Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 aprilie 2016
other
Emil Marius Pașcan
Discurs
Declarația politică se intitulează „Arată-ne, Doamne, că mă înșel și binecuvântează acest popor și România!”.
## Domnule președinte,
## Distinși colegi,
Este tot mai clar că economia României este cotropită, aservită și asimilată de capitalul străin. În timp ce românii sunt preocupați prin actualitate, prioritar, de spectacolul încătușărilor de la DNA, iar publicul exultă conectat majoritar la circul mediatic de rigoare, România rămâne la coada clasamentului economic al țărilor din Uniunea Europeană, fără vreo perspectivă de redresare realist pozitivă. În ultimul sfert de secol, țara noastră nu și-a identificat o direcție economică pragmatică, validă, reușind doar să consacre și să perpetueze un sistem versatil al „elitelor” politice, contaminat de corupție, viciat de impostură, veleitarism și lipsă de profesionalism.
De altfel, în urmă cu un sfert de secol, fără a beneficia măcar intelectual, prin inteligență, de vreun sistem imunitar defensiv, preventiv, fără a cunoaște simptomatologia sau specificitățile capitalismului feroce, devorant, din care urma să facem parte, România a intrat cu inocență, naiv și cu multă speranță în confruntarea unei competiții economice de pe poziții de crasă inferioritate. Habar nu aveau românii ce înseamnă capitalul străin, câtă vreme erau familiarizați doar cu cel al lui Marx și Engels, nu aveau nicio șansă să facă față unor rețete investiționale capitalist verificate și de succes, prin care resursele energetice ale țării au fost vândute către diverse concerne multinaționale și corporații internaționale, din neștiință, dar și ca urmare a unor complicități culpabilizante ale corupției politic generalizate. Într-o ultimă ofensivă de renunțare la avuția națională, astăzi se vând cu elan până și terenurile agricole, pământul țării, care s-ar cuveni să reprezinte cea din urmă redută de prezervare, de apărare a suveranității și a independenței poporului, a națiunii române.
Deși ne valorificăm integritatea cu destoinicie și nonșalanță, deși respectăm cu sfințenie imperativele legislative ale pieței comune și ne raliem servili unor normative care adeseori ne sunt defavorabile din partea Uniunii Europene, la dezvoltare economică rămânem tot pe ultimul loc în rândul țărilor europene. Și cum am putea să facem față în competiția dezechilibrată și inegală din cadrul UE?!
Să ne referim, de pildă, la agricultură, câtă vreme România dispune de o treime din suprafața agricolă a UE, și s-ar cuveni ca acest domeniu să constituie un veritabil motor al dezvoltării noastre economice. Datele Eurostat arată că România rămâne în continuare o țară agricolă, în comparație cu alte state europene, și peste o treime din gospodăriile agricole din Uniunea Europeană sunt în țara noastră (3,7 milioane de gospodării agricole, respectiv 33,5% din numărul total din UE). Astfel, România are o pondere a populației ocupate în agricultură de 25,4%, ocupând primul loc din Uniunea Europeană, la o distanță considerabilă față de următoarele state clasate: Grecia (13%) și Polonia (11,2%).