Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 mai 2015
Declarații politice · respins
Georgică Severin
Discurs
Declarația politică este intitulată „Ziua victoriei – 70 de ani de la victoria împotriva nazismului”.
Domnule președinte de ședință, Doamnelor și domnilor senatori,
Pe 9 mai, popoarele lumii și, în primul rând, cele ale bătrânului continent comemorează 70 de ani de la încheierea ostilităților celei mai sângeroase conflagrații din istoria omenirii, când a fost învins și desființat nazismul german, astfel terminându-se cel de-al Doilea Război Mondial. Pe 7 mai 1945, armata germană a capitulat necondiționat, așa cum au cerut aliații. Capitularea semnată în cartierul general al trupelor aliate din Reims a intrat în vigoare pe 8 mai, la ora 23 și un minut. Diferența de fus orar este explicația pentru faptul că Ziua victoriei se comemorează în Europa Occidentală și Centrală pe 8 mai, iar în Europa de Est și Rusia pe 9 mai.
Această sărbătoare este cu atât mai importantă cu cât anul acesta aniversăm și momentul în care Consiliul Uniunii Europene a adoptat decizia ca data de 9 mai să fie dedicată sărbătoririi Zilei Europei. Așadar, aniversăm evenimente cu o simbolistică aparte pentru evoluția planului de unitate europeană, cu rădăcini adânci în istoria continentului, dar și în memoria colectivă.
Aducem un omagiu țărilor care, legate astăzi prin aceleași suferințe pricinuite de cumplitul război care a scăldat în sânge și în orori, legate printr-un trecut care a contribuit atât de mult la înfrățirea lor, legate printr-o nevoie actuală de a-și spori mijloacele de apărare, unindu-și multiplele interese comune de ordin politic și economic, își plâng morții și comemorează, prin diferite moduri, înfrângerea mașinii de război germane. Rusia celebrează printr-o paradă militară de amploare. Într-o ceremonie la Paris, secretarul de stat american, John Kerry, și ministrul de externe francez, Laurent Fabius, au depus o coroană de flori la Mormântul Soldatului Necunoscut. Ziua victoriei a fost comemorată și în Parlamentul german – Bundestag –, printr-o sesiune extraordinară la care au participat întregul Guvern și președintele federal. În Polonia, șefi de stat și de guvern din Europa Centrală și de Est, precum și din statele baltice au comemorat Ziua victoriei în locul unde au răsunat, în septembrie 1939, primele focuri de armă ale celui de-al Doilea Război Mondial.
Aniversarea din data de 9 mai ne amintește că avem obligația de a nu uita, de dragul generațiilor viitoare, teroarea și crimele abominabile făcute în numele ideologiei naziste, atât de monstruoase. Este cu adevărat greu să înțelegem adevărata însemnătate a Holocaustului și a ceea ce a contaminat el în jur, dar trebuie să recunoaștem că rămâne un avertisment extrem de dureros al istoriei. Prin această comemorare tragem un semnal de alarmă asupra realității, asupra lumii în care trăim și asupra pericolelor care ne înconjoară și care pot lua tot felul de forme, pe lângă atacul armat (foamea, deznădejdea, corupția etc.).