Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 aprilie 2016
other
Mihai Niță
Discurs
Declarația politică este intitulată „Un sistem de sănătate bolnav generează o societate bolnavă”.
În 1948, Organizația Mondială a Sănătății a organizat prima întrunire la nivel mondial dedicată sănătății, în cadrul căreia s-a hotărât aniversarea, la 7 aprilie a fiecărui an, a Zilei mondiale a sănătății, zi care s-a aniversat începând din 1950. Scopul organizației este sprijinirea acțiunilor privind îmbunătățirea stării de sănătate a populației. Se are în vedere, în primul rând, susținerea unor campanii la scară mondială pentru combaterea unor maladii care se manifestă pe scară largă.
Sistemul de sănătate al României se află într-o situație gravă, chiar dacă unii oficiali refuză să recunoască realitatea. Lipsa medicamentelor din spitale, condițiile de igienă precare, frigul și insuficiența cadrelor medicale sunt prezentate zilnic în presă. Cazurile sunt clare și concrete. Ar fi suficient să amintim numai cazul „Colectiv” sau pe cel al bebelușilor aduși în Capitală de la spitalul din Pitești.
În aceste zile, guvernanții s-au gândit să evalueze starea de sănătate a copiilor printr-un program național. Foarte bine, am putea zice, numai că starea în care se află acești copii trebuia să fie de mult timp cunoscută. Cum ar putea să fie sănătoși copiii din satele izolate ale țării, care se hrănesc cvasicotidian cu fasole și cartofi? Cât de sănătoși ar putea să fie copiii care merg la școală prin frig și zăpadă, îmbrăcați sumar și încălțați cu niște teniși cârpiți? Cât de viguroși pot fi acei copii care locuiesc în frig și în mizeria ignoranței?
Dar bebelușii care, din motive cunoscute, nu beneficiază decât ocazional de asistență medicală?
OMS a constatat că infecțiile intraspitalicești reprezintă o problemă gravă, pe care nicio țară n-a reușit s-o rezolve. Anual, în Europa, mai mult de patru milioane de persoane suferă cel puțin o infecție nosocomială și 37.000 mor din cauza complicațiilor.
Unele organizații neguvernamentale se implică în activități dedicate eradicării sărăciei extreme – cauza principală a proliferării celor mai multe afecțiuni ale sănătății. La nivel mondial, factorii de răspundere n-au avut capacitatea să asigure resursele necesare de hrană pentru toți locuitorii planetei. În prezent, pe planeta noastră, la fiecare cinci secunde, un copil moare de foame.
Situația este mult mai dificilă și mai complexă decât ar părea când o privim prin fereastra unui birou confortabil. Măcar acum, când în întreaga lume, cu ocazia Zilei mondiale a sănătății, sunt organizate manifestări spirituale și filantropice, am putea să ne străduim a desluși mai bine ce se petrece în sistemul sanitar, ce nu merge și din ce cauză, iar mai apoi să ne consultăm asupra demersurilor necesare. Situația este gravă, dar nu iremediabilă. Trebuie doar să ne mobilizăm serios și, numai atunci când vom avea conștiința împlinită, vom putea spune că am făcut ce trebuie. Altfel, vom compromite viitorul urmașilor noștri.