Mihai Niță

Declarația politică este intitulată „Ziua Internațională pentru Eradicarea Sărăciei”.

În fiecare an, pe 17 octombrie este marcată „Ziua Internațională pentru Eradicarea Sărăciei”. Inițiativa aparține organizației nonguvernamentale „Ajutor pentru toți dezmoșteniții sorții – Lumea a patra”, cu sediul în Franța.

În anii ’90, ONU a acordat o atenție sporită acestei teme. Eradicarea sărăciei a constituit tema comună a mai multor conferințe ale Națiunilor Unite și a celor două reuniuni la nivel înalt privind dezvoltarea socială, organizate în martie 1995 și în iunie 2000. În 1995, Adunarea Generală a proclamat perioada 1997–2006 ca „Primul deceniu al Națiunilor Unite pentru stoparea sărăciei”, având ca temă „Eradicarea sărăciei – un imperativ etic, social, politic și economic al umanității”.

România nu este deloc imună la flagelul dureros al sărăciei. Devine evident, așadar, că lupta noastră pentru eradicarea sărăciei trebuie să se desfășoare concomitent pe plan național și internațional. Nu ne aflăm în situația unora dintre tinerele state africane, nu ne numărăm printre țările ajunse la limita insuportabilă a pauperității, dar știm bine că unii conaționali mor prin inaniție sau hipotermie, din lipsa resurselor de subzistență. Nu pentru toate cazurile vina aparține direct guvernanților, dar, ca demnitari, avem obligația să ne preocupăm de asigurarea unui cadru legal eficient, capabil să reducă substanțial numărul acestor cazuri acum și pe viitor.

Printre măsurile care necesită o preocupare urgentă din partea tuturor factorilor responsabili la nivel planetar, putem aduce în prim-plan modificarea instrumentelor legale privind accesul la resursele planetare, precum și restricționarea exploatării necontrolate a unora dintre principalele resurse, printre care hrana și energia. Cea de-a doua problemă menționată este strâns legată de o alta, și anume grija pentru restabilirea echilibrului în cadrul unor importante ecosisteme. Pericolul în aceste zone este unul real, semnalat deseori pe toate căile de comunicare în masă.

În România, procesul destructurării economiei centralizate s-a produs într-un mod cel puțin bizar în primii ani de după 1989. O parte a efectelor acestor politici constă în crearea unui decalaj pecuniar și patrimonial inadmisibil între anumite categorii sociale, creșterea șomajului prin falimentarea unor unități economice sau exploatarea sălbatică a pădurilor.

Este greu acum, dar nu imposibil de remediat situația voluntar sau involuntar creată. Chiar dacă partidele politice adoptă poziții diferite privind modalitatea de rezolvare a acestor deficiențe majore în starea economiei și a vieții sociale, consider că scopul confruntărilor trebuie să devină unul comun, competitiv și constructiv. Altcumva, lupta noastră politică nu va aduce năpăstuiților binele așteptat, nu va justifica nici rolul instituției pe care o reprezentăm.

Numeroase terenuri agricole se degradează vizibil, fenomene meteorologice extreme provoacă pagube și pierderi de vieți, pentru că tema amenajărilor hidrologice a fost abandonată. Capacitatea de producere a hranei este pusă în pericol, importurile nu constituie soluția optimă. Oferta europeană de finanțare prin proiecte pentru agricultură n-a găsit în țara noastră cel mai rezonant ecou. Se pierd bani, se pierd ocazii favorabile, iar asta se datorează, parțial, refuzului unor politicieni de a modifica niște legi caduce. În numele cui activează acești politicieni, câtă vreme nu se arată deloc preocupați de soarta celor care i-au votat?