Elena Mitrea

Declarația politică este intitulată „Solidaritate pentru demnitate”.

Solidaritatea cui, pentru demnitatea cui?

Nu știu dacă poate fi doar coincidență, însă am constatat și cu alte ocazii că actualul Guvern adoptă hotărâri privind soarta românilor tocmai în preajma zilelor în care alții sărbătoresc. Da, 1 Mai este Ziua Internațională a Muncii și este celebrată încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, devenind apoi sărbătoarea muncii în majoritatea țărilor lumii.

În România, ziua de 1 Mai se celebrează din 1890, iar anul acesta, întâmplător sau nu, tocmai intră în aplicare noul Cod al muncii, care aduce vulnerabilități angajaților, îngroșând numărul șomerilor, mereu în căutarea unui loc de muncă, și noua Lege a zilierilor, prin care se impozitează cu 16% munca de pe o zi pe alta a muncitorilor cu ziua, fără să le ofere niciun drept.

Ba mai mult, premierul, ministru interimar, cu hărnicia dovedită în a schimba tot ce mișcă în țara asta, a semnat deja și normele de aplicare a legii pentru zilieri. Uimitor și extrem de rapid, când este vorba de luat, dacă mă gândesc că legea pentru copiii cu autism așteaptă de jumătate de an să aducă un dram de speranță pentru micuți și familiile lor, care solicită susținerea statului.

Legea dialogului social, de asemenea, cu reglementări în domeniul muncii, adoptată prin asumarea răspunderii, așteaptă decizia Curții Constituționale.

De ce nu, 28 aprilie este Ziua Internațională a Protecției și Sănătății în Muncă, prilej cu care, consultând statistici ale Inspecției Muncii, aflăm că anul 2010 a înregistrat peste 3.600 de persoane care s-au accidentat la locul de muncă în România, 272 chiar au decedat în urma accidentelor.

Cheltuielile efectuate cu echipamentele de protecție pentru muncitorii din România ne situează pe locul 10 din 12 într-un clasament al țărilor din Europa Centrală și de Est, ceea ce ne convinge că „securitatea și sănătatea în muncă nu sunt încă priorități majore”, că avem condiții precare la locul de muncă, că, pe lângă salarii proaste, avem și condiții așijderea.

Iată, tot acum se anunță ofensiva pentru combaterea muncii la negru. Mă întreb de ce n-o fi făcut-o domnul Botiș până acum.

Din „solidaritate pentru demnitate” califică forța de muncă pe care o trimite în afara țării – progres la alții, aici continuă destructurarea, restructurarea, comasarea, desființarea.

Ce să mai vorbim de munca neplătită a profesorilor, a medicilor. De ce să ne amintim de pensionarii care stau la cozi pentru un pumn de mălai, pentru un pește stricat, pentru că se găsesc binefăcători ai puterii care să le amintească că pensiile li s-au mărit numai prin grija Guvernului Boc.

Oare aceștia îi mai cred și tâmpiți – că leneși, nesimțiți au fost – pe cei care simt fiecare leuț în plus sau în minus din pensia pe care o întind numai ei știu cum ca să ajungă? Sunt cei care așteaptă de circa trei ani majorarea cuvenită pentru grupele I și II de muncă, amânată de același Guvern.