Stenogramă plen

Vă mulțumesc, domnule senator. Îl invit la microfon pe domnul senator Grigoraș Viorel. Aveți cuvântul, domnule senator.

Domnule președinte, Domnilor secretari,

## Bună dimineața!

Declarației politice de astăzi i-am dat denumirea următoare: „De ce?”. Un „de ce” care se vrea, de ce nu, chiar un strigăt de mânie.

Singura problemă a Ministerului Transporturilor este aceea de a șterge Moldova de pe harta României. Este concluzia pe care o putem trage cu toții după ce studiem proiectele prioritare ale Ministerului Transporturilor pentru anul 2016 și perspectiva 2017–2018, prezentate de ministrul transporturilor în plenul ședinței comune a Comisiilor pentru transporturi din Senatul României și Camera Deputaților la data de 5 aprilie 2016.

Planul de investiții prezentat cuprinde zonele pentru care se vor aloca banii pentru infrastructura rutieră, cea feroviară, navală și aeriană. În întreg cuprinsul documentului nu găsim nicio localitate din Moldova care să reprezinte un punct de legătură cu celelalte regiuni ale țării. Găsim amintit doar un proiect finanțat din fonduri europene pentru realizarea variantei ocolitoare a Bacăului, circa opt kilometri.

Repet, banii provin din fonduri europene, nicidecum din fonduri guvernamentale. Or, dacă există proiecte cu finanțare externă, de ce nu poate fi cuprinsă în strategia pentru transporturi și Moldova, regiune care are nevoie de conectare terestră și feroviară de mare viteză la fel ca și celelalte regiuni? Rămâne Moldova cea mai defavorizată regiune a țării, fără acces la infrastructura de transporturi de orice fel, doar așa, pentru că se dorește în Ministerul Transporturilor? Când se vor putea îndrepta aceste erori grave?

Credeți, domnule ministru al transporturilor, că Moldova este, așa, o regiune pustie, deșertică, unde nu există nicio urmă de viață? Este cumva, în opinia dumneavoastră, Moldova o zonă neimportantă și de care vă puteți debarasa?

Vreau doar să vă spun că în istoria României stă scris că au existat momente când ora exactă s-a dat în toată țara din Moldova. Și atunci Moldova și locuitorii acestor meleaguri nu au uitat de restul românilor.

Declarația mea politică își dorește să vă amintească de această regiune și să vă atenționeze că nu ați inclus niciun proiect în dezvoltarea infrastructurii în perioada 2016–2018, motiv pentru care nu cred că există parlamentar din Moldova care vă va susține proiectul. Suntem suficient de mulți parlamentari din Moldova pentru ca Masterplanul general de transport, pe care vi-l doriți lege, să nu treacă în Parlament, domnule ministru.

Vă mulțumesc.

Vă mulțumesc, domnule senator.

Mai așteptăm colegi. Poate avem șansa să mai vină cineva.

Îl invit la microfon pe domnul senator Vochițoiu Haralambie.

Aveți cuvântul, domnule senator.

## Domnule președinte, Stimați colegi,

Săptămâna aceasta se împlinesc doi ani de când Senatul României a adoptat, aproape în unanimitate, spre cinstea sa, Proiectul de lege privind conferirea titlului de „Erou al Națiunii Române” lui Avram Iancu, pentru viața închinată și jertfită spre propășirea neamului românesc. În 2015, acest proiect era adoptat și de Camera Deputaților, fiind trimis la 7 martie Președintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis, pentru promulgare. Invocând niște argumente pe care le apreciem ca neîntemeiate și inoportune, domnul Iohannis a cerut reexaminarea proiectului.

În calitatea de senator hunedorean, am luat poziție tranșantă atunci când, reîntors proiectul în plenul Senatului, unii dintre colegii mai slabi de înger au găsit de cuviință să bată în retragere. Am amintit cu acel prilej că personaje politice efemere, care se afișează la Panteonul Moților de la Țebea doar în goană după voturi, nu au căderea să se pronunțe cu „dacă” sau „în ce condiții” Crăișorului Munților i se poate acorda prin lege un titlu pe care atâtea generații succesive de români i l-au recunoscut. E cam mult să privești cum tot soiul de venetici ajung să ne bată obrazul și să ne învețe cum trebuie să ne cinstim eroii, de parcă moșii și strămoșii lor au căzut în luptele grele pentru eliberarea românilor din Ardeal, la Revoluția de la 1848 sau în marele război pentru întregirea neamului românesc.

## Doamnelor și domnilor senatori,

Vă adresez încă o dată felicitări că la acel moment nu am cedat și propunerea legislativă fost aprobată pentru a doua oară, însă constat cu amărăciune că acest bine-venit act nu a devenit încă lege. Vreau, pe această cale, să transmit colegilor deputați și întregii țări câteva considerații care vor înlesni urgentarea acestui proces.

Această lege nu urmărește să instituie un cadru legal special pentru o singură persoană, ci este o expresie de reafirmare a conștiinței naționale, de adânc respect nu doar pentru Avram Iancu, ci pentru moții din Apuseni, pentru toți românii din Ardeal, și nu numai, pentru care valorile întruchipate de memoria Crăișorului vor răzbi pentru toate vremurile.

Această lege nu creează drepturi sau onoruri discreționare sau necuvenite unui particular, unui „caz individual”, cum s-a indus, ci reconfirmă onoarea și locul datorate unui simbol național de primă importanță, care a fost denigrat în ultimele decenii de anumite elemente indezirabile și antinaționale. Trebuie spus apăsat că acele elemente care au batjocorit memoria Iancului nu au primit o replică suficient de fermă din partea statului român, așa cum legea ar fi impus-o, și nici măcar nu au fost mustrate la timpul potrivit de cei care astăzi pozează în custozii Constituției, făcându-se responsabili de tergiversarea nepermisă a promulgării legii. Avram Iancu nu este un caz individual.

Conferirea titlului de „Erou al Națiunii Române” lui Avram Iancu nu este o găselniță legislativă curentă care să convertească juridic sau politic o recunoștință firească, în așa fel încât raționalitatea legii să fie în vreun fel afectată, cum suna motivarea cererii de reexaminare, ci este o consfințire și întărire prin lege a unei realități istorice stabilite deja de o generație mult mai vrednică decât a noastră. Pentru cei care nu au aflat încă, Avram Iancu a fost deja declarat „Erou al Națiunii Române” de Comitetul de înmormântare și miile de români care l-au așezat cu funeralii naționale la loc de odihnă pe Crăișor, la 13 septembrie 1872, lângă Gorunul lui Horea. În locul acela pe unde n-ați mai călcat, domnule Iohannis, decât înainte de alegeri, când alergați cu Blaga și Moloț după băi de mulțime. Pentru a-i ajuta pe cei care se preocupă de formă, mai mult decât de fond, vă invit să priviți această lege ca pe o republicare, și nu ca pe o inițiativă legislativă propriu-zisă.

Poate nu s-a explicat suficient, dar votarea acestei propuneri nu servește câtuși de puțin la sporirea legitimității unui erou deja în legendă, cântat de baladele populare și de alte cântece patriotice, ale cărui nume și prestigiu împodobesc școli, instituții, sunt evocate la serbări naționale și așa mai departe, ci legitimează, prin forța valorii sale, însăși ordinea de drept, principiile pe care se bazează Constituția și acest Parlament și alte instituții publice de astăzi. Eu unul mi-aș dori ca aici, în Senatul României, să avem bărbați de stat cum se vedeau în Adunarea Națională de la Blaj, iar spiritul dreptății și iubirii de țară care l-a animat pe Avram Iancu să dăinuie națiunea noastră.

S-a invocat în cererea de reexaminare că se stipulează în Constituția României, la art. 94 lit. a), coroborat cu art. 100, „prerogativa exclusivă” a Președintelui României de a conferi titluri de onoare. Constituția vorbește în art. 94 lit. a) de alte atribuții ale președintelui, nu de atribuții exclusive. Nicăieri în Constituție nu se vorbește de vreo „prerogativă exclusivă” în acest sens.

Știm că venerabilul Mihai I al României acordă la data de 10 mai o serie de distincții, cum ar fi Ordinul „Carol I” sau Ordinul „Coroana României”, ordine importante, existente și înainte de 1948. Alte instituții sau ordine cavalerești acordă și ele o serie de titluri și distincții universal recunoscute. Deci fântâna de onoare nu a inundat doar grădinile Cotrocenilor. Ne amintim din vechime, pentru că s-a făcut referire la principii ale dreptului roman, că Senatul Romei acorda, spre exemplu, titlul de „Pater Patriae” – sau „Părinte al Națiunii” – unei întregi pleiade a împăraților și bărbaților de stat, care i-a numărat pe Romulus, Iulius Cezar, Augustus, Traian sau Constantin cel Mare. La fel se întâmpla și cu instituția unui triumf public. Acordând titlul de „Erou al Națiunii Române” lui Avram Iancu, prefect al Legiunii Auraria Gemina, se creează un precedent demn, care impune un standard înalt pentru alte personalități ce pot fi luate în considerare pentru acest titlu.

Ca o paranteză, eu am convingerea că instituția Senatului României nu a fost în toată funcționarea ei într-atât de labilă încât să acorde Ordinul „Steaua României” unui personaj cum este László Tökés. Aici punctez și apreciez că domnul Iohannis a avut înțelepciunea de a-i retrage personajului acest ordin, deși inițiativa nu-i aparține.

Stimați colegi și dragi compatrioți,

Unele voci și-au permis să afirme că această propunere, care face mare cinste prezentei legislaturi, ar putea fi atacată la Curtea Constituțională. Închei spunând că atât în sala de judecată a acelei curți, cât și la Comisia juridică ar trebui să se regăsească permanent, în granit, marmură și aur, un bust al Crăișorului Munților, neobosit luptător pentru drepturile națiunii române.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Vă mulțumesc, domnule senator.

PAUZĂ * * * DUPĂ PAUZĂ

Îl invit la microfon pe domnul senator Oprea Dumitru. Se pregătește – probabil o să-mi prezint și eu declarația politică –, se pregătește senatorul Vasile Nistor.

Aveți cuvântul, domnule senator.

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Declarația de astăzi are titlul „Succesul salarizării unice depinde de rezistența Guvernului față de presiunile populiste ale Partidului Social Democrat”.

Dezbaterile despre Legea salarizării unice din spațiul public sunt destul de intense, ceea ce anunță deja presiuni pentru modificarea fundamentală a proiectului. Deși au fost numeroase propuneri legislative, inclusiv legi, privind schimbarea sistemului de salarizare, aplicarea lor a fost blocată de nemulțumirea diferitelor plăți implicate și de inegalitățile generate. Era de așteptat ca și noua propunere să fie întâmpinată cu discuții aprinse despre categoriile sociale care primesc mai mult, dacă este un raport just între funcții sau despre cum apreciază statul anumite meserii, în funcție de nivelul salarial prevăzut.

Mai mult, creșterea medie a salariilor cu 20%, ce ar urma să fie aplicată până în anul 2020, a provocat reacții negative din partea celor afectați. Vor fi numeroase intervenții și presiuni, unele mai populiste decât altele, așa cum sunt intențiile PSD, considerate irealizabile de către premierul Cioloș, din motive bugetare. Fiecare va dori să arate oamenilor că le apără interesele, punând o nouă presiune pe Executiv, care va trebui să găsească o soluție de mijloc, pentru a împăca pe toată lumea, fără a depăși limitele permise de buget.

În aceste condiții, considerăm că actualul Guvern, pentru a evita blocarea proiectului de lege, trebuie să urmărească mai multe aspecte esențiale. În primul rând, să analizeze cât mai atent și să refacă toate calculele, pentru a stabili nivelul

optim al salariului minim, care să garanteze, pe de o parte, un trai decent, iar, pe de altă parte, să fie baza de stabilire a celorlalte tranșe salariale. În al doilea rând, pentru că sunt multe nemulțumiri în legătură cu avantajele unor demnitari sau ale altor categorii profesionale favorizate, Guvernul trebuie să înghețe pensiile speciale, creșterea sumelor forfetare, emiterea ordonanțelor pentru reglementarea salariilor preferențiale ale angajaților din anumite domenii. Sunt doar câteva măsuri prin care Executivul poate asigura populația că noua lege a salarizării se bazează pe echitate și pe bun-simț.

Vă mulțumesc.

## **Domnul Vasile Nistor:**

Vă mulțumesc, domnule senator.

Stimați colegi,

Declarație politică – „Sprijinirea pregătirii cadrelor medicale”.

Stimate colege,

Stimați colegi,

Mâine se împlinesc 68 de ani de când Națiunile Unite au înființat Organizația Mondială a Sănătății, eveniment cu ocazia căruia se celebrează în fiecare an Ziua mondială a sănătății, pe data de 7 aprilie. O astfel de sărbătoare are rolul de a ne aminti cât de prețioasă este sănătatea noastră și a apropiaților noștri și cât de fragilă poate fi aceasta dacă nu beneficiem de atenția zilnică necesară și de supravegherea cadrelor medicale.

Pentru a putea beneficia de servicii medicale de calitate, este nevoie ca medicii noștri să aibă acces la pregătire și informații de actualitate, iar acest lucru se poate realiza și prin prezența lor la conferințele internaționale de specialitate. Aceste întâlniri constituie nu numai o oportunitate pentru medicul român de a reprezenta țara sa, ci și un bun prilej de a se întoarce în România cu cunoștințe proaspete și extrem de valoroase pentru comunitatea medicală autohtonă. Însă, pentru a putea participa la conferințele respective, medicii sunt nevoiți să suporte cheltuielile aferente, una din alternativele folosite fiind sponsorizarea din partea companiilor din industria farmaceutică.

În alte țări, precum cazul Statelor Unite ale Americii, doctorilor li se oferă șansa de a li se deduce sumele plătite pe perioada participării la conferințe și convenții dedicate practicii lor. Un astfel de sistem nu poate decât să încurajeze dorința acestora de a-și îmbunătăți și de a-și uni forțele pentru a oferi publicului larg cele mai noi și eficiente servicii medicale disponibile la momentul actual.

De asemenea, medicii au prilejul de a învăța unii de la alții, comparând experiențe și practici folosite în țările din care provin, reușind astfel să-și perfecționeze pregătirea și tehnica necesară. O astfel de filozofie trebuie urmată și în România.

Pentru ca medicina să poată ține pasul cu progresele făcute, trebuie să avem în vedere posibilitățile folosite în Uniunea Europeană și pe plan mondial. După cum împărtășea și marele om politic britanic Churchill, „a avea cetățeni sănătoși reprezintă cel mai mare atu al unui stat”.

Iar pentru a putea realiza acest lucru trebuie să asigurăm pregătirea medicilor noștri și să conștientizăm importanța sănătății poporului român.

## **Domnul Vasile Nistor:**

Constat că nu mai sunt colegi în sală. Putem considera că sunt depuse declarațiile politice ale următorilor colegi:

– Firea Gabriela, Bodog Florian Dorel, Silistru Doina, Cadăr Leonard, Federovici Doina Elena, Frătean Petru Alexandru, Bădălău Nicolae, Crețu Gabriela, Pop Liviu Marian – Grupul parlamentar al PSD;

– Tișe Alin Păunel, Nicoară Marius Petre, Cristina Ioan, Pașcan Marius Emil, Ichim Paul, Igaș Traian Constantin, Luchian Dragoș, Ghilea Gavrilă, Tătaru Nelu, Păran Dorin – Grupul parlamentar al PNL;

– Agrigoroaei Ionel, Bujor Dumitru Marcel, Vochițoiu Haralambie – dar domnul Vochițoiu și-a prezentat declarația –, Isăilă Marius Ovidiu, Rogojan Ciprian, Popa Constantin – Grupul parlamentar al UNPR;

– Durbacă Eugen, Niță Mihai – Grupul parlamentar liberal-conservator;

- Marian Valer și Saghian Gheorghe – senatori

- independenți.

- Declar închisă sesiunea de declarații politice. O zi bună!

Declarația politică se intitulează „7 aprilie – Ziua mondială a sănătății”.

Stimați colegi,

În declarația mea de astăzi aș dori să vă vorbesc despre Ziua mondială a sănătății și tematica generală pe care aceasta se orientează anul acesta, și anume creșterea informării cu privire la diabetul zaharat.

Ziua mondială a sănătății se celebrează anual pe data de 7 aprilie, pentru a marca întemeierea Organizației Mondiale a Sănătății în anul 1948, și reprezintă o oportunitate pentru indivizii din orice comunitate de a se implica în activități care pot duce la o stare de sănătate mai bună. După cum știți, în fiecare an se alege o tematică diferită care să evidențieze o arie prioritară de îmbunătățit a sănătății publice. Anul acesta, Organizația Mondială a Sănătății consacră această zi diabetului, care este în continuare o problemă de sănătate de maximă importanță atât la nivel global, cât și național. Una dintre cele mai importante manifestări științifice din domeniul diabetologiei românești din ultimii ani se va desfășura în perioada 5–9 aprilie, la București, pentru a fi sincronizată cu această dată importantă. Diabetul este o boală care se răspândește epidemic la nivel mondial, în special în țările în curs de dezvoltare, iar OMS a evidențiat faptul că prevalența diabetului la nivel mondial a trecut de 10% în cazul persoanelor cu vârsta de cel puțin 18 ani. Doar în 2015 diabetul a produs peste 5 milioane de decese la nivel global, iar specialiștii se așteaptă la o creștere a acestei cifre în anul 2016. Din păcate, diabetul nu ocolește nici țara noastră, aproximativ 2 milioane de oameni trăind cu această boală în România. Evenimentele organizate în toată lumea cu ocazia acestei zile reprezintă, așadar, o necesitate crucială în evidențierea problematicii ridicate de această boală și de conștientizare a eforturilor necesare pentru a se implementa politici eficiente de prevenție.

În acest context, fac și eu un apel la dumneavoastră, stimați colegi, să intensificăm inițiativele pentru ca această boală cruntă, care afectează aproximativ 10% din cetățenii țării noastre să facă din ce în ce mai puține victime. Prin ideile și programele propuse de noi, trebuie să le asigurăm românilor din toate păturile sociale oportunitatea de a avea un stil de viață sănătos și o dezvoltare echilibrată din punct de vedere nutrițional, o dezvoltare ferită de riscuri precum obezitatea și care pot declanșa oricând boli cronice severe, precum diabetul zaharat. Este responsabilitatea noastră, prin încrederea investită în noi de către cetățeni, să ne asigurăm de faptul că facem tot posibilul pentru a trage semnale de alarmă la momentul potrivit și pentru a rezolva problemele cu care se confruntă persoanele având această boală.

Vă mulțumesc pentru atenția acordată.

Declarația politică se intitulează „2 aprilie – Ziua internațională de conștientizare a autismului. Autismul este o realitate pe care nu o putem ocoli, dar cred cu tărie că împreună o putem învinge.”

Stimați colegi,

James Scot, într-un citat celebru, spunea: „Nu sunt orb, dar nu văd întotdeauna./Nu sunt surd, dar lucrurile îmi sună ciudat./Nu sunt prizonier, dar e greu să mă simt liber./Imaginează-ți cum e să fii în locul meu”.

Ziua internațională de conștientizare a autismului (World Autism Awareness Day) este marcată anual la nivel mondial pe data de 2 aprilie, cu scopul de a dinamiza eforturile mondiale de promovare a unei mai bune înțelegeri a autismului și de a crește nivelul de informare a publicului larg privind nevoile speciale ale persoanelor cu autism și ale familiilor acestora.

Această zi nu este o sărbătoare, este o zi în care ar trebui să ne luăm măcar puțin din timpul nostru și să ne gândim la copiii și adulții care înfruntă această boală zi de zi.

Copiii cu autism sunt frumoși și speciali, iar unii dintre ei pot avea abilități extraordinare și o inteligență genială. Dar aceasta este partea plăcută a poveștii lor. Din păcate, ei trăiesc în lumea lor, nu pot relaționa și comunica în mod normal și riscă de multe ori să fie marginalizați.

În zilele noastre, mulți oameni știu câte ceva despre autism, dar foarte puțini înțeleg exact ce înseamnă viața de zi cu zi a unei persoane ce suferă de autism. Discriminarea și lipsa de înțelegere cu care se confruntă zilnic sunt unele dintre cele mai importante probleme. Înțelegerea acestor

persoane ar fi primul pas în crearea unei societăți mai incluzive și, bineînțeles, mai tolerante. O societate în care drepturile acestor persoane sunt respectate, iar ele sunt tratate ca adevărați cetățeni europeni cu drepturi și libertăți este idealul către care tind să aspire părinții acestor copii și profesioniștii care lucrează zilnic cu ei.

La nivelul județului Botoșani, statistica este una dureroasă, aproximativ 450 de copii suferind de autism, o boală ce îi ține prizonieri într-o lume a lor. Pentru acești mici îngerași, un vis devine realitate. Astfel, la cerința Asociației Părinților Copiilor cu Autism, primarul municipiului Botoșani a alocat în acest an suma necesară pentru amenajarea unei camere senzoriale, o încăpere specială cu lumini, jucării și sunet, care le va îmbunătăți viața. Fiind o cerință a Asociației Părinților, este un pas important și, de aceea, solicit public și altor instituții, în speță Consiliului Județean Botoșani, să se implice pentru a sprijini aceste persoane.

Copiii cu autism din Botoșani, alături de părinții lor, ne-au amintit zilele acestea că diferența apropie, că a fi special înseamnă să ai mai mult de dăruit, că sprijinul oferit copiilor cu autism înseamnă o investiție în propriul suflet, înseamnă exercițiu de înțelegere și de compasiune, probă de răbdare și de iubire de aproape. Am participat alături de alți botoșăneni la evenimentul „Azi aleg albastru!” – eveniment organizat de Asociația Părinților Copiilor cu Autism din județul Botoșani –, menit să tragă un semnal de alarmă asupra necesității conștientizării problematicii cu care se confruntă copiii diagnosticați cu TSA din județul Botoșani.

În România încă nu avem o legislație clară, unitară, care să reglementeze drepturile persoanelor cu autism, încă nu există o infrastructură solidă de servicii și intervenții specializate care să le ajute să-și crească abilitățile pentru a fi autonome și nu există nici disponibilitatea alocării fondurilor necesare dezvoltării acestor servicii.

În acest context, consider că fiecare dintre noi are obligația morală de a contribui prin orice mijloace la promovarea incluziunii acestor persoane în societate, iar noi, ca oameni politici, suntem datori cu un cadru legislativ adecvat, care să asigure servicii de calitate și care să redea speranța la o viață cât de cât normală tuturor copiilor ce suferă de această boală.

Tema sub care a fost marcată în 2016 această zi a fost „Autism și Agenda 2030: Includere și neurodiversitate”, iar sub acest titlu cred că putem pune împreună bazele unei societăți capabile să elimine discriminarea și să lupte pentru cei aflați în suferință.

În final, doresc să transmit tuturor că avem nevoie de respect, solidaritate și implicare, pentru a construi o societate mai bună!

Vă mulțumesc.

Declarația politică este intitulată „Instituții și oameni Pro Patria, Pro Democrație!”.

Am aniversat în această perioadă evenimente, instituții și oameni cu un rol deosebit de important în garantarea stabilității interne, a democrației și a statului de drept: Ziua Poliției Române, pe 25 martie, Ziua Jandarmeriei Române, pe 3 aprilie, și 12 ani de când România este membru NATO, eveniment aniversat pe 29 martie, sub coordonarea Ministerului Apărării.

Aceste aniversări sunt un bun prilej de a ne reaminti locul și rolul structurilor Ministerului Afacerilor Interne – Poliția Română și Jandarmeria Română – și ale Ministerului Apărării în cadrul sistemului național, european și euroatlantic de ordine, legalitate și siguranță publică. În această perioadă, în care suntem martorii provocărilor generate de fenomenul migrației, de tendințele de radicalizare și de accentuare a riscului terorist, rolul acestor instituții este cu atât mai important.

Cu responsabilitate și profesionalism, își fac datoria și își îndeplinesc menirea de a asigura climatul de siguranță și liniște în care libertatea, dreptatea și solidaritatea se pot manifesta ca valori fundamentale ale democrației. În acest context, subliniez două deziderate care trebuie să stea la baza funcționării statului de drept: siguranța cetățenilor și consolidarea încrederii în instituții. Poliția, Jandarmeria și Armata sunt trei dintre pilonii pe care s-a construit România și care, în continuare, contribuie la asigurarea stării de ordine generală fără de care o țară nu poate exista și nu poate progresa. Aceste instituții de tradiție s-au modernizat odată cu statul român și au răspuns, prin profesionalism, echidistanță, performanță și credibilitate, nevoilor de ordine și legalitate, de protecție a cetățenilor, de garantare a drepturilor fundamentale și a libertăților individuale, de protejare și promovare a intereselor naționale, atât în misiunile interne, cât și în cele din afara frontierei.

Apreciez eforturile depuse de oamenii care, purtându-și uniforma cu mândrie, fie ea de polițist, jandarm sau militar, își fac datoria cu maximum de profesionalism și dăruire. Le adresez mulțumiri pentru devotamentul și responsabilitatea cu care tratează rigorile meseriei și le urez tuturor să aibă parte de cât mai multe realizări profesionale și personale. Ei sunt o forță credibilă în slujba semenilor și rămân Pro Patria, Pro Democrație!

Declarația politică este intitulată „Hidră administrativă sau performanță prin reorganizare?”.

## Distinși colegi,

De 26 de ani se cere și cerem administrație publică performantă, dar, totodată, se cere reducerea costurilor cu administrația, în special a salariilor.

## Trebuie să ne hotărâm ce vrem!

Nici în mediul privat nu se cere performanță fără salarizare corespunzătoare.

E adevărat că acum avem, în cadrul funcționarilor și angajaților instituțiilor publice, și salarii la limita salariului minim pe economie, dar și salarii ale unor subordonați mult mai mari decât ale conducătorilor de instituție, ceea ce creează inclusiv demotivarea personalului din administrație. Nici măcar nu am amintit aici de companiile publice! Când se creează acest cadru demotivant, nu va mai apărea acea performanță dorită.

Vedem însă zilnic, de 26 de ani, ce urmări are un sistem nereorganizat, nereformat, dar pe care îl cârpim, efectiv, umblând doar la salarii. Hidra administrativă are mai mult de șapte capete. Și, ocazional, le vedem în toată monstruozitatea lor!

În lipsa performanței administrative, „victimă” este cetățeanul!

Sistemul de salarizare în administrație trebuie regândit. Dar trebuie regândită și, totodată, reorganizată administrația, atât cea locală, cât și cea centrală!

Pentru că atât timp cât anumite autorități/instituții sau departamente sunt supraîncărcate de atribuții, iar altele nu, dar salarizarea este fie la fel, fie inferioară, nu se vor obține rezultate. Cu siguranță, nu performanță!

Iar singurul rezultat va fi, pe de o parte, plimbarea cetățenilor de la Ana la Caiafa, pe de altă parte, nemulțumire și neperformanță generalizată.

Mai mult, de frica unui potențial subiectivism și a politizării politicii de salarizare a funcționarilor, legislația este inflexibilă: nu permite motivarea sau sancționarea corespunzătoare prin instrumentul de salarizare.

Este cert că trebuie să discutăm serios, atât la nivel de minister, cât și în Parlament, normele și legislația atât a reformării administrației, a unificării normelor, cât și a salarizării.

Însă trebuie să decidem dacă vrem doar reducerea costurilor sau performanță.

În opinia mea, sunt de dorit reorganizarea și performanța! Performanța este cea care va și reduce ulterior costurile. Să nu uităm că până și înțelepciunea străbună ne învață că suntem prea săraci ca să cumpărăm lucruri ieftine!

Declarația politică se intitulează „Punct de vedere privind interpretarea eronată a Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii!”.

## Domnule președinte,

Stimați colegi senatori,

Ca urmare a comentariilor apărute în presa națională privind propunerea mea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii (cu numărul de înregistrare de la Senatul României L685/2015), cu privire la posibilitatea reducerii zilelor de muncă, dar a creșterii numărului de ore alocate, în condițiile în care am avut susținerea mai multor companii și reprezentanți ai opiniei publice, vă prezint următoarele argumente pentru susținerea punctului meu de vedere:

– prezenta inițiativă legislativă are în vedere un precedent apărut la nivel internațional privind creșterea productivității muncii angajaților. Astfel, conform unui reportaj al unei televiziunii de știri românești (DIGI 24) preluat de toată mass-media românească, „un studiu citat de CNN Money spune că tot mai multe companii americane le oferă angajaților posibilitatea să lucreze patru zile pe săptămână, câte 10, 11 ore pe zi. Specialiștii în resurse umane spun că soluția poate crește productivitatea angajaților, însă ar fi nevoie de o perioadă de acomodare la noul program”;

– tinerilor absolvenți de studii superioare, precum și persoanelor între 25 și 40 de ani, care sunt extrem de adaptabile, o să le fie mai ușor să se integreze în acest program;

– persoanele de peste 30 de ani, cu familii (unu-doi copii), vor accepta această transformare ca pe un impuls pentru petrecerea timpului liber pentru o perioadă mai îndelungată alături de cei dragi; – conform specialiștilor în resurse umane, perioada de adaptare la un astfel de program depinde de la om la om, dar, în medie, un astfel de obicei se formează cam în trei luni;

– pe de altă parte, numeroși angajați din România stau la serviciu de obicei 10, 11 ore pe zi, iar opt ore doar în cazuri excepționale. Dar nu patru, ci exact cinci zile pe săptămână. Și nu întotdeauna o fac pentru bani;

– prin această propunere s-ar crea mai multe locuri de muncă, dar nu neapărat pentru că ar exista o creștere a productivității;

– după ce angajatul va trece de perioada de acomodare, va realiza că are la dispoziție un weekend prelungit, în care se odihnește mult mai bine, ținând cont de cele trei zile libere;

– în prezent, în Statele Unite, 43% dintre companii le oferă angajaților posibilitatea de a munci doar patru zile pe săptămână. Însă numai o mică parte le permite acest lucru tuturor angajaților, în funcție de departamentul în care lucrează.

În acest sens, principalele concluzii ale celor argumentate sunt următoarele:

1. Se pot realiza mai multe locuri de muncă;

2. Angajații se vor putea odihni și destinde suficient pentru a-și reîncărca bateriile și a fi mai eficienți în următoarea săptămână;

3. Familiile tinere vor avea mai mult timp pentru a și-l petrece împreună cu familiile sau apropiații lor;

4. Mai multe zile libere pentru angajați înseamnă odihnă și agrement la munte, la mare, la diverse pensiuni etc., de unde va rezulta o dezvoltare reală a industriei turismului.

Ca o concluzie finală privind promovarea acestei inițiative legislative, putem preciza că prezentul proiect parlamentar nu are rolul de a înlocui un articol privind cele opt ore și cinci zile, din contră, se creează o opțiune de 10 ore și patru zile acolo unde se poate și unde angajatul și angajatorul cad de comun acord, au o voință comună. Deci există încă o opțiune. 10 ore/zi lucrează foarte mulți în agricultură, în domeniul IT, în construcții, în sistemul bancar etc. De asemenea, există și oameni care lucrează 12 ore/zi, 12 cu 24, 12 cu o zi liberă etc.

## Stimați colegi,

Am dorit prin această propunere legislativă să creez o alternativă la legislația actuală, adică o oportunitate pentru angajații și angajatorii fie din mediul public, fie din mediul privat.

Vă mulțumesc.

Declarația politică este intitulată „Necesitatea unui sistem medical și farmaceutic mai performant în județul Arad”.

## Domnule președinte,

## Doamnelor și domnilor senatori,

Un articol recent din presa locală arădeană, conform căruia „Aradul este codaș la vaccinare”, mi-a atras atenția, în contextul în care am inițiat o propunere legislativă în scopul facilitării accesului cetățenilor din mediul mic urban și rural la farmacii, ca forme de distribuire a vaccinurilor și medicamentelor necesare copiilor și adulților care nu se pot deplasa zeci de kilometri pentru a ajunge la o farmacie din cel mai apropiat centru zonal.

Județul Arad este pe ultimul loc în ceea ce privește procentajul copiilor care au fost vaccinați, potrivit unor statistici la nivel național. Este județul cu cei mai puțini copii vaccinați. Lipsa dozelor de vaccin, „comoditatea părinților sau a medicilor, informațiile venite pe diferite surse mai credibile sau mai puțin credibile, paranoia generală instalată în rândul părinților când vine vorba de vaccin, toate acestea nu fac altceva decât să pună în pericol sănătatea copiilor noștri”. Ca cifre, vorbim de circa 70%. Un procentaj care situează județul nostru direct la coada clasamentului național.

Conform articolului, „problema vaccinurilor mocnea de ceva vreme, dar acum a explodat datorită faptului că în județele Cluj și Bistrița, chiar la granița lor, a fost identificat un focar de rujeolă, fiind confirmate deja 79 de cazuri. În această situație, Ministerul Sănătății a «pus pe jar» toate direcțiile de sănătate publică din țară, inclusiv pe cea din Arad. Oficialii cer situația din teritoriu a vaccinării și fac apel la toți factorii implicați să intervină cât de repede posibil. Pentru că altfel riscăm să ne întoarcem cu câteva zeci, sute de ani în urmă, când boli care acum pot fi prevenite ușor făceau mii de victime. (...) Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, a vorbit despre situația la zi în ceea ce privește vaccinarea. «Acoperirea vaccinală în cazul rubeolei, rujeolei, oreionului este de 83 la sută la nivel național, iar la vaccinul hexavalent, care înseamnă împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, hepatitei B, avem puțin peste 60 la sută. În ultimii ani s-a ajuns ca rata de vaccinare pentru bolile grave să fie de 83 la sută, iar în unele zone, precum Arad și București, este de 70 la sută», a spus Rafila. (...) Pentru că de multe ori părinții sunt cei care refuză vaccinarea, autoritățile s-au gândit la modificarea legislației în domeniu. Vaccinarea ar putea deveni obligatorie, iar în acest moment se lucrează la un proiect de lege în acest sens”.

În sprijinul acestei inițiative, am inițiat Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea articolului 12 din Legea farmaciei nr. 266/2008, prin care am propus creșterea numărului de farmacii în mediul rural, pentru diminuarea diverselor boli și chiar pentru o distribuire a vaccinurilor necesare în diferite localități unde nu există posibilitatea de a achiziționa măcar un antibiotic.

## Stimați colegi,

Sper ca măcar astfel să conștientizăm o reală organizare a sistemului medical și farmaceutic, pentru informarea, mediatizarea și aplicarea mijloacelor necesare pentru vaccinare, în particular, și a sănătății populației, în general. Vă mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „Arată-ne, Doamne, că mă înșel și binecuvântează acest popor și România!”.

## Domnule președinte,

## Distinși colegi,

Este tot mai clar că economia României este cotropită, aservită și asimilată de capitalul străin. În timp ce românii sunt preocupați prin actualitate, prioritar, de spectacolul încătușărilor de la DNA, iar publicul exultă conectat majoritar la circul mediatic de rigoare, România rămâne la coada clasamentului economic al țărilor din Uniunea Europeană, fără vreo perspectivă de redresare realist pozitivă. În ultimul sfert de secol, țara noastră nu și-a identificat o direcție economică pragmatică, validă, reușind doar să consacre și să perpetueze un sistem versatil al „elitelor” politice, contaminat de corupție, viciat de impostură, veleitarism și lipsă de profesionalism.

De altfel, în urmă cu un sfert de secol, fără a beneficia măcar intelectual, prin inteligență, de vreun sistem imunitar defensiv, preventiv, fără a cunoaște simptomatologia sau specificitățile capitalismului feroce, devorant, din care urma să facem parte, România a intrat cu inocență, naiv și cu multă speranță în confruntarea unei competiții economice de pe poziții de crasă inferioritate. Habar nu aveau românii ce înseamnă capitalul străin, câtă vreme erau familiarizați doar cu cel al lui Marx și Engels, nu aveau nicio șansă să facă față unor rețete investiționale capitalist verificate și de succes, prin care resursele energetice ale țării au fost vândute către diverse concerne multinaționale și corporații internaționale, din neștiință, dar și ca urmare a unor complicități culpabilizante ale corupției politic generalizate. Într-o ultimă ofensivă de renunțare la avuția națională, astăzi se vând cu elan până și terenurile agricole, pământul țării, care s-ar cuveni să reprezinte cea din urmă redută de prezervare, de apărare a suveranității și a independenței poporului, a națiunii române.

Deși ne valorificăm integritatea cu destoinicie și nonșalanță, deși respectăm cu sfințenie imperativele legislative ale pieței comune și ne raliem servili unor normative care adeseori ne sunt defavorabile din partea Uniunii Europene, la dezvoltare economică rămânem tot pe ultimul loc în rândul țărilor europene. Și cum am putea să facem față în competiția dezechilibrată și inegală din cadrul UE?!

Să ne referim, de pildă, la agricultură, câtă vreme România dispune de o treime din suprafața agricolă a UE, și s-ar cuveni ca acest domeniu să constituie un veritabil motor al dezvoltării noastre economice. Datele Eurostat arată că România rămâne în continuare o țară agricolă, în comparație cu alte state europene, și peste o treime din gospodăriile agricole din Uniunea Europeană sunt în țara noastră (3,7 milioane de gospodării agricole, respectiv 33,5% din numărul total din UE). Astfel, România are o pondere a populației ocupate în agricultură de 25,4%, ocupând primul loc din Uniunea Europeană, la o distanță considerabilă față de următoarele state clasate: Grecia (13%) și Polonia (11,2%).

Cu toate acestea, fermierii români primesc cea mai mică subvenție reprezentând plata pe suprafață, în valoare de 157 de euro/hectar, în timp ce în Uniunea Europeană cea mai mare subvenție pe suprafață (SAPS) o iau fermierii din Malta, aceștia primind circa 600 de euro/ha. De asemenea, sume considerabile li se oferă și agricultorilor din Olanda (459 de euro/ha), Grecia (418 euro/ha), Italia (394 de euro/ha), Franța (291 de euro/ha), Polonia (212 euro/ha). Câtă vreme concurăm pe aceeași piață, cu o agricultură depășită tehnic și subvenționată deliberat discriminatoriu, intrăm fără vreo șansă într-o competiție economică dezechilibrată, absolut inegală.

Experții UE motivează că subvențiile sunt stabilite prin raportare la producția medie la hectar obținută în anii anteriori, însă cum poți să ajungi productivitatea fermierilor din statele dezvoltate, când aceștia funcționau performant

cu ferme la standarde moderne încă din momentul în care agricultorii români mai făceau încă agricultură individuală de subzistență (cu plugul tras de boi sau cu utilaje de la începutul secolului al XX-lea)?! Evident, nici nu ai cum să mai ajungi vreodată la același nivel de performanță cu fermierul german, francez, italian, polonez și alții, câtă vreme, de pe poziții de inferioritate, în continuare, primim subvenții mai mici comparativ cu cele acordate statelor dezvoltate... E un cerc vicios din care, perpetuându-se aceleași politici europene, evident nu avem cum să ieșim, ci suntem apriori condamnați să rămânem săracii de la coada clasamentului Europei. Poate acesta este prețul pe care trebuie să îl plătim pentru securitatea noastră militară, ca parte a NATO și a structurilor euroatlantice...

Consider însă că, în mod deliberat, normativele europene impuse coercitiv în ultimii ani au dăunat și au îngreunat tot mai mult situația agricultorilor, denaturând specificul agriculturii din România. Odată cu dispariția cotei, din 2015, laptele provenit din alte state membre determină eliminarea treptată a fermierilor români cu două-trei vaci; vorbim de peste 800.000 de crescători de animale. Iar falimentarea acestora a fost consfințită de normativele privind procesarea laptelui neconform (lapte care, potrivit normelor UE, nu respectă anumite limite biologice, precum un anumit nivel maxim de germeni, de celule somatice etc.).

Corelativ, Ministerul Agriculturii nu a primit acceptul Comisiei Europene de a finanța programul de reabilitare a sistemului național de irigații din fonduri europene, iar Guvernul nu dispune de banii necesari pentru a finanța sistemul de irigații la nivel național. Pe de altă parte, accesul agricultorilor la sistemele de irigații aflate în funcțiune, atâtea câte mai sunt, devine din ce în ce mai costisitor, din cauza creșterii constante a prețului energiei electrice și al combustibilului, majorare care a fost efectuată tot ca urmare a cerințelor organismelor europene pentru liberalizarea pieței.

Toate aceste măsuri agricole europene, la care este obligată și România să se ralieze, conduc nu doar la dispariția micilor fermieri, ci și la dispariția unui mod de viață, care în România, atât în zonele de câmpie, cât mai ales în cele de deal și de munte, dăinuie de mii de ani. Clasica gospodărie țărănească, ouăle, laptele și brânza „de la țară”, treptat și premeditat, vor dispărea. Fără a mai putea face față concurenței marilor fermieri, lipsiți de finanțare și îngrădiți permanent de diverse „reguli europene”, mulți țărani se văd nevoiți să-și înstrăineze pământul, să devină salariați ai marilor companii.

În registrul actualității, cele necesare traiului le găsim la supermarketuri, iar, de regulă, produsele agricole comercializate în aceste spații comerciale nu provin din România. Așa arată, de fapt, europenizarea și cea mai mare, mai profundă „revoluție” din agricultură și din mediul rural din istoria României.

În acest timp al prefacerilor europene abrupte, noi, românii, în postura de victime ale unei competiții economice inegale, reușim să contabilizăm constant poziții codașe în rândul țărilor Uniunii Europene: România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește accesarea fondurilor europene; de asemenea, ultimii când vine vorba de ponderea cheltuielilor pentru cercetare și dezvoltare în PIB, mult sub media europeană. România este singura țară din Uniunea Europeană în care sănătatea este finanțată cu mai puțin de 6% din PIB, iar problemele din sistem se agravează, sunt tot mai greu de rezolvat; și tot la acest capitol suntem pe ultimul loc în privința rezultatelor tratamentelor medicale. România se află la coada clasamentului UE în privința cuantumului salariilor din educație și tot la coada clasamentului privind productivitatea muncii pe angajat; pe ultimul loc în UE la numărul de deșeuri valorificate; și am putea continua la nesfârșit... Iar, în aceste vremuri de „glorie” europenistă, am ajuns codași, aproape în mod firesc, și la speranța de viață, care este sub 75 de ani în România.

Este clar că trebuie să schimbăm radical, fundamental, politica României, implicit pe cea a reprezentanților noștri din cadrul structurilor Uniunii Europene. Circul politic intern, spectacolul sordid al corupților și al încătușărilor nu pot ține locul unei serioase politici de stat, menită a ne proteja interesele naționale și a consolida economia și prestigiul țării. S-ar mai putea salva ceva dacă, printr-o mare revelație, printr-un spectaculos pact politic și social național, vom reuși cumva să ne stabilim prioritățile economiei și mizele naționale, asumându-le faptic, nu doar politic declamativ sau demagogic. Evident, aș prefera să fiu optimist în această privință, dar confruntat cu realitățile năbădăioase ale Capitalei, strict contextual și pătimaș risipitoare de orgolii și sinergii subsumate unor problematici mărunte, adesea insignifiante, cu politica malițioasă și dominant gregară de la vârful țării, cu ispitirile „circărești” care domină spațiul mediatic, mă declar sceptic că vom mai putea, în timp util, schimba ceva semnificativ spre binele acestei țări. Arată-ne, Doamne, că mă înșel și binecuvântează acest popor și România!

Vă mulțumesc pentru atenție.

Declarația politică este intitulată „Ziceri de campanie electorală”.

În 2010, ministrul sănătății de atunci, juristul Cseke Attila, face un pas în reforma din sistemul sanitar și îl „deformează”, împărțind rețeaua spitalelor de la nivel național în cele dependente de minister, cele dependente de autoritățile locale, de Ministerul Apărării și de Ministerul Transporturilor.

La vremea respectivă am fost total împotriva acestei idei. Să trec succint în registru argumentele pe care le-am considerat a fi împotriva modificării Legii nr. 95/2006:

1. Autoritățile locale nu au departamente de specialitate pentru a analiza și coordona activitatea medicală din spitale;

2. Politizarea excesivă a conducerii spitalelor, până la nominalizarea șefilor de secții după simpatii politice, și nu după performanța profesională;

3. Gestionarea bugetului va determina foarte rapid apariția unor elemente de corupție la nivelul conducerilor spitalelor și al autorităților locale;

4. Ministerul s-a dispensat foarte rapid de gestionarea spitalelor, aruncând reproșurile consecutive subfinanțării rețelei sanitare în ograda autorităților locale și așa mai departe.

Cu rare excepții, la nivel național, argumentele prezentate s-au verificat în timp.

Previziunile ministerului de la acea vreme precum că autoritățile locale vor avea disponibilitatea financiară de a investi în sistemul sanitar nu s-au confirmat în majoritatea județelor țării.

Am spus „previziunile ministerului” deoarece am rezerve mari că fostul ministru Cseke, de altfel un onorabil jurist, ar fi avut o astfel de idee.

Și acum să revenim la anul 2016.

După ce au apărut problemele epidemiologice prin spitalele din țară, Ministerul Sănătății s-a evidențiat prin trimiterea de controale încrucișate și prin amendat în „voioșie”.

Nu se explică faptul că pentru a avea condiții optime de asistență sanitară îți trebuie finanțare și buni gospodari, nu „politruci”.

Deoarece a început furia electorală, toată lumea se bate în declarații.

Fostul președinte al țării, aflat la conducerea unui partid, în vizită la Hunedoara, evidenția în discursul lui chiar deficiențele prezentate în debutul materialului.

Ce mă miră este faptul că, în 2016, a uitat că, în 2010, Guvernul ce conducea țara era alcătuit majoritar din persoane cu carnet de partid.

Prim-ministrul din acea vreme era domnul Boc, considerat de președinte a fi un prim-ministru foarte performant.

Ministrul sănătății era de la UDMR, partener de guvernare, dar nu cred că ar fi propus o astfel de modificare legislativă fără a o discuta în Guvern, fără știința premierului.

Absurdul situației nu permite decât încadrarea la „ziceri” sau „ipocrizii” de campanie electorală.

Și uite așa, cu experimente și ipocrizii, lumea medicală este aproape în stradă.

Cu stimă, dr. Paul Ichim, senator PNL

Declarația politică se intitulează „Securitatea rutieră în România este la cote de avarie”.

Stimați colegi,

Cifrele unui raport al Comisiei Europene vin să confirme, parcă la nesfârșit, starea proastă a drumurilor din România și, mai grav, lipsa de siguranță pentru conducătorii auto. Raportul Comisiei Europene privind securitatea rutieră evidențiază o situație îngrijorătoare pentru România. Țara noastră a rămas și anul trecut țara cu cel mai mare număr de decese rutiere: 95 de persoane la un milion de locuitori. Valoarea este aproape dublă față de media europeană, care se situează la 51,5 decese. România este însoțită în top de Bulgaria, dar și de Letonia, cu 94 de decese, și Lituania și Croația, cu 82 de decese. Cifrele sunt seci, dar în spatele lor sunt drame individuale și colective față de care trebuie să existe responsabilitate!

Raportul CE relevă faptul că aproximativ 135.000 de persoane au suferit accidente grave pe drumurile din UE. Costul social (reabilitare, asistență medicală, daune materiale etc.) generat de decesele și de vătămările corporale survenite ca urmare a accidentelor rutiere este estimat la cel puțin 100 de miliarde de euro.

## Stimați colegi,

România deține cea mai mică rețea de autostrăzi pe cap de locuitor din Uniunea Europeană, mai exact 2,4 centimetri de autostradă pe cap de locuitor. În țara noastră sunt aproximativ 700 de kilometri de autostrăzi.

Până și aceste tronsoane de autostradă sunt cu probleme. Asistăm zilele acestea la un spectacol mediatic deloc îmbucurător, în care actorii sunt angajații și conducerea CNADNR. Pe de o parte, angajații care în trecut au deținut funcții de conducere a companiei spun că toate tronsoanele noi de autostradă sunt prost construite, iar, pe de altă parte, avem actuala conducere a CNADNR, care vorbește de resentimentele angajaților destituiți din funcții.

Realitatea de necontestat este însă alta: șoferii riscă în orice moment să facă accidente pe autostrăzile din România, care sunt pline de gropi și au mari probleme.

Numărul deceselor sau al vătămărilor corporale grave din raportul publicat ar trebui să tragă un semnal mare de alarmă. În ultimele decenii, la nivel european, s-au obținut rezultate impresionante în ceea ce privește reducerea accidentelor rutiere, însă stagnarea actuală este alarmantă. Reprezentanții CE ne atenționează că, dacă dorim să atingem obiectivul de înjumătățire a numărului accidentelor rutiere până în 2020, mai rămân încă multe de făcut.

Potrivit Masterplanului general de transport, pe care Comisia Europeană și-a dat deja acordul, în România se vor construi, până în 2030, 1.200 de kilometri de autostrăzi, precum și 1.900 de kilometri de drumuri expres, naționale și variante de ocolire.

## Stimați colegi,

Trebuie să avem în vedere faptul că investițiile totale de 43,5 miliarde de euro cuprinse în Masterplanul general de transport trebuie aprobate în Guvern până pe 15 aprilie, iar ulterior trimise în Parlament pentru aprobare.

Cifrele alarmante publicate de raportul Comisiei Europene și, mai ales, tendința de stagnare a situației de pe drumurile din România trebuie să fie cel mai mare semnal de alarmă pentru noi atunci când masterplanul va veni la dezbaterea în Parlament.

Ideile și planurile, chiar masterplanurile, pot fi motorul progresului unei națiuni doar în măsura în care există un context al stimulării și punerii lor în practică. Securitatea rutieră din România este la cote de avarie! Este și de datoria noastră să fim vigilenți în ceea ce privește dezbaterile pe marginea Masterplanului general de transport și votul pentru acest proiect major!

Vă mulțumesc.

Declarația politică este intitulată „Cum se ridică noii lideri ai PNL-ului, în principal în mediul administrației locale – drept la replică la declarațiile domnului Andrei Pleșu”.

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Această scurtă declarație politică vine în contextul unui articol care a apărut în ziarul „Adevărul” și care îl are ca autor pe cunoscutul om de cultură și filosof Andrei Pleșu.

O să citez, pentru început, câteva fraze din articolul domnului Pleșu, în special partea, să zicem, de apel la adresa noastră, a politicienilor liberali:

„Din punctul meu de vedere însă, nu vom progresa politic și nu vom schimba nimic dacă nu vom reflecta cât de cât și asupra inaptitudinii celor care pierd. Și perdanții sunt, totuși,

responsabili de înfrângerea lor. O fi de vină PSD-ul pentru (mai) tot, dar nițel vinovat e și PNL-ul pentru poziția de inferioritate în care se complace, în ciuda unor declarații țanțoșe, a unor «provocări» belicoase (și fără rezultat), a unui «optimism» de paradă, fără acoperire (dacă statisticile sunt, fie și parțial, valide) (...).

Ce probleme au liberalii? Mai întâi, o problemă de cadre. M-am uitat pe lista parlamentarilor lor și n-am prea găsit figuri impunătoare sau, măcar, plauzibile. Un politician devine, cred, plauzibil (și eligibil...) când beneficiază de cel puțin două calități: carismă și prestigiu. Fie prestigiu profesional (pricepere dovedită în meseria proprie), fie prestigiu politic (isprăvi notabile în activitatea parlamentară și de partid). Altfel, totul rămâne o chestie de «relații», de gașcă, de interese sau ambiții private. Selecția oamenilor de calitate e, în acest context, suspendată, în beneficiul unor «particulari». Nu mă îndoiesc că, în straturile mai de jos ale partidului, vor fi fiind și personaje meritorii, capabile, în principiu, să schimbe un pic, dacă li se dă ocazia, portretul de ansamblu al formațiunii lor. Dar am senzația că, pur și simplu, nu sunt lăsați să iasă la lumină. Partidul e confiscat de o «conducere» inerțială, de care cam toată lumea s-a plictisit și care nu-și mai pot depăși limitele. La nivelul liderilor, să fiu iertat, nu pot identifica nicio prezență care să-mi provoace interesul, adeziunea, prețuirea. În cel mai bun caz: oameni cumsecade, dar uzați. (...)

Așa că, domnilor liberali, faceți ceva! Luați-vă misiunea în serios. Scăpați de «fețele palide» cu care ieșiți, de regulă, pe piață, nu mai fiți așa de amabili unii cu alții. Nu mai luați mica (și mereu perdanta) hârjoană parlamentară cu adversarii drept vitejească și vijelioasă «acțiune politică». Mai mult curaj! Mai multă imaginație! Mai multă substanță! Ajutați-mă să vă votez!”

Analizând duritatea mesajului domnului Pleșu, nu pot, ca tânăr lider al Partidului Național Liberal, filiala Bacău, să nu am o poziție care contrazice multe dintre afirmațiile omului de cultură.

Mesajul filosofului și intelectualului de remarcă este un semnal de alarmă privind necesitatea schimbării clasei politice, în special a acelei părți care are viziune reformatoare, să spunem „de dreapta”.

În primul rând, Partidul Național Liberal, prin organizațiile sale locale, a promovat o serie de tineri care, prin diverse forme de luptă politică, s-au impus și au adus plusvaloare organizațiilor de care aparțin.

În cazul meu, de exemplu, schimbarea pentru mine a venit în 2008, când am acceptat să fiu viceprimar, în urma unei discuții cu conducerea partidului din acea vreme. M-am implicat cu toată dăruirea. Veneam din mediul privat, unde muncești pentru bani, pentru familia ta. Am intrat în administrația locală, unde muncești pentru oameni. Nu regret acum nici zilele în care munceam mai bine de 12 ore, nici nopțile nedormite, când am avut situații de urgență.

Acum, adversarii politici ne vor acuza de unele neîmpliniri ale administrației locale. Ni le asumăm din fairplay. Dar trebuie să spunem că PNL-ul nu trebuie să poarte vina unor primari care au în prezent sau au avut probleme cu justiția. Liderii se schimbă, iar la Bacău cred că se impune un nou primar, cu o viziune liberală necesară societății în schimbare. În urmă cu ani, speranțele opiniei publice s-au oglindit în imaginea unor primari care s-au erodat sau au căzut în ispita corupției, cu toate că realizările lor pentru comunitate vor fi amintite indiferent de cine va prelua puterea locală. Acum e nevoie de adaptare, de lideri tineri, care comunică prin social media (facebook, twitter, bloguri, site-uri etc.) sau diverse alte mijloace de comunicare on-line, de oameni care au o meserie și pentru care politica nu reprezintă singura sursă de venit.

Și aici, domnule Pleșu, vă pot spune că PNL-ul are o nouă generație, care în anumite filiale are șanse de a impune tipuri noi de politicieni. Eu pot privi în ochi pe oricine. Și vă îndemn și pe dumneavoastră să vă uitați în ochii celor din familie, ai rudelor și prietenilor, fiindcă nu trebuie să vă fie rușine să votați Partidul Național Liberal!

Din funcția de senator, cu activitate locală și la București, am reușit să atrag fonduri pentru Bacău. Astfel, am considerat că Bacăul trebuie să redevină o forță economică în regiunea Moldovei. Să facem asta prin noi înșine! În viitoarea guvernare liberală, autostrada Bacău–Brașov trebuie să devină prioritatea zero în viitorul Masterplan pentru transporturi. Iar între Bacău și Iași nu trebuie să mai fie adversitate, ci complementaritate. Iar aici, pe principii liberale trebuie să construim nu doar un oraș, ci o comunitate dinamică și prosperă. Trebuie să aducem investiții directe, care să creeze locuri de muncă, și să stimulăm spiritul antreprenorial al tinerilor.

Acesta este unul dintre obiectivele mele prin care consider că pot contrazice criticile domnului Andrei Pleșu și pot contribui la convingerea marelui om de cultură că votul său merită să fie acordat noii generații din Partidul Național Liberal.

Vă mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „Căutând acul evaziunii în carul cu bonuri fiscale...”.

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Adresam în urmă cu câteva săptămâni distinsei doamne ministru de finanțe și onorabilului președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală o interpelare pe marginea iminentei – la acea dată – intrări în vigoare, de la 1 aprilie 2016, a Ordinului președintelui ANAF nr. 3.769/2015 privind declararea livrărilor/prestărilor și achizițiilor efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate în scopuri de TVA și pentru aprobarea modelului și conținutului declarației informative aferente, care au creat îngrijorare și nemulțumiri în mediul de afaceri.

Demersul meu a fost justificat atât de memoriul redactat de un grup de experți contabili, pe care l-am primit la cabinetul parlamentar, cât și de circulația în spațiul on-line a două petiții susținute de peste 10.000 de semnături, prin care se solicita conducerii ANAF anularea Ordinului nr. 3.769/2015 și revenirea la forma inițială a formularului 394, ale cărui conținut și rubricatură, prin actul normativ citat, au fost extinse de la două la circa 19 pagini.

Printre argumentele invocate de către reprezentanții agenților economici în sprijinul solicitării lor, se numărau atât creșterea timpului alocat operării documentelor, cât

și majorarea considerabilă a cheltuielilor de personal și a celor aferente upgradării programelor de contabilitate.

Din păcate, răspunsul primit din partea reprezentanților Ministerului de Finanțe nu a fost în măsură să risipească îndoielile mediului de afaceri privind rațiunile fiscale pe baza cărora s-a fundamentat actul normativ citat, chiar dacă acesta era încadrat „în contextul larg de schimbare de paradigmă la nivel internațional privind modul de abordare a fenomenelor de evaziune și fraudă fiscală, prin manifestarea unei atitudini de tip preventiv și, în același timp, proactiv”.

Despre cât de „proactivă” va fi completarea celor aproape 20 de pagini ale formularului D394 îi vom lăsa pe contabili să vorbească. Cert este că lupta cu evaziunea fiscală nu se dă prin raportări statistice sterile ale unor informații inutile, care oricum consemnează tranzacții comerciale deja efectuate, evidențiate în documentele contabile curente.

Alte argumente în susținerea controversatului Ordin nr. 3.769/2015 vizează „regresia semnificativă a numărului de controale directe efectuate de către structurile ANAF” în favoarea „controlului indirect, realizat prin analiza informațiilor colectate, având ca și consecință o mai bună gestionare a resurselor umane la nivelul ANAF”, dar și „un mesaj de fermitate și consecvență în combaterea evaziunii fiscale, cu impact inclusiv asupra imaginii instituției”.

Având în vedere că actul normativ a intrat în vigoare la data de 1 aprilie 2016, mostrele de umor involuntar citate mai sus pot fi, într-o oarecare măsură, scuzate.

Pentru că a vorbi despre „fermitate și consecvență” în lupta cu un fenomen care de 26 de ani macină economia națională, trâmbițând retragerea inspectorilor de pe teren în birourile administrațiilor județene ale finanțelor publice, unde vor scormoni în așteptarea vârstei de pensionare după acul evaziunii în carul cu bonuri fiscale, ar fi ilar, dacă n-ar fi trist.

Sau poate că ANAF se recunoaște deja învinsă fără luptă în războiul pe care ar fi trebuit să-l declare marii evaziuni fiscale care guvernează peste 90% din piața de alcool din România, aducând statului un prejudiciu anual de peste 2 miliarde de euro? Ori face temenele și plecăciuni în fața regilor neîncoronați ai uriașei evaziuni din agricultură, care a adus producătorii autohtoni la sapă de lemn? Ori închide ochii și ridică neputincios – sau (dez)interesat?! – din umeri la traficul transfrontalier cu tutun sau produse petroliere, așteptând până la calendele grecești ca malaxorul Loteriei bonurilor fiscale să stârpească evaziunea fiscală prin răstignirea micilor comercianți și țintuirea obloanelor buticurilor în cuie...?

Vă mulțumesc.

Declarația politică este intitulată „Alegerile în două tururi – contracronometru”.

Încă din septembrie 2015, PNL a înaintat spre dezbatere Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. Sunt, așadar, șase luni de când această propunere legislativă privind alegerile locale se află la comisiile de resort ale Senatului. În ședința de plen de luni trebuia să fie dezbătută, în schimb s-a prelungit la 60 de zile termenul de dezbatere. Această propunere a fost plimbată de la o comisie la alta, întoarsă, amânată, au fost cerute rapoarte peste rapoarte, iar acum s-a prelungit, fără un motiv plauzibil, termenul de dezbatere, totul pentru că PSD se opune vehement alegerilor în două tururi.

Cu cei mai mulți primari în funcție și favorizați clar de legea în vigoare, social-democrații s-au opus revenirii la două tururi de scrutin încă de la început și continuă să o facă, pe orice cale. Net dezavantajat de un scrutin pentru primării în două tururi, pentru că are un electorat compact și nu are competitori în propriul bazin electoral, PSD dorește menținerea acestei poziții dominante. Ce înseamnă două tururi pentru PSD?! Răspunsul îl găsim în ultimele trei alegeri prezidențiale, când, deși au plecat ca favoriți, candidații PSD au pierdut în al doilea tur de scrutin. În acest context, bineînțeles că văd numai conspirații și aruncă acuze la orice pas, dar uită un lucru esențial – legislația electorală poate fi modificată și cu mai puțin de un an înaintea alegerilor, dacă și numai dacă scopul acestor modificări este de a lărgi, și nu de a limita drepturi electorale individuale sau colective. Or, în acest caz vorbim, evident, despre o lărgire a drepturilor electorale.

Vocile care susțin că nu se pot face modificări în materie electorală cu mai puțin de un an înainte de alegeri se bazează pe recomandările Comisiei de la Veneția sau chiar pe jurisprudența CCR. Ce omit aceste voci să spună este că s-a mai încercat modificarea legii electorale cu mai puțin de un înainte și unele demersuri au fost respinse, dar altele au fost acceptate de Curtea Constituțională. Acum, PNL încearcă să obțină revenirea la două tururi de scrutin prin procedura contenciosului administrativ. Procedura este lungă și complicată, mai ales că alegerile ar urma să fie organizate pe 5 iunie. Cu toate acestea, premisele sunt bune. PNL a mai câștigat în instanță în fața Guvernului Ponta, care a refuzat să organizeze alegeri parțiale la nivelul funcțiilor de primar și președinte de consiliu județean vacante.

Contenciosul administrativ deschide calea invocării excepției de neconstituționalitate a alegerilor într-un singur tur, urmând ca CCR să tranșeze această chestiune. În articolul 2 din Constituție se vorbește despre suveranitatea națională, care aparține și este exercitată de poporul român prin organe reprezentative, „constituite prin alegeri libere, periodice și corecte”. Oricât de libere, periodice și corecte ar fi, oare putem vorbi despre reprezentativitate în cazul unui primar ales cu 20% din voturi?

Declarația politică se intitulează „Ziua NATO în România”. Domnule președinte al Senatului,

## Doamnelor și domnilor senatori,

Începând cu anul 2005, în prima duminică a lunii aprilie, în România sărbătorim Ziua NATO.

Ca de obicei, prinși fiind cu o serie de activități cotidiene, și de această dată această zi a trecut neobservată pentru noi, clasa politică, fiind cuprinși de febra alegerilor locale din 5 iunie 2016 și a celor parlamentare din noiembrie 2016.

România este stat membru NATO, iar semnificațiile zilei asociate trebuie să fie o sărbătoare publică dedicată democrației și spiritului euroatlantic și european.

Este adevărat că în România MApN a evidențiat Ziua NATO și în acest an printr-o ceremonie militară și ziua porților deschise. De asemenea, statele majore ale categoriilor de forțe ale Armatei Române au organizat pe întreg teritoriul României ceremonii militare, simpozioane și expoziții dedicate acestei zile.

Dacă partea militară a României și-a făcut datoria, prin manifestările organizate, noi ceilalți, „civilii”, cred că am făcut foarte puțin, deși sigur puteam să facem mult mai mult.

## Doamnelor și domnilor senatori,

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a trimis un mesaj cu ocazia Zilei NATO în România, în care evidențiază succesul remarcabil al României în politica externă, creând asigurarea celei mai puternice garanții de securitate pentru România și poporul român.

Dar noi, Parlamentul României, mai precis Senatul României, nu am făcut nimic pentru evidențierea acestui eveniment. Ne punem cenușă în cap și ne prefacem că plouă, furați fiind, așa cum relatam mai la începutul declarației, de activitățile cotidiene ale Senatului și senatorilor: proiecte de legi, grija față de alegerile locale, propuneri de schimbare a președintelui Tăriceanu – apropo, și acesta este unul din motivele schimbării, votarea sau nevotarea în plenul reunit a președintelui Televiziunii Române, pe care sunt convins că doar insolvența o mai poate salva și... etc.

Nu trebuie să uităm un lucru, dragi colegi senatori, că intrarea în NATO în 2004 a fost și poarta de intrare a României în UE. Iar intrarea în UE și NATO sunt cele mai mari realizări ale României și ale politicienilor din ultimii 25 de ani.

La mulți ani, NATO!

- La mulți ani, UE!

La mulți ani, România!

Vă mulțumesc.

Declarația politică este intitulată „Curajul în societate”. Domnule președinte,

Stimați colegi,

Curajul, în Dicționarul explicativ al limbii române, este definit ca fiind „forța morală de a înfrunta cu îndrăzneală primejdiile și neajunsurile de orice fel; îndrăzneală, fermitate în acțiuni sau în manifestarea convingerilor; bărbăție, tărie de caracter”.

Rollo May spune despre curaj că este fundația pe care se clădesc toate celelalte virtuți și valori personale și doar curajul poate face ca acestea să fie reale.

Platon diferenția curajul de impetuozitate, neînfricare, curajul având în plus previziunea și premeditarea.

Curajul fizic îl putem exprima în cuvinte ca pe o tărie în fața durerii fizice, iar curajul moral este exprimat ca o capacitate de a acționa în mod întemeiat în fața opoziției.

## Dragi colegi,

Vă întreb deschis, după scurta relatare: câți dintre noi putem susține că ne însușim această virtute? Suntem curajoși?

A fi curajos înseamnă să îți asumi! Vă mulțumesc pentru atenție.

Declarația politică se intitulează „Galați – orașul fără zone de agrement”.

Nu mai este mult până când vara își va intra în drepturi, iar locurile de agrement din Galați lipsesc cu desăvârșire.

Plaja Dunărea este închisă de ceva vreme, Lacul Vânători este debranșat de la curent electric și apă potabilă, iar cele 10 căsuțe amplasate pe malul lacului nu pot fi folosite.

Înconjurat de ape curgătoare precum Dunărea și lacuri cu aproximativ 2.500 ha luciu de apă, orașul Galați este repetent la capitolul locuri de agrement.

Gălățenii care doresc să iasă la un grătar, la iarbă verde, la plajă nu o pot face, deoarece oferta este extrem de redusă: Plaja Brateș, unde nu s-a mai investit de mult, Lacul Vânători – este plin de mâl, nici vorbă de nisip, buruienile fiind crescute pe malul lacului.

Cred că orașul Galați ar putea avea locuri de agrement, ținând cont că Plaja Dunărea, Lacul Vânători, Plaja Cocuța ar putea fi redeschise și transformate în baze de agrement moderne, cu bazine pentru adulți, terenuri de minigolf, spații pentru joacă, bazine pentru copii și o discotecă pentru tineri în aer liber.

În calitate de senator al României și al municipiului Galați, am primit numeroase mesaje care vin să întărească faptul că locuitorii acestui oraș sunt preocupați de modul în care arată orașul lor și nu sunt indiferenți la ceea ce se întâmplă în jurul lor. Cetățenii sunt dezamăgiți, deoarece consideră că nu s-a investit în Galați în ultimii ani și cred ei că se putea face ceva frumos.

Vă mulțumesc.

Declarația politică este intitulată „Un sistem de sănătate bolnav generează o societate bolnavă”.

În 1948, Organizația Mondială a Sănătății a organizat prima întrunire la nivel mondial dedicată sănătății, în cadrul căreia s-a hotărât aniversarea, la 7 aprilie a fiecărui an, a Zilei mondiale a sănătății, zi care s-a aniversat începând din 1950. Scopul organizației este sprijinirea acțiunilor privind îmbunătățirea stării de sănătate a populației. Se are în vedere, în primul rând, susținerea unor campanii la scară mondială pentru combaterea unor maladii care se manifestă pe scară largă.

Sistemul de sănătate al României se află într-o situație gravă, chiar dacă unii oficiali refuză să recunoască realitatea. Lipsa medicamentelor din spitale, condițiile de igienă precare, frigul și insuficiența cadrelor medicale sunt prezentate zilnic în presă. Cazurile sunt clare și concrete. Ar fi suficient să amintim numai cazul „Colectiv” sau pe cel al bebelușilor aduși în Capitală de la spitalul din Pitești.

În aceste zile, guvernanții s-au gândit să evalueze starea de sănătate a copiilor printr-un program național. Foarte bine, am putea zice, numai că starea în care se află acești copii trebuia să fie de mult timp cunoscută. Cum ar putea să fie sănătoși copiii din satele izolate ale țării, care se hrănesc cvasicotidian cu fasole și cartofi? Cât de sănătoși ar putea să fie copiii care merg la școală prin frig și zăpadă, îmbrăcați sumar și încălțați cu niște teniși cârpiți? Cât de viguroși pot fi acei copii care locuiesc în frig și în mizeria ignoranței?

Dar bebelușii care, din motive cunoscute, nu beneficiază decât ocazional de asistență medicală?

OMS a constatat că infecțiile intraspitalicești reprezintă o problemă gravă, pe care nicio țară n-a reușit s-o rezolve. Anual, în Europa, mai mult de patru milioane de persoane suferă cel puțin o infecție nosocomială și 37.000 mor din cauza complicațiilor.

Unele organizații neguvernamentale se implică în activități dedicate eradicării sărăciei extreme – cauza principală a proliferării celor mai multe afecțiuni ale sănătății. La nivel mondial, factorii de răspundere n-au avut capacitatea să asigure resursele necesare de hrană pentru toți locuitorii planetei. În prezent, pe planeta noastră, la fiecare cinci secunde, un copil moare de foame.

Situația este mult mai dificilă și mai complexă decât ar părea când o privim prin fereastra unui birou confortabil. Măcar acum, când în întreaga lume, cu ocazia Zilei mondiale a sănătății, sunt organizate manifestări spirituale și filantropice, am putea să ne străduim a desluși mai bine ce se petrece în sistemul sanitar, ce nu merge și din ce cauză, iar mai apoi să ne consultăm asupra demersurilor necesare. Situația este gravă, dar nu iremediabilă. Trebuie doar să ne mobilizăm serios și, numai atunci când vom avea conștiința împlinită, vom putea spune că am făcut ce trebuie. Altfel, vom compromite viitorul urmașilor noștri.

Declarația politică se intitulează „Jocul duplicitar al unor ambasadori occidentali”.

Opinia publică din România a fost bulversată în aceste zile de dezvăluirile fostului președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Gelu Diaconu, care a afirmat că în perioada în care a deținut această funcție a fost căutat la birou de ambasadorul Olandei (este vorba de ambasadorul Matthijs van Bonzel, care s-a aflat la post în București până în toamna anului trecut), care era însoțit de un om de afaceri din țara pe care o reprezenta, cunoscut drept un evazionist notoriu, care a exercitat presiuni asupra sa pentru a dispune deblocarea rambursării TVA într-un caz de evaziune fiscală (circa 20 de milioane de euro), pe care îl instrumenta instituția pe care o conducea. Fostul șef al Fiscului din România a mai afirmat că, la câteva minute după ce ambasadorul a părăsit biroul său, a informat instituțiile abilitate.

În ultimul sfert de secol, Olanda și ambasada sa de la București au compărut drept un vârf de lance al criticilor occidentale la adresa României, începând cu nerespectarea drepturilor omului și a drepturilor minorităților și continuând cu modul de combatere a corupției endemice din România. În acest sens, Olanda s-a manifestat drept o voce critică constantă atât cu ocazia negocierilor purtate de România în vederea aderării la Consiliul Europei, NATO și Uniunea Europeană, cât și cu prilejul negocierilor pentru accederea țării noastre la spațiul Schengen, la care s-a opus vehement și permanent. Ambasadorul olandez Matthijs van Bonzel a devenit cunoscut în spațiul public drept un adversar al intrării României în Schengen și, în mod frecvent, a fost dat exemplu de bune practici și onestitate de către anumiți ziariști și ONG-iști. Pe acest fundal critic, Olanda a devenit o perioadă de timp primul investitor străin în România și unul din principalii exportatori în țara noastră. După intrarea în Uniunea Europeană, unele instituții abilitate au sesizat practicile nelegale, inclusiv evazioniste, ale unor firme olandeze, fostul președinte Traian Băsescu denunțând la un moment dat marea evaziune cu flori importate din Olanda. După dezvăluirile domnului Gelu Diaconu, fostul prim-ministru Victor Ponta a denunțat și el că fostul ambasador al Olandei își făcuse un obicei din a interveni pe lângă instituții din România, precizând că acesta intervenea mereu la Guvern și la ANAF pentru tot felul de companii mai mult sau mai puțin oneste, dar, în același timp, ne dădea lecții de „integritate și anticorupție” săptămânal în Hotnews.

Gestul fostului ambasador olandez a șocat în contextul în care acesta a fost unul din ambasadorii cei mai promovați și lăudați de o anumită parte a presei și a societății civile din România, care i-au creat imaginea unui fel de părinte adoptiv al națiunii noastre. În acest sens a excelat nu numai Hotnews, ci și un anume Alexandru Cumpănașu, prezentat și promovat drept președinte al Asociației pentru Implementarea Democrației (AID), care a beneficiat de milioane de euro din țară (îndeosebi de la MAI) și din afară (îndeosebi de la UE). Acesta s-a dovedit un demn urmaș al strămoșului său Ion Cumpănașu, care i-a servit, cu mare zel propagandistic, pe cei doi dictatori comuniști ai României, Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu, deținând din anii ’50 până în anii ’90 următoarele funcții: activist al CC al UTC, ziarist la „Scânteia”, director general al Cenzurii, președinte al Comitetului de Stat pentru Presă și Tipărituri, director general al Agerpres și președinte al Departamentului Cultelor. În ultima funcție a fost trimis în decembrie 1989 la Timișoara, pentru a aplana cazul László Tőkés, iar în seara zilei de 17 decembrie, când s-a tras prima oară împotriva revoluționarilor timișoreni, s-a aflat în Catedrala Mitropolitană, împreună cu consilierul mitropolitului Banatului, Ilie Sârbu, dispunând, se pare, închiderea ușilor catedralei, pentru a împiedica refugierea în aceasta a protestatarilor împotriva cărora se executa foc de către forțele represive ceaușiste.

Din păcate, ambasadorul din țara lalelelor nu a fost singurul emisar occidental care a jucat un rol duplicitar în România postcomunistă, combătând corupția pe față și cultivându-o prin spate. Astfel de roluri au jucat și câțiva ambasadori ai Statelor Unite ale Americii la București, îndeosebi fostul ambasador Mark Gitenstein. Acesta a criticat permanent clasa politică și Parlamentul pentru nivelul corupției din România și pentru folosirea imunității parlamentare pentru blocarea anchetelor anticorupție. În același timp, ex-ambasadorul Gitenstein a lăudat permanent activitatea instituțiilor implicate în lupta anticorupție, DNA și SRI, și a fost un promotor și un avocat înfocat al șefilor acestora, îndeosebi al lui Daniel Morar și al Laurei Codruța Kövesi. După expirarea mandatului său de ambasador, românii au aflat că domnul Gitenstein a fost implicat în afaceri dubioase, devenind președinte al Consiliului de administrație al Fondului „Proprietatea” și consilier al patronului celei mai mari firme de asigurări din România, „Astra”. La Fondul „Proprietatea” se vorbește de ani de zile de o devalizare estimată la circa 10 miliarde de euro,

dar binomul DNA–SRI nu a demarat încă nicio anchetă. Omul de afaceri Dan Adamescu a fost arestat pentru dare de mită și a început să fie anchetat pentru frauda imensă de la „Astra”, care a intrat în faliment, păgubind milioane de români, doar după ce ambasadorul Gitenstein a plecat de la post și au fost formulate sesizări penale de către ASF și Corpul de control al prim-ministrului Victor Ponta.

Ambasadorii americani, inclusiv domnul Hans Klemm, mai recent, au clamat și declarat că legea trebuie să fie egală pentru toți în România. Cu toții au uitat însă că cea mai mare sfidare a egalității în fața legii s-a produs în cazul pușcașului marin american acuzat că s-ar fi aflat la volanul autoturismului Ambasadei SUA care a provocat accidentul soldat cu decesul chitaristului Teo Peter, de la trupa „Compact”. Pușcașul respectiv a fost extras în aceeași noapte din România cu un avion militar, pentru a nu fi tras la răspundere de mult lăudata justiție autohtonă. Conform unor politicieni și ziariști cu surse bine ancorate în serviciile secrete, la volanul bolidului ucigaș nu s-a aflat pușcașul marin suspectat, ci fiul ambasadorului din perioada respectivă, J. D. Crouch, care a solicitat să fie lăsat la volan după ce a consumat alcool într-un club de noapte. Cert este că procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu au efectuat cercetarea locului faptei imediat după accident și nu i-au identificat și reținut pe făptuitori pentru a li se recolta probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei și pentru a li se lua primele declarații. Pușcașul marin a fost achitat ulterior de o curte militară din Statele Unite, unde a mărturisit, probabil, adevărul, respectiv că nu s-a aflat la volanul autoturismului în momentul producerii accidentului mortal.

Principala vină pentru astfel de stări de lucruri aparține politicienilor și șefilor de instituții din România care au făcut mereu sluj și temenele în fața ambasadelor și ambasadorilor occidentali. Deși au trecut cinci zile de la declarația fostului șef al ANAF, nici Președintele României, nici ministrul justiției, nici procurorul general al României, nici procurorul-șef al DNA și nici liderii principalelor partide politice nu au exprimat o poziție publică cu privire la acuzațiile aduse fostului ambasador al Olandei. Consider că, prin natura atribuțiilor de serviciu, ministrul justiției, Raluca Prună (de obicei destul de volubilă), procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kövesi (cunoscută drept mare luptătoare și comunicatoare anticorupție), și procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Bogdan Licu, ar trebui să informeze de urgență opinia publică dacă instituțiile judiciare pe care le conduc au fost sesizate anterior de instituțiile abilitate informate de domnul Gelu Diaconu sau dacă s-au sesizat din oficiu după dezvăluirile publice ale acestuia. Iar principalii noștri factori de decizie politică ar trebui să ia exemplu de la omologii lor din Ungaria, Polonia și Cehia, mai nou, care au început să adopte o atitudine mai verticală și în slujba intereselor naționale în raporturile cu aliații din NATO și partenerii din Uniunea Europeană. Parteneriat să fie, dar cu respectarea principiilor consacrate de drept internațional ale egalității în drepturi și avantajului reciproc.

Declarația politică este intitulată „Accesul la hrană corespunzătoare din punctul de vedere al siguranței alimentelor, al normelor de igienă și al aportului nutrițional”.

## Domnule președinte,

## Stimați colegi,

Doamnelor și domnilor,

Nevoile de bază ale oamenilor sunt stabilite clar și ele ar trebui asigurate pentru fiecare persoană. Nevoia de hrană este, fără doar și poate, una dintre nevoile de bază cele mai importante. Este necesar să veghem permanent la reglementarea actualizată a normelor din domeniul siguranței alimentare și, mai ales, să susținem controlul periodic și corect pentru toți producătorii și furnizorii de alimente din țara noastră, indiferent dacă sunt autohtoni sau străini.

În acest sens, reamintesc că dreptul fiecărei persoane la o viață demnă impune accesul la hrană corespunzătoare din punctul de vedere al siguranței alimentelor, al normelor de igienă și al aportului nutrițional.

Din păcate, pe fondul dezvoltării și diversificării alimentelor și a metodelor de procesare a acestora, în contextul unor persoane care nu sunt bine intenționate, apar probleme grave în domeniul acesta, prin fenomenul falsificării alimentelor. Apar deseori scandaluri din cauza falsificării alimentelor, mai exact în situația în care în ambalaj este altceva decât ar trebui.

Tot falsificare de alimente este și folosirea materiilor de bază de proastă calitate și menționarea pe etichete a unor ingrediente superioare sau reambalarea produselor mai

ieftine sub forma unora mai scumpe, modificarea termenului de garanție sau prelucrarea produselor alterate. Mai nou, tot la capitolul fals intră și vânzarea produselor nebiologice drept produse biologice.

Este regretabil, însă falsificarea alimentelor reprezintă o problemă tot mai mare pe piața mondială a produselor alimentare, după cum afirmă specialiștii în domeniu. Astfel, din totalul articolelor falsificate, aproximativ 10% sunt produse alimentare, iar din totalul produselor alimentare comercializate, între 1% și 3% sunt falsificate. Autoritățile din multe state ale lunii încearcă să descurajeze și să reducă acest fenomen. În China, consumatorii pot verifica cu o hârtie de test existența unor materiale dăunătoare pentru sănătate în diferitele mâncăruri, în timp ce autoritățile daneze sunt mult mai drastice și au instituit pedeapsa cu închisoarea pentru cei care falsifică celebrul unt danez.

Să nu uităm că falsurile alimentare înseamnă nu numai importante pagube economice, ci și un risc inestimabil pentru sănătatea publică și din punctul de vedere al securității alimentelor. În plus, acest gen de infracțiune are grave consecințe sociale și financiare.

Iată de ce consider că este esențial să analizăm cu atenție normele și cadrul legislativ din domeniu, pentru a veni în sprijinul combaterii acestui fenomen deosebit de grav.

Vă mulțumesc.

Cu deosebită stimă, senator Gheorghe Saghian.

## _Ședința s-a încheiat la ora 10.30._

„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercială Română — S.A. — Sucursala „Unirea” București și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București (alocat numai persoanelor juridice bugetare)

Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, internet: www.monitoruloficial.ro Adresa pentru publicitate: Centrul pentru relații cu publicul, București, șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 021.401.00.70, fax 021.401.00.71 și 021.401.00.72 Tiparul: „Monitorul Oficial” R.A.

&JUYDGY|943094]

**ISSN** 1220–4870

**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 65/13.IV.2016 conține 16 pagini.**

Prețul: 40,00 lei