Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 februarie 2018
other · retrimis
Nicolaie Sebastian Valentin Radu
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi
Discurs
Declarația politică pe care doresc să o fac privește formularul 600, care, dintr-un instrument financiar, a devenit o problemă pentru mulți cetățeni și chiar pentru stat.
De la începutul acestui an, unul dintre cele mai dezbătute subiecte este cel al acestui formular, utilizat pentru stabilirea contribuției de asigurări sociale, CAS, și a contribuției de asigurări sociale și sănătate, CASS. Am urmărit cu interes discuțiile din spațiul public referitoare la formularul 600 și sunt surprins că aproape nimeni nu amintește faptul că acest formular există din anul 2012, deci nu este o noutate, dar este tratat ca atare, deși nu este cazul.
În urma emiterii OUG nr. 79/2017, a apărut necesitatea completării acestuia de persoanele fizice care realizează venituri extrasalariale și persoanele fizice autorizate. Această ordonanță a modificat anumite prevederi ale Codului fiscal, prevederi care sunt în avantajul categoriilor de persoane fizice enumerate mai sus.
Astfel, impozitul pe venit a scăzut de la 16 la 10%, CAS nu se mai plătește la valoarea integrală a venitului, ca în trecut, ci la o sumă pe care o va alege contribuabilul. De asemenea, CASS se va plăti la valoarea salariului minim pe economie, și nu la valoarea venitului realizat, așa cum era până acum. În plus, cei care realizează venituri extrasalariale mai mici decât cuantumul salariului minim pe economie nu au obligația declarării și plății acestor contribuții.
În același timp, doresc să propun și o soluție pentru rezolvarea dificultăților în care sunt puse o parte dintre persoanele care au obligația de a completa acest formular. Din punctul meu de vedere, singura problemă a actului normativ este aceea că se stabilește obligația declarării și plății acestor contribuții pentru persoanele care au realizat venituri în anul 2017. Consider, ca persoană care a depus declarația 600, că acest lucru este greșit, deoarece o parte a acestora nu mai realizează venituri în anul 2018 și practic vor fi taxate fără ca ei să mai realizeze venituri.
De aceea, o rezolvare rapidă și corectă a situației este modificarea OUG nr. 79/2017, în sensul obligativității declarării doar dacă contribuabilul realizează acele categorii de venituri în anul 2018 și, eventual, completarea formularului de declarare a venitului cu rubricile specifice din declarația 600. Am început să lucrez la elaborarea propunerilor de modificare menționate, pentru ca situația să fie clară, iar cadrul legislativ să fie aplicabil, corect față de cetățean și ușor de înțeles pentru toți factorii implicați.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.