Doina Anca Tudor

Declarația politică este intitulată „Situația învățământului românesc – decăderea valorilor _versus_ demagogia politică!”.

## Domnule președinte,

## Doamnelor și domnilor senatori,

S-a vorbit în ultimul timp despre situația învățământului românesc, mai ales a celui preuniversitar. Chiar zilele trecute exista o polemică la nivelul principalelor televiziuni de știri despre problema clasei zero, mai precis ceea ce Legea nr. 1/2011 identifică drept clasa pregătitoare a copiilor de grădiniță.

Reformele instituționale, culminând cu actuala Lege a educației naționale, au avut rolul de a debusola generațiile tinere, care după 12 ani de studii preuniversitare ajung să se întrebe ce pot face cu diplomele obținute într-o Românie și așa prea puțin ofertantă din punct de vedere al locurilor de muncă.

De ani de zile, vorbim despre ineficiența sistemului educațional, despre lipsa de viziune a celor care concep politicile educaționale și, nu în ultimul rând, despre instabilitatea sistemului public, care permite „schimbarea regulilor jocului în timpul jocului”.

Metodologiile și rapoartele teoretice ale diferiților decidenți rupți de realitatea educației copiilor noștri au culminat, de câteva săptămâni, cu această manipulare mediatică privind organizarea clasei zero. Intervine aici o chestiune pe care în ultimii patru ani niciun ministru nu a luat-o în considerare: consultarea părinților și a autorităților locale privind viitorul elevilor ca parte a comunității. Nicio autoritate din Ministerul Educației Naționale nu a analizat această posibilitate de a organiza dezbateri publice, în mediul urban sau rural, prin care părinții să fie întrebați cum văd ei școala pentru copiii lor.

Nu s-a realizat niciun demers pentru clarificarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 1/2011 privind școlile de arte și meserii, pentru susținerea unui parteneriat între grupurile școlare tehnice (cum erau numite demult școlile de arte și meserii, profesionalele sau postlicealele de maiștri, sanitare, școlile de ucenici) și mediul privat, în special în pregătirea de absolvenți pentru antreprenori din zona comercială și industrială care au nevoie de persoane specializate în diferite meserii.

Avem mii de juriști, economiști sau psihologi teoretici și doctoranzi pe hârtie, mii de specialiști în științe politice sau comunicare publică, care nu profesează în domeniul în care s-au specializat, dar nu avem ingineri specializați în noile tehnologii existente la nivel mondial, nu avem specialiști în științe socioumane care să fie în contact aplicativ cu

societatea și cu nevoile ei, nu avem tâmplari, zidari, electricieni meticuloși ca altădată, nu avem bucătari specializați. Când ieși pe piața muncii, îți dai seama că nu profesia ta este oglinda a ceea ce faci, ci relațiile, originea familiei și sistemul în care te vei încadra.

Ca o concluzie la această declarație politică, o să redau un scurt fragment dintr-un interviu al unui licean din București pentru revista „Observator cultural”: „Ceea ce scârțâie la acest sistem – altfel perfect validabil cu ștampila mioritică – este poate incapacitatea de a produce ceva – concret vorbind. Uităm să menționăm că instituțiile noastre de învățământ se războiesc în conflicte adesea sterile, că nu există, la noi, o știință a eficienței comunicării dintre elevi, profesori și directorii de școli și licee. Avem calculatoare ultraperformante, dar nu și cine să predea la ele, avem minunate steaguri ale Uniunii Europene pe fațade dărăpănate, avem blazoane aurite și mizerie morală deopotrivă.”