Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 martie 2010
Declarații politice
Mihăiță Găină
Discurs
Declarația politică este intitulată „Vocea poporului”. Stimați colegi,
15 martie 2010 – zi importantă pentru România. Poporul, împărțit la alegerile prezidențiale, iese în stradă, reunit de nemulțumirea generalizată și determinată de veniturile ce nu pot asigura un trai decent, dar mai importante decât manifestările sindicale par să fie, la Palatul Cotroceni, consultările pentru modificarea Constituției. De fapt, șeful statului ne-a obișnuit ca, de fiecare dată când problemele sociale îl depășesc, să aducă în lumină teme-parazit care să atragă atenția de la faptele cu adevărat importante.
Glasul sindicatelor este încă o data sugrumat de vocea stridentă a reformării statului, rezumată, în cazul de față, la modificarea Legii fundamentale.
Așadar, pe orice palier al societății au loc negocieri sau, mai bine spus, pseudonegocieri, pe fundalul discuțiilor informale și populiste ce răzbat de la Cotroceni.
Rezolvarea problemelor grave cu care se confruntă nația nu mai poate fi amânată de Traian Băsescu ca în campania electorală, când prefera, în locul dezbaterii temelor esențiale, să comenteze laitmotivele: mogulii, a căror forță nocivă trebuie stârpită, și referendumul menit să incumbe esența reformării statului.
Chiar dacă încearcă să se ascundă în spatele schimbărilor care ar trebui operate în Constituție, președintele nu are cum să nu răspundă nemulțumirilor sindicatelor. De data aceasta, problemele legate de Parlamentul unicameral și reducerea numărului de senatori și deputați la cifra magică de 300 sunt surclasate de dezbaterea publică despre situația economică.
15 martie 2010 – zi importantă, când societatea s-a mai așezat o dată, la ceas de taină, pentru a-și număra pierderile...
Profesorii dau startul mitingurilor și pichetărilor, a căror etiologie privește neplata drepturilor salariale câștigate în instanță și disponibilizările masive ce vor avea loc în toamnă. Situația este agravată de maniera în care ministrul Daniel Funeriu vede reformarea educației: schimbarea examinării la finalul gimnaziului și modificarea anuală a bacalaureatului, adică schimbarea evaluării, omițând aspectele esențiale ale actului didactic: predarea și învățarea. Reforma curriculumului și regândirea programei ar trebui să ocupe un loc prioritar în agenda ministerială și mai apoi evaluarea, reprezentând feedback-ul procesului educațional.
Studenții ies și ei în stradă. Lor li se vor alătura, în cursul acestei săptămâni, sindicaliștii transportatorilor, ai celor care lucrează la metrou și pensionarii.
Domnule președinte, și de această dată, ca și la referendumul din noiembrie 2009, vocea poporului este sfântă – _Vox populi, vox Dei._ Ascultați-o!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.