Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 octombrie 2016
other
Niculae Bădălău
Discurs
Declarația politică este intitulată „Scamatoria devoalată a premierului Dacian Cioloș”.
Într-una dintre declarațiile politice recente am făcut un inventar al promisiunilor premierului în ceea ce privește neimplicarea sa politică. Acesta a asigurat constant românii că nu va candida și că misiunea sa este doar provizorie, de a administra și de a da răgaz partidelor să se reformeze pentru a fi mult mai „sincere” în relația cu electoratul. Ei bine, mai sunt mai puțin de două luni până la alegerile parlamentare, iar premierul tehnocrat al României și-a devoalat întru totul scamatoria politică. Se implică electoral pentru PNL și USR în alegerile parlamentare prin asocierea imaginii cu acestea. Mai mult, a acceptat să fie propunerea de premier a liberalilor. Evident, fără „implicare politică”, adică fără să devină membru de partid cu carnet sau adeziune. Paradoxal, nu?
Care au fost etapele acestei scamatorii politice? În primul rând, a încercat să-și construiască, timp de un an de zile, imaginea tehnocratului bun la toate, care nu-și dorește decât să execute o misiune de administrare guvernamentală și care stă departe de partidele politice. În acest fel, și-a întreținut credibilitatea în contrapartidă cu partidele politice. Această imagine a fost garnisită cu numeroase declarații „oneste” cum că nu va candida și nu se va implica politic.
Într-o a doua etapă, au apărut declarațiile curtenitoare ale liderilor PNL și USR că va fi susținut pentru un nou mandat, de data aceasta unul plin. Acestea au fost dublate de sugestia publică a președintelui de a se alătura PNL ca simpatizant declarat sau ca membru de partid și de încurajarea de a fi în continuare premier.
Într-o a treia etapă, Dacian Cioloș a pregătit un document, denumit Platforma „România 100”, pe care l-a prezentat publicului sugerând că acesta nu este un program de guvernare, ci doar o platformă cu o serie de principii pe care „toate partidele” ar putea să le folosească. La acel moment, premierul tehnocrat încă mai dădea impresia că își menține promisiunile și că nu se va implica politic. Încă mai părea a fi sincer. Însă, ușor-ușor, în scurt timp a fost devoalată întreaga scamatorie.
După o discuție chiar la sediul Guvernului cu liderii liberali, în fața funcționarilor martori, premierul tehnocrat a spus „da” propunerii PNL-ului pentru un nou mandat. Ulterior, decizia a fost și validată în biroul politic.
Jocul politic disimulat al lui Dacian Cioloș este mult mai blamabil decât o asumare politică clară, curajoasă. Însă nu și din partea tehnocratului, care nu este obișnuit să discute cu oamenii, ci să se ascundă în spatele biroului și să formuleze politici publice lipsite de realitate. O astfel de scamatorie nu este nici onorantă, nici sinceră, este total antidemocratică, o direcție pe care PNL-ul își dorește să meargă în continuare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .