Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 octombrie 2010
other
Paul Ichim
Discurs
Declarația politică este intitulată „Ziua Internațională pentru Eradicarea Sărăciei”.
Doamnelor și domnilor,
În fiecare an, pe 17 octombrie se marchează „Ziua Internațională pentru Eradicarea Sărăciei”. Inițiativa aparține unui ONG – „Ajutor pentru toți dezmoșteniții sorții – Lumea a patra”, cu sediul în Franța, fondată de preotul Joseph Wresinski.
Adunarea Generală a ONU a hotărât, prin Rezoluția 47/196 din 22 decembrie 1992, marcarea „Zilei Internaționale pentru Eradicarea Sărăciei”.
În 1995, Adunarea Generală a ONU a proclamat perioada 1997–2006 ca „Primul deceniu al Națiunilor Unite pentru
stoparea sărăciei”, având ca temă „Eradicarea sărăciei – un imperativ etic, social, politic și economic al umanității”.
România era una dintre cele mai sărace țări europene chiar și în perioada de creștere economică. Este unul dintre statele care cheltuiește cel mai mic procent din PIB cu protecția socială.
2005–2008: 23% din populația României trăia în sărăcie relativă, fiind una dintre țările cu cea mai ridicată notă a sărăciei din Europa, actualmente fiind pe primul loc.
În România se cheltuiește pentru protecție socială 12,8% din PIB, față de media europeană de 25%. Dinamica scăderii procentului din PIB privind protecția socială în perioada descrisă a fost de la 13,2% la 12,8%.
Anul acesta, creșterea TVA de la 19% la 24% a determinat ridicarea țintei de inflație pentru România la 7,8%. Creșterea țintei de inflație arată o scădere a puterii de cumpărare și o accentuare a sărăciei.
Dintre categoriile de populație atinse de sărăcie, tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani sunt mai săraci decât pensionarii.
Numărul copiilor săraci din România a ajuns la 350.000, cu o rată a abandonului școlar care s-a triplat. 40.000 de copii, mulți din mediul rural, abandonează anual școala.
Alimentația proastă, neglijența și condițiile de igienă precare fac ca România să ocupe primele locuri în UE privind bolile sărăciei – tuberculoză, hepatită sau cazuri de suicid. Incidența de tuberculoză este de 120 de cazuri la 100.000 de locuitori. La aceasta adăugăm faptul că românii nu au încă respectul sau posibilitatea controlului medical periodic, astfel încât boala se depistează tardiv.
În 2010, rata suicidului a crescut cu 10–15%. Oamenii nu-și permit să cumpere nici banalul săpun, să țină regim sau să-și cumpere medicamentele.
Datele statistice din 2009 relatau următoarele:
– până la sfârșitul anului 2009 se previzionau 1,5 milioane de persoane sărace;
– rata sărăciei a crescut de la 5,7% în 2008, la 7,4% în 2009;
– cele mai sărace persoane se află în mediul rural, în Moldova și Oltenia;
– din 1,5 milioane de săraci, 43% sunt copii cu vârste cuprinse între 0 și 14 ani;
– numărul copiilor săraci se va majora cu 96.000 în 2009, față de cei 250.000 aflați în evidență în 2008;