Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 aprilie 2015
Declarații politice · respins
Doina Silistru
Discurs
Declarația politică este intitulată „Un nou pact pentru statul de drept?”.
## Stimați colegi,
Pentru cei permanent dispuși să rememoreze momentele și etapele esențiale ale constituirii și consolidării statului de drept în România, poate nu ați uitat că, anul trecut pe 3 iulie, Elena Udrea, atunci președinte PMP, lansa un document de o importanță fundamentală atât pentru țară, cât și pentru Uniunea Europeană, americani și restul sistemului solar. Intitulat „Pact pentru statul de drept”, documentul era susținut în primul rând de PMP, apoi de fostul președinte Traian Băsescu, neîndoielnic în calitate de sursă ideologică. În pact se arăta că PMP își asumă respectarea statului de drept și funcționarea justiției, Elena Udrea cerând și celorlalte partide să adere la pact.
De când cu intensa activitate a Direcției Naționale Anticorupție, că au vrut, că nu au vrut, majoritatea partidelor au sprijinit și statul de drept, și independența justiției, cu toate că micile lacune și lipsa de practică unitară mai dau, pe ici, pe colo, bătăi de cap. Nimic nerezolvabil însă, cred eu.
Una dintre premisele care justificau apariția Pactului pentru statul de drept era buna „cunoaștere a piedicilor constante puse în calea funcționării corecte a justiției și faptul că s-a creat o inegalitate în fața legii între parlamentari și simplii cetățeni”, o a doua era preocuparea PMP față de „politizarea exagerată a instituțiilor statului”, iar o a treia, dar nicidecum ultima, se referea la conștientizarea „riscurilor economice și sociale pe care le reprezintă corupția în aparatul de stat”. Nu-i așa că e frumoasă istoria? Aici, doamna Udrea juca rolul medicului care, trăgând cu sete din țigară, te sfătuiește să te lași urgent de fumat.
Oricum, PMP, în frunte cu doamna Udrea, își lua angajamentul ca, în toate acțiunile viitoare legate de funcționarea statului de drept și independența justiției, să respecte câteva principii și valori, se subînțelege, asumate prin pactul despre care fac vorbire. Iată doar trei dintre acestea: „garantarea funcționării corecte a tuturor instituțiilor justiției, fără afectarea lor prin modificări legislative care să le reducă atribuțiile sau competențele pe care le au în acest moment”, „respectarea unor criterii clare de profesionalism,
independență politică și transparență în numirea tuturor decidenților din sistemul de justiție românesc” și „egalitatea în fața legii a tuturor românilor, prin asumarea de către partidele politice că nu vor mai vota în Parlament împotriva cererilor venite dinspre instituțiile justiției în cazul fiecărui parlamentar”.
Cam atât, deocamdată, cu aducerile aminte.
Reveniți în prezent, adică în statul de drept imediat sprijinit încă din vara anului trecut de PMP-ul doamnei Udrea, aflată acum, conform punctului doi al pactului invocat, în stare de arest preventiv, ca orice cetățean de rând, vedem că avocații doamnei în cauză au depus o plângere la CSM prin care sesizează o serie de nereguli comise de procurorii care derulează ancheta în dosarul „Gala Bute”. Pe scurt, Elena Udrea susține că ancheta în acest caz nu este făcută de „orice anchetatori”, ci de „consilierii personali ai procurorului-șef al DNA”. Veți fi de acord că obiecția apărătorilor este în flagrantă contradicție cu cel puțin unul dintre cele trei puncte citate anterior, arătând disfuncții majore ale statului de drept apărat cu atâta patriotism de Udrea–Băsescu. Că tot veni vorba, cam în aceeași contradicție în care se prezumă că s-ar fi aflat și doamna Udrea cu fiecare dintre punctele pe care le teoretiza mai anul trecut.