Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 octombrie 2016
other
Dumitru Oprea
Discurs
Declarația politică este intitulată „Școala și comunitatea trebuie să integreze copiii cu deficiențe, nu să-i izoleze”. Domnule președinte al Senatului, Doamnelor și domnilor colegi, Stimați invitați,
Numeroși copii din România sunt diagnosticați cu tulburări de hiperactivitate, deficit de atenție, dizabilități de orice natură. Toți au nevoie de suport și grijă pentru a se integra în comunitate. Din păcate, lucrul acesta pare să fie tot mai greu realizabil, având în vedere graba cu care părinții, școala și autoritățile îi exclud de la ore. Societatea noastră demonstrează, din păcate, încă o mare lipsă de empatie și o mare reticență față de problemele semenilor.
Școala este mediul unde fiecare copil își dezvoltă capacitățile intelectuale și de socializare. Din nefericire, sistemul educațional actual nu contribuie pe deplin la dezvoltarea sentimentului de toleranță în rândul copiilor și părinților, generând comportamente generatoare de ură. Așa se ajunge la faptul că societatea, în loc să sprijine tinerii cu probleme, indiferent de natura lor, contribuie mai curând la fenomenul de izolare a lor. Comunitatea și mediul familial
ar trebui să asigure echilibrul psihologic al unui copil cu dizabilități, să îi insufle credința că o dizabilitate nu este o anormalitate, că nu este altfel față de toți ceilalți. Ignoranța adulților, lipsa unui comportament adecvat față de copiii cu probleme le pot adânci tulburarea și incapacitatea de a se adapta, devenind agresivi, la rândul lor. Ei nu au nevoie de un tratament preferențial, ci de unul egal, normal. Dar ei primesc, de multe ori, exact contrariul, fenomen ce depășește puterea lor de înțelegere și îi mutilează sufletește.
De aceea, considerăm că este nevoie de o schimbare din partea tuturor, atât a școlilor și a autorităților, cât și a părinților, care trebuie să ofere un exemplu copiilor și să îi învețe să-i accepte pe toți ceilalți ca oameni normali, indiferent de dizabilitățile cu care se confruntă.
În consecință, părinții, școlile și autoritățile trebuie să conștientizeze faptul că acești copii au nevoie de sprijin pentru a se integra, lucru care se poate întâmpla doar dacă vom învăța să-i tratăm ca fiind copii normali.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.