizare aprobată; d) la programe de studii aflate în curs de autorizare, la data înmatriculării; e) la programe autorizate/acreditate, cu nerespectarea condițiilor de înmatriculare sau de mobilitate”.

În ședința din 18 noiembrie 2015, cu ocazia adoptării legii de aprobare a Ordonanței Guvernului nr. 42/2015, Senatul României a modificat prevederile esențiale din articolul 1, în sensul că „au dreptul de a beneficia de acte de studii, prin care se atestă finalizarea studiilor, absolvenții care au fost înmatriculați anterior aplicării prevederilor Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, și care au absolvit: a) programe de studii autorizate sau acreditate; b) programe de studii organizate într-o limbă de circulație internațională, care au autorizare/acreditare în limba română”.

Proiectul de lege adoptat de Senat a fost înaintat în aceeași zi Camerei Deputaților, care este Camera decizională în speță, unde trenează de patru luni la Comisia de învățământ, știință, tineret și sport, astfel că de la finele lunii august 2015 până în prezent produc efecte prevederile inițiale ale ordonanței, care sunt apreciate drept perverse și păguboase pentru învățământul universitar.

Această ordonanță este, în opinia unor specialiști în domeniu care mi-au transmis o scrisoare în acest sens, un act de autoritate abuziv, ilegal, ce acționează retroactiv cu scopul de a acoperi acte și fapte penale de o gravitate extremă comise de conducerile unor universități particulare cu programe neacreditate sau neautorizate, cu complicitatea Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul

Superior (ARACIS), care avea obligația să avertizeze opinia publică, respectiv studenții de lipsa autorizării programelor respective și de consecințele acesteia. ARACIS devine parte implicată direct, prin abuz și neglijență în serviciu, complicitate, tăinuire și favorizare, alături de Ministerul Educației. Multe din aceste universități trebuiau desființate în termen de doi ani de la constatarea neregulilor de către ARACIS. În această perioadă, s-au încasat sume imense de la studenți și nu s-au plătit taxe și impozite, iar sute și mii de studenți au fost școlarizați peste numărul de locuri repartizate de către Ministerul Educației.

În scrisoarea la care am făcut referire se precizează că ar intra sub incidența infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals faptul că, pe lângă universități autorizate și acreditate, unele universități neautorizate au obținut ilegal aprobarea ministerului pentru susținerea licențelor. De asemenea, se arată că ar exista o întreagă rețea de grupuri infracționale organizate, constituite din membri ai conducerilor unor universități acreditate și ai conducerilor unor universități neautorizate, ce influențează chiar elaborarea și modificarea legislației, prin demnitari ce cumulează funcția de parlamentar cu cea de cadru didactic universitar, deveniți peste noapte doctoranzi, doctori și lectori, conferențiari, profesori universitari, în câțiva ani de cumul al funcțiilor respective. Astfel, patrimoniul universităților, insuficient verificat de către organele abilitate (Ministerul Educației, ARACIS), a ajuns în câteva mâini dibace din așa-numitele clanuri universitare (părinți, copii, nepoți, amante). Că au fost mulți studenți doar cu numele și taxele, care și-au cumpărat diplomele ani de zile, nu mai trebuie demonstrat! Slaba pregătire, pepinierele de cadre pentru Parlament, ministere, instituții centrale și locale, controlul superficial al inginerilor din ARACIS, care stau ascunși două-trei luni într-o cămăruță și întocmesc dosarul pentru aceste fabrici de diplome și de bani, încălcând Legea educației naționale, Legea calității educației, Carta universitară, Codul penal!

Multe din aceste universități au conduceri bicefale cu gerontocrați, președinți bolnavi și senili, președinți ai senatului, rectori și decani proveniți dintre parlamentari, decani ai barourilor de avocați, foști milițieni înainte de 1989, incompetenți, corupți și slugarnici, buni executanți de tip stalinist. Listele cu cadrele didactice și de conducere de la universități ca „Spiru Haret”, „Bioterra”, „Eftimie Murgu”, „Agora”, „Gheorghe Cristea” și chiar „Dimitrie Cantemir” și altele ilustrează aspectele semnalate. În consecință, în opinia semnatarilor scrisorii, ar trebui interzis cumulul calităților de demnitar și cadru universitar, deoarece nu poți fi cadru didactic și demnitar fără să treci pe la cursuri și chiar examene din lipsă de timp, de pregătire, de dăruire, în două-trei-patru și chiar cinci locuri în fiecare săptămână.

Prezența la catedră a multor demnitari din toate instituțiile centrale, precum și a unor magistrați din instanțe și parchete dăunează foarte grav educației, pentru că cei mai mulți dintre demnitarii care cumulează funcții didactice nu au timpul fizic să fie prezenți la activitatea zilnică și nici la cursurile cu studenții, la București, Reșița, Marghita, Blaj, Botoșani, Târgu Jiu, Iași etc., unde au filiale universitățile menționate mai sus.

Având în vedere aspectele prezentate, vă solicit, domnule ministru al educației și cercetării științifice, să dispuneți măsuri de verificare a activității ARACIS, inclusiv a legalității controalelor efectuate de acest organism și a măsurilor dispuse în urma controalelor efectuate, și să-mi comunicați următoarele: 1. Universitățile neautorizate care beneficiază de prevederile în vigoare ale Ordonanței Guvernului nr. 42/2015;

2. Universitățile neautorizate care au primit avizul Ministerului Educației și Cercetării Științifice în ultimii cinci ani pentru a desfășura examene de licență pe lângă universitățile acreditate;