Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 mai 2010
Declarații politice · adoptat tacit
Doina Silistru
Discurs
Declarația politică se intitulează „2 mai – O zi dedicată tinerilor din România”.
Ziua Tineretului este sărbătorită la date diferite, în funcție de fiecare țară în parte. România și-a instituit ziua de 2 mai ca Zi Națională a Tineretului, prin lege, în anul 2004, după ce în perioada comunistă aceasta fusese singura zi de sărbătoare legală pentru tineret. Cu prilejul acestei zile, sunt organizate activități sociale, culturale, artistice și sportive dedicate tinerilor.
Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret (ANST) organizează numeroase acțiuni în toate marile orașe ale țării, iar principiile care guvernează organizarea evenimentelor de anul acesta sunt: voluntariat, parteneriat și participare.
Voluntariatul este foarte practicat în țările Europei Occidentale și în SUA de către oricine, fie că sunt studenți, șomeri, angajați sau pensionari. Voluntariatul însuflețește cele mai nobile aspirații ale omenirii: pacea, libertatea, siguranța și justiția pentru toate persoanele.
Voluntariatul este o atitudine europeană care a început să conteze inclusiv pe piața forței de muncă din România, pentru că una dintre cheile succesului este implicarea în proiecte a căror miză este dobândirea de experiență.
Voluntariatul a fost adus în România de organizațiile neguvernamentale (ONG-uri). Tinerii români care se îndreaptă către ONG-uri o fac pentru că beneficiază de stagii de practică internaționale la companii de renume din străinătate, pentru că își dezvoltă capacitatea de a lucra în echipă, învață să își asume responsabilități și, nu în ultimul rând, este o carte de vizită.
Tinerii reprezintă atât o sursă enormă de resurse umane pentru dezvoltare, cât și factorii cei mai importanți în schimbarea socială, în dezvoltarea economică și în inovațiile tehnologice. Principalul factor în educația tânărului este chiar tânărul și, de aceea, trebuie stabilite obiective și metode subsecvente acestuia, de natură să îmbunătățească abilitățile tinerilor de a-și coordona în mod autonom activitățile proprii. În paralel, trebuie urmărită și dezvoltarea abilităților instituțiilor școlare de a putea dezvolta aceste abilități ale tinerilor. Viața socială reprezintă un aspect foarte important al tinerilor, care astfel învață cum să relaționeze în comunitate, dovedindu-și, totodată, și capacitatea de a influența și a decide ceea ce se întâmplă în jurul lor. O viață socială activă presupune a cunoaște aspectele acesteia, la momentul actual, și decizia de a te implica.
Ajunși în punctul de a alege facultatea pe care doresc să o urmeze, tinerii părăsesc România în favoarea țărilor mult mai dezvoltate. Studenții români aleg să studieze în țări precum Marea Britanie, SUA, Danemarca, Finlanda sau Olanda. Nivelul academic ridicat, facilitățile moderne de studiu și o piață a muncii care le permite joburi mai bine plătite decât în țara de origine sunt principalele motive pentru care tinerii vor să studieze în străinătate.