Ioan Mang

Declarația politică este intitulată „Solidaritate cu protestele studențești”.

Declarația mea de astăzi vizează mișcarea de protest a studenților, care, de săptămâna trecută, au ocupat aula Facultății de Istorie din cadrul Universității București.

În calitate de dascăl și de cetățean preocupat de soarta învățământului și, până la urmă, de viitorul societății românești, doresc să exprim pe această cale întregul meu sprijin pentru acțiunea acestor tineri. Gestul lor este unul de admirat și de apreciat. Ei merită respectul nostru pentru curajul de a-și revendica drepturile lor firești și legale.

Studenții au perfectă dreptate să fie îngrijorați și să protesteze: este vorba despre viața și viitorul lor. Neaplicarea Legii educației naționale și subfinanțarea cronică a învățământului se răsfrâng direct asupra vieții studențești, fiindu-le afectate în mod grav șansele de reușită în viață. Ei sunt perfect îndreptățiți să se manifeste și, personal, nu văd în acțiunea lor decât un act civic care ar trebui urmat și de alte categorii sociale.

Trebuie să încurajăm aceste proteste și să ascultăm cu mare atenție mesajul studenților, pentru că, până la urmă, care sunt revendicările acestora? Ei cer ca educația să reprezinte principala prioritate a statului, nu doar în discursurile, ci și în acțiunile guvernamentale. Ei vor ca Guvernul să respecte legea și să aloce minimum 6% din PIB pentru educație și 1% pentru cercetare. Până la urmă, nu cer altceva decât respectarea legii și a Pactului național pentru educație.

Cine poate să îi condamne pentru că cer o mai bună reprezentare în actul decizional la nivelul universităților și o reformare a programelor de studii? Cine se poate împotrivi introducerii admiterii pe bază de examen și evaluării obligatorii a profesorilor de către studenți? Poate cineva să le refuze solicitarea de a deveni parteneri egali în procesul educațional?

În opinia mea, toate aceste revendicări academice și sociale sunt nu doar legitime, dar și de bun-simț.

Studenții care au ocupat aula Facultății de Istorie din București s-au inspirat, probabil, din ce se întâmplă în jurul lor în lume și, atâta timp cât protestul se desfășoară în condiții pașnice, cred că lucrurile sunt în regulă și ne aflăm într-o situație normală pentru o societate democratică. Anormale sunt tăcerea și acceptarea obedientă a încălcării drepturilor și pasivitatea decidenților.

Lipsa de reacție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este pentru mine dovada clară că

guvernanții nu au nici argumente și nici soluții pentru situația dramatică în care au adus sistemul educațional din România. Învățământul a ajuns într-o fundătură, iar vinovați pentru acest lucru sunt nimeni alții decât premierul și ministrul educației, precum și specialiștii care îi sfătuiesc și influențează.

Problema Guvernului Boc și, implicit, a României este că prin măsurile de austeritate se antamează viitorul tinerilor, ceea ce este cel puțin la fel de grav ca și scăparea de sub control a deficitelor cu care se luptă în fiecare zi. Un buget național care sacrifică angajamentul nostru pentru educație este un buget care sacrifică viitorul țării și al copiilor noștri.