Petru Filip

Declarația politică este intitulată „Schengen – un obiectiv prea îndepărtat”.

Nu este prima declarație politică pe care o am în Parlamentul României pe acest subiect extrem de sensibil atât pentru noi, cât și pentru întreaga construcție politică a Uniunii Europene.

Îmi exprimam, la începutul anului 2011, convingerea și, în același timp, îngrijorarea că, deși România va îndeplini criteriile tehnice, tot va trebui să facă eforturi diplomatice uriașe în legătură cu o serie de parteneri europeni.

Pe atunci, Franța, Germania și Olanda își manifestau scepticismul cu privire la capacitatea tehnică a țării noastre de a îndeplini criteriile pentru aderarea la Spațiul Schengen. Tot în acea perioadă propuneam înființarea unei comisii parlamentare care să asigure, suplimentar, coerență diplomatică în eforturile de a deveni membru.

Iată că, până și după îndeplinirea criteriilor tehnice, amânarea aderării României la Spațiul Schengen a fost făcută pentru o perioadă nedeterminată. Criticile aduse UE de către președinția poloneză cu privire la încălcarea promisiunii față de România și Bulgaria, cu referire la angajamentul statelor membre de a accepta cele două țări în Schengen, atunci când criteriile tehnice vor fi îndeplinite, sunt, din punct de vedere politic, îndreptățite, căci într-o construcție politică europeană partenerii nu pot fi decât egali în fața reglementărilor, regulilor și criteriilor.

Finlanda și Olanda au ridicat miza, s-au opus total și față de aderarea parțială propusă de celelalte state. Am fost blocați nu pe faptul că nu am respectat criteriile, ci din considerente de politică internă, care, teoretic, nu au legătură cu dosarul Schengen.

Parlamentul a avut o inițiativă admirabilă, de a adopta un text comun în care să-și exprime îngrijorarea și consternarea cu privire la deciziile luate în parlamentele și guvernele unor țări partenere.

Îngrijorarea parțială sau totală a unor țări ca Franța, Germania, Finlanda sau Olanda cu privire la subiecte sensibile ca justiția, corupția din vămi, imigranții români care cerșesc pe la colțurile străzilor în marile capitale occidentale nu trebuie să capete totuși forme radicale diverse, ci mai degrabă ar trebui să ne ridice semne de întrebare.

Poate că ar fi mai simplu să nu ne mai punem partenerii europeni în dificultate și să le eliminăm dilemele politice cu privire la capacitatea țării noastre de a furniza o justiție corectă și coerentă. Îndepărtarea sentimentului de neîncredere ce planează asupra noastră nu se poate rezolva la Bruxelles, și nici în altă parte. Tot nouă ne revine misiunea, de altfel nu una imposibilă, de a spulbera mitul „oii negre” a Europei.

Aderarea la Spațiul Schengen pare acum un obiectiv îndepărtat. Depinde numai de noi dacă îl vom lăsa acolo unde este sau vom încerca să-l îndeplinim.