Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 februarie 2013
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Mihai Ciprian Rogojan
Discurs
Declarația politică este intitulată „Sfidările membrilor USL afectează viitorul maramureșenilor”.
Domnule președinte,
## Stimați colegi,
Sunt dezamăgit de atitudinea colegilor USL de săptămâna trecută, în special a celor din județul Maramureș, motiv pentru care mă văd nevoit să readuc în discuție două subiecte extrem de importante pentru oamenii pe care îi reprezint: centura orașului Baia Mare și drumul expres Baia Mare–Vaja. Au fost două amendamente promise de aleșii USL în campanie și care s-au dovedit a fi, ca multe altele, promisiuni nefondate ale reprezentanților puterii. Acesta este modul în care veți acționa și în continuare? Făcând promisiuni pe care nu intenționați să le respectați și mințind cu seninătate românii când vine vorba despre viitorul lor?
Observ cu indignare faptul că acum nici măcar nu mai faceți efortul de a masca deciziile proaste pe care le luați astfel încât să pară avantajoase pentru români, cum ați făcut cu pensiile și cu salariile. Dar, dacă analizam cu atenție acest fapt, ne dăm seama că lupta internă pentru funcții vă consumă timpul și energia.
Repet, sunt surprins și indignat de faptul că, deși Primăria Baia Mare a fost câștigată de USL cu un procent de peste 86%, doar unul dintre reprezentanții actualei puteri a votat în favoarea amendamentelor. În rest, ați încălcat dreptul nostru de a depune și de a susține amendamente la timp și v-ați bătut joc de nevoile cetățenilor. Mai mult, ați adoptat anexele la Legea bugetului fără să existe cvorum în Parlament, bazându-vă pe o lege care nici măcar nu e în vigoare – Legea privind Statutul deputaților și al senatorilor.
În loc să continuați cu risipa banului public cu care ne-ați obișnuit, mai bine ați încerca să administrați cu cap banii primiți de la Uniunea Europeană datorită negocierilor purtate de domnul președinte Traian Băsescu, cu 18% mai mult decât anul trecut. Sper că aceasta a fost o lecție pentru dumneavoastră și că, indiferent de conflictele politice, veți învăța că principala prioritate este binele românilor.
Chiar dacă de această dată bugetul pentru cele două drumuri extrem de importante pentru Maramureș nu a fost aprobat, voi lupta în continuare pentru acestea – am luat deja câteva măsuri în acest sens – și sunt convins că vom găsi o cale ca acestea să poată fi realizate.
Poate vi se pare ciudat, stimați colegi din USL, dar pentru mine binele maramureșenilor este prioritar și fac tot posibilul ca promisiunile să fie respectate.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.