Alexandru Cordoș

Declarația politică este intitulată „Ziua Internațională a Familiei – între promisiuni neonorate și măsuri guvernamentale restrictive”.

Ziua de 15 Mai a fost declarată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite ca fiind Ziua Internațională a Familiei, prin Rezoluția 47/237 din 20 septembrie 1993. La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului, ziua de 15 Mai a devenit oficial, din 1994, Ziua Familiei Române.

Această zi ar trebui să reprezinte pentru noi toți o ocazie de sărbătoare firească, pașnică, armonioasă în cadrul fiecărei familii.

Sărbătorirea acestei zile are o mare importanță pentru comunitatea internațională, care se străduiește să sprijine constant și să contribuie la îmbogățirea cadrului legislativ și social în vederea amplificării rolului familiei în viața socială.

Cu toate acestea, în realitate, ne lovim constant de datele statistice care ne alarmează, pe bună dreptate, prin observații necosmetizate despre natalitatea în continuă scădere. În țara noastră, statistica arată că o româncă naște, în medie, 1,3 copii, natalitatea fiind în cădere vertiginoasă.

Noua lege privind indemnizațiile pentru mame, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111 din 2010, în loc să le fie de un real folos pentru climatul de liniște și de relaxare atât de necesar formării primelor senzații cognitive și legăturii afective mamă–copil, le scade suma primită celor care aleg să stea doi ani acasă.

În prezent, populația României se ridică la 21,4 milioane de locuitori, iar potrivit datelor Institutului Național de Statistică și celor ale ONU, respectiv ale Eurostat, până în 2050 vor fi cel mult 16 milioane de români. Nici la nivel european

situația natalității nu este mai fericită, o femeie aducând pe lume, în medie, doar 1,5 copii.

Cu toate acestea, specialiștii sunt de acord că natalitatea scăzută reflectă reacția femeilor la condițiile socioeconomice în societățile noastre, și nicidecum „prăbușirea familiei”, ca nucleu de bază al societății. Conform mai multor sondaje, numărul copiilor doriți nu este întotdeauna egal cu numărul real al copiilor aduși pe lume într-o familie. Cu alte cuvinte, dorința de a avea copii pălește din cauza obstacolelor de natură materială sau socială.

Societatea de consum în care trăim, cu ritmul ei trepidant, creează o politică atât de acerb concurențială, încât determină opțiuni de-a dreptul dramatice între instinctul matern de protecție a nou-născutului și sentimentul îndepărtării de cariera profesională exact în momentul în care ea începe.

Ar trebui să creăm alternative viabile, pentru eliminarea barierelor sociale de pe piața muncii, astfel încât să se formeze un climat propice nașterii copiilor, prin intermediul unor politici de asistență familială, care să-și propună ca scop reconcilierea vieții profesionale cu viața de familie.

Desigur, trebuie eliminate tendințele de mimetism prooccidental, cu mame singure, care își împart viața între muncă și copii, alegând divorțul, nici măcar încercarea unei relații de familie, doar pentru a demonstra că fac față cu succes societății moderne.