Avram Crăciun

Declarația politică este intitulată „Ziua Limbii Române în Republica Moldova”.

În data de 31 august 1989, în actuala Republică Moldova limba română era declarată de Marea Adunare Populară, ca expresie a voinței naționale, drept limbă de stat. Evenimentul devenea istoric pentru locuitorii teritoriului recunoscut drept cea mai estică zonă de latinitate. Era astfel instituită o sărbătoare unică în lume, menită să confirme încă o dată apartenența neamului de dincolo de Prut la românitate, iar din anul 1990 această zi, sărbătorită la nivel național în Republica Moldova, este, poate, cel mai firesc răspuns dat acelora care au încercat, fără succes, după zeci de ani de politică de rusificare, să șteargă din conștiința oamenilor rădăcinile străbune și să impună teorii false privind limba și istoria românilor de pe aceste plaiuri. În felul acesta, Republica Moldova este singurul stat din lume care sărbătorește limba, și anume limba română.

Manifestările de înalt patriotism, de regăsire a identității sunt pe cât de legitime, pe atât de necesare. Marea familie a popoarelor romanice este și marea familie a valorilor democratice, pentru că, așa cum s-a mai afirmat, Imperiul Roman a fost cea dintâi uniune a Europei.

Îmi vin în minte versurile poetului Grigore Vieru, prea devreme plecat dintre noi – „Sărut vatra și-al ei nume/Care veșnic ne adună,/Vatra ce-a născut pe lume/Limba noastră cea română.” –, și nu pot să nu mă gândesc, cu pioșenie și respect, la memoria tuturor acelora care s-au jertfit, care au plătit cu viața, mulți la număr, pentru ca românitatea să fie la ea acasă în Republica Moldova, la toți aceia care au trudit pentru regăsirea rădăcinilor, pentru redeșteptarea neamului, la intelectualitatea basarabeană, frunte de țară, aducătoare de libertate și progres. Întru cinstirea memoriei lor, aceste manifestări trebuie duse mai departe.

Așa cum spunea marele poet Octavian Goga la dezvelirea bustului lui Eminescu de la Sânnicolau Mare – și să nu uităm că în aceste zile, la Chișinău, se marchează și împlinirea a 125 de ani de la trecerea lui Mihai Eminescu, cel care a apărat pământul românesc al Basarabiei, prin aceste locuri –, „o graniță se apără cu un corp de armată sau cu statuia unui poet”, iar în Republica Moldova statuile marilor cărturari și intelectuali ai neamului, cărțile în limba națională, publicațiile de cultură, ziarele și revistele, spectacolele, expozițiile fac mai mult decât cea mai mare și modernă armată: mențin neștirbit sufletul unui popor greu încercat, îi apără dreptul la speranță și visare, îi sprijină năzuințele

pentru împlinirea tuturor dezideratelor. Cei ce nu văd aceste evidențe sunt nu rău-intenționați, ci vrednici de milă, pentru că și-au pierdut identitatea neamului din care fac parte.

La Chișinău, această sărbătoare se numește „Limba noastră cea română”.

Dacă definirea era cutezătoare în epoca dibuirii formulelor pentru a nu jigni Federația Rusă, deși cei doi președinți, Mircea Snegur și Petru Lucinschi, s-au referit în repetate rânduri la limba română, limba pe care o vorbim, astăzi sintagma are un nou sens. Metafora de acum douăzeci de ani trebuie eliminată și trebuie impus adevărul științific susținut de savanții lumii cu dovezi de nezdruncinat: limba vorbită în Republica Moldova este limba română.