Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 februarie 2012
Declarații politice · respins
Gheorghe David
Discurs
Declarația politică este intitulată „Semne bune pentru anul agricol 2012?!”.
Doamnelor și domnilor senatori,
După ce anul 2011 a dat producții bune la majoritatea culturilor agricole, prognozele pentru acest an nu sunt așa optimiste, mai ales că seceta din toamnă a făcut ca perioada optimă pentru însămânțare, în special la grâu, orz și rapiță, să fie depășită.
Unii „specialiști” se grăbesc să afirme că temperaturile extrem de scăzute de la începutul acestui an spulberă șansele unui an agricol bun. Unele culturi sunt compromise în totalitate, iar altele, în proporții de până la 50%.
Eu cred că nu ar trebui să ne grăbim, întrucât temperaturile foarte scăzute au fost însoțite și de o pătură de zăpadă, care a atenuat într-o proporție importantă gerul și, totodată, a completat necesarul de apă din sol.
Este adevărat că fermierii avertizau că anul agricol 2012 nu va fi deloc unul ușor. Seceta din a doua jumătate a anului 2011 a compromis producția de rapiță și a afectat întregul sector al cerealelor și, pe bună dreptate, au de ce să-și facă griji, dar urmează campania agricolă din primăvară, care, dacă o pregătim bine, poate compensa pierderile din toamnă și din iarna care este pe sfârșite.
Recolta bună din anul 2011 nu se știe exact cât de mare a fost, deoarece unii o măresc artificial, și nu greșesc când afirm că o fac intenționat, tocmai pentru a cumpăra cât mai ieftin. Alții o micșorează ca să poată amenința cu necesitatea de a importa, totul împotriva intereselor țăranului și ale țării.
Producția anului 2012 însă pune mari semne de întrebare, având în vedere, așa cum am mai spus, seceta, fără precedent, din toamnă. Practic, au reușit să semene în condiții mai bune cei care, în ceea ce privește dotarea tehnică, dispun de tractoare și de utilaje performante.
Tractoarele vechi ale micilor cultivatori, cu grad ridicat de uzură, sunt slab productive, devenind puțin folositoare în aceste condiții grele, dar, ca întotdeauna, în perioadele mai grele nu trebuie să disperăm, ci să căutăm soluții și să ne punem nădejdea în vremuri mai bune.
Deocamdată, nu există un bilanț final al daunelor cauzate de fenomenele meteo extreme din ultimul timp, însă fermierii spun că, și în contextul unei primăveri favorabile, pagubele produse până în acest moment nu se mai pot cuantifica. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a prezentat primele statistici oficiale, conform cărora, până în acest moment, nu sunt afectate suprafețe foarte mari la nivel național.
Rămâne, desigur, ca MADR să încerce să găsească modalități pentru a-i sprijini pe cei aflați în astfel de situații, însă acest lucru s-ar putea dovedi dificil, în special din cauza relației deficitare dintre fermieri și companiile de asigurări, după cum a declarat, recent, ministrul agriculturii Stelian Fuia.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .