Corneliu Grosu

Declarația politică este intitulată „Spațiul Schengen nu vrea să cuprindă și «țări second-hand»”.

În momentul aderării la Uniunea Europeană, România și-a propus aderarea la Spațiul Schengen în 2011. Din păcate, acest obiectiv nu a fost atins. Un subiect de importanță majoră pentru România, acesta a revenit în centrul atenției publice de cel puțin o săptămână. Dacă ne-am fi așteptat ca vreun semnal favorabil nouă să fi fost scânteia care să fi repus pe agenda publică această prioritate națională a României, nu este așa. Motivul care a adus în prim-plan subiectul nu este unul favorabil nouă: decizia aderării României la Spațiul Schengen a fost amânată pentru septembrie 2012.

Începând din 2007, când România și Bulgaria au acceptat acquis-ul Schengen în totalitate, odată cu pregătirile pentru aderarea la UE, țara noastră a îndeplinit în totalitate obligațiile asumate. România a trebuit să-și demonstreze capacitatea de a îndeplini cerințele relevante din acquis-ul Schengen într-o manieră „corectă, uniformă și eficientă”, așa cum i s-a cerut și a demonstrat. Astfel, toate rapoartele de evaluare Schengen ale României au fost aprobate, succesiv, în cadrul Grupului de lucru pentru evaluare Schengen de la Bruxelles.

În toată această perioadă de timp, țara noastră a făcut eforturi susținute pentru a îndeplini condițiile necesare aderării. Intrarea României în Spațiul Schengen este un obiectiv pentru care au fost angajate resurse umane și financiare fără precedent, cu atât mai importante cu cât ele au fost luate într-o perioadă extrem de dificilă din punct de vedere economic.

Deși România a îndeplinit condițiile prevăzute de Tratatul de la Maastricht, din 1992, țări precum Olanda, Franța și Finlanda continuă să ne pună bariere împotriva intrării în Schengen. Desigur, singura care se opune în mod public aderării noastre este Olanda. Franța „tace și le face”! Deși în ultima perioadă nu a mai fost atât de vehement în declarații, reforma acordurilor Schengen, despre care vorbea acum câteva zile Nicolas Sarkozy, este în realitate deja lansată la Bruxelles.

Olanda continuă să se opună aderării, motivând temeri legate de corupție și crimă organizată. Olanda, țara care a legalizat prostituția și consumul de droguri, ne critică aspru, judecând, în fond, în baza unor criterii xenofobe. Pe de altă parte, tot Olanda este investitorul numărul 1 în România, un stat pe care îl califică drept nepregătit pentru a adera la Spațiul Schengen. Această contradicție între declarații și fapte – căci este contradictoriu să investești într-un stat cu un grad ridicat de corupție și cu un nivel îngrijorător al crimei organizate, dar apoi să pui piedici și bariere necontenit libertății de mișcare la frontierele statului respectiv – este întărită de declarațiile reprezentanților oamenilor de afaceri olandezi din România.

În septembrie 2011, însuși liderul comunității oamenilor de afaceri olandezi din România, respectiv președintele Camerei de Comerț Româno-Olandeze, Peter de Ruiter, a declarat, la București, că accederea României în zona Schengen ar fi nu doar în interesul românilor, ci ar fi, de asemenea, în interesul comunității olandeze de afaceri, pentru că aceasta ar conduce la intensificarea schimburilor comerciale dintre cele două state.