Niculae Bădălău

Declarația politică este intitulată „Susținerea natalității, fără dileme bugetare”.

O declarație recentă a premierului Dacian Cioloș ne arată care sunt prioritățile guvernamentale. În orice caz, susținerea natalității nu se află printre acestea.

Prim-ministrul ne spune că „banii pentru indemnizații nu vor fi dacă nu ne spune Parlamentul de unde trebuie să tăiem”, referindu-se la recentele modificări legislative, benefice pentru mame și stimularea natalității, adoptate de Comisia pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților. Modificările sunt bine-venite, întrucât ele elimină plafonul maxim de 3.400 de lei, iar indemnizația va fi în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani, dar și alte modificări necesare. Scopul este clar: încurajarea natalității.

Până la urmă, ne putem întreba: ce societate poate privi în viitor dacă natalitatea este scăzută, iar statul nu face mare lucru pentru a o încuraja? O întrebare care nu angajează resurse bugetare, ci doar puțină disponibilitate de a ne gândi care sunt cu adevărat prioritățile naționale.

Poate că declarația prim-ministrului ar fi fost oportună dacă natalitatea era un punct forte al societății românești. Ei bine, statistica ne spune altceva. Datele INS, preluate și pe site-ul Eurostat, arată că în anul 2013, în România, s-a înregistrat cel mai mic număr de născuți vii față de anul 2000: 182.313. Practic, din anul 2009, România s-a confruntat cu o scădere a natalității. Rata totală de fertilitate a scăzut de la aproximativ 1,7 la 1,4 din 2009 până în anul 2013. După mai mult de 10 ani ajungem de unde am plecat în anul 2000.

Desigur, statistica pare că nu atinge coarda sensibilă a Guvernului tehnocrat, deși chiar membrii acestuia ar trebui să fie familiarizați cu prelucrarea datelor și relevanța statisticii în elaborarea politicilor publice.

Revenind la declarația prim-ministrului, putem spune așa: dacă este treaba Parlamentului să găsească și sursele de finanțare, atunci treaba Guvernului care mai este? Prim-ministrul Dacian Cioloș ar fi putut să ne transmită sub o altă formulare că este o măsură bună, dar care nu poate fi acoperită bugetar. Sau, și mai bine, că va acorda prioritate mamelor și susținerii natalității, familiei, decât altor proiecte care nu aduc modificări semnificative în bunăstarea românilor. Sau că, la rectificare, va încerca să vadă cum se pot identifica surse de finanțare. Oricum, ideea este că putea fi mult mai deschis decât să dea vina pe Parlament că nu a identificat și surse bugetare.

Până la urmă, practic, aceasta este treaba Guvernului, care trebuie să știe mai bine cum împarte resursele, însă nu poți ignora voința Parlamentului care te-a învestit, nici dacă resursele bugetare nu permit. Trebuie discutat calm și constructiv cum putem să sprijinim natalitatea, fără să aruncăm pisica dintr-o curte în alta.