Iulian Urban

Declarația politică este intitulată „Stimulentul sau viața!”. Eu nu înțeleg ce sunt stimulentele acordate angajaților la stat și ce (mai) înseamnă salarii normale.

Din câte știam eu – sau cel puțin așa credeam, pentru că încep să mă îndoiesc –, și piața muncii este guvernată de cerere și ofertă, și singurul salariu „normal” este acela unde cererea și oferta se echilibrează. Dacă oferta este de 1.600 de lei și există angajați (adică cerere) dispuși să o accepte, înseamnă că 1.600 de lei este un salariu normal. Problema este că, pe lângă acești 1.600 de lei, se mai plătește – mă rog, se plăteau și se vor plăti, căci nimeni nu apreciază grevele – încă de 2-3 ori suma asta, sub formă de stimulente.

Lăsând la o parte faptul că nu înțeleg ce înseamnă acele stimulente, presupun că un fel de răsplată că îți faci munca mai bine decât în fișa postului, altfel nu văd logica, pentru că, dacă faci doar ce este în fișa postului, ai salariu, ăsta nu se dă doar așa, pentru că ești angajat, ci e o recompensă pentru munca pe care o depui, asta ar însemna că salariul – în înțelesul tuturor sumelor primite lunar ca răsplată pentru munca depusă – este, de fapt, undeva pe la 4.800 – 6.400 de lei, ceea ce este un salariu foarte bun chiar și pentru privat, având în vedere calitatea și cantitatea muncii depuse.

Din câte înțeleg eu, acele stimulente, în loc să se dea pe baza unor merite, se dădeau pur și simplu la toată lumea, așa că lumea s-a învățat și a început să perceapă acea sumă ca pe un drept, și nu ca pe un privilegiu.

Nu neg faptul că un specialist are un preț mare. Ce nu-mi pare OK este – conform listei salariilor – că în Ministerul Finanțelor Publice toți sunt superspecialiști, inclusiv îngrijitoarele, șoferii, bufetierele și așa mai departe. O dactilografă are 3.000 de lei pe lună, din care două treimi stimulente. Unde au dat oamenii ăștia teste de performanță și ce criterii au fost utilizate? Pentru că s-a ajuns ca în Ministerul Finanțelor Publice să găsim nu super, ci hiperspecialiști, în special acea tânără cu 7 masterate, făcute cam toate odată, astfel încât mă întreb când a mai trecut și pe la locul de muncă de la stat. Și este plină administrația publică de astfel de somități!

Familii întregi de savanți, de capacități, deoarece se știe că inteligența este 80% ereditară, iar în administrația publică se angajează „la pachet”, mizându-se pe bagajul ADN. Familia este celula administrației publice, nu?!

Dar până acum suplimentele pe care le primeau angajații de la Ministerul Finanțelor Publice depășeau salariile din grilă și erau fericiți, chiar dacă evaziunea fiscală e în creștere.

Mă doboară logica celor care spun: pleacă din Ministerul Finanțelor Publice oameni de calitate, iar serviciile vor rămâne la fel de proaste ca și ieri. Dacă serviciile au fost proaste cu acei oameni și vor fi proaste fără acei oameni, înseamnă că influența lor este nulă, de aceea dați-mi voie să mă îndoiesc de calitatea lor, calități care s-au văzut doar când salariații Ministerului Finanțelor Publice au făcut de nenumărate ori grevă pentru ca aceste stimulente să se dea corect? Nu, au preferat să le ia și să tacă, iar când toată șandramaua se dărâmă din cauza tăcerii lor vin și fac grevă.