Octavian Liviu Bumbu

Declarația politică este intitulată „Secuii și Constituția”. Își mai aduce cineva aminte, mă întreb eu, retoric, de cele patru sau cinci ședințe de guvern comune româno-ungare? „Înțelegem că viitorul nostru este legat și căutăm ca în discuțiile noastre să abordăm astfel de lucruri, nu problemele care ne despart”, spunea, la vremea respectivă, Ferenc Gyurcsány, prim-ministrul de la Budapesta, după una din ședințele respective.

Premierul Călin Popescu-Tăriceanu aprecia și el că organizarea unor astfel de ședințe guvernamentale va contribui esențial la realizarea și dezvoltarea proiectelor comune dintre cele două țări.

Prima sesiune a ședinței comune a guvernelor român și ungar a avut loc la București la 20 octombrie 2005 și a reprezentat o premieră regională. În continuare, s-au organizat ședințe comune de guvern anuale, la 16 noiembrie 2006 la Budapesta, la 14 noiembrie 2007 la Sibiu, respectiv la 21 octombrie 2008 la Szeged.

În afară de amintirea lor, din aceste întâlniri benefice, care au uimit efectiv Europa, n-a mai rămas nimic. Relațiile bilaterale, atunci excelente, au ajuns acum la pragul de jos. În ultimele luni, relațiile dintre România și Ungaria s-au înrăutățit considerabil, iar tensiunile dintre cele două state s-au accentuat până la un nivel care nu mai fusese atins de la începutul anilor 1990.

O adevărată eră glaciară pare să se fi instalat între autoritățile române și cele maghiare. Premierul maghiar, Viktor Orbán, și cel din București, Victor Ponta, s-au ignorat reciproc cu ocazia mai multor întâlniri internaționale. Epoca în care guvernele român și maghiar țineau ședințe comune pare să fi fost apus definitiv.

Ce s-a întâmplat? De întâmplat s-au întâmplat multe, dar proiectul de autonomie a Ținutului Secuiesc a pus capac la toate. Am convingerea că liderii UDMR nu se gândesc decât la autonomia Ardealului. Aceasta este ținta finală.

În ce-i privește pe secuii din România, este bine să reamintim că ei au figurat printre naționalitățile privilegiate din Transilvania până în anul 1876, când, pe baza legii administrației din luna martie, emisă de către autoritățile centrale de la Budapesta, scaunele secuiești și săsești au fost desființate, teritoriile lor transformate în comitate sau afectate direct organelor centrale ale statului maghiar. Deci nu românii sau statul român au desființat autonomia Ținutului Secuiesc, ci conaționalii lor maghiari. Ca să fim bine înțeleși.

Și-apoi, mai e ceva. Câți secui sunt, de fapt, în România? La recensământul din 2002 au fost înregistrați 532, iar la cel din 2011 secuii nici măcar nu figurează pe lista minorităților naționale din țară. Logic, dacă secuii nu există, despre autonomia cărui „ținut” vorbim? Este de neînțeles pe ce se bazează lansarea cererii de autonomie a Ținutului Secuiesc, dacă nu există secui. N-avem secui, dar cerem autonomie pentru ei. Cum se justifică această cerere invocată de UDMR în sprijinul secuilor? Foarte simplu, face parte din strategia maghiară.