Gheorghe David

Declarația politică este intitulată „Un an agricol bun, din care avem multe de învățat”.

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Chiar dacă suntem abia la începutul toamnei, se vede încă de pe acum că fermierii au motive să se bucure și la culturile de toamnă se anunță recolte frumoase. Desigur, există și excepții, fiindcă natura nu a fost peste tot la fel de generoasă. Oricum, s-a dovedit că, acolo unde au fost respectate toate verigile tehnologice, s-au folosit semințe din categorii biologice superioare, și rezultatele au fost pe măsură.

Dar nu despre aspectele de ordin strict profesional mi-am propus să vorbesc în intervenția mea de astăzi, ci despre învățămintele asupra cărora este de dorit să luăm aminte.

Practic, suntem în pragul începerii unui nou an agricol. Să lăsăm natura să-și facă treaba așa cum știe ea mai bine.

Prima întrebare căreia trebuie să-i răspundem este dacă recoltele din acest an exprimă, cu adevărat, potențialul natural de fertilitate a solului. Pentru a-l valorifica pe deplin este nevoie de bani, și nu puțini, bani care se duc pe așa-zisele „intrări” („inputuri”). Or, de ei este nevoie lună de lună sau chiar mai des, în vreme ce un fermier și-i încasează, cu mici excepții, de 2–4 ori pe an, în funcție de culturile semănate.

Apar aici și dificultățile pe care ei le întâmpină în accesarea sumelor cuvenite, fie de la beneficiarii muncii lor, fie că provin din subvenții.

Din câte se știe, în acest an agricol lucrurile s-au mai limpezit, dar întârzieri mi-au fost semnalate în repetate rânduri.

În anul ce vine – de fapt, pentru agricultori el a și venit – este de dorit ca mecanismul de acordare a subvențiilor să fie bine pus la punct, cu program și responsabilități cunoscute de către fermierii îndreptățiți să li se acorde.

Un alt aspect asupra căruia consider să trebuie să insist se referă la suprafețele de ordinul câtorva sute de mii de hectare. Suntem o țară care dispune de un sol clasificat în

partea de sus a productivității. Alte bunuri naturale care să facă obiectul prelucrării nu prea ne-au mai rămas, cu deosebire care să meargă și la export. De mâncare va fi întotdeauna nevoie!

Dintr-o țară fostă exportatoare netă, am ajuns să fim noi importatori. Și mă refer nu la produse tropicale, ci la carne, legume, fructe și atâtea altele.

În altă ordine de idei, este vorba despre industria alimentară care să prelucreze producția vegetală și animală. Pentru a o deține, investițiile sunt o prioritate absolută. Aici, accesarea fondurilor europene având ca destinație prelucrarea legumelor, fructelor, cărnii, laptelui și a derivatelor acestora, dar și băncile care operează pe piața financiară internă, este vitală.

Din păcate, este un capitol la care continuăm să fim, încă, deficitari.