Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·31 mai 2010
Declarații politice · adoptat
Dorel Constantin Vasile Borza
Discurs
Declarația politică se intitulează „Bacalaureatul – o prioritate națională”.
La începutul acestei săptămâni au demarat probele examenului de bacalaureat. La momentul în care redactez aceste rânduri nu cunosc modul în care au debutat aceste probe.
Știm însă cu toții de disputele care au avut loc pe marginea acestui subiect în săptămâna precedentă. Mai exact, s-a discutat foarte tranșant vizavi de blocarea sau amânarea examenului de către sindicatele din învățământ.
Nu m-aș fi oprit la acest subiect, care transcende problematica Senatului, dacă nu aș fi văzut, cu stupoare, mai mulți colegi care încurajau – mai voalat sau mai fățiș – blocarea examenului de bacalaureat. În ura lor împotriva acestui Guvern și a președintelui Traian Băsescu, acești colegi au uitat că aici nu mai este vorba de dispute politice, ci de viitorul unor tineri, de familiile lor. Vrajba politică trebuie să se oprească în unele momente, iar unul dintre aceste momente este bacalaureatul.
Recunosc dreptul sindicatelor de a protesta, de a face grevă. Pe undeva, dascălii au, probabil, și motive să protesteze. Că îmi convine sau nu, este o altă problemă, că România nu are nevoie de turbulențe sociale în acest moment nici nu mai are rost să vorbesc, dar, repet, este dreptul fiecărui angajat să intre în grevă, bineînțeles, în condițiile legii, dar problema bacalaureatului este mult mai sensibilă. Nu discut că, în general, greva în școli este o chestiune aparte. Beneficiarii procesului de învățământ sunt copiii. Or, ei nu sunt vinovați pentru situația creată, iar în ceea ce privește bacalaureatul problemele sunt și mai complexe.
Este vorba de un examen care încununează eforturile unui tânăr după 12 ani de studii. Este un moment de cotitură în viața fiecăruia. Unii își vor continua studiile în instituțiile de învățământ superior, alții își vor căuta un loc de muncă. Toți vor însă să treacă de acest examen important. Să nu mai vorbesc de sacrificiile făcute de familiile lor în toți acești ani, iar acum totul să se năruiască precum un castel de nisip.
În concluzie, consider că acest examen trebuie să fie organizat la termen și este responsabilitatea tuturor ca acest lucru să se întâmple. Este și responsabilitatea sindicatelor, a Guvernului, a clasei politice și chiar a întregii societăți. Din cauza disputelor politice, nu poți să-ți bați joc de viitorul sutelor de mii de tineri aflați acum în fața unuia dintre cele mai importante momente din viața lor.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.