Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 aprilie 2010
Declarații politice · adoptat
Dan Voiculescu
Discurs
Declarația politică se intitulează „400 de zile de abuz”. Legea nr. 1 din 30 ianuarie 2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 63/3.02.2009. Conform art. II din această lege, Guvernul avea obligația ca, în maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare, adică până cel târziu la data de 4 martie 2009, să emită normele metodologice pentru aplicarea legii.
Până în prezent, aprilie 2010, aceste norme nu au fost încă emise. Se împlinesc astfel 400 de zile de abuz, în care Guvernul – instituția abilitată de Constituție să aplice legea – refuză să-și îndeplinească această responsabilitate. În toată această perioadă, Legea nr. 1/2009 a fost și este în vigoare, nefiind afectată de suspendări sau termene care să îi condiționeze aplicabilitatea. Așadar, nu există nici măcar un artificiu legal care să justifice sau măcar să atenueze culpa Executivului.
Legea nr. 1/2009 rezolvă conflictul cronic dintre foștii și actualii proprietari de bună-credință ai imobilelor naționalizate de regimul comunist. Concret, prin efectul legii, statul își asumă vina de a fi vândut bunuri care nu îi aparțineau, îi despăgubește cinstit pe foștii proprietari, iar actualii proprietari, de regulă persoane aflate la vârste înaintate, care au plătit corect prețul solicitat de stat, nu mai sunt aruncați în stradă. Contra acestei măsuri absolut legitime și decente luptă, de peste trei ani, regimul Băsescu.
Anterior adoptării sale, proiectul de lege a fost ținut doi ani în Parlament, apelându-se la toate artificiile procedurale capabile să întârzie adoptarea acestei norme legale – de cinci ori a fost votată în plenul Senatului și Camerei Deputaților, comisiile de fond au întocmit șase rapoarte, a făcut obiectul cererii de reexaminare din partea Președintelui României și a trei sesizări de neconstituționalitate, toate respinse. Însă nici votul Parlamentului, nici deciziile Curții Constituționale și nici publicarea în „Monitorul Oficial” nu l-au convins pe președintele Băsescu să-i permită premierului Boc să pună în aplicare Legea nr. 1/2009. Prim-ministrul refuză cu obstinație să publice normele metodologice, deși a fost interpelat și întrebat de nenumărate ori despre cauzele acestei amânări _sine die_ , de fiecare dată justificându-și abuzul prin invocarea unor motive puerile.
Din septembrie 2009, Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a dat în judecată Guvernul României, pentru a-l obliga să emită normele metodologice. Procesul este în derulare, existând deja o primă hotărâre a instanței de fond, care obligă Guvernul să reintre în legalitate. Am deplină încredere că această hotărâre va fi confirmată și de decizia instanței de recurs, însă, până când va exista o hotărâre definitivă și irevocabilă a justiției, acest abuz continuă� De peste 400 de zile.