Stenogramă plen

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația de astăzi are titlul „Noul Guvern trebuie să atenueze discrepanțele de dezvoltare ale României”.

Problemele României sunt multe și presante. Realizăm cu toții că relansarea economică și macrostabilitatea sunt principalele griji ale noului Guvern, dar țara are o rană chiar mai adâncă și de multă vreme nevindecată. Este vorba de marile discrepanțe de dezvoltare ale regiunilor. Zonele tradiționale ale sărăciei au rămas la fel de năpăstuite. De obicei, investițiile statului se duc, cu precădere, tot spre regiunile mai prospere sau, în cel mai bun caz, se fac uniform. Rezultatul este acela că decalajele economice și sociale dintre diferitele zone ale țării se păstrează sau chiar se măresc.

Subdezvoltarea înseamnă lipsa locurilor de muncă, neîncredere în viitor, abandon școlar, asistență medicală precară și multe alte probleme, care se amplifică. Răspunsul guvernamental nu a fost întotdeauna unul care să impulsioneze aceste zone, limitându-se, uneori, doar la acordarea de ajutoare sociale, fapt care generează și mai multă sărăcie pe termen lung. Consider că este momentul să se închidă acest cerc vicios, dacă dorim ca întreaga țară să participe la creșterea economică și să beneficieze de fondurile europene și de potențialele investiții strategice.

Din acest motiv, fac un apel la noul premier, domnul Mihai Răzvan Ungureanu, să țină cont de această realitate tristă a României și să încerce să o schimbe. Chiar dacă dezvoltarea regională depinde și de buna administrare, de spiritul de inițiativă al primarilor, al președinților de consilii județene, suportul guvernamental rămâne vital, mai ales în privința infrastructurilor.

De aceea, domnul prim-ministru nu trebuie să uite de diferențele mari dintre regiunile țării și să transforme investițiile din zonele mai puțin dezvoltate ale României în priorități ale noului Guvern.

Vă mulțumesc.

Mulțumesc, domnule senator.

Îl invit la microfon pe domnul senator Vasile Nedelcu, din partea Grupului parlamentar al UNPR.

Vă rog.

Se pregătește domnul senator Mihail Hărdău, Grupul parlamentar al PDL.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Doresc să vă vorbesc astăzi despre un subiect deosebit de sensibil – activitatea Crucii Roșii Române.

Potrivit site-ului _www.crucearosie.ro_ , Societatea Națională de Cruce Roșie din România este o organizație umanitară, membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, auxiliară autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistența umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile.

Conform Legii Societății Naționale de Cruce Roșie din România nr. 139/1995, art. 1, și statutului său, Crucea Roșie Română este persoană juridică de drept public, autonomă, neguvernamentală, apolitică și fără scop patrimonial. Ea își desfășoară activitatea cu caracter umanitar ca organizație de ajutor umanitar auxiliară autorităților publice.

Din păcate, începând de prin anul 2007, Crucea Roșie a devenit un instrument politic, o armă folosită de PSD în scopul atragerii de voturi, mai ales că președintele acestei instituții umanitare este taman soția ex-liderului socialdemocrat Mircea Geoană. Așa că, de-a lungul ultimilor ani, ne-a fost dat să auzim cum ajutoarele de la Crucea Roșie erau împărțite discreționar și cum, acolo unde ele ajungeau, erau distribuite cu sprijinul unor reprezentanți ai organizațiilor.

Nu contest faptul că au fost realizate acțiuni utile, frumoase, interesante, însă tot mai multă lume se plânge de modul în care sunt aleși beneficiarii acestora, dar și de politizarea excesivă a Crucii Roșii.

Mai nou, odată cu plecarea lui Mircea Geoană din PSD, și Crucea Roșie a început să se reorienteze din punct de vedere politic. Deși pare ciudat, Crucea Roșie a virat spre galben, adică spre PNL – un partid care își impune în tot mai multe județe drept președinți taman șefii filialelor județene de partid.

Despre acest ultim aspect doresc să vă dau un exemplu actual. La Călărași, județul din care provin, președintele Crucii Roșii este nimeni altul decât președintele liberal al Consiliului Județean Răducu Filipescu, un personaj acuzat de Agenția Națională de Integritate de abuz în serviciu după ce a alocat firmelor sale un milion de lei din bugetul instituției pe care o conduce.

Deși în sediul Crucii Roșii Călărași nu există curent electric de aproape un an de zile, președintele Răducu Filipescu se folosește de organizație pentru a-și face campanie electorală. Recent, când județul a fost lovit de căderi masive de zăpadă, Filipescu nu s-a sfiit să îmbrace haina roșie și, alături de omologul și prietenul său din județul Hunedoara, Mircea Ioan Moloț, a plecat pe teren. Suspect este, în primul rând, faptul că, pentru această acțiune, nu a solicitat sprijinul niciunui voluntar al Crucii Roșii din județ, deși există mii de astfel de tineri în județ.

Mai mult, Răducu Filipescu a ținut, în interviurile date presei direct din teren, să se prezinte drept președintele Consiliului Județean și al PNL Călărași, transformând acțiunea umanitară într-una de partid. Iată și un fragment din declarația acestuia: „Eu, cu prietenul și colegul meu, domnul Moloț, încercăm să ajutăm, în momentele grele, un număr oarecum restrâns de oameni, pentru că aceasta este posibilitatea pe care o are Crucea Roșie, aceasta este posibilitatea pe care o are Partidul Național Liberal. Suntem și colegi de partid (...).” O declarație care a fost urmată de o alta, și mai lipsită de bun-simț: „Suntem și eu, și domnul Moloț președinți de consilii județene de ani buni de zile. Suntem la al doilea mandat, probabil că o să-l luăm și pe al treilea. Suntem și președinți la Crucea Roșie, pentru că au făcut bine cei care s-au gândit că, dacă suntem președinți de consilii județene, să luăm și Crucea Roșie.”

Cum se poate, domnilor colegi, să permitem așa ceva? Cum se poate să permitem unor astfel de oameni să se folosească în acest fel scârbos de necazurile oamenilor? Liberalii au dovedit de mult – citez – că „România bunuluisimț” a fost un slogan autoironic, transformându-l în „România bunului-plac”, însă, de data aceasta, au mers prea departe. Este necesar ca astfel de practici să ia sfârșit și vă cer sprijinul ca în județele dumneavoastră, unde se întâmplă asemenea lucruri, să luați atitudine. Crucea Roșie a fost, de-a lungul a zeci de ani buni, un simbol de umanitate și neutralitate. Nu lăsați Crucea Roșie să pice în capcana politicului!

Nu în ultimul rând, nu trebuie uitat faptul că Crucea Roșie este o instituție subvenționată de la bugetul de stat, motiv pentru care consider că este de datoria noastră, a parlamentarilor, să facem o analiză referitoare la cine conduce filialele din județele pe care le reprezentăm și să luăm măsuri acolo unde constatăm astfel de derapaje.

Vă mulțumesc.

Mulțumesc, domnule senator.

Îl invit la microfon pe domnul senator Mihail Hărdău, din partea Grupului parlamentar al PDL.

Vă rog.

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică am intitulat-o „Despre exigența unității. Mitropolia Clujului nu aparține mitropoliților, ci credincioșilor”.

Domnule președinte al Senatului,

Stimați colegi,

Subiect arzător și dureros pentru credincioșii comunității ortodoxe clujene, și nu numai, decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, luată în 17 februarie 2012, de rearondare a eparhiilor Alba Iulia și Oradea de sub jurisdicția teritorială a Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului sub jurisdicția Mitropoliei Ardealului, este surprinzătoare și destabilizatoare.

Nu s-ar cădea ca noi, laicii, să comentăm în Parlamentul României o decizie ce ține de ierarhia internă a Bisericii Ortodoxe Române, decât dacă aceasta, prin însăși poziția adoptată, nu s-ar fi antepronunțat asupra rezultatului votului din Sfântul Sinod și nu ar fi pus decizia de scindare a Mitropoliei Clujului pe seama dorinței clericilor și credincioșilor din cele două eparhii. Rezultatele unui studiu sociologic, publicat premergător deciziei din Sfântul Sinod, au dovedit contrariul, fără să influențeze câtuși de puțin cursul evenimentelor.

Falsificarea parteneriatului credincioșilor întru separarea acestor eparhii de Mitropolia Clujului consfințește lipsa dorinței unui dialog și a unei comuniuni între clerici și credincioși, favorizând primii pași spre alterarea relației de încredere pe care oamenii o au în această instituție fundamentală pentru creștinismul ortodox național.

S-au invocat argumentele istorice de revenire a acestor eparhii sub oblăduirea Mitropoliei Ardealului. Mai cu seamă, Patriarhia a susținut public o echilibrare a jurisdicției teritoriale a Mitropoliei Ardealului, cu atât mai mult cu cât comunitatea clujeană află stupefiată că, în 2005, Sfântul Sinod, cu o majoritate covârșitoare de voturi, exceptând opoziția actualului Patriarh, ar fi votat în grabă înființarea Mitropoliei Clujului, a doua în Ardeal. Astfel s-ar explica pe linie canonică de ce o decizie intempestivă a Sfântului Sinod trebuie reparată șapte ani mai târziu, desigur, la cel mult un an de la trecerea întru cele sfinte a ctitorului său, Bartolomeu Anania, și asta în deplină absență a unor consultări reale cu laicii aflați sub oblăduirea eparhiilor vizate.

„Toți nechemații și neîncheiații se află în treabă să vorbească, dar care nu au niciun corespondent cu Dumnezeu. Își apără ambițiile individuale, care nu au nicio importanță pentru țară, pentru Dumnezeu, pentru România. Mitropolia Clujului nu-i în pericol, pentru că aici există un popor care își apără patrimoniul. Nu te poți muta din casă în tindă. Capitala Ardealului care este? Capitala Ardealului este Clujul!”, avertiza Iustinian Chira, Arhiepiscopul

Maramureșului și Sătmarului, la catafalcul fostului mitropolit Anania, ca răspuns la primele semne clerice de scindare a Mitropoliei Clujului.

Desigur, clericii au făcut în ultima vreme un vârf de lance din argumentele istorice care ar îndreptăți Eparhia Oradei și Albei Iulia să revină în sânul moștenirii lui Andrei Șaguna, dar și din înființarea nefiresc de grabnică în Ardeal a unei mitropolii distincte, uitând că viața monastică a Clujului se trage din Mitropolia Feleacului și Vadului, atestată istoric încă de pe vremea lui Ștefan cel Mare.

Reconstituirea ulterioară a Clujului ca centru monastic ortodox nu a fost posibilă tocmai din cauza dominației maghiare, astfel că este impropriu din partea marilor ierarhi ortodocși de astăzi să revendice Mitropolia Ardealului ca singur centru îndreptățit să coaguleze eparhiile Transilvaniei.

Biserica Ortodoxă Română a demonstrat în 17 februarie anul curent că este mult mai preocupată de ambițiile personale ale unor ierarhi, deranjați că ar fi putut fi privați de eparhii tradițional aparținătoare de Mitropolia Ardealului, decât de descentralizarea Transilvaniei, ca zonă cu multiple centre mitropolitane, în conformitate cu necesitățile comunității ortodoxe.

„Clujul are valoare prin oamenii lui. În Cluj este o societate nobilă, avem universitățile, avem un centru studențesc, avem cei mai buni doctori, cei mai buni muncitori. (...) Clujul este o localitate cu un viitor deosebit de frumos și luminos. Nu discut acum despre Cluj ca să apăr Clujul, n-am ce apăra, nu e cazul să apăr, Clujul e Cluj. S-a împlinit un act dumnezeiesc de reînființare a Mitropoliei de la Cluj.”, a întărit Iustinian Chira, Arhiepiscopul Maramureșului și Sătmarului, înainte ca Sfântul Sinod să decidă că nu Clujul, ci Sibiul trebuie reparat teritorial.

Decizia Eparhiei Oradei de revenire sub tutela Mitropoliei Ardealului peste capul Mitropoliei Clujului este semnul că interese personale care nu au nicio legătură cu misiunea Bisericii Ortodoxe Române vor dori, în curând, nu doar scindarea Mitropoliei Clujului, ci chiar desființarea sa teritorială în integralitate. Astfel va trebui interpretată de către noi, laicii, viitoarea decizie a Sfântului Sinod, care pare să nu se oprească din jocul de-a mitropolia.

Tot așa cum decizii luate în grabă, fără consultarea credincioșilor, de hatârul unui ierarh sau altul, înființează și desființează comunități religioase, tot așa noi, laicii, ne vom simți tot mai străini de jocurile teritoriale și de patrimoniu care alterează însăși misiunea pastorală a Bisericii Ortodoxe Române.

Apreciez că ar fi fost mult mai indicat și creștinesc ca prioritatea Patriarhiei în această iarnă cruntă să nu fi fost dezbinarea și scindarea teritorială a credincioșilor ortodocși, ci reunirea acestora într-un mesaj despre creștinism, solidaritate și compasiune a bisericii pentru victimele și sinistrații aflați sub zăpezile anului 2012.

În calitate de credincios greco-catolic, reprezentând o biserică persecutată și forțată de ortodoxism în perioada comunismului, dar a cărei comunitate a atestat în permanență o dureroasă mărturie de atașament față de unitatea evanghelică a clericilor și credincioșilor deopotrivă, mă declar intrigat de pasivitatea cu care comunitatea laică ortodoxă clujeană asistă, aparent neputincioasă, la jocurile de-a reorganizarea sau chiar desființarea Mitropoliei Clujului.

## **Domnul Vasile Blaga:**

Mulțumesc, domnule senator.

Nu mai sunt colegi care doresc să prezinte în plen declarațiile politice, dar o serie de colegi, pe care o să-i citesc, au depus în scris declarațiile. Ele fac parte integrantă din stenograma acestei ședințe.

Au depus în scris declarații politice doamnele și domnii senatori:

– Florin Mircea Andrei, Mihaela Popa, Alexandru Mocanu, Toader Mocanu, Dorin Păran și Gheorghe David – Grupul parlamentar al PDL;

– Trifon Belacurencu, Adrian Țuțuianu, Sorin Constantin Lazăr, Nicolae Dănuț Prunea, Elena Mitrea, Iulian Bădescu, Valer Marian, Florin Constantinescu, Ioan Mang, Doina Silistru, Constantin Tămagă, Gheorghe Saghian – Grupul parlamentar al PSD;

– Emilian Valentin Frâncu, Cornel Popa, Marius Petre Nicoară – Grupul parlamentar al PNL;

– Sorin Serioja Chivu – Grupul parlamentar progresist.

Declarația politică se intitulează „Perspectivele economice ale României pentru anul 2012”.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Pe fondul apropiatei semnări a Acordului de guvernanță fiscală europeană de către România, sunt optimist în ceea ce privește economia țării.

România îndeplinește toate criteriile pentru semnarea acordului, având o stabilitate economică pe care, personal, o consider extraordinară.

Comisia Europeană anticipează că principalul motor de creștere economică a României va fi în acest an cererea internă, deși populația va continua să treacă printr-o perioadă de ajustare financiară în primul semestru.

Totodată, PIB-ul din 2011, cu o creștere estimată de 2,5%, a fost sprijinit în prima parte a anului de cererea solidă pentru exporturi către zona euro și, în semestrul al doilea, de recolta agricolă foarte bună, se arată în prognoza economică publicată recent de Comisia Europeană.

De asemenea, tot în prognoza economică publicată de Comisia Europeană, se preconizează că România va avea a patra cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, după Polonia (2,5%), Lituania (2,3%) și Letonia (2,1%).

Perspectivele României pentru anul 2012:

– cererea internă va fi principalul motor al creșterii economice, ca urmare a îmbunătățirii situației de pe piața muncii și a inflației scăzute, cu impact pozitiv asupra

veniturilor. Totuși, populația va continua să își ajusteze situația financiară în prima jumătate a anului;

– investițiile publice, sprijinite de îmbunătățirea absorbției fondurilor europene, dețin un rol-cheie;

– contribuția cererii guvernamentale la creșterea economică va fi redusă, ca urmare a continuării consolidării fiscale;

– investițiile private vor fi mai reduse sau se vor amâna pentru al doilea semestru sau pentru începutul anului 2013, ca urmare a creșterii incertitudinilor interne și globale.

Este prima dată când România este considerată o țară stabilă economic și se confirmă prin acest aspect creșterea economică de 2% pentru acest an. Aceasta înseamnă că, dacă nu mai suntem afectați de o criză lângă noi, în această primăvară ar putea fi majorate prudent pensiile și salariile. În plus, se vor relaxa măsurile de austeritate și va putea crește sectorul întreprinderilor mici și mijlocii, grav afectat de criză. În acest an, bugetul pentru IMM-uri este cu 60% mai mare, ceea ce oferă o mai mare posibilitate a obținerii unor credite subvenționate din partea băncilor pentru IMM-uri.

Declarația politică este intitulată „Ce își dorește USL? Reformarea clasei politice prin chiul și aceiași oameni de 20 de ani în politică?”.

## Domnule președinte,

## Stimați colegi,

Într-un studiu al Institutului pentru Politici Publice privind sesiunea parlamentară septembrie – decembrie 2011, perioadă în care nu era niciun fel de „grevă” parlamentară, senatorul Crin Antonescu se află primul în top cu 93,7% absență și niciun vot final electronic exprimat, devenind astfel singurul român care de 20 de ani nu merge la serviciu și este totuși remunerat din bani publici.

În continuare, Crin Antonescu a demonstrat că este un adevărat „lider”: a reușit să-i convertească la chiul pe bani publici pe toți parlamentarii USL, exemplul său de „succes” fiind acum aplicat de întreaga opoziție.

În timp ce parlamentarii USL susțin că este dreptul lor să fie remunerați chiar dacă nu merg la muncă, de acest privilegiu nu se bucură niciun alt român. Este nedemn și revoltător!

Pe de altă parte, în toată această perioadă, am urmărit cu atenție și multă responsabilitate vocea societății civile. Am spus încă din prima zi că Piața Universității a însemnat o dorință a societății civile pentru promovarea profesioniștilor, a oamenilor creativi, curajoși și integri. Dar am urmărit și discursurile USL-ului. Ca om nou în politică, pot să afirm cu tărie că au fost discursuri ipocrite, false și mincinoase. Am auzit pe buzele lor foarte des cuvântul „anticipate”, nu am auzit niciodată, în schimb, despre reformarea și reînnoirea clasei politice, despre reducerea numărului de parlamentari.

Eu sunt convinsă că societatea civilă își dorește acele inițiative care să reformeze clasa politică, altfel i-am regăsi în Parlament pe aceiași Năstase, Fenechiu, Vosganian, Stanciu, Hrebenciuc, Antonescu, socrul domnului Ponta, și lista poate continua.

Sunt convinsă că există și în USL oameni care vor să schimbe ceva. Îi invit să vină alături de PDL și să găsim acele inițiative care duc la reînnoirea și reformarea clasei politice. Mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „Dacă suntem onești...”. Georgios Papandreou, fost până de curând prim-ministru socialist grec, a recunoscut, în noaptea de 19/20 februarie anul curent, în cadrul dezbaterii parlamentare asupra planului de austeritate, falimentul colectiv al sistemului grec și responsabilitatea politicienilor pentru acest rezultat. El s-a „scuzat” pentru gestionarea incorectă instituționalizată care domnește în țara sa de la reinstalarea democrației în anul 1947.

„Sistemul nostru politic este solidar responsabil pentru toți funcționarii pe care i-am angajat pe bază de favoritisme, pe bază de privilegii, pe care le-am acordat prin lege, pentru cererile scandaloase pe care le-am satisfăcut, pentru sindicaliștii și oamenii de afaceri pe care i-am favorizat și pentru hoții pe care nu i-am băgat în închisoare.”, ar fi spus Papandreou.

Acest pasaj din discursul său a fost furnizat de către internauții greci. Declarațiile există deci fără îndoială, dar în mod curios lipsesc din depeșele agențiilor de știri, ceea ce este regretabil, și asta pentru că nu se întâmplă ca în fiecare zi un fost șef de guvern să recunoască solemn responsabilitatea colectivă a elitei politice în falimentul țării sale și corupția generalizată a moravurilor politice.

Unii poate se întreabă dacă ar putea servi o astfel de declarație pentru o acțiune în justiție. Personal, mă îndoiesc serios de o astfel de eventualitate. De ce? Pentru că, dacă ne apucăm să credem că o declarație foarte generală pe care orice politician o poate pronunța, și care se pronunță astăzi în toate barurile din Grecia, poate să devină o „acțiune în justiție”, ar trebui ca magistrații în cauză să se întoarcă pe băncile Facultății de Drept. În plus, în Grecia, justiția este ea însăși profund coruptă, așa cum o demonstrează foarte rarele cazuri de condamnări pentru fraudă fiscală... Iar în materie de fraudă fiscală, Grecia pare să nu aibă pereche.

De fapt, nu este curajos faptul de a spune aceste lucruri, curajos este de a lua măsuri pentru a le remedia atunci când ești prim-ministru. Or, lui Papandreou tocmai acest curaj i-a lipsit. Apoi, Papandreou a uitat să spună că e vorba, în primul rând, de sistemul politic socialist. Cei de dreapta au păcatele lor balcanice, dar sunt mici copii pe lângă socialiști. Papandreou și apropiații lui au dus Grecia de râpă și, ca să n-ajungă în închisoare, cum poate ar merita, Domnia Sa a schimbat locul de prim-ministru cu Papademos. Să nu uităm însă că acest bancher titrat e cel care, împreună cu socialistul Simitis și Guvernul lui, a orchestrat intrarea Greciei în zona euro, despre care, acum, Europa spune că a fost măsluită. Așadar, la vremuri noi, tot noi!

Să nu uităm nici faptul că în Grecia a apărut dictatura militară (junta) pe vremea când bunicul Papandreou a vrut să impună în Grecia aceleași politici socialiste păguboase.

Să nu uităm nici faptul că Grecia este în campanie electorală. Citit în această cheie, discursul lui Papandreou ne dezvăluie și alte fațete. Este foarte probabil ca el să fie tentat să joace cartea reformatorului care înțelege mânia poporului său de astăzi, pentru a încerca de a apuca din nou frâiele. Ar fi o strategie interesantă – și îndrăzneață, trebuie spus, având în vedere trecutul său –, dar neconvingătoare. Având în vedere termenul scurt până la alegeri, mai mult ca sigur că Mișcarea Socialistă Panelenă (PASOK) se va distruge la următoarele alegeri. O amânare a alegerilor le-ar permite să mai respire un pic, dar fără nicio garanție.

Pentru PASOK, mai sunt doar două întrebări:

1. Va supraviețui?

2. Dacă va supraviețui, cine-l va mai controla: gruparea din jurul lui Papandreou sau cea din jurul lui Venizel?

Discursurile celor mai mulți politicieni greci evidențiază faptul că pentru celelalte partide politice este o ocazie istorică pentru a distruge gruparea PASOK o dată pentru totdeauna. Rechinii simt mirosul sângelui, nu-i așa?

Acum câteva săptămâni, revista germană BILD explica pe înțelesul cititorilor săi de ce s-a ajuns în această situație astfel: „În Germania, un poștaș iese la pensie, după 45 de ani de muncă, cu o pensie medie de 800 de euro. În Grecia, un poștaș iese la pensie, după 40 de ani de muncă, cu o pensie medie de 1.200 de euro!” Fără comentarii.

Pare tot mai evident că zilele grupării PASOK sunt numărate. Astăzi, niciun demnitar socialist grec care acum câțiva ani se lăuda că a mărit substanțial salariile, pensiile și ajutoarele n-are curaj să iasă în public, pentru că este atacat cu roșii ori iaurt. Chiar dacă nu le convine, grecii au început să înțeleagă că au primit mai mult decât economia țării lor își putea permite. În acest timp, în fiecare discurs ținut în afara țării, Papandreou duplicitarul vorbește despre cum a salvat Domnia Sa țara în care acum se moare de foame?!

Mi-e teamă că singura soluție pentru însănătoșirea Greciei nu e decât una dureroasă pentru cetățenii ei: ori faliment, ori în curând grecii vor da foc Atenei. Săraca Grecie! Măcar de-am învăța ceva din nenorocirea ei. Dacă suntem onești, cu toții avem de învățat.

Declarația politică este intitulată „Atitudinea distructivă a USL împiedică evoluția României”.

- Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Putem observa din ce în ce mai ușor că USL s-a născut din setea de putere și că va dispărea din același motiv. Cu siguranță, luptele interne pentru putere se vor înteți odată cu apropierea alegerilor și le vor umbri judecata colegilor din opoziție, dar până atunci este nefiresc să dea dovadă de dispreț total față de problemele României, față de prim-ministru și de președintele țării.

În timp ce românii fac eforturi pentru ca România să nu intre în recesiune, iar Guvernul caută soluții pentru consolidarea creșterii economice obținute cu greu în ultimii doi ani, dar care ne-a plasat pe locul 4 în Uniunea Europeană ca dezvoltare, dumneavoastră, stimați colegi din opoziție, dovediți că nu aveți un proiect alternativ, nu aveți soluții, sunteți măcinați de lupte interne și încercați din răsputeri să blocați activitatea în Parlament.

Iar acum, în culmea penibilului, pentru a continua ritmul cu care ne-ați obișnuit – și o spun cu dezamăgire și tristețe –, refuzați să asistați la discursul președintelui Traian Băsescu din Parlament. Noi mereu am declarat și am demonstrat că suntem deschiși la dialog, iar dumneavoastră invocați tocmai această scuză ca să puteți chiuli din nou de la datoria pe care o aveți față de români. Veniți încă o dată cu un pretext absurd marca USL, doar ca să puteți continua conflictul politic, singura ipostază în care vă simțiți confortabil. După ce ați blocat Parlamentul tocmai din motivul de a dialoga și, mai mult, ați întors spatele tuturor invitațiilor la dialog, ne acuzați de lipsă de flexibilitate.

Am spus-o și o repet. Noi ne dorim ca lucrurile să evolueze, să asigurăm un cadru economic echilibrat și să rezolvăm cât mai repede cu putință acest blocaj politic. Încă de la învestirea Guvernului Ungureanu, dacă bine vă aduceți aminte, ne-am exprimat interesul de a discuta problemele pe care le-ați ridicat și am scos în evidență punctele comune prezente în prioritățile Guvernului. Am sperat atunci, deschiși fiind la dialog, că interesele și obiectivele comune vor fi un punct de plecare pentru a se relua activitatea în Parlament, însă dumneavoastră ați refuzat de fiecare dată să dialogați și să participați la consultări. Nu v-ați alăturat discuțiilor nici când a fost vorba despre Tratatul de guvernanță fiscală – primul punct de pe lista dumneavoastră de priorități –, și nici atunci când s-a încercat rezolvarea blocajului politic.

Vă mai pot oferi multe exemple, însă cred că mi-am explicat suficient de clar punctul de vedere. Este evident că nu aveți nicio intenție de a debloca această situație politică și că prin atitudinea dumneavoastră distructivă împiedicați evoluția României, iar în acest caz un singur lucru îmi mai rămâne de spus: Nu vă mai justificați lenea și dezinteresul față de problemele românilor cu afirmații copilărești! Treziți-vă din dulcele somn al „grevei de lux” și veniți la muncă, pentru ca nu ați fost aleși și plătiți pentru a dormi, ci pentru a munci!

Declarația politică se intitulează „Invitație la semnarea Protocolului cu Uniunea Europeană”.

În perioada imediat următoare, România trebuie să semneze Tratatul Uniunii Europene privind guvernanța fiscală.

Coaliția de guvernare PDL–UNPR–UDMR–Minorități a făcut primul pas acum două săptămâni, când a semnat Protocolul privind ratificarea de către România a Tratatului european de guvernanță fiscală prin lege specială.

Din nou fac un apel la opoziție să vină alături de putere și să semneze acest protocol.

Domnilor senatori ai opoziției,

Ați afirmat că nu este nicio grabă, că putem să mai așteptăm, că putem să mai amânăm, să ne mai documentăm. Eu vă invit să semnați, deoarece orice acțiune trebuie întreprinsă înainte de a fi prea târziu. România este parte a Uniunii Europene și trebuie să se comporte ca atare.

România trebuie să își respecte obligațiile și să ducă la bun sfârșit îndatoririle ce decurg din calitatea sa de membru cu drepturi depline.

Acest tratat de convergență, coordonare și stabilitate trebuie să fie semnat de statele membre la începutul lunii următoare, martie 2012, iar câteva coordonate financiare arată în felul următor:

- deficit structural anual de maximum 0,5% din PIB;

- deficit bugetar de maximum 3% din PIB;

- datorii publice de maximum 60% din PIB.

Acest lucru va obliga statul, implicit Guvernul, să cheltuiască mai puțin și mai eficient și să colecteze veniturile mult mai bine (din impozite, taxe etc.).

La fel de bine este de știut că tratatul este creat pentru a veghea la stabilitatea finanțelor publice, cuprinzând o componentă preventivă și o componentă corectivă.

Componenta corectivă include două instrumente politice prin care poate fi evitată apariția unor deficite excesive. Cele două instrumente rezidă în:

– declanșarea unei proceduri de avertizare timpurie pentru prevenirea unui deficit excesiv;

– obligarea statelor membre să participe cu recomandări către statele părți, atunci când se constată nerespectarea pactului.

Competența corectivă se declanșează când deficitul bugetar depășește pragul de 3% din PIB. Nerespectarea recomandărilor conduce la declanșarea următoarelor etape procedurale, exclusiv la sancțiuni.

Este foarte adevărat că referitor la pact există păreri pro și contra, însă cu siguranță România trebuie să semneze acest tratat.

În încheiere, sper din suflet ca și opoziția – PNL, PSD și PC – să înțeleagă importanța pentru România a acestui pact și să revină la masa discuțiilor.

Vă așteptăm, domnilor colegi din USL! Vă mulțumesc.

Declarația politică este intitulată „Semne bune pentru anul agricol 2012?!”.

Doamnelor și domnilor senatori,

După ce anul 2011 a dat producții bune la majoritatea culturilor agricole, prognozele pentru acest an nu sunt așa optimiste, mai ales că seceta din toamnă a făcut ca perioada optimă pentru însămânțare, în special la grâu, orz și rapiță, să fie depășită.

Unii „specialiști” se grăbesc să afirme că temperaturile extrem de scăzute de la începutul acestui an spulberă șansele unui an agricol bun. Unele culturi sunt compromise în totalitate, iar altele, în proporții de până la 50%.

Eu cred că nu ar trebui să ne grăbim, întrucât temperaturile foarte scăzute au fost însoțite și de o pătură de zăpadă, care a atenuat într-o proporție importantă gerul și, totodată, a completat necesarul de apă din sol.

Este adevărat că fermierii avertizau că anul agricol 2012 nu va fi deloc unul ușor. Seceta din a doua jumătate a anului 2011 a compromis producția de rapiță și a afectat întregul sector al cerealelor și, pe bună dreptate, au de ce să-și facă griji, dar urmează campania agricolă din primăvară, care, dacă o pregătim bine, poate compensa pierderile din toamnă și din iarna care este pe sfârșite.

Recolta bună din anul 2011 nu se știe exact cât de mare a fost, deoarece unii o măresc artificial, și nu greșesc când afirm că o fac intenționat, tocmai pentru a cumpăra cât mai ieftin. Alții o micșorează ca să poată amenința cu necesitatea de a importa, totul împotriva intereselor țăranului și ale țării.

Producția anului 2012 însă pune mari semne de întrebare, având în vedere, așa cum am mai spus, seceta, fără precedent, din toamnă. Practic, au reușit să semene în condiții mai bune cei care, în ceea ce privește dotarea tehnică, dispun de tractoare și de utilaje performante.

Tractoarele vechi ale micilor cultivatori, cu grad ridicat de uzură, sunt slab productive, devenind puțin folositoare în aceste condiții grele, dar, ca întotdeauna, în perioadele mai grele nu trebuie să disperăm, ci să căutăm soluții și să ne punem nădejdea în vremuri mai bune.

Deocamdată, nu există un bilanț final al daunelor cauzate de fenomenele meteo extreme din ultimul timp, însă fermierii spun că, și în contextul unei primăveri favorabile, pagubele produse până în acest moment nu se mai pot cuantifica. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a prezentat primele statistici oficiale, conform cărora, până în acest moment, nu sunt afectate suprafețe foarte mari la nivel național.

Rămâne, desigur, ca MADR să încerce să găsească modalități pentru a-i sprijini pe cei aflați în astfel de situații, însă acest lucru s-ar putea dovedi dificil, în special din cauza relației deficitare dintre fermieri și companiile de asigurări, după cum a declarat, recent, ministrul agriculturii Stelian Fuia.

Vă mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „Demisia președintelui”. De ce trebuie să-și dea demisia președintele Băsescu? La această întrebare răspunsurile pot fi multiple: de la încălcarea gravă a Constituției, până la faptul că cetățenii României nu mai au încredere în el.

În această paradigmă putem discuta despre eșecul politicii externe patronate de el, despre modul abuziv în care a intervenit în treburile Guvernului sau ale Parlamentului, dar nu o voi face.

Traian Băsescu trebuie să-și dea demisia din funcția de Președinte al României deoarece este președintele unui stat care aparține Uniunii Europene.

Zilele trecute, președintele Germaniei, Christian Wulff, și-a prezentat demisia. Au apărut în presă informații conform cărora acesta ar fi obținut în 2010 un credit imobiliar în condiții extrem de avantajoase de la un om de afaceri. Suma creditului se ridica la aproximativ 500 de mii de euro.

Care este legătura cu Traian Băsescu?

În 2009, aspect care de atunci până astăzi nu a mai fost dezbătut public, Ioana Băsescu, fiica cea mare a președintelui, a achiziționat un apartament de 410 m[2] în

Băneasa. Valoarea cu TVA a apartamentului se ridica la aproximativ un milion de euro.

Deși președintele a promis public că toate detaliile tranzacției vor fi făcute publice, nici până astăzi nu a arătat de unde a avut Ioana Băsescu banii necesari achiziționării apartamentului în cauză.

Așa cum se poate foarte ușor observa, există foarte multe similitudini între cazul fostului președinte al Germaniei, Christian Wulff, și Traian Băsescu.

Christian Wulff a declarat cu ocazia unei conferințe de presă: „Încrederea concetățenilor mei este afectată. Din acest motiv, nu mai este posibil să îmi exercit funcția. De aceea, demisionez.”

Cotele de încredere a populației în Traian Băsescu sunt extrem de reduse, conform tuturor sondajelor de opinie.

De aceea, ca un președinte responsabil, Traian Băsescu ar trebui să demisioneze imediat.

Nu este de mirare că unele state nu doresc intrarea noastră în Spațiul Schengen, atâta timp cât noi nu ne comportăm ca niște europeni.

Demisia președintelui este un gest de responsabilitate politică și un gest profund european.

Declarația politică este intitulată „Eșecul POSDRU sau bucuria Guvernului că e incompetent”.

Mi-ar plăcea ca, măcar pentru o săptămână, actuala putere să ne lase prilejul nouă, parlamentarilor de opoziție, să vorbim și despre altceva decât despre gafele și eșecurile sale. Nu ținem morțiș să o facem, dar e alarmant gradul de incompetență dublată de tupeu cu care suntem bombardați zilnic.

Am spus-o în primele mele două declarații, o spun și acum și o s-o spun de fiecare dată când o să am ocazia: schimbarea componenței Guvernului nu e nimic altceva decât o încercare ușor ridicolă – dar, evident, disperată – de a păcăli pe cine s-o mai lăsa păcălit. În rest, fondul e același: la fel de putred cum îl știam, cum îl știați.

După prestația „strălucită” pe fondul crizei ninsorilor abundente, Guvernul a oferit un nou spectacol de cinism marcă înregistrată. De data asta, motivul l-a constituit întreruperea plăților pe POSDRU. 3,4 miliarde de euro în joc și, din partea puterii, numai bucurie. Nu știu dacă ați auzit declarațiile venite dinspre Guvern, dar ele reprezintă imaginea nedeformată a echipei de incompetenți care dirijează astăzi România.

Primul a ieșit la explicații domnul Leonard Orban, care, în buna lui credință, ne-a anunțat că asemenea situații se pot repeta. Bine că ne-am liniștit, nu?

Cât despre vinovați, ascultați ce zice ministrul: „Există un deficit semnificativ de imagine la nivelul Bruxelles-ului a instituțiilor care gestionează fondurile comunitare în România. Din păcate, au fost foarte mult timp situații în care obiectivele la care partea română s-a angajat nu au fost realizate sau nu au fost realizate deplin.”

Acestea, oameni buni, sunt cuvintele ministrului afacerilor europene, și nu ale opoziției sau ale „mogulilor”. În două fraze, domnul Orban ne explică ce și cât de incompetent este Guvernul României: imagine proastă la Bruxelles, lipsă de seriozitate, obiective asumate și nerespectate.

Ce s-a întâmplat după asta? Nimic. Răspunde cineva pentru incompetența vădită de chiar un membru al Guvernului? Nimeni. Plătește cineva pentru prostiile acestor indivizi? Da, noi toți.

În seria declarațiilor puterii pe subiectul POSDRU, se remarcă însă, de departe, seninătatea revoltătoare cu care purtătorul de cuvânt al Guvernului prezintă situația: „Dacă întreruperea este până la sfârșitul lunii martie, efectul este absolut zero, pentru că plățile celor care desfășoară și derulează aceste programe se fac. Dacă perioada va fi atât de scurtă, de trei săptămâni, nu este absolut nicio problemă, din nicio perspectivă, nici pentru cei care derulează, cu atât mai puțin pentru economie. Ponderea lor nu este spectaculoasă.”

Da, ați auzit bine. Trecem peste extrem de improbabilul termen de trei săptămâni – nimeni nu știe că perioada de întrerupere se oprește la sfârșitul lui martie –, trăim în zodia speranței.

Alarmantă mi se pare satisfacția nedisimulată a faptului că Guvernul PDL – UNPR – UDMR n-a fost capabil să acceseze într-un grad ridicat fondurile europene respective. Este nivelul cel mai de jos la care am ajuns să ne raportăm. Să ajungi să te bucuri de rata scăzută de absorbție, ca să nu aibă Comisia Europeană ce să taie, e punctul maxim al prostiei, incompetenței, cinismului și ridicolului guvernamental. Așa ceva nu se poate întâmpla într-o țară normală.

P.S. 1: Înțeleg agitația din PDL pe fondul acestei sancțiuni. Când firmele portocalii sunt beneficiare importante ale programului – vezi cazurile Sorina Plăcintă, Melania Vergu, Ioan Botiș –, nu e confortabil să ți se taie „conducta”.

P.S. 2: Povestitorul de casă al PDL, l-am numit aici pe domnul Lăzăroiu, nu poate, efectiv, să evite penibilul. Intoxicările unuia dintre cei care ar trebui să răspundă pentru acest eșec major intră în firescul strategiei disperate a PDL.

Declarația politică este intitulată „Nici cerul nu este o limită pentru indolența portocalie!”.

## Stimați colegi,

## Doamnelor și domnilor,

„Dacă întreruperea este până la sfârșitul lunii martie, efectul este absolut zero, pentru că plățile celor care desfășoară și derulează aceste programe se fac. Dacă perioada va fi atât de scurtă, de trei săptămâni, nu este absolut nicio problemă, din nicio perspectivă, nici pentru cei care derulează, cu atât mai puțin pentru economie. Ponderea lor nu este spectaculoasă, din păcate. Măcar dacă am fi avut mai multe fonduri, să avem ce întrerupe cu adevărat. Aici e altă problemă. Am primit garanții de la Ministerul Muncii și Ministerul Afacerilor Europene că lucrurile pot fi controlate până la sfârșitul lunii martie.”

Nu, stimați colegi, aceasta nu este nici o declarație interpretată, nu este nici o declarație făcută de către opoziție pentru a pune bețe în roțile puterii, nu este nici o declarație făcută de un neica nimeni.

Această declarație halucinantă este făcută de nimeni altul decât purtătorul de cuvânt al Guvernului României, Dan Suciu, portavocea a ceea ce se vrea a fi un prim-ministru independent de sforile trase de la Cotroceni.

O mostră portocalie de sfidare, lipsă de respect și completă nepăsare, declarație tipică, care, subliminal, transmite: nu ne pasă și nu ne speriați! Un comportament ce seamănă cu reacția la pedeapsa lui Goe, care scoate limba și face „sâc!”.

Săptămâna trecută, după cum bine știți, Comisia Europeană a decis întreruperea plăților către România în cadrul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, un program cu o valoare de 3,5 miliarde de euro.

Cauza? Deficiențe majore ale sistemului de management și control al POSDRU, care privesc procedurile de selecție a proiectelor și verificarea de prim nivel.

Într-o țară devenită moșia celor ce confundă puterea cu tirania și cu umilința extremă a unui întreg popor, mai este de mirare că, acum, se descoperă că nu au fost suficienți banii României și că cei europeni reprezintă un interes mai mare?

Cum spunea domnul purtător de cuvânt: „Nu este o surpriză.”

Nu, nu este, din păcate. Era doar o simplă chestiune de timp până ca acest robinet să fie închis din vina exclusivă a acestor așa-ziși guvernanți.

Ce să fie de mirare, când puterea, laolaltă cu consilierii și acoliții ei, a găsit diverse modalități de a se îmbogăți și de pe urma fondurilor europene?

Ce este de mirare, când a fi consilierul președintelui Camerei Deputaților reprezintă și calea de a face mulți, mulți bani exact din... ce? Aceeași manageriere și verificare a proiectelor pentru obținerea fondurilor europene.

În tot acest timp, decizia Comisiei Europene se sfidează cu nonșalanță.

Ce s-a petrecut săptămâna trecută în privința Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane nu este decât o altă situație, din ce în ce mai des întâlnită, din păcate, prin care actuala putere ne arată tuturor că nu îi (mai) pasă de nimeni și de nimic, indiferent că e din România sau din altă parte.

## Doamnelor și domnilor,

Condamn cu asprime această atitudine și regimul indolenței, care a aruncat țara în haos, iar pe români i-a condus la o viață fără speranță.

## Consider că sfidarea a mers prea departe.

Pe această cale, dau un singur sfat guvernării dezastrului portocaliu: atenție, anul acesta vine momentul în care voi veți fi sfidați!

Declarația politică se intitulează „Ieșirea din criză nu o poate face Guvernul PDL”.

## Domnule președinte,

## Doamnelor și domnilor senatori,

Prevenirea intrării în criză a țării pe care o conduce un guvern, cum s-a întâmplat în cazul Poloniei în anul 2008, reprezintă o dovadă indubitabilă a capacității acestuia de a-și îndeplini menirea, după cum incapacitatea de a intui caracterul de urgență a necesitații și a modalității de a ieși din criză este tot o dovadă incontestabilă a celei mai elementare lipse de atașament față de prezentul și viitorul țării care a avut neșansa de fi condusă de un astfel de guvern.

Dovada acestei incapacități nu o găsim în procentul de scădere sau, eventual, de creștere a PIB pe trimestrul nu știu care, modificare situată, în cazul României, de regulă, în marja de eroare a calculelor de ordin statistic, ci în paralizia instituțiilor, care nu mai transmit semnalele așteptate de conducere, în mulțimea firmelor confruntate cu datorii enorme, cu livrări neîncasate și a familiilor înscrise pe linia consumului redus la limită și a psihozei ultraprudențiale.

Orice om obișnuit știe că ieșirea din criză se poate face prin asumarea de către stat a unor cheltuieli publice raționale, nu pentru construirea unor săli de sport, bazine de înot sau patinoare, care antrenează, ulterior, uriașe cheltuieli de funcționare. Ele, chiar dacă sunt finanțate prin Ministerul Dezvoltării, nu pot contribui la relansarea motorului economiei, pentru că nu sunt legate de creșterea economică, dar Guvernul PDL se orientează, cum a promis și a dovedit, spre sectoarele neproductive. Or, procedând astfel, se poate obține o creștere economică modestă, evident mai redusă decât cea așteptată, dar apoi statul va fi confruntat cu problema datoriei publice, care este mult mai gravă decât criza, deoarece creditorii statului vor cere dobânzi mai mari ca înainte, așa că datoriile mici de la început se fac tot mai mari, într-un ritm amețitor.

Cât timp Guvernul PDL nu știe și nu poate face nimic pentru ca statul să redevină pivotul activității economice, încât prin măsuri sectoriale să se susțină în mod durabil cererea privată, creșterea salariului minim, reforma fiscalității, protejarea și impulsionarea industriei, nu numai a instituțiilor financiare, recurgând cu îndrăzneală chiar la naționalizări, fie ele și parțiale, soarta țării noastre este pecetluită pe o perioadă indefinită.

În mod obișnuit, în caz de criză nu este vorba despre un cataclism, despre o catastrofă naturală. Când ea provine din economie, cum se întâmplă de regulă în țările avansate, se tratează prin măsuri specifice acestei ramuri de activitate, dar în cazul țării noastre criza este atotcuprinzătoare, a cuprins, în afară de economie, politicul, socialul și are o mare încărcătură psihică și morală. Se datorează, în primul rând, orgoliului, dorinței de înavuțire grabnică și egoismului celor care guvernează țara în ultimii opt ani. Fără încredere în regimul actual nu aderă populația nici la măsurile normale, deși ele lipsesc cu desăvârșire, care vizează gestiunea crizei și reconstrucția țării după depășirea acesteia.

Este un fapt comun convingerea că în acest plan nu se poate acționa după un scenariu spontan, ci prin măsuri viguroase, care să aibă ca efect o relansare autentică. În condițiile în care astfel de măsuri n-au fost luate la timp, n-au fost orientate spre domeniile de activitate și spre categoriile populației aflate în necesitate și ele n-au avut un caracter temporar, rămâne de făcut un singur lucru: demisia întregului Guvern PDL. Se impune o astfel de decizie radicală, pentru că el nu știe și nu poate proceda astfel încât cu un anumit cost bugetar să se obțină cel mai mare și mai rapid impact posibil, dar a-i explica domnului Băsescu că pentru a obține așa ceva trebuie să dea dovadă nu numai de pricepere, ci și de generozitate, inclusiv în materie de cointeresare, spre exemplu, să accepte ridicarea nivelului indemnizației de șomaj, echivalează cu o ridicolă pierdere de timp. Vă mulțumesc.

Declarația politică este intitulată „Despre necesitatea revizuirii unei ordonanțe aberante”. Stimați colegi,

Reamintesc vehemența cu care parlamentarii opoziției au respins, anul trecut, Legea asistenței sociale, care a și intrat în vigoare imediat, la trei zile după adoptare, pe 23 decembrie 2011. Nu a uitat nimeni, cred, că scopul declarat al acestei legi era de a reduce cheltuielile cu asistența socială cu peste 30%, în condițiile în care Uniunea Europeană alocă pentru același tip de cheltuieli aproape de două ori mai mult.

Astfel, cu o viteză demnă de record, în a treia zi de Crăciun, fără nicio consultare și fără a avea o imagine clară a stării reale a asistaților din România, Guvernul a decis, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2011, publicată în ultima zi a anului trecut și cu aplicare din prima zi a noului an, modificarea a patru legi privind alocația copilului, indemnizația și concediul mamei pentru creșterea copilului, venitul minim garantat și alocația de susținere a familiei. Cu aceeași grabă, pe 30 ianuarie, a fost publicată și Hotărârea Guvernului nr. 57/2012 de modificare și completare a normelor metodologice de aplicare a legilor amintite. Astfel, de a doua zi, noile reglementări aveau să afecteze viața a zeci de mii de români cu venituri mici sau fără venituri și cu consecințe directe asupra a tot atâția copii.

Pentru procedură, chiar ar merita felicitări Guvernul, dacă aș uita efectele și nu aș avea un exemplu care demonstrează, o dată în plus, că interesul poartă fesul. Aceasta mă obligă să amintesc despre legea pentru copiii cu autism, care, deși în vigoare de la 1 ianuarie 2011, nu s-a aplicat nici măcar o zi, deoarece normele metodologice, care aveau ca termen de adoptare noiembrie 2010, sunt și astăzi blocate pe undeva la Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Ordonanța amintită, indiferent care este motivația pentru care a fost adoptată în regim de urgență, se impune cu celeritate a fi revizuită, pentru motivele ce urmează a fi expuse.

Alocația de stat pentru copii este un drept universal pentru toți copiii în vârstă de până la 18 ani. În România, alocația este doar universală și este condiționată doar de frecventarea cursurilor de către copiii școlari, spre deosebire de alte țări europene care au și alte criterii de compensare menite să vină în sprijinul, și nu împotriva celor care au nevoie de ele.

Conform ordonanței, cuantumul alocației de stat pentru copii se cumulează cu toate veniturile familiei, iar această cumulare poate determina încetarea sau modificarea acordării drepturilor de alocație de stat pentru copii, în condițiile în care un copil român primește o alocație de 10 euro, adică de 22 de ori mai mică decât alocația oricărui alt copil din statele Uniunii Europene.

Începând cu luna februarie, familiile care au copii de vârstă școlară vor primi mai puțini bani sau nu vor beneficia de niciun leu din alocația de susținere la care sunt îndreptățite din cauza absențelor nemotivate făcute la școală în semestrul trecut. Poate fi un motiv de disciplinare, dar oare s-au analizat și cauzele care duc la aceste absențe?

Mulți își împrumută ghetele sau hăinuțele ca să poată merge la școală și mai grav este faptul că destul de mulți copii dintre aceștia renunță definitiv să mai meargă la școală. Aceștia sunt analfabeții de mâine, dacă părinții nu pot sau nu știu să-i îndrume către școală.

Mă face să cred că introducerea clasei zero, analizată din perspectiva motivației că ar reduce numărul mare de absențe ale copiilor din grupa pregătitoare, este, de fapt, o extindere a sancțiunii cu un an mai devreme la familiile care au copii de grădiniță, cu efect de anulare sau de reducere a cuantumului alocației de susținere a familiilor nevoiașe.

Mărțișorul mai aduce pentru românii deveniți părinți după 1 martie obligația de a-și lua amândoi concediu pentru creșterea și îngrijirea copilului, iar asta prin transpunerea proastă, în aceeași ordonanță, a Directivei europene 2010/18/UE privind concediul pentru creșterea copilului, adoptată de CE la 8 martie 2010. Pentru CE, data adoptării, 8 martie, a avut altă semnificație și a fost cu adevărat un dar, dacă urmărim obiectivele directivei, și anume îmbunătățirea concilierii dintre viața profesională, viața privată și cea de familie pentru părinții care lucrează și a egalității dintre femei și bărbați în ceea ce privește oportunitățile legate de piața forței de muncă și tratamentul la locul de muncă.

Guvernul de la București nu are nimic de-a face cu toate acestea. Ținta este clară: tăiere și reducere. Dacă mama este cea care optează pentru concediu, va sta acasă cu copilul mai puțin cu o lună, iar o lună din concediul de creștere a copilului va fi luată de către tatăl copilului sau se va pierde. Nimic de-a face cu directiva, care, pe deasupra, mai prevede că statele membre pot introduce sau aplica dispoziții mai favorabile decât cele prevăzute în acord și că punerea în aplicare a dispozițiilor din acord nu poate constitui un motiv valabil pentru reducerea nivelului general de protecție acordat în domeniul reglementat.

De asemenea, statele membre au putut beneficia de o perioadă suplimentară de maximum un an pentru a se conforma prezentei directive, dacă este necesar, pentru a lua în considerare dificultățile speciale sau pentru punerea în aplicare printr-o convenție colectivă. Din păcate, termenul a fost până la 8 martie 2012 și cum, necum directiva trebuia pusă în aplicare, deoarece România a mai primit și în 2011 mai multe avertismente din partea Comisiei Europene legate

de întârzierea aplicării unor legi comunitare, dintre care unele trebuiau să intre în vigoare din 2007 sau 2009. Iată încă un exemplu că Uniunea Europeană recomandă și nu impune în niciun caz reglementari care să anuleze sau să reducă drepturi existente.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2011 prevede, de asemenea, că neplata taxelor și impozitelor pentru anul 2011 atrage suspendarea pentru cinci luni, începând cu 1 februarie, nu doar a ajutorului social, ci și a alocației de susținere a familiei și a indemnizației de creștere a copilului, în condițiile în care există drept legal prin care primăria poate să eșaloneze plata obligațiilor locale, a majorărilor de întârziere, să amâne ori să dea scutiri sau reduceri ale impozitelor și taxelor. Excesul de zel al unora a făcut ca o mămică din Arad să primească decizia de suspendare a indemnizației și chiar să rămână fără indemnizația de creștere a copilului pe luna februarie, dintr-o eroare a primăriei, care greșit a reținut că aceasta ar fi avut o restanță de 5,75 lei. Oricât ai vrea, nu poți înțelege atitudinea celor care fac abuziv legea în România, fie măcar aceea care aduce atingere copiilor și tinerilor, bătrânilor și bolnavilor.

Recent, o femeie bolnavă de cancer a cerut să fie eutanasiată, și am mai auzit acest lucru în cursul anului trecut de la pensionari și de la persoane cu dizabilități.

Calamitățile din aceasta iarnă au scos la iveală toată sărăcia și neputința românilor de la sate. Oare chiar toate astea nu înseamnă nimic? Cu siguranță nu, pentru că pe site-ul MMFPS se află acum în dezbatere, până pe 1.03.2012, Proiectul de lege privind asigurarea unor măsuri în domeniul asigurărilor sociale, care prevede că anul acesta nu se va mai acorda niciun bilet de odihnă, nici chiar cele 15% care erau acordate gratuit pensionarilor de invaliditate, în baza programului individual de reabilitare și integrare socială. Guvernul a luat această decizie pentru că nu sunt fonduri necesare pentru a atribui bugetarilor o asemenea facilitate.

Am aflat însă că s-a mărit ajutorul de înmormântare. Să fie oare vreo legătură?

Pentru toate acestea, fac un apel și solicit doamnei ministru Claudia Boghicevici să revizuiască și să transpună în mod corect Directiva europeană privind concediul pentru creșterea copilului, în sensul cerut de aceasta; să reconsidere penalitatea de suspendare a ajutoarelor sociale, cu atât mai mult a alocației de susținere a familiei și a indemnizației mamei pentru creșterea copilului; să elimine cumularea oricărui venit care înseamnă drept al copilului sau este generat de existența copilului cu restul veniturilor familiei la stabilirea dreptului de ajutor social al familiei care solicită acordarea dreptului de asistență socială.

Declarația politică se intitulează „Ce mai urmează după criza morfinei?”.

Stimați colegi,

Doamnelor și domnilor,

Săptămâna trecută, am avut încă o criză manageriată în stilul de „succes” bine-cunoscut, marca BUBA. Ca și în cazul ninsorilor abundente căzute de curând, autoritățile direct implicate au fost luate prin surprindere, în așa fel încât am putea să-i mai acordăm, printre multe altele, un nou titlu acestei guvernări: „guvernarea veșnic luată prin surprindere! Nu am știut, nu pot și, știți ce, nici nu mă interesează!”

Deși, cu alte ocazii, află totul cu o acuratețe demnă de un spion, de această dată, fiind vorba de cetățeni, și nu de interesele lor, responsabilii s-au trezit în plin stupor.

Nimeni nu a știut de procedurile de „restructurare” a „Mundipharma”, firma care asigură morfina pentru cei peste 500.000 de bolnavi de cancer din România.

Șoc, panică și teroare! Ca de obicei, o noua criză ce necesită bani din eternul Fond de rezervă al Guvernului, cel folosit de atâtea ori, într-o formă sau alta, drept „atenție” și „cadou” pentru protejații puterii.

În timp ce ministrul sănătății își face somnul de frumusețe, managementul dezastruos de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate continuă. Raportul de anul trecut al Curții de Conturi a arătat nereguli care presupun sume uriașe, care, cu siguranță, ar fi acoperit orice criză, ca cea de săptămâna trecută.

Ceea ce s-a întâmplat reprezintă un nou caz în care regimul portocaliu al haosului ne arată tuturor că nu numai că nu îi pasă, dar nici nu mai face eforturi să mascheze acest lucru.

La învestitura sa, noul premier, cel care exemplifică perfect sintagma „aceeași Mărie, cu altă pălărie”, a spus că nu va ezita să ia măsuri, mergând până la revocarea din funcție pentru toți cei care nu își îndeplinesc atribuțiile.

Alooo, domnule prim-ministru! Bani ați dat, cu cei care ar trebui să răspundă ce faceți?

Declarația politică se intitulează „Cățeii lui Băsescu de la ANI”.

Cetățeanul Alexandru Cătălin Macovei a fost desemnat vicepreședinte al ANI, la înființarea acestei instituții, în 2007, iar în 2008 a devenit primul președinte al ANI, în urma unei proceduri de selecție organizate de Consiliul Național de Integritate. Președintele ANI este licențiat al Facultății de Drept din cadrul Universității București, pe care a absolvit-o cu o medie mediocră, iar în perioada 1995–2006 a activat ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu (unde a fost procuror-șef) și la Direcția Națională Anticorupție.

În 2006, Macovei a fost dat afară din DNA (procurorul-șef Daniel Morar poate confirma) pentru ineficiență în activitate și absențe repetate de la serviciu. Conform unor surse din DNA, procurorul Macovei avea obiceiul să frecventeze restaurantele în timpul serviciului, împreună cu actualul secretar general al ANI, Horia Georgescu (mâna sa dreaptă), care activa atunci ca specialist economico-financiar la DNA și care a fost eliberat din funcție pentru aceleași motive.

Până la numirea sa la ANI, Macovei a fost director al „Direcției generale juridice” a unei societăți comerciale pe

care nu o nominalizează în CV-ul său. Promovarea lui Alexandru Cătălin Macovei în fruntea ANI s-ar datora, potrivit unor surse, legăturii sale de rudenie cu fostul ministru al justiției Monica Luisa Macovei (mai exact, cu fostul soț al acesteia).

Înființată prin Legea nr. 144/2007, Agenția Națională de Integritate constituie o instituție unică în România și unicat în Uniunea Europeană, având surate în Albania, Muntenegru, Mauritius, Singapore, Hong Kong și Coreea de Sud. Moșită de fostul ministru al justiției Monica Luisa Macovei, ANI a fost acceptată și votată de clasa noastră politică ca să facă pe plac Europei pe frontul luptei anticorupție declanșate înainte și după aderarea la Uniunea Europeană. Societatea civilă și opinia publică românească și-au pus însă mari speranțe că ANI va combate, va contracara și va diminua corupția la nivel înalt.

După aproape cinci ani de la naștere, speranțele par a fi însă deșarte. Deși are în jur de 200 de angajați, mulți cu salarii peste sau apropiate de cele ale parlamentarilor, deși are ca șef (președinte), cu rang de secretar de stat, un fost procuror și deși a beneficiat în anii de activitate de bugete mai mult decât generoase, comparativ cu alte instituții importante ale statului, ANI a înaintat anual la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție mai puține sesizări decât degetele de la două mâini, adică mai puțin de o sesizare pe lună (fapt confirmat inclusiv de procurorul general al României Laura Codruța Kövesi, într-o declarație făcută la Satu Mare), iar majoritatea acestor sesizări au fost soluționate cu neînceperea urmăririi penale (NUP). Pe de altă parte, după cinci ani de activitate, instanțele din România n-au confirmat (definitiv și irevocabil) mai multe sesizări ale ANI decât degetele de la o mână.

Ce este și mai grav, șefii și inspectorii ANI au săvârșit grave abuzuri procedurale și gafe juridice lamentabile în numeroase cazuri, ca, de exemplu, în cele privind pe fostul ministru al mediului Nicolae Nemirschi (PSD), fostul ministru al sănătății, deputatul Eugen Nicolăescu (PNL), fostul ministru al tineretului și sportului, senatorul Luminița Plăcintă (PDL), fostul ministru al finanțelor publice Gheorghe Pogea (PDL), fostul președinte al Senatului Mircea Geoană (PSD), senatorul PNL Mircea Diaconu, senatorul PSD Lia Olguța Vasilescu, poetul Mircea Dinescu (membru al Colegiului CNAS).

A devenit tot mai evident că, dacă președintele Băsescu era iritat de vreun ministru, parlamentar sau alt demnitar, ANI dădea un comunicat de presă că „proscrisul” este cercetat cu privire la modul de dobândire a averii sau pentru cazuri mai mult sau mai puțin închipuite de incompatibilitate. A devenit tot mai clar că ANI este o jucărie în mâinile președinteluijucător, o executantă întocmai și la timp a comenzilor primite de la Palatul Cotroceni împotriva unor opozanți sau neagreați politici.

Beneficiind de înalta și înălțătoarea protecție prezidențială, șefii de la ANI și-au permis să sfideze pe toată lumea și, în mod deosebit și ostentativ, Parlamentul, forul legiuitor suprem care nu numai că i-a emis certificatul de naștere, dar căruia ANI îi este subordonată, prin intermediul Consiliului Național de Integritate, care este ales de Senat. Șefii de la ANI au atins culmea sfidării față de Parlament în toamna anului trecut, când, deși au fost convocați în scris, au refuzat, în trei rânduri, să se prezinte în fața Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări și a Comisiei pentru drepturile omului, culte și minorități din Senatul României pentru a răspunde față de acuzațiile ce le sunt aduse printr-un raport al Curții de Conturi a României.

Conform raportului transmis Senatului de Curtea de Conturi a României în anul 2011, în urma controalelor efectuate de această instituție la Agenția Națională de Integritate în perioada 2008–2010, au fost constatate o serie de nereguli în activitatea ANI, cea mai mare parte generatoare de prejudicii pentru fondurile publice, prejudiciul total stabilit fiind de 508.713 lei.

Principalele nereguli consemnate în raportul Curții de Conturi sunt următoarele:

„1. Președintele Agenției Naționale de Integritate a delegat competența de ordonator de credite secretarului general, limitând această competență numai la situațiile în care președintele nu se află în instituție. Cu toate acestea, secretarul general a exercitat aceste atribuții și în alte cazuri în care ordonatorul de drept, conform fișelor de prezență, s-a aflat în instituție.

2. Structura organizatorică a Agenției Naționale de Integritate a fost aprobată de președintele agenției fără a ține seama de limitele stabilite prin prevederile Legii bugetului de stat, în sensul că:

– nu au fost respectate prevederile bugetare în ceea ce privește numărul total și structura funcțiilor de conducere, instituția angajând personal pe funcții de director general, director general adjunct și șef serviciu fără a avea posturi aprobate prin anexa nr. 3 la Legea bugetului de stat;

– au fost prevăzute 7 posturi de inspectori de integritate superiori treapta I cu un salariu de bază de 3.500 de lei, în timp ce prin anexa nr. 3 la Legea bugetului de stat au fost aprobate posturi de inspectori de integritate de rang inferior cu un salariu mai mic.

3. Agenția Națională de Integritate a organizat cabinetul vicepreședintelui (asimilat cu funcția de subsecretar de stat) și a angajat personal în cadrul acestuia prin încălcarea prevederilor legale, care nu permiteau organizarea unui cabinet la nivelul acestei funcții. În plus, funcționarea ilegală a cabinetului a continuat și în perioada în care funcția de vicepreședinte nu a fost ocupată. De asemenea, cabinetul președintelui a fost organizat în condițiile încălcării prevederilor legale, numărul de personal din cadrul acestui cabinet fiind depășit cu un post de consilier personal.

4. Instituția verificată a încălcat prevederile legale în vigoare cu privire la numirea prin detașare a personalului în cadrul Agenției Naționale de Integritate. Astfel, un angajat al Cancelariei Primului-Ministru a fost detașat la Ministerul Justiției pe o funcție de execuție, iar, ulterior, numit pe funcția de consilier al ministrului justiției, pe durata mandatului acestuia. La numai două zile de la această numire și, totodată, cu câteva zile înainte de încetarea mandatului ministrului justiției, acesta, la rândul său, a dispus detașarea persoanei respective la Agenția Națională de Integritate, pe o funcție publică de execuție. Astfel, în momentul detașării,

statutul și funcția pe care această persoană o deținea în cadrul Ministerului Justiției, precum și durata de ocupare a funcției nu permiteau o astfel de detașare.

5. Agenția Națională de Integritate a suportat, din bugetul său pe anul 2008, indemnizația de ședință pentru reprezentantul Ministerului Justiției (secretarul general al agenției, domnul Horia Georgescu) în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Plata indemnizației s-a efectuat, contrar prevederilor legale, din bugetul Agenției Naționale de Integritate, și nu din bugetul Ministerului Justiției.

6. Activitatea de achiziții publice s-a desfășurat cu nerespectarea prevederilor legale, astfel:

a) Programul anual al achizițiilor publice nu a fost corelat cu bugetul aprobat, nu a fost actualizat în funcție de achizițiile efectuate pe parcursul anului și nu a fost corelat cu programul de investiții publice, respectiv cu poziția «Alte cheltuieli de investiții»;

Totodată, pentru achizițiile publice finanțate de la titlul «Cheltuieli de capital», instituția s-a orientat preponderent către «cumpărarea directă», în defavoarea procedurilor în sistem competițional, procedându-se la:

– divizarea unor poziții înscrise în lista «Alte cheltuieli de investiții»;

– calcularea eronată a valorii estimate a contractelor, fără a se ține seama de produsele similare, de valoarea cumulată, fără TVA, a produselor care se preconizau a se achiziționa sau de momentul prevăzut de lege pentru determinarea valorii estimate a contractelor;

– elaborarea de specificații tehnice cu referiri la brandul producătorului, fapt care a determinat achiziționarea de bunuri de natura mijloacelor fixe cu precădere prin cumpărare de la un anumit furnizor, cu vicierea mediului concurențial;

b) Agenția Națională de Integritate a achiziționat servicii de închiriere constând într-un apartament duplex într-o zonă centrală a capitalei, achitând pentru o perioadă de trei luni suma de 85.832,12 lei, în condițiile în care:

– în perioada 7 noiembrie 2008 – 31 ianuarie 2009, în care contractul de închiriere a produs efecte, sediul respectiv nu a fost utilizat;

– nu a fost efectuată o evaluare a spațiului de care dispunea agenția pentru a determina și justifica situația care a generat necesitatea și oportunitatea închirierii apartamentului și efectuarea plăților din credite bugetare;

– chiria lunară prevăzută în contractul încheiat se situează aproape de valoarea estimată inițial pentru toată perioada contractului, de două luni, ceea ce constituie un indiciu că achiziția s-a efectuat la un preț dublu față de cel real, fapt de altfel confirmat de prețurile de pe piața imobiliară din perioada respectivă pentru aceeași zonă.

De asemenea, Agenția Națională de Integritate a încheiat în luna iulie 2008 un contract de achiziții publice în valoare de 11.777 de euro (echivalentul a 42.900 de lei la cursul din perioada încheierii contractului), cu o durată de patru luni, având ca obiect închirierea a 30 de sisteme informatice, în condiții de lipsă de transparență și cu cheltuirea neeconomicoasă și ineficientă a resurselor bugetare. Concluzia se bazează pe faptul că prețul închirierii pe bucată, pe cele patru luni, reprezenta 58,6% din prețul unui echipament nou cu aceleași performanțe tehnice, de tipul celor pe care agenția le achiziționase într-o perioadă anterioară. Deosebit de acestea, procedura de achiziție nu s-a derulat în condiții de transparență, iar echipamentele nu au fost închiriate pentru lucrări care ar fi putut comporta o anumită urgență, ci pentru activitatea permanentă a instituției, ceea ce conduce la concluzia că soluția adoptată a fost dezavantajoasă pentru bugetul statului, întrucât, așa cum reiese din analiza efectuată, echipamentele care puteau asigura necesitățile funcționale puteau fi achiziționate la un preț echivalent cu chiria pe aproximativ șapte luni.

## 7. Alte nereguli:

– nerespectarea prevederilor legale privind dotarea cu autoturisme, agenția deținând un autoturism în plus față de normativul legal;

– efectuarea cheltuielilor cu carburanții și serviciile de telefonie fără respectarea principiilor eficienței și economicității;

– nereguli în procesul de inventariere a patrimoniului în conformitate cu prevederile legale;

– neelaborarea de norme proprii de control intern, în conformitate cu prevederile legale.”

Curtea de Conturi a României a emis Decizia nr. 4/21.07.2009, prin care a dispus măsuri de cuantificare integrală și de recuperare a prejudiciilor generate de neregulile menționate la punctele 2, 3, 4, 5 și 6b de mai sus, precum și măsuri de înlăturare a celorlalte nereguli menționate la punctele 1, 6a și 7 de mai sus. Agenția Națională de Integritate a contestat decizia emisă atât la Curtea de Conturi, cât și la instanța de contencios administrativ a Curții de Apel București, care a admis plângerea ANI și a anulat integral Decizia Curții de Conturi nr. 4/21.07.2009. Curtea de Conturi a declarat recurs, pe care Înalta Curte de Casație și Justiție l-a admis prin Decizia nr. 5.047/17.11.2010 (rămasă definitivă și irevocabilă), dispunând respingerea în totalitate a acțiunii ANI.

În consecință, prejudiciul total de 508.713 lei trebuie imputat președintelui Cătălin Macovei și secretarului general Horia Georgescu, în calitate de ordonatori principali de credite ai Agenției Naționale de Integritate. Referitor la acest prejudiciu, solicit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să efectueze cercetări sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice și/sau de neglijență în serviciu împotriva președintelui ANI Cătălin Macovei și a secretarului general Horia Georgescu.

Modul în care aceștia au folosit fondurile publice arată o risipă greu de crezut pentru o instituție însărcinată cu supravegherea averilor politicienilor și funcționarilor publici. Conform unor surse din ANI, președintele Macovei și secretarul general Georgescu au organizat o licitație pentru achiziționarea a patru autoturisme de teren pentru șefii instituției, solicitând prin caietul de sarcini ca un jeep să fie dotat cu scaun pentru copil, întrucât președintele ANI devenise tătic. Potrivit acelorași surse, la ANI a fost trucată

licitația pentru serviciile de publicare electronică a declarațiilor de avere. La licitație au participat două firme: SC „TeamNet International” – SA, care a făcut o ofertă de 1,6 milioane de euro, și SC „Star Storage” – SRL, care a depus o ofertă de 1,9 milioane de euro. În mod normal, ar fi trebuit să fie declarată câștigătoare firma care a făcut oferta cea mai mică, dar licitația a fost anulată. Ulterior, a fost organizată o altă licitație, la care s-a înscris doar SC „Star Storage” – SRL, care a depus de data aceasta o ofertă de 3,3 milioane de euro, pentru care i s-au atribuit serviciile de arhivare electronică. Referitor la această licitație, solicit DNA să se sesizeze sub aspectul unor posibile fapte de corupție.

P.S. Cam aceasta este feciorelnica (în fapt, minora) și mult iubita ANI, mult iubită de președintele Traian Băsescu, care-și satisface prin ANI poftele de răzbunare împotriva opozanților săi politici, și mult stimată de birocrația autistă de la Bruxelles (care o ridică în slăvi, alături de DNA, în rapoartele anuale pe justiție ale Uniunii Europene) și de marile cancelarii, îndeosebi de la Washington și Londra (care o curtează și o protejează prin ambasadorii lor în România).

Am folosit în titlul declarației cuvântul „căței” pentru că, am constatat și pe pielea mea, câinii lui Băsescu sunt în altă parte, respectiv în Serviciile Secrete, îndeosebi în Serviciul Român de Informații (SRI).

La finele lunii martie 2011, după o suită de declarații și interpelări antiguvernamentale și antiprezidențiale, am fost invitat la ANI pentru a fi înștiințat că a fost declanșată din oficiu procedura de verificare a averii mele și a fiicei mele minore (11 ani), avere compusă dintr-un apartament cu trei camere în Satu Mare, un teren de 14 ari în satul natal (Dăbâca, județul Cluj) și un cont pentru salariu (la Banca Transilvania). Intuind că la mijloc este o tentativă palidă de intimidare, am făcut și eu investigații, aflând că președintele ANI Cătălin Macovei s-a sesizat faptic din oficiu, în data de 11 ianuarie 2011, ca urmare a unei comenzi primite de la generalul Florian Coldea, primul adjunct al directorului SRI (omul de încredere al președintelui Băsescu și șeful _de facto_ al principalului serviciu secret din România). Acest Coldea a ținut să mi-o plătească pentru că l-am pomenit (cu câteva păcate, care între timp s-au înmulțit) într-o declarație politică făcută cu trei săptămâni înaintea sesizării ANI (în data de 22 decembrie 2010), intitulată „Gașca lui Falcă”. Mai mult, în cursul lunii mai 2011 am fost înștiințat de un ofițer SRI că la Satu Mare a venit un colonel SRI de la București, care investighează ce afaceri și ce avere am.

Toate acestea m-au împins să deduc că ANI este doar o anexă sau o cușcă a SRI.

Declarația politică este intitulată „Politicile austere ale Ministerului Agriculturii”.

## Doamnelor și domnilor,

Stimați colegi,

De două săptămâni încoace, am fost destul de atent la politica Ministerului Agriculturii referitoare la impunerea unei taxe pe terenul nelucrat și la posibilitatea scăderii TVA la alimente de la 24% la 10%. Este arhicunoscut faptul că toate previziunile pe anul acesta sunt pozitive în ceea ce privește producția agricolă. Pentru ca aceste previziuni să se îndeplinească, este necesar ca și ministerul de resort să aibă unele politici de susținere a micilor producători și a proprietarilor de teren.

Din nefericire, nu îngrijorează pe nimeni că previziunile referitoare la prețuri, la evaziunea fiscală, la rolul parazitar al intermedierilor sunt extrem de negative. Nu îngrijorează pe nimeni că la ora actuală există peste un milion de hectare de pământ nelucrate. Găselnițele Ministerului Agriculturii sunt de-a dreptul aiuritoare. Să le luăm pe rând.

Se discută în ultimele zile despre un proiect de act normativ privind taxarea terenurilor nelucrate. Conform declarațiilor ministrului agriculturii, ar fi vorba despre o ordonanță de urgență sau de discuții în Parlament pe un proiect de lege, ministrul afirmând că pe calea parlamentară procedura ar fi mult mai laborioasă și va dura mult mai mult.

Lăsând la o parte graba de a aplica o astfel de măsură fără discuții și fără consultare, actul normativ va obliga proprietarii, fie persoane fizice, fie deținătorii publici de terenuri, care nu lucrează pământul să plătească o taxă, în funcție de suprafață și de vechime. Mai exact, deținătorii de terenuri care nu vor respecta măsura de igienizare a terenurilor agricole vor risca sancțiuni între 200 și 400 de lei pe hectar. Acesta prevedea ca sancțiunile să fie aplicate gradual: în primul an, o amendă de 200 de lei pe hectar, în al doilea an, de 300 de lei și de 400 de lei pe hectar începând cu al treilea an. Conform proiectului, excepții de la această măsură vor fi pentru: deținătorii ale căror terenuri și-au pierdut capacitatea de producție pentru culturi agricole sau silvice prin degradare și poluare, deținătorii terenurilor afectate de calamități naturale, deținătorii care și-au pierdut capacitatea de muncă, dovedit pe bază de documente medicale, din cauză de bătrânețe, forță majoră sau din alte motive neimputabile deținătorilor de teren.

Explicația ministrului este ilară. În loc să se gândească la îngrădirea dreptului de proprietate, ministrul găsește de cuviință să afirme că un teren nelucrat îl afectează nu numai pe cel care nu-și valorifică bunul, ci și pe cei din jur.

Realitatea este că țăranul își lucrează pământul, iar dacă nu mai poate, îl dă în arendă. Eu sunt de acord că avem prea multe terenuri lăsate pârloagă. Nu pot fi însă de acord sub nicio formă cu impunerea unei taxe pentru aceste terenuri. Această nouă taxă nu va duce la creștere economică. Este o găselniță a unora care nu știu care sunt adevăratele probleme.

Ce vor face proprietarii de terenuri? Vor încerca să-și vândă cât mai repede pământul, pentru că nu au nevoie de alte taxe. Oamenii nu-și lucrează pământul nu pentru că nu vor, ci pentru că sistemul nu este mecanizat, pentru că nu există resursele materiale necesare. Noua taxă nu va duce la o creștere economică, și nici la o sprijinire a agriculturii.

## Stimați colegi,

Cel de-al doilea aspect la care aș dori să mă refer este cel referitor la posibilitatea scăderii TVA la produsele agroalimentare de la 24% la 10%. La începutul lunii februarie, fostul ministru al agriculturii, domnul Valeriu Tabără,

propunea reducerea TVA pentru alimente de la 24% la 10%. În opinia sa, o astfel de măsură ar reduce prețul alimentelor, dar și evaziunea fiscală.

Încă din 2006 a fost depus la Parlament un proiect de reducere a TVA pentru alimentele de bază. Anul trecut, Senatul a votat „din greșeală” reducerea TVA pentru alimente, dar parlamentarii au reluat votul când au realizat ce au făcut.

Scăderea TVA la 10% pentru alimente ar rezolva două probleme majore: ar diminua prețurile la mâncare și ar putea rezolva problema evaziunii fiscale din domeniu.

Pe de altă parte, la Capitolul 15 – „Agricultură și dezvoltare rurală” din Programul de guvernare, se spune foarte explicit că unul dintre obiective este reducerea evaziunii fiscale. În context, mă văd nevoit să reamintesc declarația conform căreia scăderea TVA la alimente nu figurează pe agenda Guvernului din acest an, pentru că în condițiile economice actuale nu se poate vorbi de o relaxare fiscală.

Considerăm important ca discuția pe acest subiect să fie reluată. În același timp, considerăm de interes maxim continuarea politicilor în domeniul agricol. Odată ce ministrul Tabără a fost de acord că reducerea TVA la alimente ar reduce evaziunea fiscală, nu înțelegem de ce noul ministru, domnul Fuia, nu acceptă ideea că adoptarea de urgență a unui sistem fiscal în domeniul produselor agroalimentare ar avea succes pe această piață din mai multe puncte de vedere.

Dacă nu scăderea TVA este metoda optimă de reducere a evaziunii fiscale, ce anume o va reduce?

Ministerul Agriculturii trebuie să analizeze care sunt motivele pentru care un teren este lăsat pârloagă și de ce un proprietar, fie el consiliu local sau țăran, nu îl poate munci. Apoi, aș spune că Ministerul Agriculturii trebuie să se mai gândească la propunerea privind scăderea TVA la produsele agroalimentare. Dacă nu va fi aplicată această reducere în acest an, atunci USL o va aplica. USL se va opune taxei pe pârloagă. Este în interesul românilor ca aceste politici austere ale ministerului să fie regândite.

Vă mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „Despre «greva de lux» a parlamentarilor PDL”.

## Stimați colegi,

În declarația mea politică de astăzi aș dori să mă refer la așa-zisa campanie de informare a PDL despre „greva de lux” a parlamentarilor USL. În loc să dea socoteală pentru falimentul economic și moral în care au adus țara, pedeliștii au tupeul acum să ne acuze pe noi, parlamentarii opoziției, de parcă noi, și nu ei ar fi de vină pentru dezastrul din România.

Din cauza guvernării „performante” a PDL, România este astăzi sancționată la nivelul Uniunii Europene și ni se taie fondurile pe diferite programe sectoriale. Din cauza incompetenței și corupției generalizate de PDL la nivelul sectorului guvernamental, românii au de suferit în fiecare zi. Despre toate acestea, desigur, nimeni din PDL nu scoate o vorbă.

Ce ar fi dacă și noi, cei din opoziție, ne-am apuca să tipărim afișe cu reprezentanții PDL? Sigur am găsi și noi câteva subiecte despre cât de bine își fac ei treaba. De exemplu, despre domnul Ioan Oltean am putea spune că a avut o „contribuție” directă la faptul că pe programul POSDRU României i-au fost suspendate fondurile. Oare cine l-a pus ministru pe Ioan Botiș, cel care a trebuit să plece din fruntea Ministerului Muncii tocmai pentru o situație de incompatibilitate și nereguli în gestionarea fondurilor europene? În loc să dea explicații pe această problemă extrem de gravă, domnul Oltean umblă pe la tipografii să facă afișe cu parlamentarii opoziției. Oare o fi mergând cu mașina de la Cameră sau cu bicicleta, așa cum ne sugera nouă, parlamentarilor USL?

Sau despre domnul Voinescu-Cotoi și grija sa pentru cum se cheltuie banul public ce am putea scrie? Un subiect de interes public ar fi delegația sa de cinci stele din Qatar pe tema terorismului și a pirateriei maritime, teme, desigur, foarte importante în această perioadă de austeritate pentru România... Totul, desigur, finanțat nu din buzunarul personal al domnului Voinescu-Cotoi, ci din bugetul Camerei Deputaților. Asta ca să știm exact cum stă treaba cu responsabilitatea cheltuirii fondurilor publice.

Liderii și comunicatorii PDL vorbesc mult și despre orice altceva decât despre incompetența și cinismul acestei guvernări, care sub lozinca reformei statului a adus populația la un grad de disperare nemaiîntâlnit. Sub această lozincă, am ajuns în situația în care bolnavii de cancer în stadiu terminal sunt lăsați să moară în chinuri în lipsa unor medicamente de bază. Sub această lozincă, am ajuns să destructurăm sistemul educațional și să ne batem joc de elevi, de părinți și de profesori.

Este revoltător ce ni se întâmplă astăzi, în România, din vina guvernanților PDL, iar aceștia, în loc să rezolve problemele, vorbesc întruna despre cât de mult ar costa protestul parlamentar al USL. O mare liniște se așterne însă în tabăra PDL când vine vorba despre sumele colosale irosite din cauza incompetenței sau despre sutele de milioane de euro „sifonate” în ultimii ani de clientela de partid.

Când sunt întrebați care sunt realizările lor din timpul guvernării, pedeliștii nu pot da niciun exemplu concret, ci iar o să înceapă povestea cu deficitul bugetar și credibilitatea României pe plan extern, lucruri abstracte și care nu îi încălzesc deloc pe românii care o duc din ce în ce mai greu și care sunt lipsiți de orice perspectivă și încredere în viitor.

Această așa-numită campanie de informare nu este altceva decât o strategie ieftină de a muta atenția de la bubele guvernării PDL spre teme false, la fel de false precum noua culoare verde în care vrea să se vopsească această struțocămilă: Mișcarea Populară, o construcție menită să salveze PDL de la dezastrul electoral și, mă scuzați pentru expresie, să-i fraierească pe români. Despre cât de serioasă și de dreapta va fi ea, vorbește de la sine faptul că în cadrul ei se va regăsi și armata de „stânga” a lui Oprea din UNPR. În fapt, nu sunt altceva decât niște oportuniști. În plus de asta,

sunt niște trădători care nu au nici culoare și nici coloană vertebrală politică.

Și pentru că tot am vorbit despre funcționarea Parlamentului, despre cât de răi suntem noi, cei din opoziție, care protestăm, și cât de serioși sunt cei din PDL, deputații și senatorii PDL care absentează din Parlament și din cauza cărora puterea trebuie să suspende ședințele din lipsă de cvorum oare cum vor fi judecați? Or fi și ei în vreo „grevă de lux” și nu știm noi sau, de fapt, nu sunt în stare să se strângă ei între ei și, atunci, ne blamează pe noi?

Mă întreb: oare cine și ce ne-a determinat pe noi, cei din USL, să recurgem la această formă de protest și oare cât au costat, la nivel național, tipărirea și distribuirea flaierelor mincinoase ale PDL? Oare câte analgezice opioide (morfină) sau citostatice s-ar fi putut cumpăra pentru bolnavii de cancer cu această sumă? Oare câte abecedare sau manuale școlare s-ar fi putut tipări cu hârtia astfel irosită? Acestea sunt întrebările la care cei din PDL ar trebui să răspundă.

Când ai în spate însă o guvernare dezastruoasă pentru majoritatea populației, nu însă și pentru clica PDL, ce poți să faci? Vorbești despre cât de rea este opoziția. Sub PDL, ipocrizia și fariseismul au atins, cred, culmi greu de egalat. Faptul că se comportă în acest fel dovedește că am avut dreptate: puterea, dar mai ales PDL, nu vrea un dialog real cu opoziția, și nici nu este capabilă să ducă o politică în care să primeze respectul reciproc și dezbaterea argumentată. Ei se pricep cel mai bine doar la denigrarea adversarului și la campanii de manipulare în care aruncă cu noroi și invective.

Declarația politică este intitulată „Sănătatea românească, în zodia crizei”.

## Domnule prim-ministru,

Săptămâna trecută, am asistat la o situație pe care niciodată nu mi-aș fi dorit să o văd: bolnavi cu forme grave de cancer, blestemați de două ori, o dată de soartă, iar a doua oară de guvernanți, care nu au luat nici cea mai mică măsură de protejare a acestora prin asigurarea continuității tratamentului. În timp ce alții cuceresc spațiul, în România anului 2012 bolnavii de cancer riscă să moară în chinuri. Zeci de mii de oameni au simțit că sunt trimiși în fața plutonului de execuție, pentru că cei care trebuie să audă au surzit, iar cei care trebuie să vadă realitatea au căpătat orbul găinii.

## Domnule prim-ministru,

Exercițiile retorice nu au nicio valoare dacă nu sunt dublate de cifrele tragice ale realității. La nivelul județului Vaslui, la începutul acestui an se înregistrau 6.519 bolnavi de cancer. La nivel național, numărul persoanelor diagnosticate cu neoplasme este de aproximativ 500.000 de persoane. Medicii afirmă că 25% dintre aceștia pot face față durerilor insuportabile doar cu ajutorul morfinei sau al altor opioide. Se pare că acest fapt nu prezintă nicio importanță pentru cei de la Ministerul Sănătății și CNAS. Prioritar pentru ei este să folosească sume imense de bani – înțeleg că este vorba de 25 de milioane de euro – pentru achiziționarea de carduri de sănătate sau sisteme informatice, deși acestea vor deveni inutile după privatizarea sistemului de asigurări. Se găsesc bani pentru niște carduri inutile, dar nu se găsesc pentru medicamentele vitale pentru bolnavii de cancer.

Cum puteți decide cine moare și cine trăiește, după ce criterii? Mă întreb câți bolnavi au murit în chinuri cumplite în timp ce ministrul sănătății și președintele CNAS se ocupau de probleme care nu aveau nicio legătură cu sănătatea națiunii.

Vă întreb, domnule prim-ministru: un singur om dacă a murit până ce Guvernul pe care îl conduceți a eliberat cei 750.000 de lei din Fondul de rezervă bugetară pentru asigurarea morfinei, acel om pe conștiința cui este?

În altă ordine de idei, nu s-a spus niciun cuvânt despre cum va fi rezolvată situația citostaticelor. Banii ajung doar pentru o lună și, s-a specificat clar, suma va fi recuperată din bugetul și așa străveziu al CNAS. Această brambureală criminală mă face din nou să mă întreb: ce categorie de bolnavi va fi executată în viitorul apropiat? Pentru că toate instituțiile din sistemul de sănătate par să fi intrat într-o zodie a crizei: criză financiară, criză de idei, criză de soluții și, nu în ultimul rând, criză de umanitate.

Paralizia organismelor construite pentru a avea grijă de sănătatea noastră este evidentă și pune în pericol sănătatea întregii națiuni. Acesta este motivul pentru care vă întreb deschis: aveți curajul să depolitizați acest sistem și să-i demiteți imediat pe cei care se fac vinovați de daunele aduse bolnavilor de cancer? Aveți, altfel spus, curajul să îi demiteți pe cei doi iresponsabili din fruntea sistemului: ministrul sănătății și președintele CNAS?

Nu vreau să politizez excesiv, dar un dram de curaj, domnule prim-ministru, ar arată românilor că sunteți așa cum susțineți, un om integru și independent. Vă cere acest lucru nu numai senatorul Doina Silistru, ci femeia Doina Silistru, cea care a luptat cu cancerul și a avut șansa să îl învingă, pentru că, pe lângă voință, susținere din partea familiei și un psihic puternic la momentul respectiv, a avut norocul de a nu exista această criză în sistemul sanitar românesc.

Sper din tot sufletul ca lucrurile să nu scape de sub control și să nu se ajungă în situația în care bolnavii de cancer, chiar și cei vindecați, care sunt tot timpul cu securea deasupra capului din cauza recidivelor din ce în ce mai frecvente, să-și dorească ca actualii guvernanți să treacă prin chinurile și disperarea omului afectat de această boală. Vă mulțumesc.

Declarația politică este intitulată „Opinii despre Tratatul fiscal”.

Noii miniștri ai Guvernului Ungureanu au moștenit, pe lângă portofoliile ministeriale și bugetele aferente, și proastele obiceiuri ale înaintașilor de a nu se consulta cu nimeni, niciodată, în deciziile pe care le adoptă.

Ratificarea de către România a Tratatului privind stabilitatea, coordonarea și convergența în Uniunea Europeană și Monetară, care are dimensiuni economice, juridice și politice considerabile, trebuie, obligatoriu, să fie precedată de o analiză aprofundată a impactului său

economic, financiar și social. Trebuie să se analizeze profesionist implicațiile și consecințele pe care le are pentru România, ținând seama de complexitatea problemelor cu care economia și societatea noastră se confruntă.

Dar, așa cum s-a întâmplat de mai multe ori, președintele Traian Băsescu, cel care nu avea nicio prerogativă constituțională în materie, noul prim-ministru Mihai Răzvan Ungureanu și liderii partidelor din Coaliția de guvernare s-au grăbit să angajeze România, ca de fiecare dată, promițând că vor ratifica Tratatul fiscal, fără o consultare în Parlament, așa cum cer Constituția și legile în vigoare în România.

Abordarea semnării Tratatului fiscal trebuie să fie una realistă, profesionistă, fără patimi politice, care să se bazeze pe cunoașterea temeinică a prevederilor tratatului și care să fie însoțită de o evaluare corectă atât a beneficiilor pe care țara noastră le va avea, cât și a unor eventuale consecințe nedorite ale semnării sale pripite. Ca principale elemente pozitive pe care le aduce acest tratat pot fi menționate: întărirea disciplinei financiare, în primul rând în ceea ce privește cheltuirea banului public, și creșterea capacității de absorbție a fondurilor europene. Unii specialiști spun că, în forma sa actuală, tratatul conservă și consolidează poziția privilegiată a unor state puternic dezvoltate și împiedică statele în curs de dezvoltare să evolueze. Cu toate acestea, tratatul descurajează investițiile neprofitabile, cheltuielile supraevaluate din sectorul public și stimulează absorbția de fonduri europene.

În acest moment, România are o datorie de 40% din PIB, ceea ce ar permite asumarea unui deficit structural bugetar de 0,5% sau 1%. Cu toate acestea, Guvernul nu a menționat public ce deficit vizează și ce măsuri își propune să adopte pentru a-l atinge. Tratatul ar încuraja investițiile, în acest moment un leu investit în România producând un beneficiu suplimentar între 0,3 și 0,5 lei. În plus, în forma sa, tratatul încurajează politica de absorbție a fondurilor europene aflate la dispoziția României, capitol la care suntem pe ultimele locuri de ani de zile.

De asemenea, sunt păreri care consideră că Tratatul de stabilitate fiscală nu favorizează reducerea decalajelor dintre statele membre ale Uniunii Europene, ci le menține, dacă nu chiar le adâncește. În acest context, este indicat ca Uniunea Europeană să elaboreze politici viabile de reducere a acestor decalaje, adresate tuturor statelor Uniunii Europene.

În ciuda acestor rezerve, Traian Băsescu, care, după cum am spus, nu are nicio atribuție în ratificarea acestui tratat, a cerut semnarea lui în regim de maximă urgență, luându-și un alt angajament politic negândit, în condițiile în care România nu este stat membru al zonei euro. Sub pretextul semnării până la 1 martie a tratatului, actuala putere dorește să își continue politica bugetară restrictivă și rigidă, nemaifiindu-i suficiente scuzele și aruncarea vinei pe FMI. Dat fiind însă faptul că prevederile acestui tratat angajează România pentru o perioadă îndelungată de timp, PSD consideră că este necesară o amplă și serioasă dezbatere la nivel național.

Declarația politică se intitulează „Vremea când puterea și-a pierdut busola”.

Stimați colegi,

## Doamnelor și domnilor,

Din ce în ce mai mult, se vede că verticalitatea și curajul asumării faptelor reprezintă pentru putere ocazii de atac, ocazii de batjocorire a acestor valori și prilej de calcul meschin al unor voturi manipulate.

Exact cei din cauza cărora am ales demnitatea grevei parlamentare ca ultimă soluție pentru a eradica B(ăsescu)U(drea)B(oc)A(nastase) sunt și cei care, de la o zi la alta, arată că și-au pierdut – de mult! – busola.

Ca și cum nu ar fi ei cei care, de ani de zile, au dat dezastrului noi nume și înțelesuri, ca și cum nu ar fi ei cei care sunt direct răspunzători de starea tragică în care a ajuns această țară, ca și cum nu ar fi ei cei care sfidează orice și pe oricine, reprezentanții puterii au trecut peste noapte în opoziție, o trecere făcută, ca de obicei pentru ei, după ureche și după bunul-plac.

Din păcate, ceea ce este cu adevărat revoltător și demn de condamnat la întreaga lor atitudine este credința că manipularea românilor nu are limite, fiind infinită, așa cum infinită ar fi și incapacitatea lor de a decide singuri.

Stimați colegi de la putere,

Poporul român nu este prost! Este doar sărăcit, dezamăgit, mult prea furat și mult prea umilit. A cunoscut o istorie grea, în care a trebuit să lupte pentru fiecare realizare. A trecut prin secole de chin și a supraviețuit. Poți să spui multe despre acest popor pe care ar trebui să îl reprezentați și dumneavoastră, niciodată însă nu poți afirma că este prost, niciodată să nu credeți că această manipulare pe care o practicați, în loc de a guverna cu bun-simț, responsabilitate și dedicare, poate să îi determine pe români să aleagă altfel decât le dictează propria conștiință.

Doamnelor și domnilor pentru care puterea este sinonimă cu un comportament discreționar și tiranic, asumați-vă eșecul!

Nu prin a lovi în cei care au curajul de a răspunde pentru actele lor ștergeți dezastrul pe care l-ați provocat. Nu prin a arăta cu degetul la cei care au ales protestul demn și responsabil îi veți face pe români să uite că purtați vina de a fi călcat în picioare o țară întreagă. Nu purtându-vă ca și cum ați fi în opoziție, acuzând refuzul nostru categoric de a vă fi părtași la desconsiderarea națională pe care o practicați în Parlament, veți aduna voturi.

A venit vremea să vă regăsiți busola pe care ați pierdut-o cu mult timp în urmă și care vă poate readuce la realitate, iar aceasta este departe de scaunele confortabile pe care le ocupați acum.

Declarația politică este intitulată „Guvernarea Băsescu: alți actori, aceleași metehne”.

Răsfoind deunăzi arhiva personală, am recitit cu pasiunea unui istoric edițiile unor ziare centrale care au văzut lumina tiparului acum mai bine de 20 de ani, fiind surprins de

asemănarea dintre mijloacele propagandistice folosite pentru a asigura Frontului Salvării Naționale câștigarea alegerilor din 20 mai 1990 și temele propagandistice alese astăzi de așa-zișii oameni de opinie ai PD pentru a murdări reputația liderilor USL și a ridiculiza protestele publice ale românilor care susțin schimbarea politică. Așadar, este vorba de aceeași mânie proletară, de același ton care stigmatizează în numele unor principii contrare spiritului vremii, de același dușman al poporului și al reformelor: opoziția.

Astfel, dacă în iunie 1990 manifestanții din Piața Universității fuseseră numiți legionari sau gloate de profitori, „unii extrem de bronzați”, în 2012 ei au fost catalogați drept „viermi”, „mulțime ineptă”, oameni care în loc să muncească aruncă țara în anarhie. Ce mostră mai grăitoare de gândire comunistă vă poate oferi un partid care, după spusele liderilor săi, se „poziționează ferm” la dreapta spectrului politic? Poate doar modul grobian, dar uneori extrem de pueril, în care sunt criticați „Antonescu, Ponta și Voiculescu”, la fel cum odinioară erau aneantizați politic, „toutes proportions gardées”, „Rațiu, Câmpeanu și Coposu, ciocoi pribegi și înfumurați, care au venit să ne învețe democrația”.

La fel de „stângist” este și aplombul stahanovist cu care conducătorii PD apără, dezgustător de ipocrit, valorile muncii, ale „neprecupețirii niciunui efort”, mai ales în contextul protestului parlamentar al opoziției. Puterea face obsesiv referire la banii pierduți de popor prin „chiulul” USL-ului și, cu toate acestea, se risipesc o mulțime de bani pe tipărirea de afișe care „înfierează tovărășește” așa-zisa comoditate a parlamentarilor USL, care primesc salarii fără a-și îndeplini datoriile care decurg din funcțiile lor. Bineînțeles, Partidul Democrat nu vrea să facă referire la adevărata menire a acestui protest, de a nu mai lua sub nicio formă parte la mascarada din Parlament, unde o lege atât de importantă cum este Legea pensiilor a fost fraudată fără nicio rușine, în văzul tuturor, sau unde se votează „până iese tot cine vrem noi”, în batjocura oricărui principiu democratic de legitimitate sau reprezentativitate.

Românii trebuie să înțeleagă faptul că parlamentarii opoziției au posibilități limitate pentru a stopa tăvălugul legilor votate în dauna drepturilor cetățeanului. Totuși, această atitudine de protest nu exclude activitatea din teritoriu, contactul permanent cu alegătorii, una dintre cele mai importante îndatoriri ale mandatului nostru fiind de a ne asigura că problemele oamenilor sunt ascultate și soluționate, chiar în condițiile în care Coaliția PD – UDMR – UNPR – Minorități naționale blochează orice decizie care ar putea îmbunătăți viața românilor.

Spectacolul sinistru al portavocelor puterii a atins în aceste zile cote maxime. Zgomotul temelor false, al îngrijorării ipocrite pentru „costurile” protestului parlamentar al USL, zgomotul unui dialog politic și social prost mimat sunt menite să acopere strigătele de durere ale românilor bolnavi de cancer, lăsați să agonizeze, fără medicamente, de un guvern iresponsabil, criminal, un guvern care nu se gândește la problemele reale ale acestei țări, ci doar încearcă, la indicațiile „maestrului păpușar” de la Cotroceni, să-și consolideze poziția și să-și perpetueze dominația.

Declarația politică este intitulată „Banii europeni, o corvoadă, nu un ajutor pentru România”.

În ciuda asigurărilor date de fostul Guvern Boc la învestirea ministrului afacerilor europene, în 2011, situația atragerii de fonduri europene este din ce în ce mai gravă. Comisia Europeană a anunțat Autoritatea Română de Audit că suspendă finanțarea europeană pentru proiectele privind dezvoltarea resurselor umane până la remedierea deficiențelor, dar n-am aflat nici până acum care sunt aceste deficiențe și cine plătește pentru ele.

Ministrul Leonard Orban însuși s-a arătat îngrijorat de faptul că, pe viitor, România ar putea să mai aibă suspendate fondurile europene accesate prin programele operaționale sectoriale. Îmi imaginez că și în acele cazuri va lipsi cu desăvârșire responsabilitatea celor implicați și nu va răspunde nimeni pentru greșelile care blochează proiectele românilor.

Situația în ceea ce privește acordarea banilor pe Măsura 3.2.2, din cadrul Programului Național pentru Dezvoltare Rurală, este și ea la fel de neclară, motiv pentru care am cerut lămuriri privind reîmpărțirea sumelor aflate din nou la dispoziția Ministerului Agriculturii. În urma finalizării procedurilor de achiziții de către beneficiarii Măsurii 3.2.2, au rezultat anumite economii, care, conform procedurilor în vigoare, au fost dezangajate și au revenit la dispoziția MADR pentru a fi redistribuite. Ei bine, nici la acest capitol Guvernul nu are capacitatea de a lămuri posibilii beneficiari, descurajând în felul acesta inițiativa și deschiderea românilor către proiecte cu finanțare din bani europeni.

Este paradoxal, așadar, că fondurile aflate la dispoziția României, în loc să constituie un ajutor, reprezintă o reală problemă de gestionare, de alocare și, ulterior, de implementare a proiectelor în cauză.

Declarația politică se intitulează „Clasa zero, zero rezultate”.

Clasa zero sau clasa pregătitoare este invenția care bulversează anul școlar 2012–2013 și care își anunță de pe acum ineficiența. În ciuda discuțiilor pe marginea subiectului, provocate de părinți, de cele mai multe ori, Ministerul Educației a rămas consecvent acestei idei care nu va îmbunătăți în niciun fel sistemul de învățământ, din contră.

Evident că nici pe acest subiect nu am avut parte de o dezbatere serioasă, în care ministerul să accepte și alte păreri, motiv pentru care asociațiile de părinți și învățătorii, directorii de școli sau educatorii au inițiat în toată țara mai multe întâlniri pe această temă.

Așa cum mi-am expus deja punctul de vedere în dezbaterea organizată la Cluj-Napoca, nu pot înțelege de ce susține Ministerul Educației un asemenea proiect pentru care nu s-a asigurat cadrul de desfășurare: nu există loc în școli, clase adecvate grupei de vârstă, mobilier, săli de mese sau de odihnă, învățătorii nu au programă sau planuri-cadru și nici nu știu cum ar trebui să se desfășoare orele cu acești copii care încă învață prin joc.

Părinții și-au manifestat neîncrederea și au avut și au, în continuare, mult prea multe întrebări fără răspuns, începând cu programul copiilor (prelungit sau normal, ora de 40 de minute sau de 50) și terminând cu ceea ce vor învăța efectiv.

S-a pus problema organizării acestei clase pregătitoare în cadrul grădinițelor, unde funcționează și în prezent grupa pregătitoare, dar ideea a fost respinsă de fostul ministru Daniel Funeriu. Nu-i înțeleg motivele, așa cum nu înțeleg nici faptul că nu s-a făcut nimic pentru implementarea acestui proiect, în afară de redactarea celebrei deja Legi a educației.

În situația dată, găsesc oportună renunțarea la clasa zero, cu zero beneficii pentru copii, părinți, învățători și educatori.

Declarația politică se intitulează „Românii și România au nevoie de soluții. Limba noastră-i o comoară”.

„Limba noastră-i o comoară

În adâncuri înfundată,

Un șirag de piatră rară

Pe moșie revărsată.” (Alexei Mateevici)

Într-o lume diversă, marcată de profunde schimbări la toate nivelurile, trecem cu vederea importanța identității lingvistice asupra dezvoltării națiunii noastre. Frumoasa limbă română, atât de cântată de poeți, ne definește spațiotemporal, hrănindu-ne demnitatea națională de-a lungul întregii noastre istorii. Avem norocul de a avea o limbă vie și bogată, care, dincolo de inflexiunile ei melodioase de sorginte latină, se află într-un continuu proces de dezvoltare și de adaptare la cerințele societății, cunoașterii și tehnologiei. Uniunea Europeană însăși susține, pentru toate statele membre, protecția și revigorarea bogatei diversități culturale prin promovarea limbilor ca formă de comunicare, interacțiune și înțelegere între popoare diferite, garantând astfel identitatea lingvistică a fiecărui stat.

În acest sens, nu trebuie să surprindă faptul că se acordă o atenție atât de mare păstrării, prezervării și cultivării limbilor materne, fiindcă se știe că limba maternă este cel mai bun paznic al patrimoniului cultural nematerial, care asigură cea mai calitativă descifrare a lumii în care trăim și constituie calea cea mai directă în procesul de descoperire a valorilor universale.

În România zilelor noastre, s-au deteriorat însă discursul și dialogul, în formele sale primordiale: retorica și argumentarea. Lăsând lingviștilor analiza specifică a acestora, nu pot să nu remarc identitatea lingvistică a limbii române, asumată la nivel oficial, și care reprezintă, în acest cadru, motorul care pune în mișcare transferul lingvistic identitar propriu-zis.

Omul politic, cel asupra căruia se răsfrânge acest transfer în momentul în care își rostește discursul, trebuie să fie permanent preocupat de calitatea acestuia, de cizelarea cuvântului, de profunzimea, coerența și claritatea mesajului. El nu este un simplu orator, discursul său nu mai poate fi un simplu monolog, iar locul rostirii sale nu mai este doar tribuna Parlamentului. Rostirea sa invită la dialog la toate nivelurile. Fără un dialog permanent, real și documentat, societatea contemporană nu poate funcționa în congruență cu necesitățile omului nou.

Un dialog efectiv este acela care potențează, care pune bazele și creează interacțiuni deschise, care încurajează respectul pentru împărtășirea ideilor și pentru explorarea directă și multiplă a modului în care problemele expuse sunt percepute și gândite. La nivel societal, dialogul cultural, social ori politic, bazat pe respect și toleranță, trebuie să aibă loc ținând cont, în primul rând, de interesul național.

De aceea, greva parlamentară este o sfidare a societății românești, fiindcă refuză un dialog în interesul națiunii, încercând să-și impună, imperativ, condiții care nu sunt de negociat. Cum spunea Nicolae Iorga, atât de simplu și cuprinzător: „Națiunea ta nu e numai națiunea de unde vii, ci și aceea din care merită să faci parte.” Astfel, respectul omului politic pentru dulcea și frumoasa limbă română este, de fapt, respectul de sine ca cetățean al României, „țara mea de glorii, țara mea de dor”.

## **Domnul Vasile Blaga:**

Pentru că ne vom opri aici cu lucrările de astăzi ale Senatului, vă informez că au depus întrebări în scris, la secretariatul ședinței, doamnele și domnii senatori:

– Florin Mircea Andrei, Dumitru Oprea, Gheorghe David, Gheorghe Bîrlea – Grupul parlamentar al PDL;

– Adrian Țuțuianu, Doina Silistru, Gheorghe Pop, Valer Marian, Iulian Bădescu, Sorin Constantin Lazăr, Elena Mitrea, Florin Constantinescu, Gheorghe Saghian – Grupul parlamentar al PSD;

- Emilian Valentin Frâncu – Grupul parlamentar al PNL; – Sorin Serioja Chivu – Grupul parlamentar progresist. De asemenea, au depus în scris interpelări doamnele și

- domnii senatori:

– Adrian Țuțuianu, Doina Silistru, Alexandru Cordoș, Iulian Bădescu, Sorin Constantin Lazăr, Ioan Mang, Gheorghe Pop, Valer Marian, Florin Constantinescu, Gheorghe Saghian, Elena Mitrea – Grupul parlamentar al PSD;

– Mircea Marius Banias, Cornel Popa, Emilian Valentin Frâncu, Marian Cristinel Bîgiu – Grupul parlamentar al PNL;

- Sorin Serioja Chivu – Grupul parlamentar progresist;

- Iulian Urban, senator independent, afiliat Grupului

- parlamentar al PDL.

Vă mulțumesc.

Ne revedem mâine, la ora 13.00 – dar, vă rog mult, 13.00 –, în plenul reunit, iar membrii Birourilor permanente ale celor două Camere să fie prezenți la ședința Birourilor reunite – și domnul senator Berceanu, și ceilalți colegi –, la ora 9.30.

- Vă mulțumesc.

Bună seara!

**EDITOR: PARLAMENTUL ROMÂNIEI — CAMERA DEPUTAȚILOR**

„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercială Română — S.A. — Sucursala „Unirea” București și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București (alocat numai persoanelor juridice bugetare) Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, internet: www.monitoruloficial.ro Adresa pentru publicitate: Centrul pentru relații cu publicul, București, șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 021.401.00.70, fax 021.401.00.71 și 021.401.00.72 Tiparul: „Monitorul Oficial” R.A.

&JUYDGY|591745]

**ISSN** 1220–4870

**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 13/8.III.2012 conține 20 de pagini.**

Prețul: 30,00 lei