Iulian Urban

Declarația politică este intitulată „Titlul de erou nu este de vânzare!”.

Mi s-a cerut să comentez faptul că fostul președinte al Partidului Național Țărănesc (PNȚ) Ion Diaconescu a dat în judecată statul român și solicită daune de 18 milioane de euro pentru traumele suferite în timpul detenției politice din închisorile comuniste. Până acum, știu că acțiuni similare deschise contra statului român au fost pierdute de foști deținuți politici precum Vasile Paraschiv și Viorel Chirilă.

Voi face două tipuri de considerente: morale și juridice.

a) Din punct de vedere moral

Înainte de a cataloga drept venalo-financiar gestul lui Ion Diaconescu, trebuie să ne gândim puțin la faptul că toți românii au suferit în neagra perioadă comunistă, însă unii dintre ei au avut curajul de a face mai mult, de a se revolta, de a lupta, de a se ridica dintr-o mare de lașitate. Una este să suferi la coadă la butelii, și alta este să simți în suflet frigul într-o celulă iarna, la minus 30 de grade, tu fiind desculț, doar în pijamale, fără geam la temniță și cu temnicerul care îți aruncă apă pe jos ca să înghețe. Să nu fim ipocriți, pentru că același curaj demonstrat de cei precum seniorul Diaconescu a făcut posibil momentul decembrie 1989.

Câți dintre români s-au revoltat împotriva exponenților regimului securisto-comunist precum Iliescu ori Voiculescu, care a furat de a rupt din banii poporului și și-a făcut un imperiu mediatic prin care ne tâmpește zi de zi?

Am ajuns la stadiul josnic în care ne uităm cu admirație la Becali, la Irinel, la Patriciu, la Videanu și la alți îmbogățiți peste noapte din strânsura poporului timp de 50 de ani.

De ce oare deținuții politici, care au făcut mai mult decât românii care sufereau la coadă la butelii, care au ales să lupte, cu riscul înfundării temnițelor comuniste, cărora li s-a confiscat toată averea și familiile lor au ajuns pe drumuri ca niște paria ai societății și ostracizați ca niște leproși, nu au dreptul să-și primească măcar recunoștința eternă a generațiilor viitoare?

Doar deținuții care au tratat cu Securitatea, doar cei care au dat informații despre vecini, prieteni, frați, părinți, copii, soți, adică cei care și-au lepădat sufletul la intrarea în iadul sădit de comunism în conștiința românilor, doar lor nu li s-a luat nimic. Suntem orbi și nu-i vedem pe cei ce fură în continuare și ne calcă în picioare, fiind, în continuare, mult prea lași ca să facem ceva mai mult decât să-i înjurăm pe internet sau pe la colțuri. Tăcem la fel ca pe vremea împușcatului și ne roadem la fel de laș și de ignorant, în liniște, ciosvârta care ni se dă. Doar sub anonimat, pe forumuri, suntem viteji. Am ales resemnarea și ignoranța și am uitat să luptăm pentru drepturile noastre contra abuzurilor, corupției, lașității. Doar ne plângem, și atunci ne merităm soarta.

Deținuții politici nu au avut mătuși Tamara și n-au reușit nici acum să-și facă vile în zonele exclusiviste, de fițe, din jurul Bucureștiului. Cei puțini care au luptat fățiș, cu arma în mână sau cu pixul ori cuvântul împotriva dictaturii și a