Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 iunie 2014
procedural · adoptat tacit
Nicolae Mohanu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Declarația politică se intitulează „Alegerile europarlamentare din 25 mai 2014”.
Stimați colegi,
Doresc să felicit colegii care și-au validat poziția de europarlamentar în urma alegerilor din data de 25 mai. Pe această cale, voturile au însumat un procent îmbucurător de 37,60%, echivalentul a 16 mandate, jumătate din numărul total existent.
Cred în susținătorii noștri, în viziunea lor asupra tabloului politic european și, implicit, național și doresc să le mulțumesc pentru votul de încredere acordat în ziua alegerilor. Prin urmare, sunt de părere că este foarte important, stimați colegi, să ne concentrăm atenția asupra țelului nostru, acela de a contribui la înfăptuirea unei politici transparente, orientate spre Europa, concentrate asupra cetățenilor și a bunăstării lor.
Trebuie să ne gândim la acest an nu ca la un an electoral, ci ca la un an cu un potențial major de creștere pentru țara noastră. Poziția partidului în Parlamentul European, prin prisma celor 16 mandate obținute de candidații noștri, nu face decât să valideze faptul că suntem pe drumul cel bun. Oamenii au încredere în programul nostru politic și în ceea ce dorim să aducem nou în arena politică. Consider că este o mare onoare pentru candidații aleși să transpună în cadrul Parlamentului European valorile pe care partidul le promovează și în care cetățenii, prin intermediul susținerii atât de numeroase, au dovedit că se încred.
Susțin că este responsabilitatea noastră majoră să facem ceea ce este mai bine pentru oamenii pe care îi reprezentăm, pentru cetățenii acestei țări, pentru România, iar rezultatul obținut în cadrul alegerilor europarlamentare a demonstrat într-o manieră vădită faptul că mergem într-o direcție promițătoare, îndreptată spre viitor!
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.