Florin Constantinescu

Declarația politică este intitulată „Terenul agricol din România – lăsat de izbeliște”. Doamnelor și domnilor, Stimați colegi,

Săptămâna trecută, ministrul agriculturii declara într-o conferință de presă că suprafața agricolă deținută de străini în România se ridică la peste 700.000 de hectare, ceea ce reprezintă 8,5% din suprafața arabilă a țării. Suprafața agricolă deținută de străini a crescut la 51.553 de hectare în acest an, față de 37.295 de hectare anul trecut numai în nord-estul țării. Italia are 24,29% din suprafață deținută, Germania – 15,48%, iar țările arabe – 9,98 procente. În același timp, în topul deținătorilor de terenuri se mai numără Austria, cu 6,13%, Spania, cu 6,22%, Danemarca, cu 4,52%, Olanda, cu 2,4%, Ungaria – 8,17%, Grecia – 2,4% și Turcia – 0,78%.

Potrivit datelor furnizate de ministrul Tabără, în topul deținătorilor de terenuri se mai numără Austria, cu 6,13%, Spania, cu 6,22%, Danemarca, cu 4,52%, Olanda, cu 2,4%, Ungaria – 8,17%, Grecia – 2,4% și Turcia – 0,78%, iar prin sistemul _off-shore_ sunt cumpărate terenuri de către Malta, Cipru, Monaco, San Marino și Luxemburg, cu o pondere de 5,91%. Din zona arabă sunt prezenți deținători de terenuri din Irak, Liban, Siria și Iran.

Prețul terenului în România este de cel mult 2.500 de euro pe hectar. Acest preț este cu mult sub cel înregistrat în țările Uniunii Europene, unde ajunge și până la 15.000 de euro pe hectar.

Domnul ministru a afirmat că solicitarea de a cumpăra terenuri agricole este un fenomen care se accentuează tot mai mult. Sunt de acord că terenul nu trebuie lăsat în pârloagă și trebuie valorificat, dar cred că ar trebui ca în ministerul domnului Tabără să existe anumite politici agricole privind valorificarea pământului. Nu sunt de vină românii pentru că nu au modalități de a-și valorifica pământul și pentru că aleg calea cea mai ușoară, care le conferă și ceva bani, adică aceea de a-și vinde pământul. E mai ușor să-l dai în arendă și apoi să primești o sumă, când se recoltează, dar prețul producției este destul de mic și, deși este o plată constantă, cei mai mulți socotesc că o plată mai mare la un moment dat este mai bună decât o plată mică, anuală.

România are un cadru permisiv pentru o anumită direcție de piață funciară, fiind vorba de o legislație din 1993, regăsită în Codul civil. Chiar dacă pentru a putea deține teren în România o persoană fizică trebuie să aibă domiciliul stabil în țară, iar persoana juridică trebuie să aibă sediul în România, constatăm cu îngrijorare că din ce în ce mai mulți oameni preferă să-și vândă terenul pe care îl dețin în proprietate.

În unele state precum Ungaria, Cehia, Slovacia și Polonia, nu s-au vândut terenuri către străini sub nicio formă, nici în condițiile de rezident sau nerezident, pentru că legislația nu era atât de permisivă. Este cert însă că cele patru țări și-au prelungit moratoriul privind vânzarea terenurilor către cetățenii străini. Legislația noastră este mai permisivă și, din păcate, terenul este vândut pe te miri ce și pe mai nimic. La nivelul ministerului, ar trebui gândită o strategie pentru prelungirea perioadei de nevânzare a terenurilor agricole către nerezidenți, și aceasta este marea provocare a ministerului domnului Tabără: să găsească soluții!