Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 iunie 2011
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Gheorghe Marcu
Discurs
Declarația politică este intitulată „Ziua Drapelului Național”.
Stimați colegi,
Pe 26 iunie sărbătorim Ziua Drapelului Național, un simbol la care s-a făcut apel în repetate rânduri în contextul în care discutăm, din nou, despre autonomia unor regiuni ale României. Este esențial să marcăm aceste evenimente care ne definesc ca stat, care ne țin aproape de istoria noastră și chiar de noi înșine. Personal, resping discursul celor rușinați că sunt români, în mod gratuit, fără a face un minim efort de a schimba ceva în țara pe care o reneagă.
Disprețul și lipsa de considerație la adresa simbolurilor naționale au ajuns politică de stat, fiind girate de ieșirile publice ale mai-marilor țării, ceea ce ne-a adus grave prejudicii de imagine, dar, dincolo de acest aspect, s-a șubrezit în mod periculos încrederea în noi, ca țară, în ciuda faptului că suntem stat membru al UE, cu drepturi depline.
Verticalitatea culorilor drapelului național, care se aliniază regulilor respectate de steagurile europene, ar trebui să aibă mai mult decât o semnificație simbolică, să ne învețe să privim în sus, mândri de apartenența noastră, iar pentru asta trebuie să depunem un efort de a ieși din tiparul resemnatului și al celui care critică fără a aduce plusvaloare.
Ziua Drapelului Național vine pe fondul unei instabilități guvernamentale în care soarta Cabinetului Boc depinde de o lege a minorităților sau de o lege a reorganizării teritoriale. Tot acum, Comisia Europeană a suspendat acordarea de fonduri pentru modernizarea infrastructurii, pe Axa 2 din Programul Operațional Regional, din motive previzibile: deficiențe în procesul de achiziții publice.
În același timp, trăim zilele în care românii au cea mai puțină încredere în autorități, în politică și politicieni și în cei care ne conduc. Situația României s-a deteriorat pe fondul crizei economice, care a atins toate sectoarele de activitate, incapacitatea puterii amplificând efectele negative, care au adus populația în pragul sărăciei. Ciudat că peste toate acestea s-a impus subiectul autonomiei teritoriale și că aducem iarăși în discuție teoria roesleriană, un final într-adevăr apoteotic pentru o guvernare de criză.
Aș vrea să cred că în spatele retoricii naționaliste a celor care au fost foarte vocali zilele acestea stă respectul pentru ce reprezentăm ca stat, ceea ce înseamnă că mai avem o șansă.
Închei rugându-vă să participați la evenimentele dedicate Zilei Drapelului, în semn de prețuire pentru simbolurile naționale.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.